Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN MARE

 Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 1507 pentru ÎN MARE.

Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste

... i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea ... marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri ... și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în noapte, te-mbracă-n tăcere, Veșnic fii singur și orb ca Homer și surd ca Beethoven, Auzul din suflet mai tare încoardă-l și văzul ... Îndată răsar, așa răsări-vor de-odată priveliști, Din adâncul cel negru ieși-vor lumini într-un chip închegate, Rânduri, cuvinte și-acorduri porni-vor ...

 

Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului

... l fi făcut călcându-și pe inimă. Trebuie să aibă mult curaj această persoană ca să se supună de bunăvoie maleficiului, așa de aproape, piept în piept. E unu și douăzeci și cinci de minute... Iată că sună cineva... Doamna Ionescu simte că-ncepe să-i zvâcnească în partea stângă a corsetului. E omul cu ochelari albaștri. Jupâneasa-l introduce în salon. Tânărul institutor poartă o redingotă neagră foarte lungă-n poale; În schimb, pantalonii tot negri sunt destul de scurți; jiletca albă deschisă; o fundă mare rose-pâle la gât, ale cărei căpătâie fâlfâie la fiecare mișcare pe manișca egretie ca porțolanul; în picioare pantofi galbeni și ciorapi crĂȘme; în mâini mănuși gris-perle; o pălăriuță canotieră de paie de deosebite fețe, cu panglica ecoseză asortată și umbrelă cenușie de soare. Fiindcă-i vânt afară ... la d. prefect al județului, unde era de față și d. Mandache Ionescu, s-a petrecut o scenă foarte penibilă, când d. prefect, în vreme ce d. Mandache citea o gazetă, i-a zis d-lui Bumbeș cu toată asprimea: — Și, în ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858

... plătească enormele prețuri stabilite prin contractul încheiat de guvernul principelui Ghica cu antreprenorul de astăzi, fără a se consulta abonații, precum se urmează în toate părțile lumii, unde teatrul și administrațiunea teatrală esistă în faptă iară nu în nume. Va fi oare publicul mai bine respectat în anul acesta decît în cel trecut? I se va da tot ce este în drept a cere după contract și dupe banii ce plătește? Asta nu se poate ști decît după prima reprezentațiune. Ceea ce știm și ... compus de artiști exersați și cu cunoștințe întinse în specialitatea lor, ne dete un corp compus de individe foarte puțin demne de această misiune [1] . În contract se prevede îndatorirea de a ne da un cor compus de douăzeci și patru individe de ambele sexe. În realitate însă, corpul acesta, care constituie unul din cele mai esențiale elemente ale operei, cea mai mare parte fu recrutată din tot ce are Bucureștii mai nemuzicabil. Unde sunt acele patru opere noi prevăzute prin contract? Unii zic că au rămas în ... se da? Pe care teatru s­a văzut să se bată artiștii tocmai pe timpul acțiunei și să ceară clemența publicului cu lacrămile ...

 

Mihai Eminescu - Oricât de mult am suferit

... Mihai Eminescu - Oricât de mult am suferit Oricât de mult am suferit de Mihai Eminescu Oricât de mult am suferit În lunga-nstrăinare, Pururi în visu-mi te-am zărit Cu luna, pe valuri de mare. Pe marea tristă te-am cătat Cu depărtate maluri Și numai tu te-ai arătat Pe mare, cu luna, din valuri. Tu numai dulce îmi răsai Și blândă-ntotdeuna, Cu al tău dulce chip bălai Din valuri de mare

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... că blajinul fecior al Păunei-văduvii a făcut isprăvi mari la revoluție, și acum e ținut la secret sub învinuiri grave... Acum doarme în arest. A avut mare noroc d. Niță cu mine: cunoșteam personal pe comisarul și mă găseam și cu ceva parale asupră-mi. M-am rugat, iar m-am rugat ... și văzând că-i face bine, a mai băut încă una. Simțindu-se destul de încălzit, s-a suit peste saci în căruță, că era și ostenit. Astfel, încet-încet, a ajuns în dosul Teatrului și a voit să treacă peste piață în strada Regală, de acolo pe la Colțea și pe urmă pe la Sf. Gheorghe în Calea Moșilor — pe drumul cel mai drept. Dar, vrând să treacă pe Piața Teatrului, nu știe cum, se pomenește într-o grozavă învălmășeală: în ... se revarsă cărbunii. Atunci, de necaz, începe să scrâsnească dinții și să-njure cu pumnii încleștați. Turburarea era în toiul ei — țipete, huiduituri, blesteme... În toată învălmășeala, un jandarm călare se repede spre Niță cu sabia ridicată să-i despintice capul. Niță s-apleacă în căruță, ia de la picioare un grunj ...

 

Alexandru Vlahuță - Triumful așteptării

... Vlahuță Nebiruit e omul ce luptă cu credință! El știe că pe lume nimic zădarnic nu-i; Că dincolo de truda și jertfa clipei lui, În taină, vremea țese la sfânta biruință; Că vuietele toate visează armonie, Că... este o dreptate, și... trebuie să vie! Talazuri năvălească-l! vrăjmașa lumii ură ... cu cât mai mult îl doare. Te-ai întrebat vrodată din ce undire-nceată De lacrimi tăinuite se naște un izvor? De mii de ani în piatră lovește răbdător, Strop după strop, s-o spargă... Drum greu a fost... Dar... iată! În

 

Alexandru Vlahuță - Vifor

... Alexandru Vlahuţă - Vifor Vifor de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 20, 10 aprilie 1894 I Dumitru-și mai număr-o dată Cei "doispre'ce lei ș-o bucată", Gîndește, se scarpină ... mereu, Plăvanii troianul despică, Și-ntind, să se rupă, din greu, Căci și ei au suflet, și lor De tihna de-acasă li-i dor. În bocetul vîntului cine Te cheamă ?... Nu-s glasuri străine... "Dumitre !... Tătucă !... Nu vii ?..." El caută-n zări, ca prin sită, Să-și vadă... nevastă, copii ...

 

Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor

... papara și am hotărât să fiu discret. Iașii este locuit de toate aceste noroade, seminții, dobitoace și vietăți, și lucrul cel mai rar ce întâlnești în capitalia Moldaviei este un moldovan. Ș-apoi trebuie să știți că, pentru scriitorii români, aceste ulițe anonime au un mare folos. Ele te mântuie de o mulțime de uri moștenitoare ca discordia lui Atreu și a lui Tiest, ca a troadenilor ... tinere dame și demuazele, de vro trei bărbați însurați și de vro patru tineri, sau holtei, cum se zice la țară. Prin un fenomen neobicinuit în pocita capitalia noastră, societatea aceasta era singură în felul ei. Bărbații nu erau zulari și nu vedeau în fieștecare pe minotaurizatorul lor, cum zice dl. de Balzac, adică, românește, pe împodobitorul capului lor. Tinerii asemenea nu aveau pretenția, ca Don Juan, să găsească ... pretenția a cunoaște a fond arta salonului, l'art du salon , cum zic dumnealor, și cu toate aceste duhul dumilorsale stă în cancanuri de târgușoare, în niște proaste clevetiri, în colibeturi împrumutate din colecții de anecdote și de bons-mots  ; frumuseța dumilorsale este postișă ca și formele ce subjugă inimile bieților neispitiți; frumuseța și formele ...

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

... pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fiecare colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe-alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria ... coridorului, din depărtare. El merse mereu înainte și zări iar flacăra albastră care-i luminase mai nainte. Coridorul boltit se deschise deodată într-o galerie mare și spațioasă în mijlocul căreia el zări un om îmbrăcat în fier și armat pe deplin care, cu fața sinistră și cumplită, ridica cu o mână sabia și-și arăta cealaltă, trunchiată și sângerândă. Cavalerul sări ... să-i cadă o cheie grea de fier. Flacăra rămase suspendată asupra aripilor unei uși mari la sfârșitul galeriei. Cavalerul înaintă spre ea, băgă cheia în broasca cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripile ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în ...

 

Alexandru Vlahuță - Cârmacii

... a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună ... adormit-au de mult zeii! Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării, După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării, După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei, Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei Au curaju-n fața ... de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi! Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi! Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire, Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe! Cum să-ți mai ... Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roșești, Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi, Cearcă-ți sabia ...

 

George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui

... a început infamia. A apărut întâi un volum timid de „postumeâ€� — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieții lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept „poezii postume de Eminescuâ€� și se pun la îndemâna publicului mare niște bucăți de versuri pe care Eminescu însuși le condamnase. Acele bucăți nu trebuiau să servească decât cercetătorilor speciali, pentru lămurirea personalității artistice și sufletești ... rară și atât de scumpă. * Am văzut, mai ales cu prilejul aniversării, portretul poetului însoțit pretutindeni de Veronica Micle . Rare au fost articolele despre Eminescu în care Veronica să nu fi fost menționată. Eminescu și Veronica, peste tot; în timpul din urmă a fost o adevărată Veronicomanie. Sunt oameni pe care această întovărășire perpetuă i-a lovit întotdeauna în chip neplăcut. Mai întâi, ea nu e tocmai potrivită cu admirația virilă pe care o datorăm unui om ca Eminescu. Cu prilejul ei avem neplăcerea ... și Veronica, pe timpul cât trăia Micle. Ei au reprodus, fără nici o necesitate , o scrisoare a lui Ștefan Micle către un prieten, în care spunea că are deplină încredere ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>