Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VECIN

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 333 pentru VECIN.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ştefan şi Radul Ștefan și Radul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Columna lui Traian , an. I, nr. 41, 23 august 1870. Cântec Bătrânesc Bate toba la Craiova Și s-aude în Moldova .        Zicătoare oltenească Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ștefan cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, Duce o ceată Moldovenească În loc de plată Să-și dobândească Pradă bogată Și voinicească. Radu cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Păzind moșia, În deal și-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i și-i mare Din ei orcare Și samăn n-are Sub sfântul soare; Dar din păcate, Doi fii d-un tată, Meniți a bate, Lifta spurcată, Frate cu frate Stau să se bată... II Ștefan-Vodă pleacă-n zbor Pe cea iarbă de mohor Denaintea oștilor, Pân' ce iată că-ntâlnește Întâlnește și chitește, Și chitește vitejește, C-un stejar de buzdugan Pe cel Radu, domn muntean; Și-l chitește, mări, drept Lângă inimă în piept: Parcă fulgeră și tună, Sună greu și greu răsună! Radul stă nevătămat, Căci la sân ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată Femeia înecată de Bogdan Petriceicu Hasdeu Din Moldova , nr. 2, 1862. Pe mal șezând Plin de-ntristare, Eu petreceam prin gând Pe rând Necazurile vieței solitare. "Ce trai De rai A fi căsătorit! Ce dulce armonie Să tot iubești necontenit. Fiind mereu iubit Cu duioșie! Mai în sfârșit Și mie Îmi trebui o soție, Să mor—de bucurie!" Deodată Iată Aleargă oarecine, Dând busta peste mine. — Bre, ce-ai pățit, vecine? — Rău și bine! Nevasta-mi a căzut în râu: S-a dus Pe apă-n sus, Și-i caut trupul eu! — Cu voia dumitale, Ți-a fi, prietene, cam greu, Căci trebuia s-apuci la vale... — Învață, măi, Doar pe flăcăi Ca tine! Eu îmi cunosc nevasta foarte bine! Ea toate le făcea pe dos, Și prin urmare bietul val A fost silit s-o ducă nu în jos, Ci drept în deal: Pe placul ei Să-noate, Căci altfeli nu se poate! Destule sunt asemenea femei, Dar nu se-neacă

 

Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)

Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac) Muncitorul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție „Cînd mă născui în lume, murise al meu tată ; Căci mult el se luptase cu iasma încruntată     Ce-i zice Sărăcia ! El locuia cu dînsa din frageda-i junie ; Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție ;     Dar, vai ! l-a-nvins pustia ! Bătrîn de june încă, iertatul meu părinte Cătă la cer și zise : — «Oh ! Fie-ți milă, sfinte,     De bietul muncitor !» Atunci veni la dînsul trimisul ce desface Și-i zise : «Ia-ți iertarea : ești liber ; du-te-n pace     La bunu-ți Creator !» Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare, Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare.     Apoi groapa-i săpă... Fără nimic de hrană rămase-n văduvie, Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie,     Ce și mai rău turbă... Puțin după aceasta, în ziua sorocită, Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită,     Săraca măiculiță ! Plîngea pe două paie pe care mă născuse ; Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ;     N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că ...

 

Cincinat Pavelescu - Bradul și firul de iarbă

Cincinat Pavelescu - Bradul şi firul de iarbă Bradul și firul de iarbă de Cincinat Pavelescu Un brad înalt, semeț, voinic, Privind un fir de iarbă mic, Zicea-ngâmfat: În zece ani cât m-am suit, Sărmane fir nenorocit, Și tu ești tot cum te-am lăsat Pe când alături petreceam; În umbra ta necunoscută, Abia c-o palmă te-ntreceam Și astăzi te întrec c-o sută. Și vezi, sunt bun că-mi amintesc Și-am drept să fiu orgolios, Căci ai rămas atât de jos, Abia, abia te mai zăresc. Firul de iarbă îi zise: Bine, Ești mai înalt, e drept, vecine, Și totuși între noi, îmi pare Că e grozavă-asemănare: Oricât te-ai înălța în vânt, Cu fruntea-n nori sau în lumină, O, nu uita ai rădăcină Tot ca și mine, în

 

Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2)

Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2) Cântec de Cincinat Pavelescu Pentru Leon Ghika Nu, floarea ce-ți doarme pe sâni Ca albă aripă de fluturi, Fecioară cu ochii păgâni, În brațele-mi nu, să n-o scuturi. Nici voalul pe care l-ai pus Să nu te ghicească vecinii, Nu-l scoate! Cu frunțile-n sus, Ce albi și ce nobili sunt crinii! Tu știi că în lume e scris Iubirea să nu fie vis. Nebun poate sunt, însă eu Vreau vis să rămâie mereu! Păstrează-ți iluzia, mie Mi-e frică, fecioară iubită, Că n-o să te fac fericită Cu inima mea cea pustie. Am spus la o alta întâi Cuvinte, de patimă pline... Când știu c-am mințit-o pe ea La ce să te mint și pe

 

Cincinat Pavelescu - Egoism

Cincinat Pavelescu - Egoism Egoism de Cincinat Pavelescu Primul monolog Mi s-au dat două minute pentru a improviza o mică dramă în două monoloage, fiecare de maximum opt versuri, cu titlul Egoism, în care să se ciocnească omul cu animalul. Mi s-a impus primul decor un restaurant, și al doilea: un cimitir. Într-un restaurant la modă, un domn mănâncă o cotletă de miel. Se uită împrejurul lui și face reflecții tăcute Cotleta pare de minune! Ce buni sunt mieii fripți și mici! Vecinul slab cu dama grasă Are un aer de martir! Casierița e lălâie Și glasu-i taie ca un brici...  Orice s-ar zice: E mai bine Aici, decât la cimitir! Al doilea monolog Într-un cimitir de țară. Un miel paște iarbă pe mormântul unui domn și, pe cât îl taie capul, cugetă și el Când vezi c-ai fost ursit de soartă Doar miel în lume să te naști, Decât să faci filozofie, Mai igienic e să paști! Ce iarbă grasă! La o treabă Sunt buni și oamenii când mor:  Orice s-ar zice: E mai bine Aici, decât la

 

Constantin Negruzzi - Fabulă (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Fabulă (Negruzzi) Fabulă de Constantin Negruzzi Ciocârlanul cu mirare Făcea astă întrebare Către vrabia vecină: — Oare pentru ce pricină Cocostârcul care îmblă Și din loc în loc să primblă Când vine Din țări streine Este și mai nătărău? Vrabia-i răspunde: — Zău! Nu știi vorba românească, Zicătoarea cea obștească Că "prostia din născare Vindecare Nu mai

 

Constantin Stamati-Ciurea - Introducere la volumul Răsunete din Basarabia

... posibil a le scoate la lumină. În toată Rusia nu exista o tipografie română, și eu, fiind lipsit de orice relațiuni cu regatul vecin, nu le puteam așa lesne publica în România. Abia după încuscrirea mea cu decedatul arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dal-mației, dr. Silvestru Morariu ...

 

Constantin Stamati - Motanul și bucătarul

Constantin Stamati - Motanul şi bucătarul Motanul și bucătarul de Constantin Stamati Un oarecare bucătar, fiind și cam învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te-am lăudat, Că motanul meu Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice Să ...

 

Dimitrie Anghel - A patra Parcă

Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...

 

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată Oglinda fermecată de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Astă-noapte m-am trezit brusc din somn. Un vis straniu mă purtase pe tărîmuri necunoscute, pe care nici nu le-am văzut, nici nu m-am încumetat să le bănuiesc vreodată... În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vînăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii. Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi se părea străină. Arborii nu erau așa în visul meu, nici vînătul cer care se ofilea și în nemărginirea căruia înflorea o stea albă ca o crizantemă, nici fața mea pală pe care o resfrîngea apa albăstruie a oglinzii în orele acestea tîrzii de noapte. Un tril însă căuta să mă cheme la realitate. O păsăruică, înșelată de acest zor de ziuă timpurie, îngăima undeva, în negrul unui umbrar, o sfioasă chemare, la care nu răspundea nimeni. Un vînt apoi, ca trecerea unui demon nevăzut căruia i-ar fi fost frică singur în văzduh, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>