Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��SA
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 852 pentru L��SA.
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ... nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un Nu ca să rostească ce om ar îndrăzni?... Și moartea ce e oare?... — Un somn de-odihnă sfântă, În care, lutul nostru ... parte, În fum ușor pe dată cealaltă se desparte; Așa și corpul nostru din două e-ntocmit La lut, rămâne lutul, de flori ca să-l brăzdeze, Iar gazele prin aer se duc să-nvioreze Aceleași elemente din care au ieșit! Sfintelor umbre care-ați trecut, Nu, voi prin moarte nu ... Și în stejarii de munți — eroi! De moarte să se teamă ființa mărginită Ce pune, ca să scape de-o vecinică ispită, Sfârșitul veciniciei l-al traiului hotar; Dar dincolo de groapă acei ce pot să vadă, -- De-ar fi pe-ale ei margini și gata ca să cadă, -- Ca ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii ... simplu pretext, la un banal punct de plecare. Și lucrul e foarte explicabil. Fiind femeie până-n vârful degetelor, autoarea e excesiv de subiectivă: viața sa e lipsită de evenimente, iar viața altora n-o interesează. Pe de altă parte, discreția și prudența, însușiri feminine înnăscute și de-a dreptul ... Și mai e încă ceva. Ca orice liric, dna Papadat-Bengescu e lipsită de imaginație constructivă, creatoare de viață. Deci și din această cauză, d-sa evită faptele. Nimic epic în această operă de introspecțiune și lirism covârșitor. Dar fiindcă dna Papadat-Bengescu scrie în proză, oricât de șubredă ar fi ... constituie originalitatea fundamentală: caracterul ei eminamente feminin. În domeniul acesta, al feminităților pure, al stenografierii senzațiilor, al exprimării lucrurilor impalpabile și nuanțelor sufletești insesizabile, d-sa se mișcă cu amploare și grație, fără teamă de rivalitatea vreunui bărbat. Ar fi nedrept să-i cerem mai mult. Și ar fi nedrept să ...
Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"
... a avut totdeauna această credință. Dacă te apucai cu un român get-beget la vorbe, pe la nămiez, când e soarele'n putere, și-l întrebai: Măi Mușate, ce e acuma, zi ori noapte ? - badea se scărpina sub căciulă, se gândea câtva, te măsura cu ochii să vază ce fel ... șicane de vorbă fără fond ? Este Centrul un mare partid sau nu ? Dacă ar fi mare, buzumflarea Presei n'ar avea înțeles: vorbele noastre nu l-ar micșora; orice am spune noi, el ar rămâne un mare partid. Nu e de loc firesc lucru ca cineva având mintea întreagă să se ... un lieu commun - deși încă tânăr în viața constituțională, este din nenorocire prea sceptic, aproape blazat, așa că de-ar fi cineva meșterul meșterilor nu-l mai poate ameți cu simple declamații. * În câteva rânduri foarte ușuratece ale Presei de alaltăieri, în care se demonstră iarăși că partidul conservator aproape că ... marele bărbat de stat ca, pentru a-i dovedi noi contrariul, să-i spunem numaidecât cine este șeful partidului nostru, căci - zice d-sa - fără de un șef nu există partid. Minunată logică ! Această teorie modernă, foarte modernă, de sigur este o invenție proprie a marelui om
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La asemenea cuvinte, ironia celorlalți sfârșea prin a-l întreba: - Duminica trecută ai fost la biserică? Ce evanghelie se citea? Ce cazanie? Tu ai fi în stare să zici "poate" când ar veni vorba ... fără a se sinchisi, râzând de glumele noastre, ne răspundea: - Și de ce nu m-aș duce? Fiecare om poartă într-însul copilăria sa, micșorată, ce e drept, înghesuită de atâtea impresii și idei noi. Pentru ce - când nici mie, nici altora, nu fac nici un rău - să nu ... răspunse Trubadurul. De trei zile mi-a rămas în nas mirosul morții: rece, rânced, ceva de melc fiert, și n-am izbutit să-l gonesc nici cu cel mai delicat miros, nici cu cel mai tare. Mă încearcă frigurile. Cânt cu vioara, și ea răsună în coșul pieptului. Mi ... trebuia să se îngrijească. Ne era drag peste măsură. Durerea, ca și veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mișcarea feței, în privire, în mlădierea vocii și în răgușeala în care își îneca glasul când vroia să-și arate dezgustul. Fiecare din ...
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de a cunoaște frumoasele aspirări ale inimii sale; l-am văzut lucrând cu entuziasm la Istoria românilor sub Mihai-vodă Viteazul; am călătorit împreună prin romanticele văi ale Moldovei; ne-am preumblat pe golful ... ale trecutului și a întâlni în acest pelerinaj fantastic dulcea imagine a lui Bălcescu. O, Doamne! de ce trebuia oare să-l văd, în sfârșit, singur, părăsit, palid, descurajat, suferind de o crudă boală și murind pe malul acel înflorit al Palermei, unde am trăit cu el ... titlu primitiv, Progresul, fusese șters din frunte-i de către guvernul de atunci, fiind considerat ca o denumire revoluționară! [2] Bălcescu tipărise în ea lucrarea sa atât de erudită asupra Armatei române, și eu dasem la lumină câteva încercări de poezie și articolul intitulat Istoria unui galben. Exista dar între noi ... glorie și independență națională! Vorba lui era dulce și convingătoare, ca graiul multor oameni destinați de soartă a muri în floarea tinereții. Constituția sa părea delicată și mai mult suferindă, căci fusese adânc vătămată în timp de doi ani de închisoare la Mănăstirea Mărgineni, sub domnia lui Alexandru Ghica ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... mâncări, iar la-împărțală Era multă sfadă și cârteală. Dar' ș-altă nevoie le sta-în cale, Căci pe nemâncat nu putea merge, Zâcând că l-e greață cu rânze goale Să trapede-atâta și s-alerge!... Când era sătui, punea pricină Că le-ar fi rău și făcea hodină. [1 ... tot îns' la cortul lui să vie, Din cei ce-s dă vârstă mai bătrână, Căci premulte are să vă zică, Dar' veniți, curând, f...l în tică". [2] Cum s-auzi aceasta-în țigănie, La bătrânul Drăghici iaca vine Și să-adună murga boierie Cu fețele cele mai bătrâne. Iar ... mult de-un mil; Apoi să ne deie slobozie Dă-a face trii hodini câte-odată!..." Aici voroava lui fu curmată, Căci Avèl striga din gura toată: ,,Ahăsta m-i sfat, ahasta-i minte!..." De-aci toată mulțimea-adunată Lăudă sfat și vorbele sfinte, Și cu toții-împreună ... să taie, s-omoară, Apoi și s-aibă fiește care Un laț dă fune pe lângă sâne, Ca, când s-ar ostăni foarte tare, Să-l arunce-între-oștile străine, Și-apucând pe-unul să-l ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... doftor de năuci. NĂUCESCU: Să mă fericesc cu numele d-tale? HAZLIU: Tachi Hazliul, lincenciat în mofturie și domiciliat la Rașca. NĂUCESCU: Hazliu nume... să-l porți sănătos... și d-lui? (Arată pe Panglică.) PANGLICĂ: Lică Panglică, candidat de paraponisire, domiciliat în Cuibul-cu-Barza. NĂUCESCU: Tocmai acolo, sus?... Bine ți ... București ca să vedeți balonul? NĂUCESCU: Să văd?... adică să vezi: am venit la Curtea de apel pentru un proces cu statul... și am să-l câștig. HAZLIU: Nici vorbă nu-i... Statul n-are noroc la procesuri. NĂUCESCU: Ce-i pasă? Are de unde plăti. HAZLIU: Negreșit... e bute de ... Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ungur... Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă. NĂUCESCU: Care?... Cel din paneri... colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Și ... bine bătând: Tot ca una, fata mea. MOGHIOR (în taină): Amorul!... El m-a metamorfozat. CHIRIȚA: El te-a metaformozat? Bată-l norocul, amoraș! Îi cunosc și eu drăciile și renghiurile etcetera și cele multe! Dar ce are a face cu balonul? MOGHIOR: Ascultă-mă ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... noi, ne zice râzând: Italieni, numai… mai corciți!… Noi, toți câți știam limba italiană, am izbucnit în râs. Acum, eu șed pe scaun și-l înfășor cu privirile pe signor Vacano. El își scutură luleaua de scrum și și-o umple, iarăși, cu tabac. Toată vremea, îi joacă pe buze ... stă așa de bine, mai ales că are comănacul pe-o ureche și luleaua-n colțul gurii, de parcă-ar zice: - Pe moș Vacano nu-l înșelați cu una, cu două! Și, ca și cum i-aș fi ghicit gândul, îl întreb așa, în șagă: - Ei, ce suntem noi, signore? - Na ... vorbele soldaților ce au aprins focuri și pregătesc mâncare, apoi se bate cu mâna pe genunchi și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale ... era pescar. A fost de multe ori chiar și la Roma, când tatăl său încărca două coșuri de pește pe-un catâr și-l vindea la piață. În Anzio, are neamuri multe, ba chiar și în Monte Albano. În tinerețe, când a crescut mai mare, a ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... și femeia lui, căci nici ea nu mai văzuse un astfel de ou. Nu știau cum să umble mai binișor cu dânsul, ca să nu-l scape jos să se spargă. Unul zicea ca să-l coacă în spuză și să mănânce toți dintrÂînsul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze. Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot și-a pierdut el ziua de muncă, și cu ce va prinde pe dânsul să ia nițel mălai ... acasă cu merinde cât munca ta pe zece zile? - Păi bine, fa, nevastă, nu-ți spusei că comedia asta o făcu oul ăla poznaș, de-l găsii eu azi în pădure? - Ce spui, bărbate? atât a făcut oul ăla, cât ai dat tu pe toate astea? - Hei! dară când ... Atâția bani pentru un ou de găină! Și pipăia banii să vază, nu care cumva sunt niscai fermece, ori altceva? - De găină, de negăină, uite, l-am văzut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi. Apoi ori că el a făcut atâta, ori că negustorul ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... ostenit destul; dar nu-mi pare rău... cu prilejul acesta am făcut o foarte plăcută cunoștință un drum rar O zi întreagă, până la Budapesta, l-am admirat numai de la distanță; neștiind bine decât limba noastră, n-am avut îndrăzneala, cât mi-era de simpatic, să m-apropii de el ... au trecut foarte încet, și mi s-au părut firește foarte lungi; dar, cât de încet, ceasurile tot trebuie să treacă; și cât de lungi sa fie, tot le-nghite vremea pe unele după altele. Și așa, pe la două și jumătate, m-am suit în vagonul de dormit la patul ... meu! extraordinara pasăre călătoare! care ocupă în fața mea locul cu numărul 11. Mă salută foarte grațios, pare că mă recunoaște. Eu, vădit mulțumit că-l revăz, îi răspund și mai grațios, și gândesc așa: de data asta, fiindcă suntem numai doi într-un compartiment, am să intru în vorbă franțuzește ... așa să tiorăsc!... așa să am parte de sănătate!... așa să mor! După acestea, începe să cânte ceva din repertoriul lui Ristache Ciolacu, pe care-l cunoaște personal de la Lăptărie, precum cunoaște personal pe toate personalitățile noastre din lumea politico-economică, finanțiară, artistică etc. Dar numai pe ale noastre le ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... a culege poezie populară a fost luată de Alecsandri de aiurea, ca să nu mai vorbim și de motivele naționale și literare ce l-au îndemnat să adune acea poezie, toate datorite influenței străine. Și dacă n-ar fi existat deja o literatură beletristică în țară, de unde i ... în seamă că trecuse și vremea culturii fanariote, care înstrăina spiritul public. Dar mai este ceva. Este poezia populară, care învigorează spiritul specific național și-l face să asimileze influența străină. Și cum curentul acesta poporan există numai în Moldova, scriitorii moldoveni de atunci sunt mai mari și mai trainici. (Atragem ... că "a rămas". Structura artistică defectuoasă a acestui poet se explică, pe lângă alte cauze, și prin lipsa ajutorului pe care i l-ar fi dat poezia populară. Dovadă sunt resturile de "vechime" din poezia lui, accente și forme care aduc aminte de Văcărescu -- "vechime" care se observă ...