Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VÂRTOS

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 142 pentru VÂRTOS.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului şi marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului de Antim Ivireanul Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Mathei, 8. Pomenirea marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiaște astăzi în toată lumea, ce alt așteaptă de la adunarea iubitorilor de prăznuire, făr numai laude și cântări. Însă eu, cunoscându-mă nevrĂ©dnic și slab întru știință, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învățătură cearcă muceniceștile lui luptări și alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui nevoințe. Drept acĂ©ia las să laude alții lucrurile lui cĂ©le slăvite, alții să povestească cea preste firea omenească bărbățiia sufletului său și alții să spue vitejiia cea mare, cu care au răbdat ranele și moartea. Iară eu, ca un neputincios la vorbă, precum mă îndemn să mă minunez de iale cu mintea, așa și a le cinsti mă silesc cu tăcĂ©ria și mă întorc cu vorba iară, la începutul cel dintâi: Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Pentru ca să ...

 

Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile

... fărde nici o vină, pentru carele iaste zis (măcar că iaste împreunare trupească): Unde Dumnezeu au împreunat, omul să nu desparță, dară cu cât mai vârtos să îndĂ©mne cineva pre un arhiereu să-ș lase eparhiia, fără vină și fărde judecată, că iaste împreunare duhovnicească, carele are datorie, până la ... de să va și întâmpla vreo pricină Ř eÎlogh, Ř Å�dikh râpștesc cei mai mulți și zic că iaste păcat; dară cu cât mai vârtos

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... m-am târât, pe lângă perete, în tindă și am pipăit zăvorul: era tras! Parcă-mi veni inima la loc, căci ușa era de stejar vârtos, bătută cu ținte, și avea, de-a curmezișul, pus un par, iar fereștile erau întărite cu gratii groase. Înainte de a merge ...

 

Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia

... cu tot denadinsul, foarte cu amăruntul pentru toate cĂ©le ce oprĂ©ște pravila, ca și la toți creștinii, să nu-i cununați. Iară mai vârtos, de va fi țiganul a unuia și țiganca a altuia, până nu vor aduce scrisoare fieștecarele de la stăpânul său, cum ...

 

Alecu Donici - Guraleiul

... nici să iei, nici poți ceva să-i dai. Un prea poznaș român, nu-și cată de folos, Atunci când este chip, la slujbă mai vârtos! Măcar că are el avere de ajuns Și banul purure îl ține cam ascuns. Vro două-trei moșii de zestre au luat, Apoi vro șase ... te însori? POSTELNICUL Să știi, boierule, c-ai mei mijlocitori Au bună trecere oriunde voi dori: Prin coana Safta eu pot totul isprăvi. Dar mai vârtos fiind și om cam greușor!.. NOULEȚ (într-o parte) Ba dimpotrivă, zău, ești încă prea ușor! POSTELNICUL ... Căci pot să mă numesc din fașă tot ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie

... stihii și într-alt chip nu să putea să se sfințească, de nu s-ar fi botezat Domnul, trupĂ©ște, în Iordan, arătându-se mai vârtos și taina cea mai mare a credinței noastre; și alta, pentru ca să sfărâme capetele șărpilor, adecă a dracilor ce era ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile cĂ©le sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile cĂ©le trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosĂ©ția și sănătatea. Și dintr-acĂ©ste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia. DĂ©ci pe acĂ©ste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la ...

 

Constantin Negruzzi - Memnon

... el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de ... aducă să plătească. Memnon, ca un cuminte, punga sa din sân scoati Și dă în mâna moșului ci era-ntr-însa toate Și trebuie mai vârtos de dar să o cunoască Că cu-așa iarmaroc au putut ca să-ș mântuiască Și că viiața ș-au scăpat pentru că bani au ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a V Țiganii la sfat n-au bună plază; Tandaler ca ș-un bărbat s-arată, Vodă tabăra le cercetează Cu garda sa turcește-îmbrăcată. Pe Parpangel abea la viață Întoarce mamă-sa isteață. Acum laia țigănească-armată Nu era departe d-Inimoasa Hodinind și mergând câteodată; Iară la crieri coapta și bărboasa Bătrânime cu cei mai de cinste Să sfătuiea, ca și mai nainte. Căci acum și-înțăleaptă solie De-oarecâteva zile-întorsese Cu răspunsul bun de la domnie Zicând, precum vodă le spusese Și cum au aflatau a sa mărie, Toate după pofta lor să fie. [1] Adecă-întii, ca de la Flămânda Păn la-Inimoasa numa trei mile Să fie, când or merge curânda; A doao, să facă-în toate zile Atâta hodini câte le place, Să mânce, să beie și să joace. Numa de una grijă să poarte: Când s-ar tâmpina cu turci în față, Să nu-ș aducă-aminte de moarte, Dar' inimă s-arate-îndrăzneață, Că, de-or fugi ș-or întoarce spate, Nu le va mai trimite bucate. [2] După multe sfaturi și cuvinte Spuind fieșcare a sa ...

 

Voltaire - Memnon

... el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de ... aducă să plătească. Memnon, ca un cuminte, punga sa din sân scoati Și dă în mâna moșului ci era-ntr-însa toate Și trebuie mai vârtos de dar să o cunoască Că cu-așa iarmaroc au putut ca să-ș mântuiască Și că viiața ș-au scăpat pentru că bani au ...

 

Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra

... a fi jărtvit la ura și la răsplătire dușmanilor săi, precum, și de cumplita răutate a indienilor. Faptile celi dovedite, iar mai vârtos povestirile gubernatorului celui de pe urmă zugrăve pe indieni ca pe niște robi înrăutățiți cari să arată în ochi ascultători și credincioși, iar pe ascuns ... indieni. Azan era iute și cumplit și mânie lui ce neâmpăcată cu cari era născut nu să potole nicicum cu vreo sâmțâre liniștită, ci mai vârtos să aprinde. Acești amândouă căpetenii crede că să trag din neamu crăiesc incaș. Cu vro câteva zile mai înainte venirii gubernatorului nou, au strâns Ximeo ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>