Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI SUB
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 1345 pentru FI SUB.
... tot refrenul: așa-i, cum zic, mă rog, Nu știe domnul doctor ce-i tropicul și zona. De-a scris numai trei rânduri, sub nume el și-a pus Și diploma, subscrisa altcum de vrun Gambrinus. Iar de-ai vorbit cu dânsul, sunt sigur că ți-a ...
... numai așa, gândurile mele, iară voi faceți după gândul vostru, și știți prea bine că, dacă voi vă duceți la moară, nici vorbă nu poate fi ca eu să rămân aici ori să mă duc în altă parte: dacă vă hotărâți să mergeți, mă duc și eu cu voi și mă ... l vadă pe el. Când bătrâna pleca la biserică, toate trebuiau să fie puse bine la cale, căci altfel ea odată cu capul nu ar fi plecat. Încă sâmbătă dupăamiazăzi sluga trebuia să rânească grajdul, curtea și locul de dinaintea cârciumii, în vreme ce bătrâna și Ana găteau cârciuma pentru ziua ... afle urechea grăsunului pripășit chiar și din oala cu varză. Și dacă lumea zice că locurile de lângă Moara cu noroc sunt rele, n-ai fi avut decât să-l întrebi pe vreunul dintre sămădăi, și el ți-ar fi putut spune pentru ce nu sunt bune și cine le primejduiește; dar sămădăul e, mai presus de toate, om tăcut, și dacă îl întrebi asemenea ... fân, ci unul dintre porcarii unsuroși mâna caii, stând în picioare, iară ceilalți doi ședeau pe leutrele vopsite în verde, ca și când n-ar ...
Alecu Russo - Critica criticii
... mulțumesc că-i socotiți prea proști ca să râdă cu d-ta... ded-ta... nu zic. Domnul D. G. se pare a-și fi adunat toate puterile învățăturilor gramaticale, toată experiența filologică, pentru a critica în tot felulbiata Băcălie ambițioasă și a îngropa sub un nămol de cuvintesunătoare de științe dramatice. Din nenorocirea publicului și acelora care au citit articolul, domnul D. G., precum a înțeles piesadomnului ... de biserică, de aceea un cojocar nu-și dă fata după un sacagiu, de aceea orișice fată de băcal are ambiție de a fi mai multdecât o băcăliță sadea sau o băcăliță de frunte, de aceea un băcalîși dă învățătură copilului, de aceea fieștecare fecior de bacal vreasă-și ... ce se cer neapărat într-o piesă,sau că o intitulație de asemenea în mâna dlui D. G., sau în mânaunui om cu talent, ar fi produs o comedie în 4-5 acte, m-aș închinași aș zice: "foarte mulțumesc, ai cuvânt și m-oi îndrepta, dacă voiputea"; dar când zice ... critică.Zoița, în gândul autorului, este o ființă care s-a aruncat afară dinsfera ei, prin ambiția ce are de a
Alexandru Macedonski - Chitară
... urmăresc. Sunt migdali și albi și rozi Și e iarbă și e soare, Umbră, apă șoptitoare, Viața, dragoste, nerozi. Sunt migdali și albi și rozi. Sub măceși și liliac Cântă însă taina veche... La ureche, la ureche, Eu ți-aș spune-o după plac, Sub
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
... în masivele de piatră pe care cataclismele străvechi ori nervozitățile epidermice ale coajei noastre terestre zbuciumate de vulcani le-a ridicat și îngrămădit sub bolta cerului veșnic senin al Italiei, dormea de veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ... și lor, șî cîte certuri și discordii nu avusese loc pînă să-și poată găsi o locuință definitivă și să devie în sfîrșit inamovibili. Șiret, sub musteața lui tunsă, cel mai încercat dintre colegii de piatră, adecă bătrînul cărturar Asachi, părea că spune : Parcă eu n-am transmigrat și nu m ... spre mai mare economie, fiindcă vopseaua costa prea scump, n-a riscat și el să fie văruit cu bidineaua pentru a fi la fel cu mine ? Apoi, după ce am stat o bucată de timp în fața primăriei vechi, cînd a fost să se prefacă ... tot mai mult pe străzile vechi, le va vedea tot așa de bine din piața Unirei sau din altă piață, și cu brațele încrucișate va fi osîndit să asculte fără ca gura lui mută să poată răspunde elanului oratoric ce va urca spre el. Tumultul gloatelor și vociferările oratorice vor amuți ...
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
... în floarea asta ce tremură în glastră, În valurile care frământă marea-albastră, În Firea necuprinsă, cu mii și mii de forme, Tot ce e sub puterea acestei vieți enorme, — Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi, Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârși ?... Și toată lumea asta enigmă poate n'are; Ci este-așa cum este — nemărginită ... suflet, tu ești atât de mic, Că nu pot ști nimic, — Că tot ce știi și câte vei ști de-aci 'nainte — Va fi ca o poveste ce pururea te minte. ...Dar cine-mi puse oare otrava asta'n mine, A veșnicei iluzii, a veșnicului ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie
... nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă sub picioare Și-mbrățișează totul cu aripile-i mari! Și m-am suit atuncea în cerurile mute, Și cerurile mute atuncea mi-au vorbit, Eternul în ... Îmi surâdea voioasă șezând pe-un verde mal! În jurul bărcii mele, un stol de nereide Venea ca să se joace cu părul râurând, Aș fi putut chiar cerul atuncea a-l desfide, Cu cerul eram însă, și cerul mi-era blând! Zâmbeam la orice rază venea să mă ... a băgat! În lume de-am fost, însă, ursit de-o crudă soartă, Să am sfârșitu-acesta, de-aș face orișice, Mai bine-ar fi fost poate să-mi lași simțirea moartă... Când poți vorbi cu vorba, cu inima de ce? Ai dat tu oare viață la inima-mi copilă ... a place, Bacanta despletită l-al traiului banchet? Și facla unor gânduri atâta de funebre, Pe loc ce se aprinse de ce să n-o fi stins? Căci lacrimile-aceste, de-ar rămânea celebre, Și tot era mai bine în groapa rece-ntins! Încai de-aveam pe lume vreo altfel de ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... mijloc de desfătare a simțurilor sale, și acolo unde nu putea izbuti prin viclenie sau bani, întrebuința totdeauna puterea brutală. O! Să nu fi avut nenorocirea vreo fiică din Dorna să atragă privirile sale; căci Osman ținea într-o mână punga, în cealaltă iartaganul, și la ordinele sale toată ... să fie o fată care se mărită. Unde ai mai văzut tu mirese râzând și sărind într-un picior? Ele învață, înadins, a fi smerite. N-am prins eu doar pe Catrina înroșindu-și ochii cu capătul ștergarului, pentru ca să creadă lumea că plânge? Așa-i obiceiul pământului ... în toate părțile, parcă se temea de ceva. — Nu-ți spun eu că cu mintea ta n-ai să pricepi niciodată nimic? Ți-ar fi plăcut poate să se uite numaidecât la tine, să-ți zâmbească în față, ea care n-are ochi să vază decât pe Mihai? Firește, că ... și fericit. Mihai pășea mândru și drept ca un brad; în ochii săi strălucea bucuria; iar Irina mergea legănându-se ca și cum n-ar fi avut destulă putere de a se ține pe picioare. Fața ei era galbănă și, la fiecare pas, ea se uita îndărăpt cu o ...
... blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al ... sparg. Trei zile-și țin clipele tulburi pe stemele celor doi crai. Se mișcă-n bulucuri mulțimea, se rupe și iar se-mpreună, Cad pâlcuri sub pâlcuri de-a valma, și altele proaspete vin, Iar hreamătul crește și scade, ca-n spulber de viscol purtat. Ci iată că-n ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... încet la gând. (Socoț că se referea exclusiv la facilitatea lui de a o copleși cu complimente și galanterii alese, căci altfel ar fi fost cu totul absurd.) ...,,Mi-aș închipui, scrie ea, că dacă nu le-ai avea în chip firesc, automat te-ai fi străduit să le ai, ți-ai fi bătut capul, rotunjindu-le și întregindu-le necontenit, și asta ar fi nespus de mulțumitor pentru mine, că te-am avut astfel, la picioarele mele, tot timpul depărtării unul de altul." într-altă scrisoare donna Alba îi ... în rândurile ei săltărețe, cu atâta luciditate, cu atâta rece voluptate, cu atâta sadism? Donna Alba se complăcea în această nesiguranță fără îndoială, totuși aș fi dorit o confirmare deplină, aș fi vrut să văd negru pe alb că ea se ferea de-o limpezire a situației. Altfel nu s-ar fi mulțumit oare cu domnul Georges Radu Șerban, cea mai limpede, cea mai clară, cea mai răspicată minte întâlnită? Scrisorile, pe care le-am ascultat o ... plănuisem, furtul pe care trebuia să-l săvârșesc și care-mi da de acum delicioase emoții, se amână de la sine. Când întreaga cutie va ...