Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MILĂ

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 537 pentru MILĂ.

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... să socoti lui întru dreptate și-l făcu părinte a multe neamuri; pentru Iosif: Că era Domnul cu dânsul și vărsă asupră-i milă și-i dĂ©de lui har; pentru Moisi, că i-au zis: Și cuvântul acesta carele ai zis tu ți-l voiu face pentru că ... și celor după lĂ©ge li s-au zis cuvinte de bucurie, prin mijlocul îngerilor și li s-au dat de la Dumnezeu dar și milă, însă acoperit. Iară sfintei Fecioarei s-au dat cuvântul bucuriei ceii adevărate, care iaste mai presus decât toată mintea, în slavă și în cinste mai ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 2 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul MĂ©rgeț în satul carele iaste înaintea voastră și numaidecât veți găsi o asină legată și mânzul cu ia. Dezlegându-o, o aduceți și, de va zice cineva ceva, veți zice că acĂ©stia Domnului trebuesc și numaidecât va trimite pre iale. Cum va putea fi adevărat Domnul tuturor făpturilor a-i fi lipsă de niște dobitoace ca acĂ©stia? Că de i-au fost lipsă de cară și de căruțe, ca să meargă undevaș, are el cu mult mai slăvite și mai lăudate cară decât acĂ©stia; că zice David, Psalm 17: S-au suit pe heruvimi și au zburat; zburat-au pe arepile vântului. De sunt, drept acĂ©ia carăle lui Dumnezeu acĂ©stia, cum i-au fost lipsă a să purta de niște dobitoace netrĂ©bnice, ca acĂ©stia? Lipsă i-au fost nu numai pentru sine, ci mai vârtos pentru mine, că mă îngroziia pre mine mai de demult mărirea acĂ©ia de care iaste scris: Înfricoșat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoșat iaste mai mult decât împărații pământului. Și iarăș zice ...

 

I. C. - Vînătoarea (I. C.)

... pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă ... Ș-o vezi acuma slabă cît pare c-a murit. Se scoală-atunci bătrîna, o învălește bine Și-n lacrăme privind-o cu milă o sărută ; Apo se-ntoarce-ași face smerita rugăciune Pe care niciodata ea seara n-o uită. A treia zi Acum mărețul soare ... te fierbinte     Adă-mi azi p-al mieu iubit     Adă-mi pe Niță din munte     Precum s-a făgăduit.     Doamne, Doamne, fie-ți milă     Și mi-l adă sănătos,     Să-l văz de sus din Movilă     Ca pe-un șoim viind în jos.     Arată, draga mea merliță     Ce stai ...

 

Antim Ivireanul - Scara aceștii cărticele

... Ungrovlahiei, preacinstit și exarh Plaiurilor. CucĂ©rnicilor preoți carii vă aflați în eparhia smereniei noastre, tuturor de obște, de la atotputĂ©rnicul Dumnezeu, vă rugăm milă, pace, sănătate, viiață curată și spăsenie sufletească, iară dela smereniia noastră molitvă, blagoslovenie și ertăciune. La aciastă stepănă înaltă a / arhieriei, întru carea ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

... ce amară suspinare! Dar moartea plutind pe valuri glasul lor nu asculta, Ea venea și preste dânșii apăsând recile-i gheare, În noianul prăpădirii fără milă-i cufunda. Acolo un crac de munte se dezghină cu pornire, Prăvălindu-se cu vuiet în talazul răzvrătit, Ticăloșii ce pe dânsul sta cuprinși de ... crudă decât moartea cea cumplită, Fața ei muiată-n lacrimi o sărută suspinând, Zicând: “Draga mea Selmină! ah! rogu-te, te trezește, Fie-ți milă, o pre-dulce, de-al meu plâns, de-al meu oftat, Mai deschide ochișorii, pe iubitul tău privește! Ah! al tău suflețel poate cătră ceruri ...

 

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

... n cale venind ce-i vechi să-nlocuiască, chiar de-i primit cu osanale Crezut a fi Înnoitorul, „Pe Zeus, e de milă vrednic!â€� Fiindcă el, cuceritorul, de-ar fi umil, retras, cucernic, Ar cuceri nu doar Pământul, ci universurile toate și de și-ar stăpâni cuvântul ...

 

George Coșbuc - Rodovica

... Ș-acum, desperată că nemții l-au dus Pe Nandru-n câtane, ea-n gânduri s-a pus, Ș-o doare durerea de milă cu drag Și stă, ca cioplită, stă ceasuri pe prag, Nici moare și nici nu trăiește. Ș-acum, înspre seară, cu păr despletit, Și galbenă ... și-au dus-o pe sus, Și ea-n zvârcolire nebună gemea Mereu mă cutremur când cuget la ea, Și-atunci am stat veșted de milă. Și cei adunați se-mprăștiară pe drum; Și iarăși primarul da sfaturi: Nicicum! Cu bine nu-i bine, și-i rău cu sudălmi: Să-i ...

 

Ion Creangă - Punguța cu doi bani

... adus! Atunci baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mânile babei, fuge pe drumuri. Și cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică ș-o înghite. Apoi răpede ... nemica, sărmana! Moșneagul însă era foarte bogat; el și-a făcut case mari și grădini frumoase și trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriță, iară pe cucoș îl purta în toate părțile după dânsul, cu salbă de aur la gât și încălțat cu ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... slobod, armat de răzbunare, Nu ți-a înfipt pumnalul în pieptul veninat. Te-am mai iertat, cumplite, ș-a mea smerită milă Ca sarcină pe trupu-ți iar gol o ai simțit. Cu masca de frăție, sub zâmbetu-ți în silă Urzeai a mele chinuri ...

 

Vasile Alecsandri - Oprișanul

Vasile Alecsandri - Oprişanul I Colo-n țara muntenească, Țară dulce, românească, Ca și cea moldovenească, În oraș, la București Sunt curți nalte și domnești, Iar în curți o sală mare Unde șede la prânzare Mihnea-vodă cel cruntat De boieri înconjurat. ,,Boieri mari, boieri de rând! (Zice domnul închinând) Toți mâncați, cu toții beți Și cu bine petreceți; Numai unul poftă n-are De băut și de mâncare, Cantar Slutul, armaș mare! Ori bucatele nu-i plac, Ori de noi nu-i este drag!" Boierimea-ncet râdea, Iar Cantarul răspundea: ,,Alei! doamne Mihnule, Mihnule netihnule! [1] Alei! tu, stăpânul meu, Lumina-te-ar Dumnezeu! Bucatele tale-mi plac Și de oaspeți îmi e drag, Dar unde s-au pomenit, S-au văzut și auzit Două săbii într-o teacă, Doi domni în țară săracă? Măria-ta-n București, Oprișanu-n Stoienești! Ce-am văzut la Oprișanul N-am văzut nici la sultanul, Că el are-n câmp, la soare, Mii și sute de mioare... Ies în vară fătătoare; Berbeci are sute-ntregi, Cu cozile pe telegi, Și ciobani tot înarmați, Cu postavuri îmbrăcați, De nu crezi că sunt ciobani, Ci chiar neaoși căpitani. Nu mi-e ciudă de asta ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

... are îndrăznire La Dumnezău cu svinții, fără de-ndoire. MoisĂ­1 voievoda,-n cereasca movilă, Cu frații săi trăiește-ntr-a lui Hristos milă. Și Vasilie-vodă cu domnii în rândul I-au dat Hristos odihnă precum i-au fost gândul, Cu doamnă-sa Tudosca prăvind cu dulceață, Cu ... voievoda Dumnezău să-i caĂ¹te Sufletul cu odihnă,-ntr-a sa bunătate. Iliaș Alexandru, din domnii de țară, Prin săraci ce da milă ș-au tins spre ceri scară. Și Petriceico Ștefan-vodă ș-are parte În ceri cu domnii țărâi și-ntr-a vieții carte ... bun nume. Bine ți-i că parte ț-ai luat mai bună Și c-ai dobânditu-ț la Hristos cunună. Pentru a ta milă, pentru dereptate, Cu svinții ț-au datu-ț Hristos de-ț ai parte. Ș-alt cine ca tine bunătăț va face, Da-i-va Hristos ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>