Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUNGI (LA OCHI)
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 112 pentru PUNGI (LA OCHI).
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... Fa babă, ieșită din minți! Taci tu, mă rog, și nu da drumul morii tale de vânt, c-apoi știi că asta nu-i bună la mine. Taci și nu vorbi cuvinte de prisos. De-o sută de ori ți-am spus că lenea la Dumnezeu și la oameni îi mai rea decât toate faptele cele rele. Ce mai lehăiești dar în zadar? Știi foarte bine ce lucru faci tu și cu Petriță ... bănuți de argint și-i aruncă în mijlocul băiețăraiei. Și multă vreme după asta băieții caută bănuții în colbul drumului, țipând și bătându-se de la ei. Oamenii cei mai așezați, mai cu dare de mână, de la biserică se împrăștie pe acasă. Mulți din ei se mai duc pe ospeți pe la rude și pe la prieteni să mai bea vreo câteva păhăruțe de vin, că-i păcat să nu bei nimic în ziua de duminică, — așa-i ziua asta ... trebuie să mai bei vin, măcar câtuși de puțin, să te mai veselești, căci altfel îl bucuri pe ucigă-l crucea. Asta-i dat de la sfinți. Moșu Dumitru Putină îndeplinea cu sfințenie toate obiceiurile satului, păstrate de la strămoși. De aceea, drept din biserică, el se duce
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... merită asemene a se numi una din cele mai frumoase primblări a Europei. Când duminica, pe o frumoasă dupăamiază, ieși pe la șapte ceasuri, și de la fântâna Cibelii pân' la statua lui Neptun, între patru alei de copaci seculari, vezi tot pe acel loc înconjurat de grile de fier și numit salon, vezi, zic, frumoasele ... daradaice de la Rădăuți; trec pe ulița mare, înghițind nouri de colb și ajungând la bariera orașului, aruncând o ochire asupra obeliscului grădinii publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puțini, se coboară, călcând iarba roasă de vite și ciolanele cailor morți ai poștei; alții preferă a petrece ... moda Parisului și a Vienei, se coboară în cofetărie. Cea mai vizitată cofetărie este acea din ulița mare, în preajma uliței ce duce la palatul domnului Sturdza; în această cofetărie adeseori societatea este așa de numeroasă, că gustătorii nu-și pot apropie lingurița cu înghețată de la farfurie la gură, și scaunele se caută cu nu mai puțină râvnă decât posturile statului; lungi șiruri de trăsuri stau dinainte; și nu este rar de a ... ...
Constantin Negruzzi - Parte întăi
... înainte a aceștii făpturi, hotărând de a-mi cerca norocul, cercare cel mai adesăori mai de primejdie decât de folos, atât la bărbați cât și la fimei. Eram plină de merare, de minunile cari Esthir Davis îmi povistĂ© de Londra: trebuie numai să agiung ca să văd leii de la cetate, craiu, familie crăiască, mavsoliile de la Veistminster, comedie, opera; în sfârșit, toate lucrurile celi frumoasă cu cari ea ațâțe periĂ©rghie me prin povestirile ei celi frumoasă. Dar istoriile ei celi ... nădăjduiam tare, m-au lăsat încreminită, zâcându-mi aceste cuvinte: slavă lui Dumnezău, am venit bine; acum mă duc îndatâ acasâ; caută de te vârâ la cineva slugă cât poți mai degrabă: nu gândi că nu-i găsi loc, aici sunt o grămadă, te sfătuiesc să te duci la bureau (Viceai). Pentru mine, de ț-oi găsi, îndatâ te-oi înștiința. Păn atunci, bini-ai faci să-ți tocmești o odăi... îți poftesc mult ... de mulțămită ca m-au întâlnit, încât, de frică să nu mă scape, m-au aruncat îndată întru o trăsură și, scoțându-mi bocceluța de la tractirul unde eram, am mers de ne-am scoborât drept ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... ziuă.) SCENA I BALTAG, STACAN și CIRACII Nr. 1 BALTAG Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Colo, în zare, iată, Lumina se arată, Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos, Mistrețul crunt și cerbul și ursul fioros. STACAN Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Pe armăsari călare 'Aidem la vânătoare, Cu sulița, cu arcul, în codrul cel de fag Sculați! vă cheamă cornul hatmanului Baltag! CIRACII Sculați! Sculați! Cu toți vă deșteptați! Pe armăsari ... CORUL Să meargă toate-n plin! TOȚI (repriză) În munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag ... apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... ziuă.) SCENA I BALTAG, STACAN și CIRACII Nr. 1 BALTAG Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Colo, în zare, iată, Lumina se arată, Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos, Mistrețul crunt și cerbul și ursul fioros. STACAN Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Pe armăsari călare 'Aidem la vânătoare, Cu sulița, cu arcul, în codrul cel de fag Sculați! vă cheamă cornul hatmanului Baltag! CIRACII Sculați! Sculați! Cu toți vă deșteptați! Pe armăsari ... CORUL Să meargă toate-n plin! TOȚI (repriză) În munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag ... apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la ...
... a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o lovitură de stilet la Veneția, un ceas de dragoste la Florența și o plimbare în golful Neapolului, în voia unei vele latine, care se leagănă capricios la lumina miilor de facle ale voluptoasei cetăți scânteind ca stelele atârnate de bolta cerească, electrizat de o mândră napolitană cu iubirea arzătoare ca un siroco ... e național și pământul nostru, ne încarcă creierul de idei cu neputință de pus în legătură cu lucrurile vieții zilnice. Dacă din întâmplare ar cădea la Iași o broșură tipărită la Paris, ori chiar la Cernăuți, intitulată: Un drum prin Moldova, Călătorie în Moldova, Schiță ori altceva, în care autorul ar spune cam acestea într-o frază lungă și sforăitoare ... merge înainte și în același timp dorind să știu și ce fac prietenii mei cei buni; adică mai curând dorind să fiu de față nevăzut la viața aceea de liniștită tulburare, să bag de seamă la toate mișcările acelei vieți de mici nimicuri, de prefăcătorii mărunte, de mici cancanuri și vorbe rele, de taine mărunte, care se șoptesc ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... ca cel mai fin carmin, pentru ca să scoată sunete din acel ingrat instrument. Dar, ca să nu merg mai departe cu particularitățile, reviu iarăși la subiectul acestei narațiuni, adică la cantatrița mea ambulantă, și arăt că, pentru prima oară, o văzui în sala de mîncare de la otelul New York din Florența. Ea era italiană și cînta acompaniată de o chitară. Avea o voce forte și sonoră, dar cam defectuoasă la unele note, însă știa foarte bine a înlătura aceste defecte uneori prin deminuirea vocei, iar alte ori rărind timpul muzical; cînd esprima vreun ... banco-faro, bacica și ecartĂ© și pierdui în două jocuri treizeci și patru de scuzi. Pierderea sumei aceștia mă făcu să mă gîndesc mai serios la poziția mea: străin, fără amici, fără cărți de credit la bancherii Italiii, ce aș fi devenit oare dacă din fatalitate bănișorii mei s-ar fi strămutat în pungile acelor onești pungași? Dar, pe cînd făceam ... că era oprit de a face această descoperire, întorcîndu-mi însă privirea în partea opusă, zării pe Iulia și mă convinsei că de la dînsa venea acea scrisoare misterioasă; alergai numaidecît și ajungînd-o la
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... iubești?... Eu te-aș face așa de fericită cum... — Ha! ha! ha! îl întrerupse Eleonora cu un lung hohot de râs. Iar ai venit la mine posomorât ca vremea cea rea. Nu știi tu că inima mea este închisă la iubire?... Eu din amor culeg numai plăcerea, acolo unde cred că o găsesc, iar suferința, dorul, chinul și celelalte le las pentru niște nebuni ca ... e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în vorbă și atâta lumină în ochi. Ei vorbiră multe de toate. Începură cu lucruri nepăsătoare, cum se începe totdeauna, trecură apoi la frumusețele de țară, în mijlocul cărora Petru își petrecuse anii copilăriei, și ajunseră cu încetul la amor. Cine nu știe cât de nesecat este și unde te duce acest izvor nesfârșit de convorbire. Amorul, zice lumea, e o costișă înflorită pe ... el oare visul ce am visat? gândea Eleonora; și de frică să nu-și trădeze taina gândurilor lor, ei nu îndrăzneau să se uite unul la altul. Când însă, împinși de o putere neînvinsă, ei se priveau un moment ochi în ...
Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său
... tali. Dar pănâ unde ai agiuns cu mititica fată? știi ea plecările d-tali? VALER: — De opt zile de când am o slobodă intrare la tatăl său, așa de bine am lucrat încât mă vedi cu un ochi plăcut. Dar Lizeta, slujnica sa, mi-au spus o vesti care mă diznădăjduiește! CRISPIN:— și ce ț-au spus ace diznădăjduitoare Lizeta? VALER: â ... mă întoarce de la facirea de rău. CRISPIN:— Nevinovata viiață! LABRANCHE: — Așa-i? CRISPIN:— Cu adivărat. Dar spune-mi, Labranche, ce cauți la Paris? Unde te duci? LABRANCHE: — Mă duc într-această casă. CRISPIN: — La M. Oront? LABRANCHE: — Fiică-sa esti făgăduită lui Damis. CRISPIN:— Anghelica făgăduită stăpână-tău? LABRANCHE: — Monsiu Orgon, tatăl lui Damis, au fost ... ale stăpână-miu... Așa, tocma tu ești chiar de statul lui. CRISPIN:— Bine-ai socotit. LABRANCHE: — Văd ieșind nu știu pe cine de la M. Oront. Haide la gazda me să socotim asupra isprăvii lucrării noastre. CRISPIN:— Trebui mai întăi să alerg acasă ca să vorbesc lui Valer și să-l fac ... ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... prins eu doar pe Catrina înroșindu-și ochii cu capătul ștergarului, pentru ca să creadă lumea că plânge? Așa-i obiceiul pământului; fata învață de la mamă, și mama de la bunică. — Poate, măi, că ai dreptate; însă mie îmi pare că Irina nu se prefăce. Am văzut-o de multe ori așa de supărată ... ceva. — Nu-ți spun eu că cu mintea ta n-ai să pricepi niciodată nimic? Ți-ar fi plăcut poate să se uite numaidecât la tine, să-ți zâmbească în față, ea care n-are ochi să vază decât pe Mihai? Firește, că are o grijă în spate, și mare încă: grija măritișului. Toate fetele o poartă de la vârsta de optsprezece ani înainte; da ian să le vezi a doua zi după cununie cum le râd ochii în cap ca niște ... cineva două simțiri deosăbite, luptându-se cu putere: amorul și o grozavă frică. Cea mai mare parte din lumea care era acolo nu luă sama la gălbeneala de pe fața Irinei și acei puțini, care au văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... se lasă, și vasul ei cel sacru Se leagănă ușure p-aureea-i catenă, Și un profum de viață dintr-însa se exală. Mihai pasă la ușă și pe custod îl află Dormind în a sa lance cu capul p-a sa dreaptă. Se-ntoarnă la icoană. Și mintea-i se lumină, Îndată-i vine-n cuget ideea învierii Dezvoaltă, lămurită, acest fel cum la nimeni Nu mai venise încă. Se cearcă, se-nteroagă Și alt cu tot se simte. E plin d-o-ncredințare Necunoscută încă. În inima sa ... doilea Elie Ce pe un car de flăcări s-avântă către ceruri Să-nveste majestatea c-o frunte radioasă! Nu poate sta eroul, e drept la orologiu... E mult până la ziuă! ci poate napoiază! Și trece la fereastră să caute afară. O aură ușure îi mângâie-ncet fruntea Și părul îi răsfiră și-i răcorește pieptul. Se reazemă pe brațe și se ... de lumină peloria lui frunte, Simbol independenței la cugete române. Pe loc el se îndreaptă, se crede față-n față Cu însăși providența, al cărei ochi