Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUNE ÎN VERSURI

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 166 pentru PUNE ÎN VERSURI.

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"

... Și-ntr-un sfert stric câteodată ce-ntr-o lună am făcut. De pământ trântesc condeiul, meseria o urăsc, Și să nu-l mai iau în viață, eu mă jur și hotărăsc. Dar precum Boileau zise: un astâmpăr nențeles Nencetat se-mpotrivește hotărârii ce-am ales; De urechi parcă mă trage ... rima mândră o aștept. Patima inimii mele, chiar și străine nevoi, A le pune pe hârtie sunt silit fără să voi. Apoi când în elegie destul nu pot să vorbesc, Și s-arăt fără sfială toate câte socotesc, Vreun dobitoc îndată vine înaintea mea Și-mi ridică cu lesnire ... Adevăruri de-un preț mare, când le poruncesc, ei spun. Socotesc că putem zice, fără să ne îndoim, Că e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim; Măcar că se află oameni care nu pricep deloc Cum a putut să vorbească un sălbatic dobitoc, Și care vin să ... Prin poezie ființa și-a lor stare de-și pricep, Slăbiciunea muzei mele vino a o îndrepta; Căci de scriu astăzi în versuri, asta este vina ta. Tu amorul poeziei mie mi l-ai însuflat, Și exemple îndestule de ce e frumos ai dat. Așa, când viitorimea ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în care trăiește Bianca Porporata, ca orice femeie iubită, iubită cu legitimă pasiune de un don Camillo prevenitor și cuminte, lipsa ei de ocupație propriu-zisă ... Istoria ei sufletească, însă, e cu atât mai bogată în nuanțe și în amănunte. Faptul că autorul de care ne ocupăm e o femeie explică în mare parte însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă ... și condus la început parcă în vederea unei teze, subiectul nu dă până la urmă ceea ce făgăduise, și nuvela sfârșește prin câteva pagini, fermecătoare în sine și de o supremă delicateță de execuție, în genul obișnuit al dnei Papadat-Bengescu. Adriana amintește pe Nora lui Ibsen. Amândouă părăsesc „căminul conjugalâ€�! Dar cum din piesa marelui dramaturg nu știm ... cu deznodământul piesei lui Ibsen, căreia vrea să-i dea un epilog pesimist, a încercat să arate zădărnicia revoltei însăși, inexorabila fatalitate care ...

 

Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru

... exagera dacă aș zice chiar patriotică... - Vrei să glumești ?... am zis noi, care cunoaștem curentul fals, ce voesc unii răuvoitori sau nepricepători să-l facă în opinia publică asupra unei închipuite lipse de patriotism din parte-ne. - Nu glumesc deloc: în materie de spanac, ironia și gluma sunt niște sterilizătoare eminente; pe unde trec ele, spanacul nu mai crește, sau în orice caz nu progresează prea mult. În timpul din urmă, prețioasa legumă a luat în adevăr o extensiune colosală. Câmpul publicității avea nevoe numaidecât de plivit. - Și cum îți pare că ne facem datoria ? E bun Moftul ? - Da, Moftul e ... l-ați avea și pe acela ceva... Am stăruit mult de amicul nostru să ne spună acel ceva; i-am promis ca vom avea tăria, în urma atâtor răspunsuri plăcute, să auzim și unul neplăcut - vai ! trebue să fie cineva filosof și să știe că viața aceasta nu e decât o ... numai administratorului. Și aplecându-se la urechia numitului, bunul nostru amic șopti așa de încet încât să putem auzi și noi: -Sub-ven-ți-e ! - În adevăr, ziserăm noi mâhniți. Subvenție... asta ne lipsește. A ! suntem, în

 

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

... filozofia lui Schopenhauer reprezintă un punct de plecare (Călinescu, pag. 93). Greșită din principiu este orice încercare de a descoperi un sistem riguros în gândirea teoretică a lui Eminescu. Originalitatea sa ca gânditor stă în chipul cum din această gândire răsar propozițiile gândirii practice (pag. 89). O instructivă ilustrare a acestei greșeli de metodă, care consistă în a strânge de aproape textele poetice pentru a scoate din ele o filozofie unitară precisă, ne dă Calinescu în analiza Luceafărului poemul socotit de toți ca inima gândirii poetului. După ce enumeră în treacăt câteva din cele mai impresionante explicări propuse de zeloși comentatori - Luceafărul este arhanghelul Mihail și Eminescu e un mistic care practică postul și prevestește ... cât Eminescu își consacra mai mult energiile gândirii sale asupra eticii și politicii, cu atât, firește, pesimismul devenea pentru el mai neglijabil și mai neglijat. În Cezara, ascetismul budist al lui Schopenhauer este uitat, în folosul unui epicureism sădit în primitivitate: pustnicii săi, ca și Cezara, se răsfață goi, în ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

... că au fulgerat!!! Deci el tace și se uită, și vede jos lângă sine Că un nour se lăsară de raze înconjurat, Pe care sta în picioare un voievod vechi de zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan răsucea, A lui coapsă era-ncinsă cu pală urieșească, Iar pe cap el purta coiful ... Doi lei țiind cap de zimbru sub o coroană domnească. Soldatul străjer se trase puțintel cam îndărăt, Își ia arma și țintește pe oaspe tocmai în piept; Și apoi furios strigă: “Spune, spune, cine ești? Spune dacă știi parolă! iar de nu, te culc aiceâ€�... “În zadar, răspunse umbra ... patriotismul ce neamului românesc Strămoșii daco-românii le-au lăsat să moștenească Păn’ce cu neamuri străine începu să se corcească“... Grăind aceste, el pune pe a soldatului frunte A sa mână aeroasă, zicând cu glas tunător: “Oștenilor, fiii Moldovei! iubiți patria fierbinte, Și fiți ... Și blânzi cu compatrioții, întocmai ca niște mieiâ€�. Străjerul se-nfioară de cuvintele aceste, Se umplu de bărbăție, inima i se zbătea, Onor, patrie, bravură ...

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

... mai frumoase ce poate oferi turistului frumoșii munți ai Tirolului. Să lăsăm această descripțiune și să venim la subiectul nostru. Într-o zi mă aflam în pavilionul de care vorbii și mă ocupam cu jurnalul meu de călătorie; dar, pe cînd mă sileam să pui în ordin diferitele note de călătorie, scrise pe niște mici bucăți de hîrtie, simții că nu mă aflu singur în camera mea. Întorsei privirea și văzui pe primul vînător al baronului, stînd lîngă ușă cu fața zîmbitoare ca a unui adevărat tirolian: â ... mă vedeam înconjurat de nenumărate fantasme și monștri teribili ce-și arătau dinții la mine și cercau să mă sfîșie cu unghiile lor cele ascuțite. În darn cercam să întinz brațele ca să mă apăr de acele larve infernale; în darn mă sileam să implor clemența lor: brațele mele erau paralizate, vocea-mi lipsea cu totul. În fine, mă deșteptai din acel oribil somn și mă crezui fericit că suferințele mele nu fuseseră decît o viziune. Părăsii camera și mă suii pe ... peste elementul furios, îi da aspectul unui bazen plin de aur topit, din care săreau miriade de scîntei mai luminoase decît diamantul și se pierdeau

 

Cincinat Pavelescu - Două epigrame

... Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ... cu moașa satului. Adusese cu dânsul însă, din atmosfera aceea rustică unde trăise șapte ani, ceva din seninătatea patriarhală a unor alte vremuri. În glasul, în cuvintele, în mișcările și în întreaga lui înfățișare purta practica unui provincialism sincer și a unei candori sufletești ce mă fermeca. Mai cu seamă felul lui de a ... printre cei dintâi. Se petrecu o minune. Târziu, după multă muzică bună și joc, sună fanfara veselă a supeului. Trecurăm toți, perechi, perechi, în sufrageria largă și ospitalieră. Veselia era de nedescris. Lume tânără, elegantă și multă, masă bogată și boierească. Vinurile generoase, șampania scânteia în pahare, aprindea ochii, da drumul limbilor și idilele se înjghebau fericite, discuțiunile se aprindeau și flirtul era ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia

... vine. Ori de mine-i s-a urât, Ori cazaci l-au omorât, Arză-i focul la un loc, Cum arde pieptu-mi în foc! VI Floare, floricea, Mai zi, puica mea, Cum ziceai aseară Pe din jos de moară. Cum ziceai, ziceai, Inima-mi rupeai, Mai zi încă ... Chiar de mă vei blestema, Ș-oi lua o fată mare De peste cele hotare, C-acolo sunt moldovence Și mai colo sunt muntence Cu vers dulce femeiesc Și cu suflet românesc“. X Frunză verde de pelin, Tu străină, eu străin, Amândoi ne potrivim. Hai în codru să trăim, Haide-n codrii Bâcului [4] , Pe marginea Prutului, Să ne facem bordeieș Cu ușorii de cireș, Și cu patul de măcieș, Când ... Nici averea nu le iau, Nici iubirea nu le vreau, Ci tot plâng, jelesc mereu La mormânt, la soțul meu, Pe mormântu-i iarba crește, În mormânt el putrezește, Inima mi se topește! XIII Frunză verde peliniță, Pe cea verde moviliță Se rotește-o păuniță Ș-un păun cu chica scurtă ... rusească, căci și-au păstrat foarte bine pân-acum datinile, limba și tipul strămoșesc. ↑ 2 Bălțile sunt un sat mare de pe malul Prutului ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... sunt de tine!" Scăpatu-mi-a voinicul! Eu mă-nchin cu cântecul, Ca codrul cu freamătul, Ca roibul cu umbletul. Roibul sare zid în loc, Scoate voinicul din foc, Codrul frunza-și îndesește Pe voinic îl mistuiește. Rămâneți în veselie. Ca Codreanu-n haiducie Și-mi faceți parte și mie. [20] ↑ Cele mai multe dintre cântecele poporale încep cu frunză verde . Aceasta provine ... iarbă, a se rătăci prin lunci și codri, a cânta și a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către ... aceste flori, după crederea poporului, au o menire fermecătoare. Când e cântecul de durere sau de moarte, el preferă frunzele de mărăcină, de mohor etc. În legendele și în baladele unde figurează copile frumoase, acestea sunt întovărășite de cele mai gingașe flori ale câmpiilor, poetul le încunună cu ghirlande mirositoare de frunze de viorele ... cel întâi vers

 

Mihai Eminescu - Odin și poetul

... copil ­ zice bătrânul zeu ­ De ce răscolești tu toată durerea Ce sufletul tău tânăr a cuprins? Nu crede că-n furtună, în durere, În arderea unei păduri bătrâne, În arderea și-amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu ­ în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe...        (Fruntea-i înaltă, De neauă coperită, și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă.) ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oi deschide-atunci Portalele nalte de la hale Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri De neauă albă, ca argint din ... lungă și bogată. ­ ,,Vino, Odin îi zice, blând copil al mării. Un bard sătul de-a lumii lungi mizerii S-au coborât în noaptea noastră clară ­ Să cânte roagă-l." Ca o umbră Strălucind argintiu în clară noapte S-apropie... ­ ,,O, nu te teme, -mi zice, Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a ...

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... Georgicelor , descrie însăși viața câmpenească a românilor de astăzi. Ovid este izvorul credințelor mitologice ce sunt răspândite între noi prin povești și tradiții. În ele găsim, ca și în gura poporului nostru, fete și flăcăi schimbați în brazi, în păuni, în dafini, dobitoace care grăiesc, păsări măiestre etc., etc. Pe lângă acești doi creatori de poezie antică s-a adăugit un al treilea poet ... când ele nu sunt întemeiate pe logică, și își formează o limbă curată, expresivă, armonioasă, căci îi place armonia. El cată a cuprinde în puține cuvinte o lume de idei, fiind vorba lungă sărăcia omului , adică sărăcia gândului; prin urmare, tocmai în forma frazelor lui descoperim rudirea limbii noastre cu limba latină. Poporul împarte poeziile sale în cântece bătrânești , în cântece de frunză , în doine și hore . Cele mai multe balade ce le avem datează de la secolii XVI, XVII și XVIII, precum: Toma Alimoș, Gruia Grozovan, Codreanul, Ghimciu ... limbistică din zilele noastre, mă îngrijesc pentru viitorul nostru literar și mă mângâi numai cu credința că acest viitor își va găsi loc de scăpare în poezia poporală! Îmi închipuiesc că sunt un străin sosit în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>