Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MUȘCĂ
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 173 pentru MUȘCĂ.
George Topîrceanu - Iepurele Iepurele de George Topîrceanu Vine iarna de la munte, Peste ape face punte Și pe câmp fără hotar Parcă presură zahar. Uite, colo, moș Vasile, C-un cojoc de zece chile Și cu flinta la spinare A ieșit la vânătoare. Dintr-un codru, din tufiș, Iese-un iepure furiș Și cum scapă pe cărare... Fuge ca o arătare... Flinta face bum! iar moșu Stă și-și freacă nasu roșu, Și-nciudat luleaua-și mușcă; Iepurele fuge pușcă. Moșului îi vine-n minte Ca să-i iasă înainte; Fuga-n rariștea de tei: Iepurele e hei-hei! Ei, ce faci tu, moșulică, Că n-ai împușcat nimică? Du-te-acasă binișor, Că-i mai bine pe
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...
Grigore Alexandrescu - O impresie
Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe ...
Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica...
Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica... N-am împotriva ta nimica... de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901 N-am împotriva ta nimica, chiar de-aș înnebuni de jale. Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta : Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta, Nu vei putea s-arunci o rază în noaptea inimioarei taie... Știam de mult. În vis, odată, văzui viața ta ursită, Văzui și noaptea-ntunecată ce inima ți-a fost robit-o, Văzui și vipera ce mușcă ascunsă-n inimă-ți, iubito, Și-am înțeles, pe veci pierduto, cît ești de mult nefericită ! Și dacă ești nefericită, nimic n-am împotriva ta ; Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți !... Pîn' ce tot zbuciumul acestor nebune inimi va-nceta, Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți ! Ci văd eu zîmbetul ironic pîndind prilej ca să zbucnească. Văd ochii tăi mărind cu ciudă fulgerătoarele lumine. Și văd pornirea de orgoliu ce face sînul tău să crească — Și totuși ești nefericită, nefericită, ca și mine ! În preajma gurei tale totuși durerea tremură-n neștire, ...
Ion Heliade Rădulescu - La Schiller
Ion Heliade Rădulescu - La Schiller La Schiller de Ion Heliade Rădulescu " "Între ai tăi ai fost, o, Schiller, și ai tăi nu te-au cunoscut" Este o viață moartă, precum ș-o moarte vie; Ci este și viața ce nu mai are moarte. Unii prefer pe una, și alții-și aleg alta. E tristă-a omenirii fatala, cruda soartă! Prin chinuri și privații, și lupte, și amaruri, Și deziluzii crude, pațiență-adamantină, Prin forță,-asalt eroic să ia Cetatea Sântă, Al cerului imperiu și vera libertate. Mult suferiși, o, Schiller, și luptă avuși mare! Căci lungă e durerea, și fericirea scurtă! Și strâmtă și spinoasă e-a cerului cărare! Și greu, inert e corpul! greu dreptul la viață! Du sarcina, o, suflet, du corpul după tine, În sus, pe calea strâmtă, cu filii, cu consoarte; Te luptă cu ananga, cu aspra neavere, Cu limbile de șarpe, cu ochi de vasilisc (Calomnia, minciunea, invidia, trădarea), Cu forța împilării, cu reaua tiranie; În sus! pe calea strâmtă nici apă, nici merinde, Nici unde să-ți pleci capul la frigurile lentei; Și luptă-te da prode! Avuși de adversariu pe om , ș-atât ajunge: Te iartă să-i ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviştii O noapte pe ruinele Târgoviștii de Ion Heliade Rădulescu Soarele după dealuri mai strălucește încă, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Și seara, pânditoare subt fiecare stâncă, Cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus. Muntele al său creștet și-nalță și privește Linul cobor al zilei, tainicul ei sfințit, Și raza cea din urmă pe fruntea lui izbește, Ce mândră ține față cu cerul cel rușit. Vântul de seară suflă și frunza-nfiorează, Roua seninul varsă verdeața renviind; Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează Și râul p-a lui cale șoptește șărpuind. P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, O cetățuie veche, lăcaș religios, Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos. Astfel într-al meu suflet se nalț-a mea credință, P-a patimilor râpă ca monument s-a pus Și-mi ține șovăinda, clătita mea ființă L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, ...
Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi și o femeie
... De-nfrățire, de UNIRE! Și, ca culme peste toate, Mai avea ș-o gușă mare. Și la ceartă,-ncăierare, Hârâia și spumega, Limba singură-și mușca, Toată vorba deșira; Se certa pe românește, Și credeai că-i țigănește (Ea zicea că-i boierește). Și-nvățase, din păcate, Și franțuzești d-alea ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
... sublimă furoare politică ! Zece minute trecură făr'a se auzi din gura lui nervoasă și spumată o silabă măcar. Își frângea mânile, își mușca degetele, își lovea și-apoi mângâia fruntea. Furoarea ajunsese la parosism; uraganul era p'aproape să plesnească. Îmbla agitat. D'odată se oprește la fereastră ...
Ion Luca Caragiale - Moartă!...
Ion Luca Caragiale - Moartă!... Moartă!... de Ion Luca Caragiale Baladă Danga-langa, sună clopot... O îngroapă pe-o regină Dintr-o nobilă tulpină... Cine vine iute-n tropot? Danga-langa, sună clopot. La sicriuel se așează: “O! mai zi-mi o vorbă numa! Ah viața e ca spuma Ce o clip-abia durează...â€� La sicriuel se așează. Ea...stă, mută, nemișcată... El... oplânge scrâșnitor... E pierdut nebunu-amor! Ochii ei la el nu cată... Eastă mută nemișcată. În castelul cel cernit, Plâng și zidurile mute, Se bocesc pietre tăcute... E un plânset nesfârșit În castelul cel cernit. Picură din ceară picuri... Plâng și jalnicele torțe, Ele istovit de forțe... Zile! nopți! timp! ce nimicuri! Picură din ceară picuri! “O! te-ndură, Doamne sfinte! ... Poate-n lume să trăiască Un viermuș clocit în iască. Și ea nu?... crude părinte! O! te-ndură, Doamne sfinte!â€� Un episcop psalmodie Lângă capul junei fete Adornat în blonde plete... Ah! ce crudă parodie! Un episcop psalmodie... “Ah! te blestem, provedință! Doamne! crud îngrozitor!... Mi-ai răpit al meu amor... Mi-ai distrus a mea credință: Ah! te blestem, provedință! Stinsă-i scumpa ei viață Și nimic n- ...
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
Ion Luca Caragiale - Ouăle roşii Ouăle roșii de Ion Luca Caragiale Cronică veche (Până către sfârșitul veacului al 14-lea când a ars mănăstirea Sf. Pafnutie, se găsea acolo, într-un dulap, la păstrare — scrisă, probabil, de vreun călugăr cârpocitor de slove, cum erau mulți pe vremurile acelea — o cronică în care se povestea fioroasa-ntâmplare petrecută, în castelul contelui FĂ©kete LĂ¡ioș, cu prilejul Paștelui din anul de la facerea lumii 6659, iar de la mântuire 1151. Conținutul acelei cronice arse s-a păstrat însă prin tradiție, din generație în generație, de către călugări, și mai târziu a fost, după o viață-ntreagă de cercetări adânci, reconstituită de către savantul Laurentius Ferax (vulgo, Lorenz Reichlich). După versiunea acestuia, foarte rară, o dăm și noi aci.) În seara de vinerea patimilor, au mers bătrânul conte FĂ©kete LĂ¡ioș, care-mplinise în duminica floriilor șaptezeci și cinci de ani, la capela castelului, împreună cu soția sa VirĂ¡g, care, zicea ea, trebuia să-mplinească, în sâmbăta rusaliilor următoare, patruzeci. După dânșii veneau nobilii curteni și copiii de casă, care țineau, unii coiful contelui, iar alții coada rochiei contesei. Și după ...
Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț
Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei. și astăzi, pipăind cu palmele pereții lumii, îmi caut înfricoșat patul unde am să adorm și nu îl găsesc. atunci am văzut bucuria în lume, însingurat de vârstă, în mijlocul civilizației lemnului, și nu știam că se va pierde în propria mea devenire. când iarna se întâlnea cu satul meu prin acest univers, mă nimeream mereu acolo! și atât de multă dragoste era între ei, încât iarna îi acoperea până la jumătate gardurile în îmbrățișări sticloase și reci, pipăindu-le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil să se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele. o știu numai cu cătrințe negre și cămașă cu răuri, iar pe deasupra, purta un cojoc de țurcană. venea la noi duminica, după ce se termina slujba la Petecei. se apropia de mine cu un ...