Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 2833 pentru DIN CE.
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... locului. Apoi praful era cel mai mare dușman al ei. Firul de praf îl urmărea și înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. Mărunta pulbere fină și impalpabilă care se ridică și joacă atunci cînd intră în sulul de raze al biruitorului soare pe ferestre pe ... Sarcastic rîdea pianul cu dinții lui de fildeș, stăruitor se rugau ochii celor din rame, dar toate erau zadarnice. Covoarele întinse pe funii singure știau ce pățeau, căci pe atunci nu era încă inventată mașina asta minunată, a cărei trompă intrată pe fereastră culege ca prin farmec, fără a ... umblau și mobilele după dînsa. Foșnind trecea rochia ei ca un val obosit, pe parchete, și pumnul acela de oase fără de astîmpăr, energia aceea, ce poate dacă ar fi avut alt scop ar fi dat cine știe ce roade, se cheltuia așa zadarnic. Pentru ea singura mobilă ce a stat nemișcată vreodată a fost desigur numai sicriul, căci moartea plictisită de atîta mișcare într-o zi i-a ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculatoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea, lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ... lor face o impresie tot așa de rece ca și reflecția din care a izvorât. Nimic din toate aceste în poezia populară! Și ce ambiție calculatoare ar putea îndemna pe simplul sătean ca să-și întrupeze simțirea în forma poetică! Ceea ce abundența tristeței sau bucuriei i-a scos din adâncul inimii sale nu este niciodată al lui; în toate inimile își află un răsunet și la toate le devine o proprietate: fapta lui devine ... precum le aflăm, d. e., în următoarele poezii: BADE TRANDAFIR Bade, trandafir frumos! Vrut-ai să te-arăți duios, Dar te-ai arătat ghimpos Și din minte nu m-ai scos. — Vai! leliță din cel sat!
... afară Fira se ciudește Și mi se sfădește; Fata tort răschiră, Fuse pline-nfiră Și-nfirând oftează, Jalnic lăcrimează Și lăcrimând tace, Căci n-are ce face. Fira mi-o vedea Și din cap dădea Și din grai grăia: Fată, draga mea! Nu știu cum, nu-i bine, Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat De te râd prin sat, Și porți jale-amară De te râd prin țară! Nu știu ce-i cu tine Că deloc nu-i bine Că oftezi mereu, Lacrimi verși din greu Și tot gemi de sună, Parcă ești nebună, Și-apoi zile întregi Tu tot vii și-alergi Și-ți tot plângi norocul Și nu ... te are Dragă, cum îți pare Ție, că te are! Ana-ntâi râdea, Căci bine știa, Că de-ar muri ea, Ionel ar plânge Până ce s-ar stânge. Dar Fira din greu Îi zicea mereu: Că Ionel glumește Însă n-o iubește. III Anei nu-i plăcea Mă-sa ce zicea, Deci se tot gândea, Moartă se făcea Și mi se punea P-o laviță lată Mândru ridicată, Iar Fira-i punea La cap făclioare ... ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... cele din urmă. — Măi! strigară ei, ăsta ne mănâncă și urechile din cap cu vițelușa lui, ne seacă, ne face întregul hotar bătătură. Dar ce puteau să-i facă lui Păcală? El nu era de vină și avea trea- bă, nu putea să-și piardă vara umblând după coada junincei ... și în portiță, ca să vadă dacă vine, dacă nu mai vine, dacă întârzie, dacă sosește. Nu care cumva să creadă cineva că Doamne ferește ce!... Nu! ci fiindcă vornicul era cel mai de frunte om din sat și nu putea să-l primească la casa ei ca pe orișicine, iar peste zi vornicul, om cu multe treburi, nu putuse să vie ... mai steie de vorbă, și nici că-i părea rău lui Păcală, fiindcă tot drumeț era și el, tot flămând — ca orișice om sosit din drum. Și cum stăteau de vorbă în vreme ce nevasta gătea mămăliguța, Păcală, care nu era cap sec, se gândea mereu cum să facă el ca să nu mănânce mămăligă, ci purcel fript, frumos ... de a treia oară, și acum se răsti și mai rău. — Ce ...
... ian.) Voi o vedeți fugind prin sat, Cu zdrențele șiroi, Desculță-n ger, cu ochii supți De cine râdeți voi? Și după dânsa curioși, De ce fugiți în roi? Ce fel de rău v-a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când ... Dar mama voastră n-ar putea S-ajungă oarecum Nebună? V-ar plăcea s-o știți De râs obștesc pe drum? Oh, leacul! unde-i? Din pământ, Din foc ea l-ar fi scos! Erau săraci. Bărbatul ei, De mult bolnăvicios, Zăcea și el, puteai de slab Să-i numeri os de os ... e, copila ei! În ușa tinzii-n prag, O dezmierda ea nopți întregi Ca un odor pribeag, Ea singură i-a mai rămas Din tot ce-avuse drag. Privindu-și fata, îi părea Și traiul mai domol. Frumoasă, ca un sfânt potir P-al schitului pristol, Și harnică, din ceas în ceas Umplând al casei gol. Dar într-o zi, la casa ei S-abate un argat: Vrea domnul o cămașă-n flori Cu ... sat Tu, Sando, coși cea mai isteț, Să mergi dar la palat! S-a dus. Dar Arpad, el fierbea De parimi păgânești. De ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă
... muri, îi zise calul. Băiatul ascultă. Descălecă, dară frâul din mână nu-l lăsă. Se plecă jos și cu cealaltă mână lua pe nepipăite tot ce putu apuca, își umplu sânurile, încălecă și porni înapoi. Acasă daca ajunse și se dezlegă la ochi, ce credeți că mi-ți văzu, boieri dumneavoastră? numai pietre nestemate, una mai frumoasă decât alta, una mai mare decât alta. El nu știa ce sunt alea, se juca cu dânsele ca copiii cu pietricelele. Calul însă îl învăță ce să facă cu ele. Luă numai câteva și se duse pe la neguțători de le schimbă pe bani. Plăti la han, își cumpără cele ce ... împărătesc. Dacă se întoarse acasă la dânsul, spuse calului cele ce află, și-l întrebă, că nu e chip a scoate pe fată din mâna zmeilor? Calul îi răspunse: - Ce nu se poate pe lumea asta? Însă ca să scapi pe fată din mâna zmeului, cam greu lucru este din pricina zgripsoroaicii de mă-sa, că este și vrăjitoare de înghiață apele. Atâta fu destul băiatului să afle. El nu voi să știe greu negreu ... ...
George Coșbuc - Nuntă în codru
... cum îl cheamă, Cine-i el și-al cui?" — "N-auziși de sturz , bag samă ! Până și-mpăratul știe." — "Și-i bogat?" — "Ce-i pe câmpie, Tot ce vezi, i-al lui ! Iar mireasa ! Din cosiță Numai flori îi cad. Mierla e. Și e pestriță, Și gătită ca o cruce: Cizme galbene și-aduce Tot din Țărigrad." — "Ei, atunci să știi, vecino, C-am să viu și eu." — "Păi, de bună seamă, vino !" Tot așa, cu voie bună, Prepelița ... n sârg adună Pe nuntași mereu. Și s-a strâns din zare naltă Neamu-ntraripat, Și din crâng, și de la baltă, Și din șesuri, de prin grâne; Ba și vrăbii mai bătrâne, Musafiri din sat. Până-n noapte tot veniră Și prin crengi au mas. Iar în zori se răscoliră, Și-n gorun aveau altarul — Ia-nchinați-mi ... alegeai, străini și neamuri, Și pe plac cânta tot insul — Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. — "Tu erai?" Mă-ntrebi ca prostul ! Vorba din bătrâni: Eu la chef ca-n marte postul. Vinu-l beam din ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
... se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând așa, apucă vulpea de după cap și, târând-o până la car, se opintește ș-o aruncă deasupra peștelui. Apoi strigă ... degrabă acasă și să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țăranul mâna, carul scârțâia, și peștele din car cădea. După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine...șor! sare și ea din car și, cu mare grabă, începe a strânge peștele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa și începe a mânca, că ta...re-i mai era ... peștele. Atunci vulpea rânji dinții și zise: Alei, cumătre! da' nu știi că nevoia te duce pe unde nu-ți e voia și te-nvață ce nici gândești? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci pește? Du-te desară la băltoaga cea
... se întinză sub cerul cel senin, Beți unii de câștiguri, iar alții beți de vin. În umeda tavernă abia mai rămăsese Câțiva bețivi de fructe ce dormitau pe mese, Trei lampe fumegânde, trei calfe de cizmari Și Paola harpista cu ochii săi cei mari. Cum, Paola, sărmano, vii tu din Miramare Unde-ai cântat în duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astăzi să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa-ți ... piepturi femeiești. Sunt suflete pe care mizeria le pierde Cum pierde vântul toamnei un dafin încă verde. O lacrimă e-o lume de tainice dureri Ce sunt și-n corp și-n suflet și nu sunt nicăieri; Un zâmbet printre lacrămi e raza cea din soare Ce vesel se răsfrânge pe-un lung câmp de ninsoare. Și când gândesc că-n lume sunt suflete menite În veci de blânda rază a ... cere cât vrei. – Cât ai cerut? Ea tace. Gându-o duce, în repedele-i zbor, Spre casa mamei sale în care vede-un nor. Din norul de lumină o mână stă întinsă Poruncitoare, crudă, spre candela cea stinsă. - Primesc – ea zice iute – primesc trei gologani... De ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... lungele barbe, Nălțând privirea-n bolțile antice Spre a-și aminti dulci suveniri, M-ar asculta spunându-le de lumea Cea de pitici, ce virmuiește astăzi Pe țărâna ce-au locuit-o ei.  ,,Lasă-i pustiei, cine-ar fi crezut C-atât de mizerabilă a deveni. Semința cea din zei născută". Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă Ridică cupa lui cu mied:  ,,Ascultă, Nu mi-i ști spune ce mai face țara Ce Dacia se numea  regatul meu? Mai stă-nrădăcinată-n munți de piatră, Cu murii de granit, cu turnuri gote, Cetatea-mi veche Sarmisegetuza?"  ... neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte decât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea visurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă Ca-argintul cel de ... oare la a ta privire Nu amuțește cântul de-admirare  Nu ești un cântec însăși  cel mai dulce, Cel mai frumos, ce a fugit vodată ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat evlavios și bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăți ce făcuse oamenilor din împărăția lui, a ridicat și o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate ... de mulți ani și cu mari cheltuieli să o împlinești. După multe rugăciuni și stăruință, împăratul se înduplecă și-i dete voie. Își alese calul ce-i plăcu din grajdul împărătesc, un ogar să-l aibă de tovarăș, își luă merinde de ajuns și plecă. După trecere de oarecare timp, sosiră amândoi fiii cei ... ai venit p-aci? - Istoria mea, luminate împărate, este lungă. Părinți am, asemenea și frați. Ca să-ți povestesc cum am venit p-aici și din ce parte de loc sunt, îmi trebuie mai mult timp. Dară daca voința măriei tale este să știi, sunt gata a mă supune. Chiar ... mă să-ți povestesc toată istoria mea. - Iacă te ascult, povestește-mi tot ce vei voi. Atunci ciobanul începu: - Am tată și frați. Am plecat din