Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VIN ROȘU
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 132 pentru VIN ROȘU.
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici) Toamna de Alexei Mateevici (Schiță din viața basarabenilor) Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori. Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori. Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și ...
... braț neostenit, Tu porți flamură de-nvingeri! Susținut de-a tale-ncrederi, Ești rubin mitologiei: cap încoronat cu iederi! Văd apoi pe-împărat-Roșu și pe Verdele-mpărat, Văd zăbrelele pe care cest din urmă le-a durat Pentru fată-sa, căci fata la părinți fu numai ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... le ducă acasă. Când au ajuns în gara de Nord, pe înnoptate, au ieșit prin gangul din stânga, ca să ia, în dosul gării, tramvaiul roșu, de Luther, 12, să-i lase la Casa de Depuneri, de unde să meargă, tot împreună, pe jos, până acasă ; erau aproape vecini: Lică sta ... avea să ia tramvaiul albastru, 10, la Matache Măcelaru și să-i iasă poate lui Lică înainte; tramvaiul albastru trecea mult mai des decât cel roșu. Nu s-a întâmplat însă așa și Lică s-a întors singur. Acasă, cucoana Lina l-a așteptat pe ...
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
... în horă sau învîrtind bănățeanca , se ocupă mai mult de grațioasa sa soață: Cît e țara ungurească, Nu-i ca fata românească, Că cu brîu roșu se-ncinge, Cînd o vezi, inima-ți plînge. Apoi aleargă la o alegorie, nici mitologică, nici din Parnas, ci simplă și naturală ca și viața ... și n-a legat, Crezînd că ne-am lăsat. Noi atuncea ne-om lăsa, Cînd ne-o bate scîndura. Satira nu poate oare veni spre a varia simțiciunile amorului? Românul iubește varietatea, și ce e mai variabil decît a cînta iarăși: Fă-mă, Doamne, ce ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... mă omule? Ce te uiți în sân? Ce-ai adus copiilor? — Muiere, zise el, să arzi cuptorul, să-l arzi pân' s-o face roșu, că am să coc patru pite ș-un purcel. Apoi, mai încet: Acu n-ai să scapi, dimon împelițat! Duduia focul în cuptor. Omul se ... înghițeau cu poftă și ziceau pe rând: — Patru pite ș-un purceil — Patru pite ș-un purcel! Când omul văzu că cuptorul e roșu ca focul, ceru o lopată și goni pe toți de lângă dânsul. Puse punga pe lopată, o vârî binișor până-n fundul cuptorului și o ...
... activitate e în București! Iată legănându-se merge un boier cu barba netedă, care însemnează mărita lui treaptă; preste albastrul antereu e încins cu brâu roșu, benișul e roșu și șlicul sur. Iată mișcânda lăcomie de bani, factorii evreiești. Iată țiganii pe jumătate goli și desculți. Iată moldoveanul ce și-a muls ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... El era uscat și subțire, de o statură de mijloc. Ras, cu o frunte ce se pierdea acută în colțurile laterale, încadrată de un păr roșu-închis, aspru și amestecat des cu fire detot albe, ce contrastau cu nuanța întunecată a părului. Nasul era uscat și buzele foarte subțiri ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul...  boierii lui de sfat  Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea ... lumina ei de nea; De-aceea-ntreb gândirea-mi ca să-mi răspund-anume Din marea cea albastră, care e steaua mea? E-acel trandafir roșu, ce mut-duios-uimit Lucește-un gând de aur deasupra-mi în zenit? Un om se naște  un înger o stea din cer aprinde ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi ... nea; De-aceea 'ntreb gândirea-mi ca să-mi răspund' a nume Din marea cea albastră, care e steaua mea? E - acel trandafir roșu, ce mut - duios - uimit Lucește - un gând de aur de-asupra-mi în zenit? Un om se naște — un înger o stea din cer ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului D'ale carnavalului de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Persoanele 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 2.11 SCENA XI 2.12 SCENA XII 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX Persoanele NAE GIRIMEA , frizer și subchirurg IANCU PAMPON MACHE RAZACHESCU , ce-i mai zice și CRĂCĂNEL UN CATINDAT DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... momâie. Deschide gura parc-ar fi un mort care-și scuipă pământul din gură și slomnește îndesat prin știrbiturile dinților: "Afu-ri-situle!" Altul, gros, roșu-verzui, ca un ficat; fără gât; cu ochii umflați și repezi; mânile îi bănănăie în toate părțile; înfige degetele în urechile cuiva și scrâșnește: "U ... milă. Lângă un mort nu se vorbește de plăceri. Dar degeaba, le bănuiam șoaptele. Iarna, la gura sobei, vorba se încingea pătimaș. Unul, nalt, subțire, roșu la față, povestea frumusețea și meșteșugul unei femei tinere, "o brună, cu părul lung, cu rochia scurtă și cu ciorapii roșii". - Cum mă vede, mă ...