Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AFLA
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 986 pentru AFLA.
Grigore Alexandrescu - Cîinele și măgarul
Grigore Alexandrescu - Cîinele şi măgarul Cîinele și măgarul de Grigore Alexandrescu Cu urechea pleoștită, cu coada-ntre picioare, Cîinele, trist și jalnic, mergea pe o cărare. După îndestul umblet, iată că-l întîlnește Un măgar, și-l oprește: „Unde te duci? îi zise, Ce rău ți s-a-ntîmplat? Știi, parcă te-a plouat, Așa stai de mîhnit.“ — „Dar, sînt nemulțumit. La împăratul Leu în slujbă m-am aflat: Însă purtarea lui, De e slobod s-o spui, M-a silit în sfîrșit să fug, să-l părăsesc, Acum cat alt stăpîn; bun unde să-l găsesc?“ — „Numai d-atît te plîngi? măgarul îl întrebă; Stăpînul l-ai găsit, îl vezi, de față stă. Vino numaidecît la mine să te bagi: Eu îți făgăduiesc Nu rău să te hrănesc; Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.“ La propunerea sa, cîinele i-a răspuns: „Ascultă-mă să-ți spui: e rău a fi supus La oricare tiran; dar slugă la măgar E mai umilitor, și încă mai amar.“ (Ed.
Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoței
Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoţei Catîrul cu clopoței de Grigore Alexandrescu Deunăzi un văcar de sat Catîrului i-a atîrnat Salbă de clopoței, Numindu-l el îngrijitor Și înainte mergător Ciredei de viței. Însă curînd s-a-ncredințat Că ș-a făcut mare păcat Cu bietul dobitoc, Care, cît s-a simțit Așa împodobit, Strigă: „O, ce noroc! În sfîrșit, iată-mă chemat La gradul ce am meritat. Meritul meu recunoscut De lumea toată e văzut. Acum de sus am să tratez Soiul dobitocesc; Pe nimeni nu mai salutez, Căci prea mă umilesc.“ Așa zicînd, așa făcu, Și plin de îngîmfare El clopoțeii începu Să-i sune foarte tare; Așa de tare îi sună, Cît mintea i să răsturnă; Și el care june fiind Trecea de cam smintit, Acum mai mult îmbătrînind De tot a-nnebunit. Cum socotiți și dumneavoastră, Dar eu gîndesc că-n țara noastră Se află așa dregător, Numit chiar ecselență, Ce cu catîrul sunător Poate da concurență, Care să crede om de stat, Chiar și politic însemnat, Și care netăgăduit De clopoței este smintit. („Romînul“, 12 februarie
Grigore Alexandrescu - Cimitirul
Grigore Alexandrescu - Cimitirul Cimitirul de Grigore Alexandrescu Peșteră-ntunecată, azil al pocăinței, Unde omenești fumuri ca fumurile pier, Unde eroii credinței Au murit pentru lume ca să trăiască-n cer! Tu care ai fost martor l-atâtea rugăminte Ce se șopteau în umbra și în răcoarea ta, Când inima fierbinte Viața de vecie în lacrimi o căta, Dacă bolțile tale, ce nu pot fi pătrunse De omenești suspinuri, de-al patimilor vânt, Duc sufletul prin locuri și prin cărări ascunse, Departe de pământ, Iată cumplita spaimă, ce în sânu-mi aprinse Urâcioasa privire a foștilor părinți Și altarul de piatră, pe care stau întinse Mădulare de sfinți. Fioroasa răceală ce-nsuflă-a ta vedere, Veșnicului întuneric aicea domnitor, Și grozava tăcere Arăt umbrele morții ce printre oase zbor! Îmi pare că mă aflu în locuinț-adâncă A unei groaznici iesme, ce sângiuri o hrănesc; Și care de o stâncă, Pe călător sfărâmă c-un zâmbet sătănesc, Călugărilor morți. Sau în pădurea-aceea, în care mai-nainte, Druizii cei sălbatici jertfeau pe osândiți, Când, setoși de omoruri, treceau de puteri sfinte Stejarii-mbătrâniți! Aici cu toate-acestea religia vorbește Celor ce vor s-asculte ...
Grigore Alexandrescu - Corbii și barza
Grigore Alexandrescu - Corbii şi barza Corbii și barza de Grigore Alexandrescu Pe o cîmpie Mare, bogată, Urmă odată O bătălie Aspră, cumplită, neasemănată, Încît cadavre nenumărate Zăceau grămadă neîngropate. Corbii îndată luară știre; Lacomi de pradă, ei năvăliră, Și cu grăbire Aci sosiră. Și după ce mîncară, și după ce băură Mult sînge, începură C-un glas îngrozitor Să cînte cina lor. Barza cea simțitoare, Care pe om iubește Și-n preajmă-i se nutrește, Văzîndu-i, de departe Le strigă: „Cum se poate Așa nerușinare? E locul pentru cină? e ora de plăcere, Pe un pămînt de doliu, în ziua de durere? Mumele își plîng fiii; Izvorul bogăției, Cîmpul, e ruinat, Iar voi vă îndopați, Și cîntați!“ — „D-aceasta ne iertați — Răspunse deodată, Ceata întunecată — Omului cît îi place Poate fi ruinat, Dar noi suntem în pace Și mult ne-am îngrășat.“ Acei ce de a țărei grea soartă profitară, Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălțară, Ce prin trădări, basețe, sînt astăzi mari, bogați, Poate și decorați, După a mea părere, sînt corbi nerușinați. Dar aș dori să-mi spuneți, domnilor cititori, ( ...
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului Dreptatea leului de Grigore Alexandrescu Leul, de multă vreme, rîdicase oștire, Să se bată cu riga ce se numea Pardos; Căci era între dînșii o veche prigonire, Și gîlcevire mare, pentru un mic folos. Vrea, adică, să știe Cui mai mult se cuvine Să ție pentru sine Un petec de cîmpie Și un colț de pădure, de tot nensemnător, Ce despărțea ținutul și staturile lor Acum sînge mult curse, și multe luni trecură, Făr-a se putea ști Cine va birui. Elefantul năsos, Și bivolul pieptos, Cu lupul coadă-lungă Multe izbînzi făcură. Fieșcare tulpină era plină de sînge. Ici se vedea un taur jumătate mîncat; Lîngă el un tovarăș ce zbiară și îl plînge; Colo, un porc sălbatec fără două picioare; Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare, Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat! Iar mai vrednic de jale era viteazul urs, De două coarne groase în inimă pătruns. Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăvește, Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare, Ce spun că știa multe, și că proorocea Întîmplările toate, după ce se trecea; Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare, Cum poate să ajungă sfîrșitul ...
Grigore Alexandrescu - Elefantul
Grigore Alexandrescu - Elefantul Elefantul de Grigore Alexandrescu În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule, dezgustate, Își aleseră lor Un alt stăpînitor, Pe domnul Elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit, Și de cap tare, gros, cît vreți să socotiți. Însă ca să puteți să vi-l închipuiți, Mă grăbesc să vă spui O judecată-a lui. Noul stăpînitor, Cît s-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi, Iar lupu mîncător Se făcu favorit Și ministru la oi. Vă las să judecați, Cîți miei fură mîncați, Și cîte oi slutite De fiarele cumplite! În zadar fac strigare Oile-mpovărate, Chip nu e de scăpare, Și plîngeri necurmate Ce vin de pe la turme Răul nu pot să-l curme. Lupul dar își urmează A sa nelegiuire, Căci de ce se lucrează Craiul n-are de știre; Ba cîte lupul spune Le ia toate de bune. A! cînd o să ne vie O zi de bucurie, Zi foarte așteptată Și scumpă în nevoi, Ca să vedem odată Pe lupi mîncați de oi? „O! asta nu se poate“, Zic unii-alți în lume. Domnii mei, se pot ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor, (Fără să mergem departe, atât aș dori să-mi spui), Hotărăște deodată și felul scrierii lui? Mulți îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi ...
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu) Fericirea de Grigore Alexandrescu O vedeți colo, colo în vale, Unde natura vesel zâmbește, Unde păstorul zilele sale În paza turmei le mărginește? Inimă simplă, nevinovată, Orice dorință lesne-mplinită. La câmp simțirea e-adevărată, La câmp viața e fericită: La câmp, nădejdea zice, veniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, în palat mare, Înconjurată de bogăție Vedeți ce cinste, ce drepturi are, Vedeți pe fruntea-i ce bucurie? Relele-i fapte se schimb în bune, Orice dorință are-mplinirea, Numai mărirea toate supune, Numa-n palaturi e fericirea. Măriri, nădejdea zice, goniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, colo-n războaie, De steagul slavei falnic umbrită? Ochii sunt groaznici, plini de văpaie, De morți, de sângiuri stă ocolită; Apără dreptul, legea, credința, Și răsplătirea-i e nemurire. A! ce plăcută e biruința! Ce fericire e la oștire! Nădejdea zice: războinici fiți, De fericire dacă doriți. O vedeți colo, colo pe mare, Cum își încrede soarta la vânturi, Cum se preumblă fără-ncetare, Și ce departe e de pământuri? Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă, crește simțirea Măsoară-adâncul, lățimea toată: Numai pe mare ...
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... această familie; fata cea mare, Elena, în vârstă de 17 ani, era nu numai frumoasă, nu numai că moștenise calitățile sufletești ale mumei, dar se afla încă împodobită cu învățătura câtă se putea dobândi pe acele vremi. Mulți juni s-ar fi socotit norociți să o ia de soție; dar atunci ... zi se apropia. Acum trebuiră să spuie fiicei lor ceea ce i se gătește. Sărmana copilă nu știa încă nimic de hotărârea părinților; ea se afla gândind totdeauna la iubitul ei și, închipuindu-și ziua când va îmbrăca hainele de mireasă și când unirea lor se va consfinți de binecuvântarea părinților ...
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul și copoiul
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul şi copoiul Iepurele, ogarul și copoiul de Grigore Alexandrescu Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele Oprim executarea intențiilor rele. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. În tufe atuncea prezida Copoiul, și sentințe fără apel el da. Ogarul către el așa se adresă Și-n limba lui strigă: „O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc De acest ticălos, Ce sufletul mi-a scos. Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc. Dar ce să mai vorbesc, Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat, Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“ „Destul — lătră atunci copoiul cafeniu — Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu, Orice pentru el crez, și iată-l osîndit Să fie jupuit. Carnea va rămînea pentru judecător, ...