Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE APA
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 970 pentru PE APA.
... Alexei Mateevici - Hristos Hristos de Alexei Mateevici Pe drumuri grele înnoptând, Umbla prin țara chinuită, Ca un Proroc gonit și sfânt Vestind că lumea-i izbăvită. Și ne-au chemat, pe-ai săi copii, La ape vii și luminoase: ,,Veniți, veniți, ai scârbei fii, Cu Mine-n calea mea spinoasă!" Cu foc privește-n suferință Din ...
... amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și ... unul ce cetisem pe Dorian Gray și mă îmbătaseră de atîtea ori, în anii mei de atunci, de nestematele semănate în Casa grenadelor , care plînsesem pe tristele pagini din De profundis , eu care auzisem și știam cum fusese primit acest prinț al poeților în Paris, cum elita întreagă a cugetării ... legene și să te ocrotească soarta, hărăzindu-ți toate darurile, și apoi să te degradeze brusc, să-ți ieie luminile din ochi și razele de pe frunte, să-ți stîngă fantasmagoria mirajurilor și să te condamne să supraviețuiești ruinei tale. Așa mă gîndeam eu, dar el își urma visul său, rigid ... și pierduse aripile privea uimit la mine și nu știa desigur că un suflet se înduioșase lîngă el, că un necunoscut venit de departe visase ...
George Coșbuc - În miezul verii
... Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul știe! Poți acum să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns ... goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o pajiște săracă Pune-odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână Și se pleacă. Scârțâind, din nou ea crește. Mama toarnă cu tot zorul Apă ... La copil și-i răcorește Obrăjorul. Bea apoi și ea pe fugă. Merge iarăși după asta La copil și-i dă să sugă; Frânt-apoi, pe-o buturugă Stă nevasta. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare, Nu ... o salcie plecată Somnuros în sus el cată Către soare. Mai e mult! Și ca să-i fie Scurtă vremea, până pleacă, El se uită ...
... George Topîrceanu - Iepurele Iepurele de George Topîrceanu Vine iarna de la munte, Peste ape face punte Și pe câmp fără hotar Parcă presură zahar. Uite, colo, moș Vasile, C-un cojoc de zece chile Și cu flinta la spinare A ieșit ... rariștea de tei: Iepurele e hei-hei! Ei, ce faci tu, moșulică, Că n-ai împușcat nimică? Du-te-acasă binișor, Că-i mai bine pe
Anton Pann - Norocul și mintea
... Iar omul, zic, care e lipsit de minte Este ca o piatră ce de loc nu simte. Așadar ciobanul cu caprele sale Mergînd mai-nainte pe această vale, 0 pivniță vede, veche, darîmată, Curgînd înaintea-i o apă curată, Stă în loc, să uită, în păreri îi vine Că aci să-și facă colibă e bine. Ș-începu să sape, vrînd cu el ... în urmă, cu dînsa ce veți vrea veți face. lar ei i-a dat voie, zicînd : -Nu ne cere, Ci poftim alege singur pe plăcere. Luînd împăratul și, cînd vru să plece, Pe lîngă ciobanul cu-ntîmplare trece. Și lungit îl vede unde-i era patul, Făr-a băga-n seamă de loc pe-mpăratul. Întrebîndu-i zise : -Dar acest ce are De șade-n pat asfel lungit pe spinare ? Răspunse îndată, zicînd negustorul: -Acesta,-mpărate, îmi este feciorul, Ci dați iertăciune pentru c-așa șade Nedîndu-vă cinste după cum să cade, Căci ... carte, Numai să dea cerul s-am de dînsul parte, C-atît am în lume, după bogăție, Ca să moștenească a mea avuție. Pe cînd d-alde aste vorbea negustorul Ș-iși lăuda asfel ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... Și mie! — Și mie! Omul vărsă un ștergar cu mălai în copăița femeii. — Scutură ștergarul. — L-am scuturat. — Copaie plină, copaie pe jumătate, copaie pe sfert, și azi să lingi fundul copăii. Opt guri, opt, și cu Plăvița, nouă! Și Plăvița, parc-ar fi înțeles, mugi de după casă, mestecând ... și foamea copiilor crește". Se duse la arendaș. — Nu e de lucru, omule. Bătu la ușa popii. — Nu e de lucru, omule. Dete pe la un chiabur. — Am destui argați, omule. Se opri la cârciumar. — Pe rachiu, ar fi ceva de săpat. — Să fie pe mălai. — Pe mălai nu e. Și omul, întorcându-se acasă, auzi de departe: — Mamă, eu nu m-am săturat ! — Nici eu! — Nici eu! Și ... norocul. Desfăcu ștergarul, întinse gura pungii, ș-odată zvâcni din ea un drac mic, c-o limbuliță de foc ce-o scotea pe gură și pe nări. Omul, speriat, aruncă punga și plecă făcându-și cruce și scuipând îndărăt. Nu făcu însă câțiva pași, și ștergarul din sân începu să se ... un copil speriat? — Nimic!... Și, pipăindu-se, dădu de pungă. Un fior rece îi fulgeră din călcâie și până în creștetul capului. Apoi, văzând ...
... Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi ... trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, să se măsoare. Astăzi însă clipa dorită de amândoi sosise pe neașteptate. Cocoșul alb, cu găinile lui, ieși pe tăpșanul de din dosul casei, la scurmat. Era o zi frumoasă de primăvară, pământul era jilav, plin de mustul din care se și hrănea cea ... se smunciră-napoi, pândind clipa când să se răpuie. Sângele clocoti deodată în trupul amândurora; ochii le vedeau roșu; turbați, se năpustiră, de astă dată pe viață și pe moarte. Strânși în gheare ca-n niște clește, cu pliscurile împlântate unul în carnea celuilalt, se rostogoliră la pământ și iar se înălțară, aprigi, în ... ...
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
... Alexandrescu - Mormintele. La Drăgăşani Mormintele. La Drăgășani de Grigore Alexandrescu Când vizitam odată locașurile sfinte, Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat, Eu mă oprii pe valea bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot ... unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul de suspin, Protector al durerii, nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței ... Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ce crucea o purtară. Din peșteri, din pustiuri, săraci, disprețuiți, În circ, amfiteatruri, puterea înfruntară, Pe purpura română credința așezară, Și-nvinseră pe idoli în Capitol slăviți, Așa sângele-acelor ce-aicea se jertfiră Născu pe-ai libertății vestiți răzbunători; Parnasul și Olimpul cu fală se priviră Când flotele barbare zdrobite le zăriră, Și flacăra din ele suindu-se la nori ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte ... Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma ... și-n durere Moartea cheamă, moarte cere! Iară calu-i frățior, Nechezând încetișor, Câmpul luptei părăsește Și spre munți încet pornește, Ducând lin și nesimțit Pe stăpânul lui iubit... Ei se duc în tristă cale Și ...
... însă, neștiind cine e ciudatul musafir, abia își ridicară capul de pe războaie și își căutară de lucru înainte, aruncînd cîteva glume... Strălucirile și luminile pe care le mînuiau, curcubeiele cu care se jucau luminînd și întunecînd treptat cuprinsul, lungile fire de aur și de argint pe care și le prindeau în plete și la cingătoare, felurimea de panglici prefăcute în funde și în cingători ce le împodobea tinerețea cu un fast ... pămînt, fluturînd mătăsuri roșii, verzi și albastre, își arăta multipla ființă cu multicolore panglici înnodate în plete, își scutura capul, cu mîinile pline de funde, pe care le arunca în ploaie de artificii, se proiectă deasupra zidurilor suflînd un nor de fluturi și de scîntei pe nări și pe gură, își afirmă necăjita-i ființă fetelor ce nu știau ce străluciri dormeau în sufletul lui. Serpentine de flăcări și confeti de scîntei alergară, veniră ... și se înălța atunci cînd vrea sub marele cer liber cu fantasmagorii de lumini, de umbre, de culori, de nuanțe, de forme și de păreri, pe care nici un atelier, unde sute de mîini ar lucra la un infinit de războaie, nu poate nici ...
... murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că ... Cu tot aurul razelor lui. La pământ se mai uită... Florile toate ridică la el cochetele capuri Copilăroase și ochii lor plini de zădarnice lacrimi... Pe grădini se mai uită, pe-alei de vișini în floare Și de cireși încărcați, de salcâmi cu mirosul dulce. Pe-acolo se primblă o fată-n albastru-mbrăcată, Părul cel blond împletit într-o coadă îi cade pe spate... Ca Margareta din Faust ea ia o floare în mână Și șoptea: mă iubește... nu mă iube... mă iubește! Ah! boboc... amabilă ești... frumoasă ... scriitor la subprefectură, Tânăr plin de speranțe, venind cu luleaua în gură... Soarele-a apus, iar luna, o cloșcă rotundă și grasă, Merge pe ...