Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPUMAT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 165 pentru SPUMAT.
George Topîrceanu - Aprilie Aprilie de George Topîrceanu Baloane mari de spumă albă prin grădini (Și zarzărul, și vișinul, și perii) Stau gata să se-nalțe din tulpini Spre cerul primăverii... Caisul nostru s-a gătit la poartă Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, Și cu zulufi de floare la urechi, Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă. Pe strada mare, Ies flori înalte la plimbare În rochii de sezon, ușoare, Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare. Ah, fetele — și mai ales cucoanele — Când vine primăvara Sunt dulci și colorate ca bomboanele! Pe cea care-a trecut o cheamă Clara, Fiindcă are Ochi albaștri tare, Și gura ei cu rouge ca de coral Surâde vertical... Un mic vârtej, copil al Neființei, De-a curmezișul străzii rătăcit, Nebun în jurul lui s-a răsucit Să-și prindă coada galbenă cu dinții. Departe, în azurul dintre nori, S-arată bifurcat pe cer Un șir subțire de cocori, O escadrilă de pe vremea lui
Grigore Alexandrescu - O impresie
Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...
Heinrich Heine - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce ...
Heinrich Heine - Furtuna (Heine)
Heinrich Heine - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă și ...
Horaţiu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu aspru ...
Iacob Negruzzi - Doue vieţe Doue viețe de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Doue viețe omul măsoară Cât timp urmează cărarea lui, Una în lumea cea din afară Alta-n adâncul sufletului. Cea din afară blândă, senină Mi-a dăruit-o al meu destin Dar cea din suflet de lupte plină De griji amare si negru chin. Precum sărmanul far de vedere Ce lume, oameni văzui în vis, Când se deșteaptă simte-n durere Noaptea ce-apasă ochiu-i deschis; Sau cum a mării puternici valuri Adânc din funduri s-asvârl spumând Ș-apoi sfărmate de nalte maluri Iarăși în mare recad gemând; Așa din mine visuri frumoase, Aspirări mândre sumeț pornesc În curănd însă neputincioase De-a lumii proză crud se zdrobesc. Nimic de-aceste nu știe însă Vârtejul lumii nepăsător, Jalnice cânturi, lacrimi ascunse Singuri sunt triștii martorii
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul Calul, vulpea, lupul de Ion Heliade Rădulescu O vulpe copilandră ce-abia se apucase De-aceea ce-nvățase, Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani, Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani... Porni din vizunie, Prin crâng se tot coti, Ieși într-o câmpie -- Ș-odată se opri. Un cal slobod aicea păștea în voie bună; A vântului suflare prin coamă-i se juca, Și falnic peste câmpuri în preajmă-i căuta, De latele-i copite pământul se detună. Dar biata speculantă cal încă nu văzuse; * Se uită, îl măsoară, Și ochii-n cap îi joacă Și dinții-n gură-i toacă... Se-ntoarce, se strecoară, Prin tufe o tulește și-n clip-acasă fuse. Aleargă la cumătrul, nea lupul, și-l găsește: "Nea lupe, cumetrașe, dă tare, te gătește, Vin', vino după mine, ici, uite, la un loc, Să vezi un... ăla mare, un frunteș dobitoc. Aoleo, dragă cumetre! E un zdravăn chilipir, D-aci poți, zău, să te umfli Și în burtă, și-n chimir." Iar lupul îi rânjaște (căci astfel el zâmbește) Și-ncepe să-i vorbească: "Cu mine cin' s-a pus ...
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut! — E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face! — Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă. — Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria. Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori ...