Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUNTEM

 Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 3762 pentru SUNTEM.

Ion Luca Caragiale - Așa să mor!

... o siguranță, o dezinvoltură și o volubilitate încântătoare, spre uimirea tuturor ascultătorilor. Ce păcat, m-am gândit eu, că nu știu o limbă străină, să fi intrat și eu în vorbă. Câte lucruri aș fi putut afla și învăța de la un om atât de știut și de comunicativ! Dar pe când gândeam astfel, iată că intrăm în gară la ... ridică la peste trei milioane; că bietul nostru Marion, poetul inimitabil al soacrelor, a dispărut dintre noi; că Take Ionescu dezminte că ar fi declarat lui Costică Arion cum că i-ar conveni să mai rămână mult liberalii la putere; că recolta, dacă nu vine ploaie cât de curând ...

 

Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice

... din aceștia, fără să știe ceilalți, avea relațiuni cu un altul din o altă secțiune; așa că, la un moment dat, chiar dacă s-ar fi prins una din acestea lucrând, nu s-ar fi putut descoperi nimic mai mult decât o mână de oameni. Această organizațiune mazziniană fusese combinată de răposatul C. A. Rosetti, după reminiscențele-i ... are să sune în sfârșit ceasul faptelor. Trebuie să avem curaj; momentul cel mare se apropie. Până să nu crape de ziuă, poate că vom fi chemați să facem cea mai mare jertfă pe care are dreptul patria s-o ceară de la un om. Să fim gata la tot! Să ... neică Niță... te joci! D-aia spui că dumnealor, ca tineri, pot să meargă chiar până la moarte... - Să ferească Dumnezeu! zice nenea Niță; ar fi păcat... - Da, dar vorba e: să poate? Însă dumneata, care ești altfel de om, om cu dare de mână, negustor, de, dumneata nu face pentru ...

 

Ion Luca Caragiale - Om cu noroc

... îl ajutase la nevoie arătându-i multă bunăvoință. Domnul Guvidi se cunoștea pe sine; el știa că, cu caracterul său "neîncovoiat și mândru", n-ar fi putut conduce așa de bine ca soția sa aceasta daraveră delicată. Doamna Guvidi, deși foarte tânără, sub întâțișarea și manierele ei copilăroase, ascundea mai mult ...

 

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte

... esecutarea lăsă mult de dorit și prea mult de criticat. Este necontestabil că opera comică pretinde mai mult decît cea serie spre a fi bine interpretată. Dacă acea serie, în lipsă de talente mari artistice, se poate reprezinta și de artiști mai mediocri, numai daca vocea lor ar împlini ... Ernesto și d-lei Pasta pe aceea a Norinii. Cu chipul acela succesul nu putu să fie decît strălucit și nici că putea fi altfel daca ea fu cîntată și jucată de aceste patru talente de reputațiune europeană. Dar pe cînd nenorocitul Donizetti culegea laurii acestui triumf, Teatrul operii ... frizurile sale pline de natural și vivacitate a reușit a ne arăta pe Don Pasquale așa precum urmează a fi un bărbat de 70 de ani afectat de pasiunele juneței. Nu putem însă trece cu vederea că, în actul al II-lea și al III ... înfățișează atît de depravată, căci o femeie care priimește să joace o farsă nu să poprește aci? Și apoi iară, o asemenea femeie nu poate fi o amantă fidelă și castă; dar ce să zicem, asta e o licență dramatică și nimic mai mult. În partea muzicală, ca și în cea ...

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... de părinți. El argățea pe la unii și pe la alții ca să-și câștige hrana vieții. Și fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. Ceilalți argați cășunaseră pe dânsul și-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile ... că nu e de nasul lui o așa bucățică. Dară ce-i faci inimei? Ea îi da brânci și lui, bat-o pustia! și ar fi voit să se puie și el la pândă, și apoi se gândea și la pățaniile celor ce păzise înaintea lui. Fata cea mică se greși ... era să nu-și piarză slujba și să rămâie cu buzele umflate. Apoi unde pui d-ta gândul ce-l muncea groaznic, că de va fi

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... cari le vinde apoi cu preț redus credulei sale soții și mai ales copilului Bufty, care are avere personală. Acest negoț nepermis nu l-ar fi exercitat pentru nimic în lume Stamate dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata când era abia în vârstă de un an, numai ca să poată ajuta ... adâncuri și să aducă pe o superbă cochilie de sidef o inocentă și decentă pâlnie ruginită. Planul de seducțiune al seriosului și castului filozof putea fi astfel considerat ca reușit. Abia avu el timpul să se furișeze la tubul de comunicație, când zânele mării îi și depuseră, grațios, pâlnia în preajma ... astfel în nesimțire timp de opt zile libere, termenul necesar ce, după procedura civilă, credea dânsul că trebuia să treacă pentru a putea fi pus în posesiunea obiectului. După această trecere de timp, reluându-și ocupațiunile cotidiane și pozițiunea verticală, Stamate se simți cu totul renăscut. Niciodată nu cunoscuse ... fură o sărutare. Pentru Stamate, pâlnia deveni de atunci un simbol. Era singura ființă de sex femeiesc cu un tub de comunicație ce i-ar fi ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... față galben, iar ochii îți sunt roși, Pare că noaptea-ntreagă nu ai dormit? Pe gânduri Stai tocmai ca acela, ce vrând a fi episcop Își dărui zadarnic a sale herghelii. [1] Tu poți ca să te primbli cu patru cai în șir, Să porți bogate haine ... și Alexandu și toți bărbații mari Că-ți sunt strămoși socoate-i de-ți plac și de-i voiești. Dar nu te folosește de-ai fi chiar fiu de rege, Când n-ai întru năravuri de-un câine osebire. Pe Neibuș [4] îl întreabă și-ți va mărturisi Că-i place ... Cât cei ce au s-aleagă colorul hainei tale, Caftanul cum să fie cu moda potrivit, Cu vârsta și cu locul, cu timpul ce va fi. În târg nu suferi verde, nici vara catifeaua, Nici iarna să lucească nu vrei mătăsăria, Ci toate să-și păzească a sale legi ... prin țările străine, Cu-atâtea cheltuiele și trudă ne-ncetată, Se-ncheie într-acestea, că banii cheltuind Ai învățat cum straiul pentru a fi frumos Trebuie s-aibă falduri și late și vârtoase; De buzunări, de mâneci, știință ai deplină, Și decât Reks mai bine tu știi să potrivești ...

 

Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

... fără de moarte Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de ... fii gata cu arcul ca să o săgetezi, iar paloșul și sulița să le ții la îndemână, ca să te slujești cu dânsele când va fi de trebuință. Se deteră spre odihnă; dar pândea când unul, când altul. A doua zi, când se revărsa ziorile, ei se pregăteau să ...

 

Alecu Russo - Holera

... mare al strămoșilor noștri...Dogma zisă a Orientului, nu știu de ce, este religia popoarelor..."De estefie, tot a fi..." și cu vorba aceasta românul horăiește liniștit, măcar să piară lumea... Însă în toată această stoică liniște, inima se moaie. Relațiile zilnice se prefac mai ... picau, a îngropa fără deosebire soldații și civilii,rugasem pe doctorul ștabului să-mi deie vreun leac, socotind și eu că ar putea fi vreun leac. Așa-i omul!... când zidirea lumii se sfarmă,omul cel mai tare seamănă (a) copil, necredinciosul aleargă la doctori, pe care ...

 

Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță

... erau în provincia lor; mai adăogați că accidentele vieții nomade vă pune în relațiune cu individe a cărora nici chiar esistința nu ați fi putut să o cunoașteți; astfel, eu care în țara mea nu mănînc niciodată acasă, nici chiar pe la amici, nu avui niciodată fericirea aceea ce ... negre magnifice, dinți albi ca avoriul, pieliță brună și o capelatură încîntătoare; avea o statură înaltă și mișcări pline de demnitate; iar după învestitură ai fi crezut că e una dintre damele cele mari, cînd își fac preumblările lor matinale; o pălărie de paie acoperea fața ei fără să o poată ... vedrai la sventurata . de pateticul Bellini, erau ariile pe care ea le cînta cu un aer melancolic și un simtiment atît de mare, încît ar fi crezut cineva că cînta pasiunile ce rodea inima ei, iar nu ca să desfăteze pe convivii de la otelul New York. Cînd intra în sală ... Pierderea sumei aceștia mă făcu să mă gîndesc mai serios la poziția mea: străin, fără amici, fără cărți de credit la bancherii Italiii, ce aș fi devenit oare dacă din fatalitate bănișorii mei s-ar fi ...

 

Petre Ispirescu - Găinăreasa

Petre Ispirescu - Găinăreasa Găinăreasa de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca frații, și numai o fată au fost făcut. Ca și mumă-sa, această fată, din naștere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morții ei și cu jurământ ca împăratul, soțul ei, să nu văduvească, ci să ia de soție pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Și nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleț o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăției, știind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ținea de câra împăratului ca să se însoare, și mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca văzu și văzu că scăpare nu este, se lăsă și el după sfatul mai-marilor împărăției. Dete condurul răposatei împărătese și doi trimiși ai Sfatului împărătesc răzbătu țări și cetăți, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult și se întoarseră precum ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>