Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN ALTA PARTE

 Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 615 pentru ÎN ALTA PARTE.

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai ... îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este,     Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire,     Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea,     A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească,     Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând ... le gonește și de a lui sânge     Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic,     Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic,     Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește,     Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește     Cu smerite rugi. Sub cereasca milă, sub a ei umbrire ... pe masă a ta rămășiță,     Te vor căina; Arzând făclii, candeli și tămâie multă,     Te vor prohodi! Dar crăpând pământul, vei cădea, sărmane,      ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai ... îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este,     Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire,     Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea,     A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească,     Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând ... le gonește și de a lui sânge     Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic,     Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic,     Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește,     Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește     Cu smerite rugi. Sub cereasca milă, sub a ei umbrire ... pe masă a ta rămășiță,     Te vor căina; Arzând făclii, candeli și tămâie multă,     Te vor prohodi! Dar crăpând pământul, vei cădea, sărmane,      ...

 

Ion Luca Caragiale - Ion...

... intrat fără supărare și am găsit multă lume adunată, și din boierime și din tagme și prostime — destulă. Grădina era luminată cu multe lumini în bășici de hârtie văpsită. În fundul grădinii, era o moviliță cu flori pe de margini, și acolo, sus, de jur împrejur, lăsând un loc gol la mijloc, ședeau pe jețuri ... curții, tocmai la față, surioara mea, îmbrăcată mai strălucit ca-mpărăteasa; îi sclipeau capul, pieptul și mâinile de diamanticale. Am așteptat cât am așteptat, înghesuit în fund, și-n sfârșit am auzit! A! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cântăreț, gătit cu un valdrap de mătase cusut numa-n fireturi, și decorații atârnate de ... să răpăie din palme si să țipe ca nebunii: “ bravo! bravo! bis! bis!...â€� Cântărețul a mulțumit foarte mândru, moțăind când în dreapta, când în stânga, și iar s-a pus pe zbierete. Iar surioara mea, la fiecare zbieret al lui, da din cap încântată, aruncându-i câte ... dar sunteți toți niște... — Niște ce, mă? — Niște urechiați mai mari ca el! Maica ta, Christoase! ce foc pe Ionică!... L-au luat în palme, ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... de clasa a doua; n-am vreme s-aleg: trenul pleacă-ndată. M-am suit, a fluierat, pornește. E foarte cald în vagon și lume multă mai ales în coridor, unde se vorbește tare în mai multe limbi, și miroase strașnic a funingine de lignit amestecat cu trabuco popular. Întru într-un compartiment, unde văd loc gol; îmi ... în plasa de sus și m-așez într-un colț lângă ușă. În compartimentul meu, sunt deocamdată numai două persoane, alături pe bancheta din potrivă, în colțul opus, de lângă fereastra vagonului. Deși lampa îmbrobodită aruncă o lumină foarte slabă și nu pot distinge figurile, înțeleg după siluete că e o ... Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece-n coridor... Și mie mi-e grozav de cald; mă fac că mă-nvârtesc în loc... Un sărutat prelung amuțește... Mă ridic de pe banchetă și, fără să mă uit în partea opusă, ies după cocoana în coridor. Cocoana vrea să-și răsucească o țigaretă de tutun; eu scot tabacherea mea și-i ofer galant țigarete cu carton. Ia una... — Mersi ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... către împăratul Napoleon și alta către contele Walewski, ministrul afacerilor străine al Franței, pe lângă epistolele adresate contelui Cavour și lordului Malmersbury. Astfel dar, înfășurat în haina serioasă a diplomației, am plecat în misie politică la Paris, la Londra și la Turin pe la începutul lui februarie 1859. Moldova, Galiția și o mare parte din Germania erau albe de zăpadă, gerul foarte aspru, drumurile troienite, multe poduri dărâmate de sloiuri, calea foarte grea sub toate privirile, însă avântul patriotic ... plecarea mea din Iași. Aveam mult serioasa și mult delicata însărcinare de a apăra pe lângă Cabinetele Franței, Engliterei și Sardiniei actele săvârșite în Moldova și Valachia la începutul anului 1859, precum alegerea de Domn a colonelului Alexandru Cuza în aceste două provincii etc., acte care erau să fie discutate în viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic ... mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă găseam o îmbărbătare ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu se ... am poftit să ia ceva. A căzut mai mult decât s-a așezat, foarte obosit, pe un scaun. Acum îl aveam în față și-l puteam observa mai bine. Nimica distins în figura lui:o frunte foarte îngustă, ochii foarte puțin expresivi, tăietura buzelor și structura nasului fără nici un caracter marcant, părul aspru și plantația lui ... A mâncat: ochiuri la capac, varză cu carne, o friptură pe grătar, brânză de vacă cu smântână, mere, o țuică înainte, o sticlă de vin în timpul mesei și o cafea după masă, în sfârșit une bonne fourchette; apoi i-am dat țigări — nu știe că trebuie să zică merci când primește ceva — e și tânăr. Cu ... locul pe care i-l găsisem la toptangiul meu. În

 

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

... de sus, ca să fie de pildă și altor neamuri! Apoi nenorocitul han fu legat cu frânghie de subsuoară și ridicat pe creangă în sus în salvele puștilor de soc și în strigătele de bucurie a oștenilor învingători. Joc nebunatic, copilăresc, la care soarele, în măreția lui, se uita zâmbind, el care văzuse multe altele pe coaja noastră pământească! · · · · · · · · · ·  ... zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și ... Dumnezeu ca el să meargă din biruință în biruință, și numele lui să se mărească tot mai mult, încât să răzbătă peste hotarele Moldovei, departe în lumea apuseană și să răzbată prin pătura veacurilor pănă la noi. Iar el, domn drept credincios și pământean, de fiecare biruință înălța câte o biserică ... ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

... ferestruică, și-ți vede cu ochii ce-am să fac eu. Numai încet, să nu tropăiți cumva ori să faceți larmă ca să vîrîți omul în prepus, ș-apoi atunci să nu fie vina mea. Eu mă cunsc cu cînii, dar voi luați pîne muetă în rachiu, de i-ți îngăima, pîn-oi face eu pe treabă… Atunci se ieu vreo trei-patru flăcăi după Ionică și hai, hai! hai, hai ... Vasile, deschide-mi ușa și ți-oi spune eu…; nu mă lăsa, că la dumneata mi-i toată nădejdea… Vasile, cum aude asta, dă drumul în casă lui Ionică, închide iar ușa, împinge zăvorul la loc și apoi intră amîndoi în casă, bojbăind pe la ușori și împedecîndu-se de prag pe întunerec. — Da ce-i, măi Ionică, zise Vasile aprinzînd opaițul; au dat turcii ... să mă dai și dumneata, băică Vasile!… — Da ține-ți firea, măi Ionică, nu fii așa de fricos, că doar nu-i țara în pradă. Socru-meu îi Popă în sat la noi, Nănașu-i vornic, Moșu-i pasnic și Tata-i vatman, nu dracul; oi pute eu să fac ceva sub mînică și pentru

 

Nicolae Gane - Catrințaș

... atunci nu se înmulțise ceata buhnacilor buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-am așezat fiecare la locul însemnat de Catrințaș, iar locul meu care venea într-o cumplită tiharaie , în gura unei văgăuni, era cu deosebire fioros. — Dacă e urs în pădure, îmi zise pristavul , pe aice trebuie să iasă, că n-are pe unde cotigi. N-are pe unde cotigi, repetai eu în gând. Vra să zică, trebuie să mă țin bine să nu-mi dau pielea ursului în loc să mi-o deie el mie. Și cum stam așa în așteptarea pornirei haitașilor, fără să vreu îmi veniră în minte cei trei urși a lui Catrințaș. Auzi, trei urși!... Unul înțeleg... doi, treacă-meargă... dar trei, fără șagă erau cam mulți. Aveam ... mă mustram pe mine însumi de spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în vine, un foșnet înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai era de glumă. Ursul se suise

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca ... aritmetica, geometria și algebra, cu socotelile lor reci, simbolice, micșorară focul sufletului meu încet-încet, pe nesimțite. O ghiulea înroșită la foc, când o arunci în apă rece, azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... te cam cherchelești! Eram mâhnit de această cruzime, și totuși abia îmi stăpâneam râsul privind la scârboasa tocană, care începuse să alerge. Necunoscutul privi lung în farfurie și nu arătă nici scârbă, nici supărare. Luă furculița, scoase liniștit, una după alta, toate muștele, tăcu și începu să mănânce, fără a se sinchisi de vecinii care râdeau cu hohote. — Ce gugumănie rea! mormăii eu ... zguduie și îți risipește orce idee de viață, înfigând în tine numai patima oarbă a necunoscutului. L-am ajuns. Cu bastonul, cu mâinile în buzunar, cu capul plecat în jos, adus de spete, tresărind din vreme în vreme, el mergea încetinel, fără să i se-audă pașii și fără a arunca privirea în lături. Dar cum dete de șoseaua ce mână, suind cotiș, către Nămăești și Rucăr, iuți pașii, scoțând mâinile din buzunarele bluzei. Ridică capul în sus, ca și cum ar fi fost furat de blânda frumusețe a caselor mici, albe, curate și înconjurate cu ogrăzi de pruni și ... crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>