Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN DREAPTA
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 1153 pentru DIN DREAPTA.
... înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din ... o căldură grozavă, vorbea într-aiurea, iar doctorul, chemat, grabnic, spusese că-i tifos. De frică să nu se îmbolnăvească și alții, îl scoseseră repede din cazarmă. Îl văzuse la spital, pe patul de chinuri, cu buzele arse, cu fața suptă, cu ochii șterși ce nu mai puteau cunoaște. Ieri, la ... un alt cornist. Înțelegând că nu va putea adormi, chinuit de gânduri și amintiri, ofițerul se îmbrăcă și, cu toate că nu era nevoie, plecă din nou la cazarmă. A doua zi începuse să ningă. Plutonul de paradă venise și se înșirase în ograda spitalului, în fața odăii întunecoase ... două zile înainte, se dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... ori chiar a compatrioților lor? Nenorocirile noastre trebuie să le socotim de nimică, când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să ... în vremea popasului, pe muncitorul de pământ citind, la umbra unui copac, faptele marelui Frideric? Această norocită popularitate a istoriei vine, mai ales, din două pricini: cea întâi este că astăzi fieștecare cetățean are drit și îndatorire de a se ocupa cu trebile statului, că fieștecine dorește ... limba națională măcar o istorie universală, și ce vorbesc de istorie universală, când chiar analele patriei noastre zac în întuneric, păstrate numai în niște manuscripte, din care două, din pricina copiștilor, nu se potrivesc! Și, cu toate acestea, tiparul ar fi cel mai sigur și mai grabnic mijloc ca să ajungem la civilizația societății ... după cum ești; leapădă-te de începutul tău, schimbă-ți numele sau primește pe acesta ce ți-l dau eu, ridică-te și du-te ...
Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă
... Stan Popescu n-a fost în viața lui amant al libertății! Dacă o clipă ar fi fost sincer liberal, astăzi ar avea, numai din chirii și acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, în loc de 200 de lei pe lună din slujbă! și ce slujbă! El! luptătorul pasionat pentru libertate, să ajungă la bătrânețe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de ... voința alegătorilor, și cântând era de libertate electorală ce se inaugurează cu venirea patrioților la putere. Pandrav se bucura de multă popularitate printre populația rurală din Prahova, unde fusese multă vreme funcționar cinstit și amabil cu publicul. Cum scrie articolul, se duce la "fundatorele și directorele" Românului , C. A. Rosetti ... sigur! răspunde Pandrav vesel. - Bine... Du-te... Încearcă... Pandrav, fără să mai stea de vorbă, se suie-n drumul de fier și merge la Ploești, drept la Stan Popescu, care pe atunci, în tinerețe, era unul din cei mai bravi electori din localitate. Să nu uit a spune că Rosetti era prezidentul consiliului electoral central al marelui partid. - Stane, am venit... - Bine ai venit! - Îmi ...
Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna
... Vodă voi îl respectați? Ce? sunt oare altul, sau voi sunteți alți? Sunt pitici acuma brazii cei înalți? S-a surpat Carpatul și, din rădăcină, Stânca se preface într-o moale tină? Nu mai curge Istrul în largul său pat, Și patriotismul vostru v-a secat? Mâine ... de veșnicia-i nu vreau să am teamă! Vrea ca să ne-ncalce mândru Baiazid; Va vedea că Mircea nu-i un invalid! Ce e drept, mă cheamă Mircea-cel-Bătrân, Dar am suflet tânăr, că mă știu român. Vrea ca să ne-ncalce cruntul Baiazet, Fluturând șalvarul marelui profet; Vrea ... să sfârșim, Să zdrobim odată pe-acest Ilderim! Da! să știe bine cruntul ienicer C-aici se-ntâlnește cu un zid de fier, Zid compus din piepturi brave oțelite, În a țărișoarei dragoste călite! Poate-avea el oaste cât frunză și iarbă, Eu ridic din umeri și îmi râz în barbă; Căci, nu numai țara mi-apăr până mor, Și-al creștinătăței sunt apărător; De-a mea misiune ... o fi laș! Fiți îndată gata atât vă mai zic: Fiți la înălțime! și mai mult — nimic!â€� Și zicând acestea, cupa lui ridică; ...
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
... gemenilor spune, cu mult temei, că femeia sa nu este vestală. Adaugă că, dacă e vorba să dăm copiilor nume istorice, atunci ar dori ceva din istoria noastră națională sigură și pozitivă (aci, voi eu să întrerup; moașa-mi impune tăcere), iar nu nume din istoria fabuloasă și fantazistă a antichității. Mihai și Ștefan — da! Cer cuvântul! în starea în care se află astăzi chestiunea națională, eu ... cu gloria. Vreau numele acelor martiri cari au luptat pentru sfărâmarea tiraniei și abolirea iobăgiei. Propun dar: Horia și Cloșca. Tot consiliul e foarte emoționat. Din toate părțile, și mai ales. din partea fericitului tată, se exprimă regretul că doctorul s-a fost înșelat în părerea sa și că n-am avut și un al ... se adresa în deosebi venerabilului șef conservator. Acesta, rezemat de ușa compartimentului său, fără să 'ncerce a face vreo întrerupere chiar binevoitoare, da din cap în semn de aprobare, la fiece cuvânt al conferențiarului. Un zâmbet blând, plin de sinceră bunătate, zâmbetul caracteristic al unui spirit desarmat de orice ... arta parlamentară pusă în serviciul unui prestigiu de caracter absolut autorizat. La fiece cuvânt, cuconul Lascar roșea până în vârful urechilor, neîndrăznind să întrerupă niciuna ...
Alexandru Macedonski - Alea jacta est
... Alexandru Macedonski - Alea jacta est Alea jacta est de Alexandru Macedonski Dorințe îndrăznețe Din visuri de junețe Ce mintea-mi conținu, Din voi mai este vruna Când soarta-ntotdeauna La toate zise nu? Și totul când m-apasă, Ce drept mi se mai lasă Afară de-a muri... O țintă, o dorință Să caut cu credință Din nou a-mi făuri? Nimic!... Orișice cale Mi-e-nchisă, și cu jale În cugetu-mi privesc... Speranța mi-este stinsă Ș-o ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... număr de oameni carii, la cea întâi vedere, samănă a fi provinciali, dar care în faptă nu sunt nicidecum provinciali. Așa ținutașul, fie din Țara de Sus, fie din Țara de Jos, care a fost în Iași de douăsprezece ori și în fieștecare oară a șezut câte douăsprezece săptămâni, nu ... la Odobești, în Herța sau la Adgiud, în Mamorniță sau la Podul Eloaiei (Pont d-AloĂ«s, după expresia unui parfumat sau afumat traducător), sunt din născare iașence, adică vrednice de iubit. Cât pentru cucoanele trecute peste patruzeci ani, însă care au fost frumoase odată, ele se șterg din catalogul provincialelor, pentru hatârul trecutei lor frumuseți. Iar cele slute, fie de cincisprezece ani, fie de cincizeci ani, sunt cu drept cuvânt și fară cât de puțină tăgăduire vecinică și nestrămutată proprietate a provinciei, acum și pururea și în vecii vecilor. Noi, dar, scoțând ... dintâi cei mai sus pomeniți, din rămășiță vom lepăda încă și pe provincialul evghenist, văr, cumnat sau nepot cu toți logofeții și vornicii cei mari din Moldova, care se poftește de sine la bal la curte, este față la toată nunta aristocratică și se cernește la moartea fieștecărui boier sau cucoană ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi ... A ghibacilor plăieși Ce la războaie-ndrăznețe Bătea numai în cămeși, Cu pieptul și brațe goale, Dușmanii ferecați în zale? Căci glonțul lor mergea drept În a dușmanilor piept; Unde-s trabanții de groază, Cu baltage și măciuci, Cu a lor barbe tufoase Și cu flocoasele ... III Deci unde odinioară Câmpul se cutremurară De biruinți românești, De vaiete dușmănești, Acolo plugarul mână Leneșii boi hăulind, Pân-când plugul se anină, Oase din pământ zvârlind; Și unde odinioară Pe dușmani îi înjugară La pluguri de au arat Și ghindă au semănat* În acea dumbravă sântă Oițele se umbresc ... se scaldă, șuguiesc, Și apoi, împletind gâțe4, Pe pajiște dănțuiesc. Însă una dintre ele Saltă ca luna prin stele, Fiind gigâtă la stat Ca molidvul drept și nalt; Cu ochișorii ca mura, Sprinceana pană de corb, Fiindu-i întocmai gura Pe omăt de sânge strop; Mândră era copilița, Nu-i tăcea ...
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
... ți-e mirare, Răspundea la fiecare, Că-i prea tânără și-așa Încă nu s-a mărita. Mai la urmă s-arătară Pețitori din altă țară: Doi feciori, ca două flori. Lenuța cât ce-i vedea Mamei sale-așa zicea: Vezi, iubită maica mea! Din voinicii acești doi, Cari au venit azi la noi, Mie-mi place unul tare Și la mers și la cătare, Că-i înalt și subțirel ... fată! Fiind așa-ndepărtată Dor de tine-o să m-apuce, La mine cin te-a aduce!? Doi fii ai Lenei strigau Și din gură cuvântau: Pe Lenuța nu o da Și de noi n-o strămuta! Dar feciorul cel mai mic, Constantin, copil voinic, Lăcrima din ochi cu jale Și-așa-i zise mamei sale: Nu ești, mamă, cu dreptate Nici la soră, nici la frate! Că suntem doară trei frați ... spadă lucitoare, Fă-te cruce la picioare, Și tu, căpeneag iubit, Fă-te pânză de-nvălit, Iar tu, Doamne, Doamne sfânt, Dă-mi iar locul din mormânt, C-am scăpat de ce fu greu, Împlinit-am gândul meu: La Lenuța dusu-m-am, Acasă adus-o-am! Dumnezeu l-a
... încă față-n față, să se măsoare. Astăzi însă clipa dorită de amândoi sosise pe neașteptate. Cocoșul alb, cu găinile lui, ieși pe tăpșanul de din dosul casei, la scurmat. Era o zi frumoasă de primăvară, pământul era jilav, plin de mustul din care se și hrănea cea dintâi urzeală a lăvicerului ierbii. Cum scurma așa cocoșul, își auzi tovarășele șoptind. Ridică semeț capul și, drept ... repezit. S-au oprit față-n față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripile puțin desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou, prinzându-se în gheare, izbindu-se scurt, aprig, cu aripile-n coapse. Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb ... petalele-n vânt. Dar puterile li se sleiră. Nici unul nu biruise. Se mai încordară o dată și se descleștară doborâți, însângerați, răsuflând cu greu. Din creasta celui alb se prelingeau picături de sânge. Pe pieptul celui negru se așternuse o dungă roșie, de care se lipise o pană albă din ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul tare, îl puneau mai presus de pumnii"boierului". În cele din urmă, Tănase Scatiu pierdu răbdarea. Când se mai opriră caii încă o dată lângă crâșma din drum, el ieși desub coșul trăsurii. Scăpărau înjurăturile de mânios ce era. — Dă-te jos, boule, dă-te jos. Trebuie să mă urc eu ... — Ai chemat pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de țuică, din care ar fi băut trei inși, și după aceea o puse pe masă cuzgomot, pocnind din limbă. Apoi luă cu degetele două măsline, pe care le aruncă în gură, una după alta. — Da' nu vine mama, Costeo? — Vine, boierule ... el mai tare. Ea își clătină umerii și zbârci gura ca de râs. — Cum, Doamne iartă-mă, să n-am!... Că doar toate sunt din belșug. — Și de post și de dulce, ca la otel, zise el. Că de aia nu mai plouă la vreme. Tincuța tușea din ...