Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PĂLIT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 94 pentru PĂLIT.
Panait Cerna - Floare și genune
... este sus și drumul greu; Ce mult aș vrea să te răpesc cu mine Să te sădesc adânc în pieptul meu!... Tovarăș drag! Când voi păli de jale, Străbate-mi gândul cu mireasma ta; Când inima va tremura în cale, Înclină-te, tovarășe, spre ea Și spune-i taina fericirii tale ...
Vasile Alecsandri - Ciocoiul Frunză verde baraboi, Mă-ntâlnii cu un ciocoi: ,,Bună cale, măi române" ,,Mulțumim, ciocoi de câine" ,,Măi mojice, tu ești beat" ,,Latră, ciocoi gulerat, Că eu astăzi n-am mâncat" ,,Măi mojice, mojic rău, Las' că mi te-oi drege eu Când a veni birul greu". ,,Alelei! pui de ciocoi! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci, să te moi, De piele să te despoi. Ca să-mbrac cu pielea ta Pistoalele și flinta, Vântul să nu le pălească, Ploi să nu le ruginească, Ochiul să nu le
Vasile Alecsandri - Floricica Frunză verde de alună, Mă dusei noaptea pe lună, Să găsesc o floricică Care mult inima-mi strică, Și s-o-ntreb de ce-n grădină Pleacă fruntea și suspină? ,,Eu mă plec, floarea-mi răspunde, Căci o jale mă pătrunde, Arde sufletu-mi și geme, Căci mă trec fără de vreme. Trei zile sunt înflorită Ș-apoi cad de vânt pălită. De-abia cresc și mă fac floare, Abia mă-ncălzesc la soare, Și pe mine cade-ndată Umbră neagră-ntunecată, Încât nime nu mă vede, Floare sunt ori iarbă
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
Dimitrie Anghel - Moartea babacului Moartea babacului de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 945, 5 aug. 1911, p. 2. Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna Ana-doamna de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba Românie. Exaltat de dorul care l-a răpit, Cheamă cavalerii și-astfel le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de mari fapte și de rari bărbați. Astfel cum un arbor lângă casă crește Și, crescând, lumina soarelui oprește, Astfel astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ageri și pe domnul lor! Să stingem, prin lanțuri și prin împilare, Focul său de viață, de neatârnare, Până să roșească d-a se mai gândi Fericit și liber pe pământ a fi!..." Astfel zice Carol, iar maghiarii-aprinși Jură să zdrobească șoimii cei ne-nvinși. II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie Noaptea de februarie de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Mi s-a părut întotdeauna un ce scârbos și crud Ca după-o noapte de orgie, pe buze încă de vin ud Să te cobori în acea ocnă la care s-află condamnate Nenorocitele ființe ce se numesc: prostituate. Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare Să uiți că mumă ți-e femeia și că în pântec te-a purtat, Nepăsător să pui pe buze o fioroasă sărutare Precum se pune un stigmat. Și câtă osebire este între amor și infamie, Între cădere și cădere, sau sărutări, și sărutări... De-o parte, tainică plăcere ce se-nfășoară-n poezie, De alta, bestialitatea unei reci înflăcărări. O! și cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite Care nu pot ca să aibă nici voință de-un minut, Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de ...
Emil Gârleanu - Întâmplarea Întâmplarea de Emil Gârleanu Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăți cu rom, îl dădu de dușcă și se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om ...
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
... ea. Feciorului însă îi place ca mîndra să aibă o pieliță albă și tînără: Copilă secerătoare, Nu secera vara-n soare, Că soarele te-o păli, Fața ți s-a vesteji. Și apoi voiește să o prevestească în contra tentațiunelor înșelătoare: Foicica mărului, Nu crede feciorului, Că se pune ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul de Dimitrie Bolintineanu Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut? Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut; În care sub cununa-i se-nalță palmierul Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul Așa ca o columnă de marmur minunat Ce sprijină un templu cu aur înstelat? În care dulcea Ibis de zefiri legănată, În silvele de cactus suspină amorată, În care zea Isis c-un grațios surâs În tristele deșerte crea un oasis; Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare Cu nici o altă țară? Loc curios în care Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii Contrastă cu evrea cu ochii azurii, Și palida arabă, cu fruntea visătoare, Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare? Pământ ce fecondează în fiecare lună, Și nici un timp n-abate splendida sa cunună! În care frunza cade sub soarele de foc, Și alta vine-ndată de ține al său loc. Aice rar se-ntâmplă să fulgere, să plouă; Un cer senin și splendid adapă cu-a sa rouă Pământul ce rodește și apele din Nil Îneacă ...
George Coşbuc - Draga mamei Draga mamei de George Coșbuc Baladă Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară lângă plop Este-o casă nouă Cu ferești vro două, Casă șindilită Mândru văruită, Cu fața spre soare, Cu ograda mare, Cu porți ridicate, Cu uși largi și late, Și cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel, Și-apoi pentru el Ea rabdă ocară Și-n casă și-afară De s-a dus prin țară Poveste și veste, Și-apoi nu-i poveste, Firei plăcea tare Feciorul pe care Fată-sa-l iubea, Însă el n-avea Averi grămădite, N-avea căsi și vite; Fira deci fierbea Și mi se ciudea, Căci dânsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vâlfa mare... Tot așa și iară Și-acum stând ...