Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Mihai Eminescu - Resignațiune (din Schiller)
... vieței înflorește  La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei  o, lume, mă jelește!  Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată  Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă ... la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai esista. Isteț glumea o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e ... pentru că e cu coji acoperită, A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, Pe-oglinda cea pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă de ființi viețuitoare  Mumia timpului  De balsamul speranței ținute în răcoarea A groapei locuință; nu aceștÄ›a oare Îi zici tu nemurire-n febrea delirului? Și pe ... ...
... George Coşbuc - Fragment Fragment de George Coșbuc Ea nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să ... femeie ! Nu-și ia nici ziua bună, nu-i vrednic să-i deie Nici mâna, căci pierirea e-nchisă-n mâna ei; Nu vrea să-i vadă ochii sălbatici și mișei! Femeie e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret ... lui mânia O clipă șovăiește, rămâne-ncremenit— Și cum deștepți din leșin pe om, când l-ai izbit Puternic d-un perete, așa era ! Colosul De gânduri, la privirea femeii, s-a topit! Și galben la picioare-i ...
Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1
... Văzui oameni, muieri, prunci Cu plugurile la munci, Ei brăzduiau tot mereu, Numai plugulețul meu L-a-nțelenit Dumnezeu. Că doi boi ce-i avusei De vremi rele-i răpusei Și de sapă rămăsei. Tot avutul din bordei Mi-e pe vatră un cotei, Ș-un tăciune stins de tei, Și cenusă-ntr-un ulei. Am umblat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat De sărac și de bogat, Nici că-n seamă m-au băgat! Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las, Dar milă n-a mai rămas! Atunci mă-ntorsei și eu Și zisei în gândul meu ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești ... ne făcea să zicem cu fală: Sunt român! și tot român Eu în veci vreau să rămân! România să trăiască Și-n veci steaua să-i lucească! În ceasurile acele de sperări măgulitoare, presimțirile inimii noastre, pătrunzând veacurile, vesteau României un viitor măreț, și, prin negurile aurite ale acelui viitor, sufletul nostru întrevedea umbre de eroi români mișcându-se pe câmpul gloriei, precum odinioară Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Zăream noi, ca printr-un vis, țările noastre ajunse iar ... credința că tu te vei împlini. Spune-le că Dumnezeu le-a dat tot ce le trebuie pentru ca să se facă vrednici de numele lor de români: pământ bogat, spirit deștept, inimă curată, minte dreaptă și o răbdare destoinică de ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna Ana-doamna de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba Românie. Exaltat de dorul care l-a răpit, Cheamă cavalerii și-astfel le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de ... cel mintos. Cei mai mulți suscris-au actul rușinos. V Ana, jună doamnă, printre dânșii vine, Ca dorința dulce printre vise line. Ea desface vălu-i: raze de mândrețe, Prin flori de junie, îi lucesc pe fețe. Căutatu-i dulce, dar umbrit de dor Ca un foc de soare o vedem prin nor. Zeul ce inspiră frageda junie Cu frumoase gânduri de mărinimie, Varsă-n fața-i dulce foc dumnezeiesc, Iar în vorbă-i grații ce pe toți răpesc. Iată cum vorbește: — ,,Mâna voastră scrie Pentru țara voastră moarte și robie. Însă mâna voastră nu s-a ... părerea sfatului domnesc Actul ...
... înfocat. Iar cel Erculean, Căpitan râmlean, Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strânge la piept Ș-o leagănă-ncet; Și-i face-n răcoare Departe de soare Cuib de floricele Ivite la stele. [1] Această legendă pare a cuprinde o alegorie ingenioasă și poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae . Chiar acum încă unul din acele izvoare minerale se cheamă izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui ... și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele soarelui, și cuibul său de floricele așezat la răcoare, înfățișează imaginea unui pârâu de munte ce curge la umbra pădurilor. [2] Cerna este numele pârâului de munte ce curge prin Mihadia și merge de ...
Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână
... Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână Cerbul la fântână de Gheorghe Asachi Într-o fântână limpide, La codru, pe la munte, Văzându-și cerbul coarnele Ce-i se-nalță pe frunte, Lăuda podoaba gemine, Dar bănuit-au foarte Cum și picioare-asemene Nu-i dă nedreapta soarte, Zicând Ramosul creștetul, Mândria fruntei mele, Chiar ca copacii codrului Se nalță cătră stele Aleu, cum și picioarele N-au formă, nici ... Că ele chiar ca fusele Sunt făr-analogie Dar când așa se critică, Răsună-n giur tufarii, Din care fără tropote Ies sprintenei ogarii Cerbul de spaimă tremură C-un salt la fugă împunge Și din câmpină repede Între tufari agiunge Urâte mădulările L-ar fi putut s-agiute, De nu-i era de piedică Podoabele cornute Cerbul în dese ramure Intrând, abia s-aburcă, Căci lăudate-i coarnele La trecere-l încurcă Dar când ogarul dintele Încruntă-n șold, sărmanul Cerbul odoru-și blastămă Ce-i crește pe tot anul! Decât folosul, multe ori Deșărtăciunea place, Care apoi de
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... tot orașul că acest tânăr adoră-n tăcere pe grațioasa Aglaia, care nu poate să sufere pe tânărul Tiberiu, fiindcă acesta se uită foarte cruciș. De câte ori, în treacăt, îl vede aruncându-i ocheade galeșe pe sub ochelarii lui albaștri, fiindcă poartă ochelari albaștri, o apucă un fel de leșin la inimă cu dureri de cap; începe să caște, și cască, și cască și trebuie să meargă numaidecât acasă, să puie să-i descânte de deochi. La un bal de binefacere, iarna trecută, d. Bumbeș sta într-un colț al salonului și privea pe grațioasa doamna Ionescu danțând. A privit-o mult; ea ... doamna de multe ori, când umblă, mă rog, în promonadă și prin bolți ... — Eu, drept să spun, nu v-am văzut de la balul de astă-iarnă... — Iè răspunse tânărul, privind galeș sub ochelari și zâmbind foarte ciudat. Iè! când tonțolea doamna așa delicat și eșpanzibil... și i-au vint un acțes... cu doi ofițiri, mă rog... — Știți pentru ce v-am chemat, domnule Bumbeș? — Ba! — ...Să vă rog de ... l-a tot luat feciorul Păunii. Până când atâta persecuție pentru copilul meu? — No! că-z asta, mă rog frumos la doamna, nu- ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... masă, Pahar nesfârșit. Toate dobândește, orișice să vază; I se supun toți, Îi bici boierimii, țăranilor groază, Ca un aprig hoț; Douăsprezece fete se răpesc de dânsul De pe la părinți, Și nici vrea să știe de scârbă și plânsul Acestor mâhniți; Deci într-un an ele douăsprezece fiice Îi născură lui, Dar el le gonește și de a lui sânge Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic, Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic, Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește, Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește Cu smerite rugi. Sub ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici Și de-a lor cântări! Îl umple ...
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... masă, Pahar nesfârșit. Toate dobândește, orișice să vază; I se supun toți, Îi bici boierimii, țăranilor groază, Ca un aprig hoț; Douăsprezece fete se răpesc de dânsul De pe la părinți, Și nici vrea să știe de scârbă și plânsul Acestor mâhniți; Deci într-un an ele douăsprezece fiice Îi născură lui, Dar el le gonește și de a lui sânge Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic, Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic, Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește, Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește Cu smerite rugi. Sub ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici Și de-a lor cântări! Îl umple ...
... Andrei Mureşanu - Omul frumos Omul frumos de Andrei Mureșanu Frumos e omul, Doamne, când mintea e regină, Și simțul ce ca șerpe spre rele îl înclină, Supus, loial și drept; Vârtutea-atunci ... brumă neatinsă la rumena-i coloare În fragedul lui piept! Pe fruntea lui senină dreptatea strălucește Întocma ca ș-un soare pe sferă când pășește De nori neturburat; E crimă, se retrage, e silă, se ferește, E negură,-o străbate, e nor, îl împărțește Și iesă nepătat. Frumos e omul, Doamne ... Și iată-l neclintit! Arunce-l în deșerturi lipsite d-orice floare, Pe unde nu s-arată nici om, nici zburătoare, Ci șerpi veninători; Vârtutea-i va fi scutul ș-azilul de scăpare, Întocma ca și cedrul, cu umbra sa cea mare, La oameni călători; Frumos e omul, Doamne, cu generozitate, Când iartă pe tiranul ce-apasă ... l subjuga; Și-n loc să răsplătească, cum cere pofta-n lume, Dușmana lui lucrare, îi cruță negrul nume, Voind a-l îndrepta! De ce nu vine, Doamne, a Ta împărăție, Când oamenii să șteargă și umbra de sclavie, Fiind creștini curați; Și-n locu-