Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MORT

 Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 1375 pentru MORT.

Alecu Donici - Stiglețul și ciocârlanul

Alecu Donici - Stigleţul şi ciocârlanul Stiglețul și ciocârlanul de Alecu Donici Stiglețul s-au fost prins în laț, cum e mai greu, Și deznădăjduit de moarte se bătea; Iar ciocârlanul rău De el încă râdea, Zicând: "Ce nătărău! Se poate ziua mare Să cazi în laț așa de tare; Când eu n-am frică De nimică?" Dar învârtindu-se pe lângă stiglețel, S-au prins în laț și el. Vezi, după faptă, Plată: Să nu mai râzi de nime

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...

 

Alecu Văcărescu - În flacăra care mă arz

Alecu Văcărescu - În flacăra care mă arz 8 [În flacăra care mă arz] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție     În flacăra care mă arz     În loc de chinuri și necaz         Găsesc tot mîngîiere,         Dulceață și plăcere.     Ca pervaneoasa am ajuns     Nu e vrun lucru de ascuns,         Singur alerg de voie,         În foc fără nevoie !     Cînd nu te văz, îngheț de frig.     Voi să te văz și să mă frig !         A ochilor tăi rază         Îmi place să mă arză !     În focu-ți cînd mă prigoresc,     Atunci îmi pare că trăiesc !         Atunci mă știu cu viață,         Aminteri sînt de gheață.     Această parte mi-am ales     Din flacără-ți să nu mai ies !         Nu voi să am scăpare         D-un foc ce rai îmi pare !     Să arz trăind, să mor arzînd !     Și-al tău obraz numai văzînd,         Să-mi pară focul viață,         Și moartea o dulceață !     Așa m-am hotărît să fiu     Cît voi trăi, cît voi fi viu,         În piept purtîndu-ți focul,         Să-mi fericesc norocul !     Iar cînd pă urmă voi muri,     Nici între morți nu voi feri         D-a spune la oricine         C-așa ți se

 

Alexandr Pușkin - Șalul negru

Alexandr Puşkin - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup mlădios; Căci atunce lesne în amor credeam, Și amărăciunea-i încă n-o știam. Iscusita fată cu a sa iubire, Cu-a ei cătătură ce înflăcăra, Singurul meu bine, ș-a mea fericire Pe lume era. Dar statornicie este pe pământ?... Credința e vorbă, amorul cuvânt! Într-una din zile, poftisem la masă Câțiva buni prieteni, cu care vorbind Mă simțeam ferice, la greaca frumoasă Gândul meu fiind. Căci de zile negre grijă nu purtam; Vro nenorocire nici macar visam. Iat-un mârșav jidov vine și-mi șoptește: “Greaca ta, stăpâne, ce-atât o iubești, Te vinde pre tine și te viclenește, Iar tu nici gândești!â€� Eu îi ...

 

Alexandr Pușkin - Prorocul

... Și inima tremurătoare Mi-a scos cu mâna grăbitoare, În locul ei cu repejune Mi-a pus un arzător cărbune. Ca mort eram eu în pustie Și-un glas de sus strigat-a mie: "Proroace, scoală, vezi ș-auzi, Cunoaște voia mea cea sfântă Și ...

 

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 de Alexandru Beldiman Fragmente Informații despre această ediție Cuprins 1 [Invocația] 2 [Parada eteriștilor] 3 [Fărădelegile ienicerilor] 4 Note [Invocația]          Ce necaz, ce osîndire, vai mie ! ce foc amar,     Ce trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar.     Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd,     Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd?     În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești     A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești.     Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând,     O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd.     Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi;     Ș-un norod în îngrijire, atâta încât nu-l crezi     Povățuitoriu [1] nu crede, n-ascultă mîngăitoriu,     Aleargă, neștiind unde, vor liman [2] , cer agiutoriu.     Cine să-l povățuiască [3] , căci dregătorii n-au rămas,     Cei mai îndrăzneți și vrednici din dregătorii s-au tras [4]     Vai, ponorături [5] , prăpăstii, codrii cei înfricoșați     Gem de duioasa oftare a celor înspăimîntați.     Toți aleargă, cer ...

 

Alexandru Macedonski - În arcane de pădure

Alexandru Macedonski - În arcane de pădure În arcane de pădure de Alexandru Macedonski În arcane de pădure întuneric ce spăimântă. Frunza tace lângă frunză și copac lângă copac; Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -- Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. În arcane de pădure vijelie ce spăimântă, Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop; Pentru ce e armonia o mânie fără scop, Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă, Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziș, Întunericul în cale i s-a pus în curmeziș -- Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea

 

Alexandru Macedonski - Albaspina

Alexandru Macedonski - Albaspina Albaspina de Alexandru Macedonski Creștea un stuf de albaspină Ce înflorea voios la soare, Umbrind o cruce în ruină Pe valea Grecii răpitoare! În drum, trăsura ni s-oprise, Ș-apropiindu-ne de cruce, Din florile ce-mbobocise Și ce aveau să se usuce, Rupsei o ramură-nflorită, Și cugetai, că chiar în groapă, Speranța de-om nedespărțită Cu omu-odată nu se-ngroapă, Că de-nsoțește albaspină Pe om, și-n moarte cu constanță, Emblema ei de farmec plină Nu strigă celor vii: ,,

 

Alexandru Macedonski - Cântec (Macedonski)

Alexandru Macedonski - Cântec (Macedonski) Cântec de Alexandru Macedonski Și pentru ce n-ar fi permis Al vieții mele tainic vis     Să-l împlinești, Iubindu-te, să mă iubești?     Să mă iubești! Făgăduind, — ziceai că ții, Prin cuget dacă-mi aparții     De ce, — de ce N-ai vrea să calci peste orice?     Peste orice! De mă iubești, — să te supui, O sărutare să depui     Pe fruntea ta, Și morții-n gropi vor tresălta!     Vor tresălta! Pe buza ta, pe-obrazul tău, Oh! lasă-mă să fiu călău,     Călău de flori, Și vor cânta privighetori!     Privighetori! Pe ochii tăi și pe-al tău sân, Trecând amorul meu păgân,     Amorul meu, Tu poți să-l faci un semizeu,     Un semizeu! Natura este-n haină nouă... Privește! flori de zarzări plouă...     Sub ele, — noi, Vom fi la umbră amândoi     Cu

 

Alexandru Macedonski - Către viitorime

Alexandru Macedonski - Către viitorime Către viitorime de Alexandru Macedonski Voi, care vă veți naște de-aci-într-un veac sau doi, Voind s-aveți știință de cine-am fost și noi, Luând spre deslușire istoria, — îndată Simțirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată, Striga-va: ,,Ca străbunii să fim de glorioși, Pe când am fost cu toții mișei sau ticăloși." Mai mult decât minciuna nimica nu răpune... E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune Da, țara noastră toată, din cap pân' la sfârșit În zilele de astăzi e stârvul otrăvit, Din care sântu soare cu flacăra-i suavă Nu poate să mai scoată nimic decât otravă. Și mișuie asupra-i un șir de viermi grețoși Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioși, Blestem care desigur își are începutul, Își are și prezentul, își are și trecutul, Pe când sfârșitul, — zilnic chemat și nesosit, Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit. Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne Ca moaște respectate a zilelor bătrâne? Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut Și moartă ne-a fost țara soldați când am avut? Ce? Poate să existe mai mare bărbăție Decât ...

 

Alexandru Macedonski - Calul arabului

... zile gonește, Când, iată că-n zare albește un cort, Arabul e-n viață, și calul sosește, Dar vai, când s-oprește, S-abate jos mort

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>