Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ZĂPADĂ

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 240 pentru ZĂPADĂ.

Cincinat Pavelescu - Furnica și greierul

... greier zgârâie la poarta unei furnici. Furnica, deschizându-i, zice cu glas mirat:  Afară ce făceai, amice, P-un ger așa de blestemat?  Dacă-n zăpadă gem și strig, cerându-ți ajutor, E că mi-e frică să nu mor de foame și de frig!  Intră și, până-ți pun de ...

 

Cincinat Pavelescu - Lui Octavian Goga

Cincinat Pavelescu - Lui Octavian Goga Lui Octavian Goga de Cincinat Pavelescu Când fruntea-n lauri ți-au încins-o zeii, Aș vrea să prind p-armura ta de fier, Erou ne-nfrânt în luptele ideii, O floare mică ce-a-nghețat de ger. Mai fragedă ca florile de stil Și albă ca zăpezile de munte, Să-ți amintească viața de copil Ursit să-și poarte steaua lui pe frunte. Să-ți re-nvieze codrii seculari, Cu ape reci ce-n clocot curg sub boltă, Ce-n ritmul lor, de mic, în Rășinari Ți-au cadențat a versului revoltă. Și azi pe culmi, când jalnic te ridici, Învolburat d-a gloriei cunună, Poate mireasma florii mele mici Te-o mângâia sub trăsnet și

 

Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)

... măririi nevoind să mi-o-ncovoi. C-un sarcasm și cu un zâmbet de-am știut să-nfrunt furtuna, Iată-mă cu ghete rupte prin zăpadă și noroi. De-am iubit, la pieptu-mi dânsa n-a vrut capul să și-l culce, Dar nici eu n-am plâns ...

 

Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 1)

... N-o să mă vezi de azi-nainte Cu flori în păr și în cuvinte, Căci, vai, balconul ți-e-nflorit Cu reci podoabe de zăpadă, Și-n noaptea care stă să cadă Tu ai uitat că m-ai iubit; Și neaua-ncepe să s-aștearnă, Întâi mai rar, și-apoi ...

 

Cincinat Pavelescu - Ultima simfonie

Cincinat Pavelescu - Ultima simfonie Ultima simfonie de Cincinat Pavelescu Niște cântece-n surdină șir de note-abia șoptite, Voci d-argint și voci de aur de copii și de fecioare, Vagi acorduri rătăcite dintr-o muzică ce moare, Și ecoul prinde-n treacăt note-n zare risipite. Dureroasa fâșiere-a unor frunze veștejite, Tremurarea unor coarde mistice și plângătoare, Peste care un maestru plimbă degete ușoare, Evocând melancolia unei patimi năbușite. Larma surdă și blajină a zăpezii ce s-așterne Punând albu-ndolierii peste negru-ngropăciunii, Voci de orgă, reci și grave cum sunt nopțile eterne. La mormântul meu această orchestrare vă implor: Fără lacrimi, fără vorbe și în ritmul rugăciunii, În tăcere și în noapte, să cobor, să

 

Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce

Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir, Și o româncă fecioară picioarele ei le spală Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir; Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare, Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori, În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare, Și privind a sale grații se zâmbește uneori... Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence, În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri; Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri. Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare, Fetele slobod perdele de un atlas argintiu, Și lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare, Dar cucoana când adoarme la un consul au

 

Dimitrie Anghel - În Luxemburg

Dimitrie Anghel - În Luxemburg În Luxemburg de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 6 aprilie 1903 Ți-aduci aminte, după ploaie, ce albe străluceau la soare Statuele străvechi și scumpe, și cât de drag ți-era cu mine, Să povestești, umblând sub ramuri, de viața moartelor regine Înmărmurite-n piatra rece de-o biată mână peritoare? Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși din vreme-n vreme! Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază, Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea, vuind un zgomot, din naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie, Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită, Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. Pe sub copacii jilavi încă, roiau copiii cu grămada, Iar spre habuzul vechi, ții minte, cu fețele de plâns udate, Câți îngeri nu jăleau de soarta vreunei nave fărâmate Ce se pornise pe furtună cu pânze albe ca zăpada? Fanfarele sunau un zgomot înfiorând prelung platanii Sub umbra cărora voioase treceau eternele idile, Născute dintr-o sărutare și moarte după ...

 

Dimitrie Anghel - În furtună...

... pîndea de subt curba oricărui val. În cenușiul zbor, mai alb ca toți ceilalți, ca o închegare de spumă sau ca o bucată imaculată de zăpadă, din tot nebunul stol, unul singur se avînta mai sus, precum tot el știa să se lase mai bine furat de fluidul element în adîncuri ...

 

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă ...

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...

 

Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș

Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiş De vorbă cu un afiș de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , II, 577, 26 iulie 1910 p. 1. Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gîndesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, cînd toaleta era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute. Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tîmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mînă, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră. Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schițînd surîsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stîrnea un nor alb de pudră, și umerii și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>