Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
Mihail Lermontov - Torentele și oamenii
... Mihail Lermontov - Torentele şi oamenii Torentele și oamenii de Mihail Lermontov Traducere de Alecu Donici Cu vuiet și zgomot torentele trec, Și unul pe altul ca-n luptă se-ntrec; Le place mișcarea ș-a undei lățime, Le place răceala, ce dă prospețime; Și oamenii astfel în ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... deși nu știe vești, Ferește-te de dânsul, și nu-l pofti la masă De n-ai făcut gustare, c-apoi cu bună seamă Rămâi pe toată ziua flămând și nemâncat. Întâi el îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă, apoi îți bănuiește Că n-ai fost pe la dânsul de-atât amar de vreme, Când știi că iese dinții copilei lui acum, C-a fost în fierbințeală ș-a ... arătat, Și câtă iscusință de ager comandir A dezvelit acolo înfricoșând pre dușmani. Aici apoi pe-ntregul croiește la minciuni, Și nu găsești pe urmă-i o umbră de-adevăr. Dar unde se pot toate descrie cu-amăruntul? Nu sunt atâte fire în snopuri de grăunțe, Nu jură precupețul ... gras clapon acasă întreg îl ospătă Spălându-l c-o butelcă de vin unguresc dulce. Pre cei supuși la pofte trupești îi tânguiește, Deși el pe sub gene cu ochi scânteietori La sânul alb și gingaș se uită pe furiș; Eu îns-îmi spun păcatul, nu mi-aș lăsa nevasta C-un cuvios ca dânsul să facă cunoștință. El zice: de mânie să fugi ...
Ion Luca Caragiale - Moartă!...
... Ion Luca Caragiale - Moartă!... Moartă!... de Ion Luca Caragiale Baladă Danga-langa, sună clopot... O îngroapă pe-o regină Dintr-o nobilă tulpină... Cine vine iute-n tropot? Danga-langa, sună clopot. La sicriuel se așează: “O! mai zi-mi o ... Doamne! crud îngrozitor!... Mi-ai răpit al meu amor... Mi-ai distrus a mea credință: Ah! te blestem, provedință! Stinsă-i scumpa ei viață Și nimic n-o mai învie... “Unde-i Dumnezeu?... Să vie! Să-l stupesc eu drept în față: Stinsă-i scumpa ei viața!â ... o răpească! Dânsa trebui să trăiască! Să trăiască! da! vreau eu!... Îmi bat joc de Dumnezeu!â€� “E nebun! prelatul zice, Luând ochii de pe carte; Dați nebunul într-o parte, Iar pe ea să mi-o ridice... E nebun!â€� prelatul zice; Și groparii o ridică. Eltot plânge, plânge, plânge. Buza-și mușcă pîn' la sânge, Un ...
... de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană... ( pauză ; Anca se retrage. ) Dacă era să bocești toată viața pe bărbatu-tău ăl dintâi, de ce te-ai măritat a doua oară?... 'Aide.. mergi! ANCA: De ce nu ești mai blând, Dragomire? DRAGOMIR ... mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc la masă, dorm la un loc cu stafia lui... Așa! Asta n-o să mai meargă mult! ( Anca intră ... Poftim! Asta-i vorbă de vorbit! DRAGOMIR: Da... și atunci de ce mai trăiești cu mine... or nu crezi și atunci de ce mă chinuiești pe mine?... Ce ai cu mine? Lasă-mă în pace pe
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... gras clapon acasă întreg îl ospătă, Spălându-l cu-o butelcă de vin unguresc dulce. Pre cei supuși la pofte trupești îi tânguiește, Deși el pe sub gene cu ochi scânteietori La sânul alb și gingaș se uită pe furiș; Eu însă-mi spun păcatul, nu mi-aș lăsa nevasta C-un cuvios ca dânsul să facă cunoștință.“ În această satiră găsim ... ruginită a unor bătrâni ce nu nădăjduiesc nimic de la cei juni și îi disprețuiesc pentru că nu au bărbi albe. „Când văd pe unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de ... dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și anii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mulți nătângi în lume vor crede ne-ncetat, Că un bătrân cu mintea întrece pe trei juni!“ Această satiră e plină de sfătuiri înțelepte pentru creșterea copiilor și de maxime filozofice pentru educația lor. În Satira VIII poetul ... carte neprețuită și vrednică de a deștepta interesul românilor; ea este îmbogățită cu portretul prințului Cantemir, litografiat la Leipțig, și cu viața sa, ...
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
... grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa ... și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri și chiar pe stăpânu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franțuzește la Hugo. Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutați mai totdeauna dintre robi, pe lângă că mai făceau boierului și servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau și o sarcină politico-socială. Când boierul avea necaz pe cineva, când era mahmur din cine știe ce pricină, când era scârbit până în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis ... iar boierul le subscrie “cu robustă convingereâ€�. Și pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deși nu mai au boierii noștri ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... vrĂ©me ce aici, după adormirea cea firească, să întoarce iară omul la osteneli, la scârbe, la supărări, la patemi, acolo, după adormirea cea de pe urmă, carĂ© o numim noi a morții, trĂ©ce din scârbă la bucurie, din stricăciune întru nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei ...
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
... furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul ... rușine! Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu! Inima îmi spune și român sunt eu!" Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă. Vede pe-a lui doamnă si-ntristată-o lasă. Acolo se vede doamna și-a lui fiie Dulce și frumoasă ca o bucurie ... Semănați cu lacrimi, ale morții flori. Pe gurița-i mică, fraged zmeurită, Sărutarea pare încă adormită! Iar pe fruntea-i trece umbra unui chin Și pe braț i-o pleacă ca pe-un moale crin. — ,,Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune, Să-nălțăm la ceruri sfânta rugăciune! De va pierde domnul lupta, viața sa, În ... aspră, mai degrădătoare... Între două rele, moartea nu-i mai rea. Pentru-al nostru suflet, roagă fiica mea!" Strigăte de-nvingeri s-aud depărtat... Paloșul pe ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... Îmi pare că epistolele, satirele și fabulele formează inventarul bun al lui Alexandrescu. Orientarea lui naturală a fost clasicistă. Melancolia întrucâtva insistentă, sentimentalism pe tema ruinelor, a fantomelor trecutului, sunt teme literare pe care le impunea literatura apuseană pe atunci. S-a observat, cu dreptate, că adoptarea unor teme ca aceasta nu ne permite a vorbi hotărât de un romantism ... românii trebuiau să croiască pe de-a-ntregul. Era vorba de umplut cadre, date de o cultură nouă, impusă, prin fatalitate istorică, dinafară. Pe poeții din jumătatea întâi a veacului XIX se cuvine dar să-i judecăm, mai întâi, ca pe niște diletanți de mare bunăvoință, plini de râvnă patriotică. Animați, în primul rând, de a da substanță unei vieți intelectuale naționale care, cât ... trag doparte, privesc și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate acestea luăm titluri de mari autori, Dăm sfaturi și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe cât putem ai lui Apollon nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. În Alexandrescu aflăm un scriitor român, om matur pe la anii 40,
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
... Când luna blând, senină prin frunze va pătrunde Și lin se va răsfrânge jos, colo, p-ale unde Și când adie mistic zefiru-n svol pe sus, Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduioasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin', scumpa mea Elvira, și sânu-ți înfocat ... liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albețea unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-namorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată Cântarea mea din urmă și ultimul suspin. Eu, deșteptat d-ast sunet din lunga-mi lungă pace, În saltul de viață pe loc m-oi avânta, Ca spirit al credinței în juru-ți voi svola, Cu-a ta credință-ndată într-una mă voi face ... n sacra mea ardoare ferice voi sorbi Acele fierbinți lacrimi, a ochilor rouare; Cu tine dimpreună voi întona cântare Ca-n astă de pe
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
... iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers ... Mai stați, nu le răpiți! Treceți în grab’ pentru acei ce soarta prigonește, Dorind ca să nu stați, Și curmați cu a lor viață chinul ce-i osândește, Iar pe noi ne uitațiâ€�. Dar geaba cei să steie oara, căci timpul îl pripește Și el nu poate sta, Geaba zic nopții să mai steie, căci ... liman nu are și timpul nu ne-așteaptă Trece, și noi pierim. Dar, timpule, se poate atât să pizmuiești, Menuntul când amorul doi tineri fericește, Pe care mai în grabă ți-au plăcut să-l răpești, Decât pe-acel ce ne mâhnește? De ce n-am putut oare cursul lui să poprim? De ce în grab’ să piară și-n secole să treacă ...