Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TINE DEPARTE DE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 332 pentru TINE DEPARTE DE.
... George Coşbuc - Fulger Fulger de George Coșbuc Poveste în versuri Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. Dragul meu Blând Volbură vorbește cunosc în tine eu Pe omul bun și vrednic! Ci-ți dau trei lucruri ție, Pe cari de le vei face, tu vei primi soție Pe Salba și, ca zestre, deplină țara mea! Te cugetă dar, Fulger, și, dacă-ți va plăce Copila ... dânsul o pețește; Și tot mai mult obrazul copilei se-nroșește, Pre când zicea: Tot pasul, p-al casei noastre prag, Să-ți fie pas de aur! Tu-mi ești atât de drag Și-a ta voi fi eu, Fulger, căci mult de tine-mi place! Tu mergi acum la tata și-i spune, că vei face Trei lucruri, vitejește, precum le va dori Să nu te temi de ... Din câte cere tata, dar asta numai nu! Ci du-te, du-te, Fulger, dar cugetă la mine, Căci eu plângând voi face mătănii pentru tine Și-n fiece clipită genunchii voi pleca; Și, pentru-ntoarceri bune, cu dragoste voi da Prescuri și sărindare, să cânte glas de clerici Trei mii
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
... Pungă plină. Și da Tudor, și mai da Nu da banii Cu punga, Ci da sacii Cu mâna, Lăscăi Cu dimirlia, Parale Cu banița, Dar de biruri Nu scăpa, De haraci Nu se plătea. Tudorel îmi sărăcea, Mare greu îl cuprindea Și, de vedea și vedea, Din guriță că-mi grăia —Voico, soțioara mea, Io pe tine când te-am luat, Eram tânăr și bogat, Și mai mult m-am bogățit De când, Voico, ne-am soțit. Dar câinii mahalagii Ne-a pârât pe la beșlii, La haraciuri Că m-a pus, Bănișorii ... strângea, Beilicuri Că punea, Mari averi Că aduna, Până mi se sătura. La doi ani și jumătate, Frige-l Dorul, Gândul Bate Să se-ntoarcă De departe Pân-acasă La mă-sa Și la draga Voichița. Două luni sângecluia Ș-alte două îmi trecea Până doru-l podidea, Și-atunci, măre, ce ... lumânare Și pe sfintele icoane! De când Tudor mi-a plecat, Nimeni nu m-a sărutat, Ibovnic nu mi-am luat, De vinul ce s-a vândut Grijă mare c-am avut, Și la ...
... privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De ...
... privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De ...
... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase isvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. " ...
... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. " ...
Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra
... Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să ... n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor... - Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta, Ca și cum tu stăpânul ai ... Mișcat de ...
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
... la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să ... â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese ... Paingănul i-au răspuns, Însă eu de tine m-am aninat, Și fiind ascuns sub coadă-ți însuți aici m-ai adus, Unde acum făr’ de tine pot să trăiesc minunat, Și-naintea mea de-acum nu te făli altădată...â€� Atunci eu nu știu de unde se porni vifor deodată, Care suflă pe paingăn cu a sa mreajă întinsă, Prăvălindu-l jos ...
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul și paingănul
... la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să ... â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese ... Paingănul i-au răspuns, Însă eu de tine m-am aninat, Și fiind ascuns sub coadă-ți însuți aici m-ai adus, Unde acum făr’ de tine pot să trăiesc minunat, Și-naintea mea de-acum nu te făli altădată...â€� Atunci eu nu știu de unde se porni vifor deodată, Care suflă pe paingăn cu a sa mreajă întinsă, Prăvălindu-l jos ...
... Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este; Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!" Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și cu ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... el e om! ține la mine și nu e în stare să mă refuze. Repede mă arunc într-o birje și alerg la Ionescu, profesorul de latinește. - Dragă Costică, viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment ... dezminți niciodată o afecțiune, ce pot zice că la rândul meu... în fine... - În fine - zice Ionescu - am înțeles... Nu trebuia să mă iei așa departe. Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei. - Nu e loază, Costică; e un băiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rudă. - Cine știe ce leneș, ce dobitoc ... ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment că în cazul de față, fiind vorba, mă-nțelegi, de o chestiune... - Ei, lasă astea! știi că țiu la tine; ce mai încap între noi astfel de fraze banale?... Ce notă vrei să-i dau pârlitului tău de protejat? - 7, dragă Costică!... - Apoi, dacă n-o fi știind nimic animalul! - Ei, acuma și tu! zi că nu știe; parcă el o să fie ...