Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCALD
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 154 pentru SCALD.
... l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. [4] Iată lupta se-ncleșta: Badiul singur se lupta, Chiar în sânge se scălda Și din loc el nu se da. Dar când trupul obosește, Când puterea se sfârșește, Inima la ce-ți slujește! Badiul meu slăbea, cădea, Turcii ...
... tăia-n două, Apoi trupul înghițit, Plin de rane, otrăvit, El în cârcă-l ridica, Sus, la stână se urca Și în lapte mi-l scălda, De venin îl curățea Și cu viața-l dăruia. Apoi, mări, cât trăia, Frați de cruce se prindea [2] Și-mpreună voinicea Pe balauri de ...
Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul
Vasile Alecsandri - Balcanul şi Carpatul Balcanul și Carpatul [1] de Vasile Alecsandri Balcanul și Carpatul, la Dunărea măreață, Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față Ș-aprinși de dor de luptă, cu ochii se măsoară, Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară, Zicând: „Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă! E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!“ Balcanul cel fanatic, muncit de aspră ură, Nu știe să-ngrădească sălbatica lui gură Și zice cu trufie: „Carpatule vecine, De nu pleca-vei fruntea, amar va fi de tine, Căci răpezi-voi grabnic din plaiurile-mi nalte Torente-necătoare deprinse ca să salte Din maluri peste maluri, din munte peste munte, Să bată-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte, Să facă într-o clipă ca să dispari din lume Cu-a tale stânci și codri, cu-ai tăi copii și mume!“ Carpatul scoate-un freamăt teribil de urgie, Mișcând coama-i de codri, ca leul de mânie, Și-n clocot lung răspunde: „Balcane, -a ta trufie Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie. Nevoie ai ...
Vasile Alecsandri - Briar Ghioaga lui Briar de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la pășune, cu ochiul o pândesc, Căci dacă-n depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră mai devale, ...
Vasile Alecsandri - Cântece și sărutări (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Cântece şi sărutări (Alecsandri) Cântece și sărutări de Vasile Alecsandri POETUL Ah! câte glasuri de armonie În al meu suflet cântă duios, Toate, uimite, se-nchină ție Când te-arăți mie, Înger frumos! Albă româncă! tu pentru mine Ești adierea lunii lui mai. Darul iubirii, cerescul bine, Naște și-mi vine Din al tău grai. Privește-n lume mărețul soare Cum răspândește veseli fiori. El dă o rază învietoare De orice floare Ivită-n zori. Privește-a nopții mândră coroană Cum lasă-a ninge stele din ea. De orice suflet care-n cer zboară Lin se coboară Câte o stea. O, dulce înger de dezmierdare! De-ai vrea, unită cu dorul meu, Să-mi dai, ferice, o sărutare, De-orice cântare Aș cânta eu, N-ar fi în ceruri dalbe lumine, Nici flori pe lume s-ar legăna, Pe câte versuri de amor pline Eu pentru tine Aș suspina! ROMÂNCA Când primăvara cu lărcimioare În locul iernii vine zâmbind, Inima, dulce privighetoare Scăldată-n soare, Cântă iubind. Dar când se luptă țara-n durere, Tot omul tânăr și simțitor Trebuie să-i deie cu-a sa putere O mângâiere Ș-un ...
... Apoi cheamă din câmpie Calul meu de voinicie Care plânge când mă vede, Și de-i zic că mor, nu crede!" El în lapte se scălda, Cu busuioc se freca, Haine dalbe îmbrăca, Calul și-l încăleca, Și cât se vedea călare, Striga tot în gura mare: ,,Rămâi, soro, sănătoasă Ca ...
Vasile Alecsandri - Mehedințeanul
Vasile Alecsandri - Mehedinţeanul Mehedințeanul Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Frunză verde magheran, Voinicel mehedințean, Sunt născut pe frunzi de fag Ca să fiu la lume drag Și-s scăldat de mic în Olt Să mă fac viteaz de tot Și-s frecat cu busuioc Să am zile cu noroc. După ce am mai crescut Din ochi maica m-a pierdut C-am fugit de la părinți Tot în munți, la Mehedinți. Apoi m-am lăsat în vale Cu trei rânduri de pistoale Ș-am ajuns un voinicel Cu inima de oțel. Aoleo! ce foc de dor! Veni-va badea Tudor [1] Să mai strângă din păduri Cete mândre de panduri Ca s-alunge de la noi Și pe greci și pe ciocoi. Frunză verde păducel, Cine-a merge după el? Un șoiman mehedințel Care știe să chitească, Rândunica s-o lovească, Și mai știe de călare Să se lupte-n fuga mare, Și mai știe să înoate Vâslind Dunărea din coate. Aoleo! mă arde focul Ca să-mi cerc și eu norocul, Aoleo! de rău, de bine Țipă sufletul în mine! ↑ În Valahia mică, peste Olt, mulți cred că Tudor Vladimirescu, șeful pandurimii ...
Vasile Alecsandri - Puntea Puntea de Vasile Alecsandri Șoapta nopții se aude suspinând încetișor; Arborii prin întuneric dau un freamăt sunător, Și deodată Aurora se ivește radioasă, Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă. Dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit, Ea-și ia zborul peste lume de la mândrul răsărit Și-întâlnește-n a sa cale o copilă cosânzeană Ce-i scăldată în năvalnic și-n sân poartă odoleană. [1] S-a oprit copila tristă pe o punte de stejar, Plânsu-i lin pe sân îi cade ca un scump mărgăritar; Iar pârâul de la maluri smulgând floare după floare, Le depune cu șoptire lângă albele-i picioare. „De ce plângi?... îi zice-o rază pe-a ei frunte strălucind. Tu ești jună, ești menită să trăiești, să mori iubind; Pentru tine-orice durere trebuie ca să se curme... Nouri sunt ce nu fac umbră și dureri ce nu lasă-urme.â€� ↑ Fetele de la țară își fac scăldătoare de năvalnic ( pteris ) și poartă pe ele flori de odoleană ( valeriana ), pentru ca să devie mai
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni La casa de nebuni de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. II, nr. 8, august și septembrie 1839. Tăcând, c-un, semn opresc trăsura: Tăcut mă sui. Alt semn mai fac, Plecăm făr-a deschide gura. Birjarul, eu și caii tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace! Cu cei mintoși eu n-am ce face, Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita: Venit-am nu la dumneata... În jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește Nebun și el, mirosu-i în vânt îl risipește. Jos la tulpina-i largă, sub desu-i coveltir, Stă neclintit un tânăr c-o față de martir. Privire mai senină și mai pătrunzătoare, Mai multă bunătate pe-o buză ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi) Melancolie de Constantin Negruzzi Publicată în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să le-mprăștie necazul ș-ai supărărilor nori; Căci plăcerile sunt multe care vin din bucurie, Însă nu puține are și dulcea melancolie; Ș-un om simțitor alege, decât agere clătiri, Pe ale melancoliei liniștitele uimiri. Îl privești cătând să afle în al artelor locașe Nu icoane renumite, pomeniri mândre, trufașe, Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat Stă jălind pe străini țărmuri de iubita-i depărtat; Sau un tânăr ce suspină întru-o singurătate, Suferind pentru-a sa țară, pentru drept și libertate. Câte ori a zilei rază îl găsește încă treaz, Adâncit în reverie și cu lacrimi pe obraz! Câte ori petrece noaptea absorbit întru gândirea Unui fulger de nădejde ce-i menise fericirea, Cugetând la suvenirea unor ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...