Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROATA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 189 pentru ROATA.
... nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii! Un brad se face țăndări, cel mai nalt: Și prins de vârf, au smuls pe celălalt Purtându-l roată-n largul chip al prăștii. Pe sus se-ntinde-amestecul nespus, Și Duh în Duh prin aer se frământă, Iar grindina-n văzduh cumplit își ...
George Coșbuc - Povestea gâștelor
... vino, du-te, Zile-așa pe râu pierdute! Ga-ga-ga! Iar când gâștele stau gloată Și prin dreptul lor te duci, Sare tabăra lor roată Și te-ntreabă: Ce ne-aduci? Ai găsit papucii? Spune! Tu la fug-atunci s-apuci! Sî-sî-sî! Tot fac nebune Și te mușcă ...
George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii Obosit și de mânie și de drum îndelungat. Uneori izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte, Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui ...
... spic? Pășește La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri; Își încruntează fruntea cu-atâtea-ncrețituri, Dă roată prin odaie și numără întruna Pe unghii, roagă cerul cu stelele și luna; Mai face-un hocus-pocus și-odată stă pe loc; Se-ntoarce ...
... Dragă-i fu lui Dumnezeu Și mult bine-a mai avut Mama care l-a născut! Că-l vedeam cum umblă roată. Și-alerga câmpia toată, Luând gloată după gloată Și-mpingându-le mereu Tot încoa spre-adâncul meu! S-au încăierat pe mal Om cu om ...
... Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos ! Pe lângă vin, voinicii roată, Și chiote pe deal în zori, Și ziua luncile cu flori, Și hora noaptea-n șezători, Și viața toată ! Și mi-a plăcut ...
... și taberi, și oști. Striviți și cu mâinile rupte Și galbeni ca-n jalnicul loc În ziua sălbatecei lupte Când bieții pieriseră-n foc. Fac roată, și-o rugă murmură Iar Valter și șonțu, și toți Mai-marii ce-n frunte căzură Stau jalnici acolo-ntre soți. Și stau cum stă ...
... o mașină... Își ia-ntr-o zi nevasta și băiatul Sau fata, Și pleacă cu acceleratul. Dar la un pod stricat, la un tunel, O roată sare de pe linie... și, gata! S-a isprăvit cu el. Te uiți la altul cum adună bani, Parc-am trăi un milion ...
Heinrich Heine - Ce tristă mi-e inima...
Heinrich Heine - Ce tristă mi-e inima... Ce tristă mi-e inima... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 19 februarie 1895 Ce tristă mi-e inima, tristă ! E-n mai și e cald și-i lumină. În deal, lîngă teiul de strajă, Stau dus pe reduta-n ruină. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. În mii de culori mi s-arată Podoabele mîndrei naturi: Grădine, și chioșcuri, și oameni, Și vite, și lunci, și păduri. Jos, fete albesc și bat rufe; Lin zbîrnîie din depărtare Subt scocul înalt, roata morii Și prăfuie mărgăritare... Pe lîngă gheretă se plimbă, În turnul castelului sur, Străjeru-n tunica lui roșe; El face la stînga-mprejur. Cu flinta la soare se joacă Și-i fulgeră-n mîini acea flintă; Salută, o pune la umăr... Aș vrea să mă ieie la
Ioan I. Ciorănescu - Lucrătorul
Ioan I. Ciorănescu - Lucrătorul Lucrătorul de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Să mergi din zori pe străzi întortochiate În galerii săpate de-un sobol, Să simți în tine gânduri sfâșiate Și sufletul să-ți rătăcească-n gol. Să te privească miile de case Cu chipul scrutător de la etaj, Manta de plumb pe trup să ți se lase, Și totuși, dârz, să-ți mai șoptești : « Curaj ! » S-auzi în juru-ți vuiet de mașina Cu uruit mecanic, frânt, de roți, Călăi de fier, în fața ta să vină, Și să-i îndemni la crima lor pe toți, Apoi sorbind din cuminicătura Pe care-o da al fabricei alb fum, Să te întorci, înăbușindu-ți ura, Cu capul în pământ, pe-același
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
Ion Grămadă - In Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe ...