Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BĂTUTĂ
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 1172 pentru BĂTUTĂ.
... Duiliu Zamfirescu - La lună La lună de Duiliu Zamfirescu E noaptea caldă. Stelele ușoare Clipesc din gene, line, depărtate. Pe iazul morii apa nu mai bate; Pe dealuri focul cel din urmă moare. Privind pe ceruri căile stelate, Adorm în lumea lor fermecătoare. În somn răsare luna gânditoare Și umple bolta ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... El tăcut se furișează printre sălile pierdute Întrebând lampele stinse, vorbind zidurilor mute, Cercetând ușă cu ușă și la orișice mișcare Simțind inima-i cum bate, sufletul cum îi tresare; Iar în fund pierdut de lume, el aude-ncetișor Un glas tainic ce-i șoptește: “Vino... ah, mi-e dor ...
... Elisabeta de Wied - Copacul Copacul de Elisabeta de Wied Caldul soare-al verii țese-acum ferice Fire lungi prin aer, tort de-argint curat; Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat Legănând prin lanuri aurul din spice. Frunzele gătite ca de sărbători Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă â ...
... și când dânsa le-ar îndemna și îndrepta trupul încotro s-apuce, știu numai să-și desfacă lopățelele pliscului, să se linciurească-n apă. Dar bate soarele tare. Pune-ți mâna la ochi, să poți privi mai bine. Colo, sub tufișul cela de agrișe, sunt cloștile. Înfoiate, gata să sară în ...
Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere ...
Emil Gârleanu - Frunza Frunza de Emil Gârleanu Lui Cristinel S-a desfăcut din mugur, într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza ...
Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...
Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...
Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro? În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi; umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol ...
Emil Gârleanu - Tovarăşii Tovarășii de Emil Gârleanu E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară. Și-n cea dintâi clipă de revărsare a luminii, grija, care țârâie în urechea plugarului ca un greier, îl scoală. Omul aruncă sacii la o parte, sare în picioare, își freacă ochii cu dosul mâinii stângi și cu dreapta își îndreaptă șalele. Apoi pornește spre boi. I-a înjugat... Slabi, de li se văd coastele ca niște arcuri sub piele, boii își încoardă mușchii, își potrivesc ...
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg
... a mării und-amară Vede-un vas vele-ntinzând; Se-mbarcă spre scumpa țară Unde-e viața ș-al lui gând. Ajungând la castel, bate Înfocatul pelegrin... Vai? ca fulger îl străbate Răspunsul d-amaruri plin: "Este-a cerului mireasă Aceea ce cauți tu; Ieri fu ziua cea ...
Friedrich Schiller - Mănuşa Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a ...