Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLANA DEASUPRA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 88 pentru PLANA DEASUPRA.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuţa Micuța de Bogdan Petriceicu Hasdeu (trei zile și trei nopți din viața unui student) Lumina din Moldova , Iași, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuță , 1864, nr. 5-21. Cuprins 1 Ziua întâia 2 Ziua a doua 3 Ziua a treia 4 Epilog Ziua întâia Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... și mai dragi. Mai găsisem doi scriitori ruși care mă invitau la plecare: Gorki și Gogol - și cu ei în servietă și cu Sadoveanu pe deasupra, am șters-o într-o bună zi, cu 38 de lei în buzunar, pe care, parte îi economisisem, parte îi șterpelisem din buzunarul tatei înainte ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
Vasile Alecsandri - Despot Vodă Despot-Vodă de Vasile Alecsandri Legendă istorică în versuri - 5 acturi și 2 tablouri Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 3 ACTUL I - TABLOUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL II 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 5 ACTUL II - TABLOUL II 5.1 SCENA I 5.2 SCENA II 6 ACTUL III 6.1 SCENA I 6.2 SCENA II 6.3 SCENA III 6.4 SCENA IV 6.5 SCENA V 6.6 SCENA VI 6.7 SCENA VII 6.8 SCENA VIII 7 ACTUL IV 7.1 SCENA I 7.2 SCENA II 7.3 SCENA III ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... “Pentru ea, Mihail e un străin, o haimana suspectă, servitorul plăcintarului kir Nicola. Dar, ce? Eu ce sunt? Un zugrav de case și, pe deasupra, o fostă slugă a aceluiași plăcintar! Și dacă mâine am să mă duc în altă țară, numai pentru atâta trebuie să fiu socotit ... din mahala. El era acum uitat, îngropat sub disprețul unui scandal pe care firea sa îl pricinuise cu treizeci de ani în urmă. De talie deasupra mijlociei, blond spălăcit, foarte slab și foarte zbârcit; ochii săi albaștri și mari, când deschiși și sinceri, când ascunși și vicleni, după împrejurări, înfățișau toată ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... a împărăției lui, "Castrele Severiane", din cari se mai văd și astăzi urme (Turnul lui Sever) în grădina publică a orașului, așezată deasupra portului, pe-o terasă-naltă, de unde se deschide una din cele mai frumoase priveliști pe Dunăre. Aici a fost odată capitala Olteniei ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... înălțau, ca deșteptate din somn, sub întâile raze ale soarelui crucile cu fețe sclipitoare ale bisericilor; iar valurile de lumină ale răsăritului depărtat, lunecând pe deasupra creștetului stâncos al Pietricicăi, întindeau, peste adâncul văzduhului, o punte aeriană de pulbere aurită, care mergea să-și rezeme capătul dimpotrivă pe negurile sure, în ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
Nicolae Gane - Piatra lui Osman Piatra lui Osman de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Munții Moldovei samănă în mic cu munții Șvițerei. Aceleași izvoare limpezi, aceleași creste frumoase încoronate de brazi și de stânci, aceleași văi pline de taine. Destui de mari, pentru ca călătorul să vază ades la picioarele sale gemând furtuna, ei totuși nu se urcă pănă la acele înălțimi, unde vegetațiunea piere sub sloiurile iernii. Ei nu umilesc, nu înfioreză prin măreția sălbatică a Alpilor, dar dezmiardă simțurile omului, dându-i icoana unei naturi blânde, în sânul căreia parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul şi Francmasoneria Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria de Nicolae Paulescu publicată în 1913 Cuprins 1 SPITALUL [1] 1.1 I. Ce este un medic? 1.2 II Dar, ce este un bolnav? 1.3 III Ce este un spital? 1.4 Dar ce este Caritatea? 1.5 LEGISLAȚII RELIGIOASE 2 CORANUL 2.1 I. - Patima de proprietate 2.2 II. - Patima de dominație 2.3 III. - Legea iubirii 3 TALMUDUL 3.1 I. - Patima de proprietate 3.1.1 1. - Cămătăria 3.1.2 2. - Frauda 3.1.3 3. - Jurământul fals 3.2 II - Patima de dominație 3.3 III - Legea iubirii 3.4 Omorurile rituale 4 CAHALUL 4.1 ORGANIZAȚIA STATULUI JIDOVESC 4.1.1 A) CAHALUL ELEMENTAR 4.1.1.1 I. - Școlile talmudice 4.1.1.2 II. – Proprietate 4.1.1.3 III. – Dominație 4.1.2 B) CAHALELE SUPERIOARE 4.1.3 EFECTELE CAHALELOR TALMUDICE 4.1.3.1 AUSTRO-UNGARIA 4.1.3.2 BUCOVINA 4.1.3.3 GALIȚIA 4.1.3.4 UNGARIA 4.1.3.5 AUSTRIA 4.1.3.6 FRANȚA 4.1.3.7 ALGERIA 4. ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
Constantin Stamati - Cum era educaţia nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioţii în ţară Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții în țară de Constantin Stamati Eu scriu această satiră după idiomul linguei romano-slavonă, ce se vorbea în secolii trecuți și după moralul boierilor acelor timpuri, corciți cu greci, în care barbarism căzuse românii, desființându-se de fanarioții greci școlile naționale din Iași, din Suceava, din Hotin, din Cotnar, din Bacău, așezate de către domnii vechi: Alexandru cel Bun, înțelepții Movilești, elinistul Duca, Iacob Despotul, Vasile Alvanitul, Cantimireștii și alții, în a cărora fericite zile înflorea lingua română; această diplomatică au urmat grecii ca să amorțească patriotismul românilor de care ei se temeau, și ca să înădușe istoria lor, făr’ de care nu este patrie, și să introducă în școale lingua grecească cu dascălii lor (căci lingua grecească trebuia fanarioților, iar nu românească); deci cu acest mod moldovenii rămaseră nici greci, nici moldoveni, pân’ s-au întemeiat iarăși școlile naționale de la 1830, de când vedem propășind învățăturile în lingua română, dezvelindu-se istoria nației și înviind patriotismul. (n.a.) Convorbire între o neneacă, adică mamă cucoană, cu fiul său cuconaș alintat, ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... în culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulțime de sipete și de cutii, iar pe deasupra lor șade o țigancă învelită într-o cergă strențeroasă; ea ține în mână o cutie cu bonete. Pe capră stă un fecior boieresc, ținând altă ...