Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN JOS
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 677 pentru ÎN JOS.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... treptele Academiii, în fața statuii lui Mihai Viteazul. Destul era să zică unul din noi "Haidem!", și câteșicinci o porneam spre Șosea, tăcuți, cu capul în jos, sfioși, pe Podul Mogoșoaiei, și abia așteptând să ieșim o dată la câmp, căci bănuiam noi că în capul vreunuia se ascundea vro problemă socială, literară ori politică; sau ne așteptam ca, de la rontul al doilea încolo, Trubadurul să ne cânte ceva ... dau că le înțeleg? - și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracție, oamenii se înțeleg, iar când e vorba să-l aplice, același adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La asemenea cuvinte, ironia celorlalți sfârșea prin a-l întreba: - Duminica trecută ai ... se îngrijească. Ne era drag peste măsură. Durerea, ca și veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mișcarea feței,
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind ... pământ cu mâna: Uite ce-ai făcut. Și târziu la urma urmei a văzut Fata că de lapte donița e goală: Mult pe jos mulsese, și-altă parte-n poală Nicu e de vină! Nu mai văd defel! Și-l izbi deoparte, și-a lovit în el. Și plângând copilul și-a cătat cărarea. Ea luând din mână-i volnic lumânarea O lipi de-o piatră ca să mulgă ... să se ducă liniștit în casă. Dar simțea o mână grea cum îi apasă Pieptul și-o sugrumă, și o ține drept. Ce să fac în casă? Dar aici ce-aștept? Și-i venea să țipe ca dintr-o pădure Și-i venea să urle ca din foc, să-njure, Și ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... îi zise: -Ține asta, leiculiță, de șterge cuptorul. Iară ea, luând-o, îi mulțumi. La spatele cuptorului, fiul împăratului văzu o grădină ca un rai, în care se rătăci câtva timp. În cele de pe urmă văzu cele trei rodii cum atârna de o cracă în pom; își făcu curaj, scoase cuțitașul și tăie crăculița de care erau atârnate, și o tuli d-a fuga înapoi. N-apucă să ... și cu călăreți, ca să o ia, fiindcă el cunoscuse locurile că nu mai este așa departe. Fata cea frumoasă zise copaciului să se lase jos, și el se lăsă, apoi se puse în el și se ridică. Fiul împăratului rămase cu gura căscată uitându-se la ea și la minunea cum de se lăsase și se ridicase copaciul ... copaciul se ridică la loc. Stând ele la vorbă, țiganca se linguși și rugă pe fată, ca de voiește să doarmă nițel, să puie capul în poala ei, și ea îi va căuta în cap. Fata se înduplecă și se puse cu capul în poala țigancei, și, când era să o fure somnul, țiganca îi înfipse acul otrăvit ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... întindeau covoare și se aruncau flori. Ajuns în curtea bisericii, domnul descălecă, și la ușă fu întâmpinat de norod și de mitropolitul țării cu crucea în mâini. El sărută crucea, spuse norodului un cuvânt bun, apoi intră în biserică și se așeză în strana domnească, care era mai înaltă decât celelalte, lucrată în săpături poleite și împodobită cu armele țării. Doamna se puse din a dreapta lui, iar lângă treptele stranei domnești stătea în picioare domnița Ruxandra, ca un înger de pază, cu o carte de rugăciuni în mâni. Mitropolitul începu slujba divină; bolta Trei Ierarhilor răsuna de cântări; frunțile credincioșilor erau plecate spre pământ, când, deodată, întocmai ca o nălucă venită nu ... numai povestea despre dânsul rămase la vetrele ostașilor. II Cine se zărește colo în depărtare, călare pe un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în
Panait Istrati - Chira Chiralina
... pe mări și descoperă alte țărmuri, alte lumi!...â€� Necăjit de a nu-și putea împlini dorul, el porni din nou cu capul în jos; dar se auzi deodată chemat din urmă: — Adrian! Se întoarse. Pe o bancă, prin apropierea căreia trecuse, sta un om, cu picioarele încrucișate, și ... cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul era și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și ... astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și ...
... picioare Duman, un hoț nalt, spătos, cu sprincenele posomorâte, că de nu!... îi vom arăta dacă cuțitele noastre știu sau nu a tăia în carne macră. Meargă să toarcă în furcă, iar nu să ție pușca în spate și să steie în fruntea a doisprezece voinici ca noi. N-am lăsat doar satul și târgul ca să venim în codru să ne muierim. De aceea ascultați-mă pe mine: când va veni căpitanul, să-i spunem să-și caute de drum. Ne-am săturat ... întâmpină el, căci n-am eu singur pentru mine. — Domnul să-ți deie!... Dar, dacă nu-ți va fi cu bănuială, ia-mă măcar în căruță pănă la Iași, căci sunt olog de picioare și nu pot merge pe jos prin arșița soarelui. M-oi pune așa pe marginea căruței cu picioarele afară, ca să nu te supăr. Omul cu cațaveica albastră, făcându-și socoteală ... cu un aer de binefăcător: — Haide. — Dumnezeu să-ți scurteze calea și să-ți lungească zilele, răspunse cerșitorul închinându-se adânc. Biciul plesni în aer și calul plecă în trap mare, ridicând valuri de colb
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al ... ca fiecare din unde să-l audă, fiecare din ele să poată cânta ca dânsul când vor șopti văilor și florilor. Râurile se ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelor stânce, învățau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amuțiți pe creștetele seci și sure a stâncelor ... palat cântece mândre și senine. Făt-Frumos se sui-n luntre și, vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo, el văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe, și-n fiecare braț ardea câte o stea de foc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, susținută de stâlpi și de arcuri, toate de aur, iar în mijlocul ei stătea o mândră masă, acoperită cu alb, talgerele toate săpate din câte-un singur mărgăritar mare; iar boierii ce ședeau la masă în
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... apărute în aceste patru-cinci luni ale anului 1868 (căci nu am avut trebuință să ne întindem peste un timp mai îndelungat), vom așeza citațiunile în trei grupări deosebite; vom arăta întâi germanizarea limbii, vom cita apoi îngreuierea stilului paralel cu exagerarea lui și vom vorbi, în fine, despre falsa originalitate în formarea și întrebuințarea cuvintelor. Probele de germanisme în foile române austriece sunt așa de numeroase, încât (cu singura excepție a Archivului filologic al dlui Cipariu, care este scris în limbă curată) nu am aflat nici o coloană a vreunui număr care să fi fost lipsită de ele. Cităm din foile ce le ... jurnalist d'un succÄ�s donateur de mesure! Albina din 19 aprilie 1868 zice: "Motivându-și deputațiunea rogarea sa, Dl Ministru aduse una și alta în contra." Pe nemțește: der Herr Minister brachte eins und das andere dagegen vor , iar pe românește: dl ministru făcu mai multe obiecțiuni. În Gazeta Transilvaniei din 7 februarie 1868: "Introducerea unei taxe uniforme de 40 cr. s'a propus în Senat a se pune în viață." Die EinfĂ¼hrung einer Taxe soll ins Leben treten, adică: introducerea unei taxe se va pune în practică, sau mai bine: o taxă uniformă de 40 cr. se va introduce. Albina din 5 februarie 1868: "Monitorul francez trebuia să bage
... sumă de colegi, cari le fac loc la masa lor strângându-se cât se poate. Colegii urmează o discuțiune foarte animată: ei comentează decizia Curții în procesul asasinatului și complotului bulgăresc; și daca voim să fim drepți, trebuie să mărturisim că cea mai deplină armonie domnește în această dezbatere: toți sunt de părere că decizia este dreaptă și bine cumpănită. Dar cei doi prietini intervenind în dezbatere, Lache, „pentru prima oară în viața lui", constată cu regret că legea noastră penală prezintă o lacună, că „n-avem pedeapsa cu moarte". El nu este un om crud ... să zică să intri dumneata în casă la mine cu pumnalul, cu toporul, cu conspirații, cu comploturi și asasinaturi, și eu să stau cu mânile în șolduri și, în loc să te iau de urechi ca pe un măgar, și să-ți zic: „destul! pân-aci! nu-ți permit mai mult în țara mea!" — eu, nu! eu să viu pentru ca să-ți zic: „bravo! bine faci! să mai poftești și aldată..." Să mă ierți ... ar zice d. Potropopescu, eu să-mi dai voie pentru ca să zic că legea noastră penală prezintă o lacună. Au ajuns... Mache sare repede jos ...
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... cel mai învățat? După o dispută lungă, după sfaturi fară nume, După ce critică totul, ce este și nu-i pe lume, Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ Cei mai înțelepți în toate dânșii sânt. Ah, dânșii sânt! Cum? S-ocupă din juneță numai cu filozofie; Logica-i o jucărie pentru mințile lor! Fie, Că știința-i ... Au zbierat, au făcut larmă, încât craiul, deșteptat Din gânduri, atent la toate a privit și-a ascultat. Zâmbea craiul, dar în urmă și-a pierdut răbdarea. Drace! Ei mai înțelepți în toate, chiar ca Dumnezeu s-ar face ! Astfel cugeta în sine, apoi zise tare: Eu, Pe-al meu sceptru tot de aur și pe-ntreg poporul meu, Jur că-nțelepciunea voastră este numai vorbă goală ... oi ave dreptate, vă dau vouă-a mea crăime Și mai mult, ca om cuminte să nu mă mai țină nime! Sfetnicii râdeau în taină de tot ce craiul vorbea, Dar în sânul lor mânie fără de capăt ardea. Ce batjocură! O, Doamne! Un plugar și-un sfetnic mare Puși în
... frumoasă. Feciorii, fiindcă sunt doi și feciori, oricât de voinici ar fi, stau sub porunca părintească; Marta însă e una singură, adică nu mai are în casă pe nimeni deopotrivă cu dânsa. Încă pe când era în fașe, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. Nenea Mihu, auzind-o plângând, alerga plin de îngrijare din grădină ori din curte în casă. Și cu cât creștea, cu atât i se lățea stăpânirea, căci — vorba lui nenea Mihu — fata mare-i cinstea casei. Dar tot ... avea obiceiul. Fetele dar, când voiau să asculte, rugau pe Marta; Marta însă mai totdeauna le răspundea că Miron nu voiește, fiindcă nu e tocmai în voia lui cea bună. Numai din când în când, foarte arareori, Marta ruga pe Miron să cânte. În horă Miron totdeauna e cumpătat, încât parcă numai șuguiește cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc asupra lui. Înalt și mlădios, cu umerii lați și ... albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește