Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCOATE DIN LUPTA

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 63 pentru SCOATE DIN LUPTA.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... de la cel social. Deci, cum am zis, creațiunea artistică, la urma urmei, este pricinuită de înrâurirea mijlocului natural și social, și mai ales acest din urmă are înrâurirea hotărâtoare, el e cel de căpetenie. Chateaubriand, pentru a ne da icoana măreață a naturii sălbatice, a ... îndemână. Dar că asemenea legături există e mai presus de îndoială. Artistul ne dă numai ceea ce primește și nu poate să ne dea decât din ceea ce primește. În lanțul nesfârșit al cauzelor și efectelor din universul nostru, cauza se schimbă cu efectul și ceea ce a fost azi cauză, mâine e efect. Așa și cu arta. Efect al ... ei, idei și sentimente în armonie cu cele primite. Acestea sunt, în câteva cuvinte, tezele pozitive și esențiale care mi-au părut că ies lămurit din cele spuse de mine. Din aceste baze fundamentale iese tot ce am spus până acuma în privința teoretică literară. Asupra acestor câteva chestii fundamentale, cei care vor să mă critice ... de o teorie, și altfel de cealaltă, uneori în mod cu totul opus. Dl Roman, după cum se vede, face parte, după credințele sale literare, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... pârcălabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: Nu ne-om lăsa, dar du-te... Și comisul Huru, și postelnicul Hrâncu îl târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, și i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri noi... Și s-au stins și ... Măria-sa doamna m-a pus să-nvăț slujbă domnească... Pân la sabie... REVECA: Sât!... Vine... Scena IV ȘTEFAN vine de la dreapta din ogradă. Mustățile și părul, aproape albe. C-o mână ține pe DOAMNA MARIA, cu alta o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva ... haine împodobite. ȘTEFAN: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteți pui de găină când trece uleiul... Parcă sunteți un stol de vrăbii încremenite în stuhăraia din iazuri când aude chiotul... Parcă sunteți niște flori de luncă când n-adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriți... Veniți să vă blagoslovesc ... tat-tău Duma. (Toate sărută mâna domnului. Țugulea nu se mișcă, încremenit.) Dar tu? Tu ești stană de piatră? Ai sabie? A? Bine. Din ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... în mine un asemenea dor semeț, nevoia ar cere ca să-l potolesc îndată și să mă hotărăsc a rămânea, și în viitor, din ceata acelora care, când văd cloșca păscând bobocii de rață pe malul bălții, se miră zicând: Să fie rață? Măsa găină! Să fie găină? Botul ... cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de încântări. Din copilărie, și eu am trăit cu tămădăienii, vânători de dropii din baștină, care neam de neamul lor au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină și, mânând în pas alene gloabele ... aibi dreptate. Dar ce-i faci firii? căci mie unuia, dacă cumva mi-a plăcut vreo vânătoare, apoi a fost tocmai din acelea în care picioarele și mâinile au mai puțin de lucrat. Și-n adevăr, să ședem strâmb și să judecăm drept: oare ce desfătare vânătorească ... ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... cu toți țiganii... TĂNASE Dar acești bani, măi băiete, vor fi un lucru... furat. RĂZVAN Așa-i! Tocmai! Ai dreptate! Ai vorbit adevărat! Toți banii din țara noastră poartă, moșule, pe sine Semnul furilor ce-i pradă, pintre lacrimi și suspine, De la noi, de la opincă, de la omul cel ... TĂNASE Bine, bine spui, băiete!... RĂZVAN Lucru furat! ai dreptate! Însă n-oi fi eu acela care va prăda pe-un frate! Mama, buna măiculiță, din mormânt ar tresări De-ar ști că-n pieptu-mi se mișcă păcatul de-a tâlhări!... Dar la naiba frunza verde! Ce să ... zbuciumă frații, simțind cuțitul la os! (scoțând punga) Na!... RĂZVAN Dar, moșule... TĂNASE Ascultă, nu mai face vorbă lungă! Mai împarte tu ș-altora pâine din această pungă. (Ia un galbăn și dă sacul lui Răzvan.) Fă pe gândul meu, căci altfel, zău, nu primesc nici un ban... Acuma mă duc ... un împărat în goană! Ce dispreț! D-abia ne vede... Taica lui n-a fost țigan!... (Se uită în jur cu pază, apoi scoate din ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... viclean? Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine. DESPOT Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar din senin; Eu, piatră nestemată din splendidă cunună, În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!... Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind, Luceferi mulți în cale-mi văzut-am strălucind ... apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul. DESPOT În toate-i dar perfectă? LASKI (cu mândrie) În toate! DESPOT Om fericit! Nimica nu-ți lipsește din câte ai dorit. Mărirea? te alintă ca pe-un copil în fașe. Tu stăpânești în pace mulțime de orașe. Ești cap, ești om de cârmă ... Suceava găsi-vei răzvrătirea, Clocind și pregătindu-ți mărirea sau pieirea. Fii om, mergi! DESPOT Dar! voi merge... Născut pe-al mării mal, Deprins sunt din pruncie să lupt cu-al mării val. Voi ști să-nfrunt eu soarta. LASKI Înfrunt-o bărbătește; Iar dacă ea de tine ar râde muierește ... ce zici c-ai fost, Atunci din nou la mine să cauți adăpost. Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada. Acum îți zic: La ...

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... Așa e, tinerică coconiță! Aceea fu o zi f[i]erbinte și sângeroasă. Groază și cutremur! Gloanțele sbura împrejur, ca și când ar fi ploat din ceriu. Reghimentul nostru sta în aripa stângă. Aceasta începu spre seară să îngădu[i]e, trăgându-se îndărăpt. Vrășmașii năvălea din toate părțile, o divizie de husari fu orânduită să apere o parte de artilerie, ce se trăgea într-o parte. Colonelul nostru, un răsboinic de ... împotrivnic. Deodată întâmpinarăm un număr mare de vânători frâncești călare. Ei năvăliră asupră-ne cu iuțală mare. Noi ne apăram ca desnădăj­duiți, nemișcându-ne din locul apucat. Atunci calul domnului maior căpătă două gloanțe deodată, în piept, și să răsturnă la pământ. Mai mulți vrășmași să aruncară asupră-i, în ... pentru mine este cum că prin aceea m-am făcut nedestoinic pentru slujba militărească. Am plâns ca un prunc când m-am despărțit de tovarășii din scadronul meu. Dar domnul maior a știut să verse balsam în rana mea. «Dionisie, corporale viteaz ce ai fost — zisă cătră ... aș ședea la profontă trei zile, de aș putea face ne-ntâmplat lucrul acela. D[umnea]voastră știți cum lovii eu atunci oglinda cea mare ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... pe jos. însă la Brăila m-am făcut hamal în port - eram cel mai bun gimnastic din clasa mea și puteam să bat pe oricine din cele două clase superioare ale mele. Chiar de la Brăila mi s-a pierdut urma. Pe urmă, pe unde n-am umblat! Am ... nu prea veneau prin părțile noastre, învățam astfel de la turci, de la greci și de la alți străini care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez ... tot mai nimerit este să mă pierd în vălmășagul și-n lavra orașelor mari. Și m-am aciuat la Iași o dată cu primele ninsori din anul acela 1915. însă chiar într-a doua săptămână m-am întâlnit cu doi concetățeni din târgul meu oltenesc. Eu i-am recunoscut de îndată, însă credeam că ei nu vor ghici cine sunt sub trăsăturile anilor din urmă și mai cu seamă cu statura mea cea nouă, care de când fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am văzut că mă ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... ale cărui linii mlădioase, moi și pătimașe se împletesc cu atâta noroc și cumpănire, încât marmura nu le poate fura decât pe sfert de sfert din adevărata lor căldură! De câte ori n-au rupt volume întregi, n-au spart pânze cât zidurile și n-au aruncat cu dalta în fața ... El a simțit acea emoțiune, acel entuziasm care-ți cuprinde sufletul când în gându-ți se-ncheagă creațiuni sublime, desăvârșite, măiestre, și care din nenorocire zboară, pier când vrei să le așterni pe hârtie, când vrei să dai acestor vedenii frumoase trup și suflet. Delavrancea de bună seamă a ... criticul trebuie să aibă idealul său literar și artistic, și acest ideal poate să fie deosebit de idealul artistului, când critic și artist fac parte din două școale literare deosebite. Dar chiar dacă artistul și criticul sunt în aceeași școală literară, între idealurile lor va fi o deosebire, după deosebirea care ... mici și arată mai mult dibăcia lui Louis Blane decât vreo greșeală a lui Shakespeare. Dar aici e vorba de Shakespeare! Câteva exemple din literatura critică strâină vor dovedi și mai bine zisele noastre. Un talentat critic ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri ... printr-un sistem ecosez de senzații: aci sclav, aci rege asirian. Peste câteva zile, singur, prin munți, sau (mai liric) prin munții tinereții. Stabilirea ,,itinerariului" scoate din umbră atâtea imagini de altădată... O noapte albastră deasupra Durăului, în septembrie... Luna, izbutind în sfârșit să urce Ceahlăul dinspre Buhalnița, apăru candidă și sinistră ... unei păduri negre, pe vârful unui copac înalt, o găină salbatică... Eram copil? Eram cu tata? Sunt imaginile unor realități? Sunt imagini de vis? Crâmpeie din delirul frigurilor din copilărie? Fragmente din viața unui înaintaș înscrise în nervii ascendenței și luptând să iasă în lumina conștiinței? Azi se împlinesc treizeci și șase de ani de la moartea ... și uneori și astăzi, când mă simt singur, nedreptățit, nefericit, mi se pare că mă privește cu grijă și duioșie, aplecată peste o balustradă ideală ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... se înfierbânte - era într-o sâmbătă - masa noastră avea aerul unui ospăț de înmormântare. Borșul cu smântână și ardei verde fu sorbit în tăcere. Niciunul din meseni nu ridica ochii din taler. Pirgu, îndeosebi, părea frământat de o mâhnire neagră. Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era ... Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ale țării; la foarte puțini însă dintr-înșii am văzut laolaltă și așa minunat cumpănite atâtea înalte însușiri ca ... se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas tărăgănat și surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... și providența Și sceptrul preatăriei spurcat a mânui. În spiritul tiranidei strigară: Libertate! O mască-amăgitoare infamei tiranii, Iar boltele eterii răsună: Strâmbătate! Din margine la alta trosnesc din temelii. A reușit cocheta; dar țipă,-ngălbenește, L-al său părinte-aleargă, și ochii îi sclipesc, Și tremură la sânu-i, de el ... nenumărate, Nestrămutate astre și sateliți, planeți Ce-și țin ale lor giruri prin căi preînsemnate, Sori, centre parțiale, spăimântători comeți, Când toate s-ar exmulge din marea concentrare, Ieșind din a lor axe, și nu s-ar mai ținea, S-ar precipita-n spațiu spre-eterna lor pierzare Și una peste alta zdrobindu ... a lor lumină ca Urius, Titan, Așa cad legioane de spirite rebele, Moloh, Baal, Asmode, Dagon, Rimnon, Satan. Cad repezi nouă zile; căderea se-ndesează, Din regiune-ntr-alta mai repezi vâjâiesc, Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază, Și trăsnete-nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide, perverse și fatale, Ca flăcăre ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>