Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA DE LUCRU

 Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 639 pentru DA DE LUCRU.

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și 1876 revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați, de mâni reci, de un nu știu ce și nu știu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică și intelectuală, apucat din nou ... ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale, lipsa de orice distincții convenționale, de premieri academice, de decorații ș.c.l., toate aceste puse în legătură mai ales cu izbucnirea alienației mentale par a da

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... ca gheața și ochii ei beți - și puful mărunt de pe obrajii aprinși zbârlit de fiori - încovoiala lângedă a trupului - izbiturile inimei ei de pereții sânului - și mirosul fără nume ce-i radiază din rădăcinile părului - și cât e de bine să te părăsești în stăpânirea acestor atâtea simțiri ce te-nvăluiesc din toate părțile ca niște vârteje de aburi calzi saturați de esența adormitoare... Cu vorbe să le spun?... Astea se simt și se gândesc, de spus nu se pot spune... A fost o smăcinare a sufletului dulce și dureroasă, o exaltare a simțirii, îngrozitoare ... nopți asemenea și fiecare neasemănate... Libațiuni sub razele lămpii albastre; toate nebuniile închipuite și neînchipuite; anecdote picante de care el avea un repertoriu popular așa de bogat; scene de gelozie fără cuvânt și din chiar senin; și jocuri, și mușcături; și lupte atât de inegale, pentru ea ca putere, pentru el ca farmec... ș-apoi, după atâta oboseală, povestirea reciprocă a celor întâmplate mai înainte de a se cunoaște. El avea puțin de povestit... Așa era de strâmt satul în care trăise și așa ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

... sunt ascunse sub obroc; luminează în toată lumea, ca lumina soarelui, minunile lui. Cunoscute-s de toț facerile lui de bine și milosteniile, primite-s de toț blândĂ©țele lui și să bucură toț de pomenirea lui, după cum zice Solomon: Lăudându-se dreptul, să veselesc noroadele. Îl mărturisesc pre dânsul adevărul lucrurilor, cum că iaste îndreptătoriul credinții și chipul ... draci. Deci acĂ©stia ce am zis mai sus, înțelegându-le sfântul, au zis în sine: ba, diavole, nu voiu lăsa să se lipsească ceriul de stĂ©le frumoase ca acĂ©stia, nu voiu să câștige iadul suflete atât de curate și flori așa de frumoase. Eu, o, dragoste mincinoasă, voiu să-ț sfărâm săgețile, carele fără de rană omor; eu, Luceafărule, voiu să-ț sparg toate mrejile și-ț voiu piiarde tot vicleșugul. Așa au vorbit sfântul, apoi, pe urmă, după ce ... somn toț ochii lui, atâta cât nici luna nu priveghiia, nici una din stĂ©lele cĂ©le mai mici avea deșchise tâmplele lor cĂ©le de argint, atunce ca când ar fi fost nu făcător de bine, ci ca un hoț, aleargă cu mare grabă la acea săracă de casă și aruncând înlăuntru, nu zic odată, sau ...

 

Alecu Russo - Holera

... Galiția, se presupune pe unelocuri în țara neamțului. Teama a fost mare mai deunăzi și mult se lungise; holera a slujit de vorbă prin salonurile Ieșului. La acest prilej am auzit multă aducere-aminte a amânduror holere din Moldova. Din două sute de oameni, boieri și feciori de boieri, nici unul nu s-a găsit să nu fie voinicul unui episod, însă eu, care am avut nenorocirea de a rămânea singur viu din patruzeci persoane ce locuiau într-o casă, să spun drept că nu cred episoadelor nouă de la 1848. Dar frica trezită în voinicii noștri cetățeni mi-a adus aminte de o baladă și de un om... cinstit... La întâmplări mari se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un ... era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și de

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... masă duhovnicească. De multe ori au stătut în socoteala mea, că doară aș putea afla ceva nou să zic întru cinstea și lauda preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Mariei, dară n-am putut afla nimica. Nu doară că nu sunt cuvinte multe și de multe feliuri de vorbe a să grăi întru lauda mărirei ei, ci pentru că fiind mintea mea turburată de norul neștiinții și mai vârtos întunecată de socoteala dumnezeeștilor și prealuminatelor ei daruri, îmi înfruntez și-mi ticăloșesc nevredniciia și neștiința învățăturii mĂ©le. Că de vrĂ©me ce cei învățați și pedepsiț întru bunătăț stau de să miră de mărirea ei, dară eu, cel neînvățat și departe de toate bunătățile, ce voiu face? Drept aceia dară, îmi caut și fărde voia mea a conteni de a mai iscodi să aflu înălțimea fecioriei ei, întru carĂ© acu anevoe să sue gândurile omenești și adâncimea darurilor ei, carele nu să ... au văzutu-o Ghedeon, ca o lână, Avvacum ca o dumbravă umbroasă, Daniil ca un munte și Solomon ca un pat. Aceasta astăzi să mută de pre pământ la ceriu; lasă întristăciunea și să duce la bucurie, lasă cĂ©le ...

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... și este respinsă. Iar argumentarea în favoarea acestei idei e socotită, cu bunăcredință, drept un sofism. 13. ...omul cere vieții ceea ce ea nu poate da; este ceea ce spune poetul în versurile: Și poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc Străbătător durerii... 14. Pesimismul și optimismul sunt adevăruri relative. Viața nu e nici bună, nici rea în sine. E cum o simți -- și ... să eclateze -- și atunci, fatalitatea, acel cineva rău și ,,ironic", își trimite agentul și nenorocirea s-a produs. 23. Realitatea este un amestec de tragic și comic. Adesea, dacă nu întotdeauna, același lucru omenesc este și tragic și comic. Unul concepe realitatea mai ales pe partea ei comică, altul mai ales pe partea ei tragică. Scriitorul comic și ... în care este de ajuns inteligența, știința, ori sentimentul, cineva poate ajunge până la treptele supreme ale producției științifice ori literare chiar în prima tinerețe. De aceea, știință, filozofie, poezie, critică estetică, toate de primul rang, pot fi semnate și de oameni sub treizeci de ani (...). Când însă e nevoie ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... cari numai prin cele mai mișelești apucături și numai unindu-se cu Cir cel tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați de plăcerile viețuirii. După felul de a vedeĂ  al arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită de sbuciumări, și socotindu-se în ajunul morții, arienii să pregătesc desfăcându se de cele trupești pentru această mai binecuvântată existență ca Socrat, care, osândit la moarte, așteptĂ  în liniște și stând de vorbă cu iubiții săi clipa, în care aveĂ  să beie păharul de otravă. Atenienii, desbrăcați de firea ariană, s'au aruncat cu ochii inchiși în cel mai desgustător desfrâu: așa țineau ei să se bucure de puțina viață ce le mai rămăneĂ , căci în gândul lor omul SE naște, ca să aibă parte din plăcerile viețuiri și ei făceau din convingerea ... alții fac din slăbiciune. Pretutindeni bogățiile îngrămădite împing spre desfrâu și spre miserie: ei îngrămădeau bogățiile în concurență cu fenicienii anume ca să se poată da desfrîului și mințiau, înșelau ori despoiau — nu

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

... în favoarea intereselor străine, ori să continue a domina în favoarea intereselor naționale - și firește au fost silite să primească soluția din urmă. da; când Europa a acordat Românilor ca atari o stare de drept internațional, acele clase dominante au trebuit să dea țării, mai de milă, mai de silă, o formă de Stat europeană, și numai decât să introducă și la noi cultura apuseană... Și atâta a trebuit să aibă urmări. Când se părăsește o ... conservator. Eu am să mai spun câteva cuvinte despre ultima fuziune și despre urmarea ei necesară, fatală - despre ruptură. Când am auzit, fiind în străinătate, de fuziune, mi-am zis: să dea Dumnezeu să iasă cu bine ! să dea Dumnezeu ! dar nu mi se cam pare lucru solid; fiindcă, dĂ© ! nici eu nu am trăit pe sub pământ o viață de om, și știu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest partid a avut de luptat poate mai puțin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care, dându-se de conservatoare, lupta sistematic să-l desorganizeze și să-l dărâme. Era o mână

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și de a combate germanismele, o tendință mai întâi de toate națională. Cu toate acestea — și de aici se vede în ce stare ajunsese literatura noastră în privința iubirii de adevăr — tocmai prin prepusuri și bănuieli asupra „patriotismului“ ne-au întâmpinat mai întâi cei atinși de critica noastră, și astfel s-a putut întâmpla să auzim contestându-se „românismul“ unei direcții, în jurul căreia se grupaseră scriitori ... gulos (lacom) etc., etc. nu pot avea speranță să primească vreodată drept de cetățenie în limba română. Cu atât mai puțin avem să ne temem de franțozismele unui deputat cunoscut din Camera română, d. N. Blaramberg, care nu se sfiește să zică și să scrie: Sunt incapabil de

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă ... este badea Gheorghe - pe unde o fi! - un om cu care Zibal a avut o daraveră foarte neplăcută. Gheorghe venise într-o dimineață de toamnă la han, obosit de drurn; ieșea din spital - zicea - și căuta de

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie

... Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie Noaptea de aprilie de Alexandru Macedonski Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment! Și-n el o viață de un secol am trăit! Pentru tine ce-am fost însă? Tot ce-ai fost și pentru mine. Un capriciu de o clipă pe-ale inimii ruine! Iată tot. Fără-ndoială, noaptea, c-o vei fi uitat Și te miri de întrebare precum însumi sunt mirat; Unul ș-altul, de atuncea, multe nopți avem de-acele Ca să ne-amintim de toate, este foarte-adevărat! Dar secretul întrebării, cunoscut inimii mele, Nu e-al meu să-l dau pe față, și-ți rămâne a ghici ... amorul nostru și se mulțumi pe-atât! Este-adevărat, desigur: Nu făcusem jurăminte Ca să ne iubim o viață cum se face-obicinuit! Un capriciu de o noapte are altfel de cuvinte Și, cu toate-aceste, o clipă cât un secol ne-am iubit! Luna nu era în ceruri ca s-o am de mărturie, Și-nchizându-și somnoroase ochii lor pătrunzători, Stelele nenumărate de pe bolta azurie Dormeau duse prin văzduhuri sub o grea manta de nori! Ușa chiar era-ncuiată. Iar pe ulița deșeartă Câțiva nătărăi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>