Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AFLAT
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 986 pentru AFLAT.
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul și copoiul
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul şi copoiul Iepurele, ogarul și copoiul de Grigore Alexandrescu Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele Oprim executarea intențiilor rele. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. În tufe atuncea prezida Copoiul, și sentințe fără apel el da. Ogarul către el așa se adresă Și-n limba lui strigă: „O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc De acest ticălos, Ce sufletul mi-a scos. Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc. Dar ce să mai vorbesc, Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat, Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“ „Destul — lătră atunci copoiul cafeniu — Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu, Orice pentru el crez, și iată-l osîndit Să fie jupuit. Carnea va rămînea pentru judecător, ...
Grigore Alexandrescu - Lebăda și puii corbului
Grigore Alexandrescu - Lebăda şi puii corbului Lebăda și puii corbului de Grigore Alexandrescu Lebăda odată-aflase (Însă cum se întâmplase, Nu pot să vă dau cuvânt) Cum că într-un colț de lume, Într-un loc cu mare nume, Și pe un frumos pământ, Niște păsări osândite, Corbi de câțiva ani numite, În primejdie trăiesc. Lebedele au din fire O ciudată presimțire, Care este dar ceresc. Așa, să le izbăvească, Cu o râvnă părintească, Ea plecă până în zori. Ajungând într-o livede, În culcuș de vulpe vede Pui de corb nezburători, Care într-o vizuină Petrecea ca în grădină, De-a lor soartă mulțumiți. Pasărea cea albă-ndată Către dânșii se arată, Zice: "Puilor iubiți! Soarta voastră e de milă: Spuneți cum pe voi în silă Aici vulpea v-a adus?" Corbuleții în mirare Răspund iute, râzând tare: "Noi de voie ne-am supus. Vulpe ce e, nu știm spune, Decât că năravuri bune Acea damă arăta: Că avea coadă pe spate, C-al ei păr în galben bate Și că ochi lucioși purta. Ea când ne-a luat de-acasă, Ne-a spus că la a sa ...
Grigore Alexandrescu - Mângâierea
Grigore Alexandrescu - Mângâierea Mângâierea de Grigore Alexandrescu Unei tinere femei De ce urăști viața, tu, fiica Armoniei? De ce dintr-al tău suflet nădejdea ai gonit? Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vârstei nălucire și visuri ți-au răpit? Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină; Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar; Dar plângi! Zefirul astfel fără cuvânt suspină; Toată lacrima-n ochi-ți e un mărgăritar. Eu nu voi să adaug a ta melancolie, Să-ți zugrăvesc icoana durerii omenești, Să desfășor în ochii-ți a mea copilărie, Ca osândă de moarte în care să citești; Să-ți arăt împrejuru-mi un larg cerc de morminte În care dorm frați, rude, părinți ce m-au iubit; Să vezi ce e durerea, să vezi de-aveam cuvinte, Când chiar de provedință nevrând m-am îndoit. Să vezi apoi în lume cumplita răutate Otrăvindu-mi ani, zile, chiar umbre de plăceri; Să vezi... Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri! Lumea mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gândire, nu m-arată cum sânt! E haină ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu Călătoria făcută împreună cu Ion Ghica în vara anului 1842. O parte a acestei călătorii este descrisă în Memorial După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de... Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: "Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat." O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază ...
Grigore Alexandrescu - Nina Nina de Grigore Alexandrescu După atâta cochetărie Și necredință și viclenie, În sfârșit, Nino, simt că trăiesc. Inima-mi astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupră-mi nu m-amăgesc. S-a stins în mine flacăra toată: Sub o mânie neadevarată Mai mult amorul nu e ascuns. Dacă în lipsă-ți ești pomenită, Sau înainte-mi de ești slăvită, De tulburare nu sunt pătruns. Eu dorm în pace fără de tine; Când deschid ochii, când ziua vine, Nu ești dorința-mi cea mai dintâi. Nu-mi mai însufli nici o gândire; Fară plăcere, fără mâhnire Te las, te-ntâmpin, mă duc când vii. Nici ale mele lacrimi trecute, Nici suvenire dulci și plăcute Nu pot a face să te doresc. Cât mi-ești de scumpă poți vedea bine: Fără de pizmă, acum de tine Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc. Fii cât de mândră, fii nempăcată, A ta mândrie e nensemnată Ca și blândețea ce ai avea. Nu-mi zic nimica vorbele tale, Și nici ochii-ți nu mai au cale Ca să patrunză-n inima mea. La al tău zâmbet, l-a ta ...
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credinţă O profesiune de credință de Grigore Alexandrescu Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat, Și după ce m-ăți citi mă rog să fiu deputat. Căci am cuvinte să crez că la Divanul ad-hoc, Bine lumei o să fac și rol nobil o se joc, După cum puteți vedea Din mărturisirea mea. Încă pînă-a nu mă naște, eu am fost patriot mare, Și după ce m-am născut Pentru ale noastre drepturi m-am luptat fără-ncetare Pînă într-acest minut. Cunoscînd că într-o țară fericirea generală Se compune totdeauna din acea particulară, Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare, Am îmbogățit eu statul, cumparînd-mi moșioare, Iar guvernul, ce văzuse vrednicia și talentul, Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul, Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate, Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate. Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară, De la cine înlesnire întru toate ele-aflară? Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute, Numai ca să nu se-ntîmple s-auz vorbe neplăcute? Cînd era în lipsă țara, subt a mea isprăvnicie, Am ...
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
Grigore Alexandrescu - Ucigaşul fără voie Ucigașul fără voie de Grigore Alexandrescu O temniță-adâncă îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L-a temniței poartă nădejdea-am lăsat, Și simt chinuire atât mai amară, Cu cât a mea soartă eu n-am meritat. O noapte fatală! o noapte cumplită! Pe patu-mi de trudă dormeam obosit: Era despre ziuă: soția-mi iubită Ședea lângă mine... un vis, vis cumplit! Văzui: în bătrâne păduri depărtate Părea că mă aflu; eram călător; Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate Cânta cucuveaua cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici ...
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor Unirea principatelor de Grigore Alexandrescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 Note I Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate, Sub o mână, o coroană, întrunite figurând; Și în vechea capitală, o măreață mănăstire, [1] După lupte sângeroase monument de înfrățire, De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând. II Ce spun aste suvenire? ele-arată că-altădată, Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați; C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire, Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire, Decât numai în unirea către care sunt chemați. III Căci de urile interne mult a profitat străinul; Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul, Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos; Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare, În furtune și în intrigi balotați fără-ncetare, Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios. IV Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge, Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge Prin credință în ...
Grigore Alexandrescu - Vulpea liberală
Grigore Alexandrescu - Vulpea liberală Vulpea liberală de Grigore Alexandrescu Vulpea fără-ncetare Striga în gura mare Că de cînd elefantul peste păduri domnește Trebile merg la vale și lumea pătimește. Că este nedreptate Să va să cheltuiască Veniturile toate Pentru masa crăiască. D-acestea elefantul, cît a luat de știre, Temîndu-se, cu dreptul, de vreo răsvrătire, Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise, O invită la curte, o-mbrățișe și-i zise: „Am aflat, jupîneasă, că ai mare talent. Voi să te pui în pîine; Și începînd de mîine Îți dăm cu mulțumire, Ca un semn de cinstire, Al găinelor noastre întins departament: Caută-ți bine treaba.“ — „Pe seama mea te lasă“, Răspunse oratorul și, sărutîndu-i laba, Se întoarse acasă. În ziua viitoare, Vulpea ca totdeauna veni la adunare; Dar însă oblojită, pe subt barbă legată, „Ce ai, de ești asfel?“ o întrebară toate. „Îmi e rău de aseară, îmi e rău cît se poate, Și cu trebile țării să mă lăsați în pace. Craiul știe ce face; El nencetat gîndește la al obștii folos. Adio! sînt bolnavă: m-am înecat c-un os. ...
Grigore Alexandrescu - Zugravul și portretul
Grigore Alexandrescu - Zugravul şi portretul Zugravul și portretul de Grigore Alexandrescu La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îi comandai; întîi însă-ntrebare Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă Așa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă; Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate, Ș-anume-n Franța mai ales, la ochi să poci eu bate, Fiind acum de măritat o fată foarte rară, Ș-ai ei epitropi căutînd un bărbat în astă țară. „Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întîiași dată Cînd pe urîți făcînd frumoși luai o bună plată: Ești negru, te voi face alb; ești slab, te îngraș bine, Numai vezi de portret departe a te ține.“ Vorbind așa, mă zugrăvi, și daca al meu nume Jos la portret n-ar figura, nici un creștin pe lume N-ar putea crede că sînt eu, atît sînt de schimbate Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, și înfrumușețate. Ai noștri rîd cîți mă cunosc, dar prea puțin îmi pasă, De voi putea să dobîndesc pe nobila mireasă, Și daca vreun venetic, ieșit din țări streine, Sau vrun romîn mai îndrăzneț n- ...