Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MÂNIE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 314 pentru MÂNIE.
... când, din copilarie. Cineva iubește precum te-am iubit eu; Și blestem pe aceia care, prin viclenie, Mi-au amărât viața și tot amorul meu. Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită, Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc, Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima ...
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
Cincinat Pavelescu - Legile eterne Legile eterne de Cincinat Pavelescu Isus dormea. Pe valuri urla o vijelie Și-apostolii văzându-l dormind nepăsător, Priveau cu înfiorare când cerul în mânie, Când apa, zbuciumată ca sufletele lor. Lopețile scăpară din mâinile-obosite Și barca fără cârmă, prin haos lunecând, Pe chipurile pale de groază chinuite Cădea lumina stinsă a ultimului gând. Isus dormea. Și spaima cât apa de adâncă Îi prefăcuse în biete năluci de țintirim, Și îndârjiți pe somnu-i ce nu zburase încă, Apostolii strigară: Stăpâne, -o să pierim! Dar El deschise ochii. Privirea de lumină Asupră-le o clipă seninu-și revărsa. Și dulcea ei blândețe pe valuri când se-nclină, Ce pace peste inimi și ape se lăsa!... Și noi, munciți de groaza atâtor nențelesuri, Ne rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim. E calm doar înțeleptul. Doar El din norul ceții Privirea liniștită pe valuri și-o așterne, Știind că ...
Constantin Mille - Dumnezeu e nihilist
Constantin Mille - Dumnezeu e nihilist Dumnezeu e nihilist de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Popi cu pletele cărunte din Bizanța sau din Roma, Tu ce porți pe a ta frunte mitra scump´atâtor țări, Voi portarii sfinți ai groapei prea sfințitei Învieri, Ce cu fumul de tămâie și cu ruga și aroma Cătră cerurile´nalte strigați numele lui Crist, Plecați fruntea, plecați fruntea, Domnul vostru-i nihilist. Și când Domnul e cu-aceia care lupt´ pentru dreptate, Slugile nu trebui oare ca să fie ca și el? Dumnezeu aruncă astăzi în tiranele palate Roșul fulger al mâniei – să ucidă un mișel. El aprobă-asasinatul, Dumnezeu e nihilist, Plecați fruntea, slugi vrăjmașe, falși apostoli ai lui Crist. Popi cu pletele cărunte, o, voi slugi necredincioase, Vă ascundeți fața voastră, Dumnezeu e mâniat, Iar tu, fiară omenească, cu gândiri neomeneoase, Avortor, te uită – astăzi ceasul morții ți-a sunat. Tu, mulțime flămânzită, ce de veacuri ții pe spate Temelia lumii care drept răsplată-ți dă venin, Te deșteaptă, vezi și cerul l´a ta luptă cum ia parte: Cerul fulgere posede – ție bombele-ți rămân. 1881, Mai
Constantin Negruzzi - Dervișul
... Va sta ferecat în lanțuri de durere și de chin Sufletul tău afurisit. Iar lângă tine un demon nericetat îți va citi Izvodul jărtvelor câte mânia ta omori, Și tu de vei vedea curat Urâte și sângerânde înainte-ți dănțuind Și înfruntându-ți păcatul și aminte-ți aducând De muncile care ...
Constantin Negruzzi - Lupu și mielu
Constantin Negruzzi - Lupu şi mielu Lupu și mielu de Constantin Negruzzi Cel mai tare Îi și mai mare. Cine a zis vorba aceasta a avut un cap prea bun Precum veți vedea curat din povestea ce-oi să spun. Un miel s-adăpa din apa unui limpede pârâu; Un lup hămesit de foame, umblând după demâncat, Cum zări pe miel îi zise: — Eu ași fi prea nătărău Când așa prilej îmi pică negândit, neașteptat, Să-l las din mână să-mi scape. — Spune, cine ți-a dat voie să-mi tulburi a mele ape! (îi strigă cu un glas aspru, de mânie înădușit) Spune-mi, cum ai îndrăznit, Dihanie prea urâtă, să-ți moi botu afurisit În însăși acea apă din carele și eu beu? Spre pildă altor obraznici pe loc vei fi pedepsit. Mielul, tremurând ca frunza, îi zice: — Stăpânul meu, Mă rog înălțimei tale ca să nu fii supărat, Că, zău, nu sunt vinovat; Eu beu apă mai la vale decât înălțimea ta Și nu știu cum putui dară băutur-a-ți tulbura. — O tulburi, îți zic! îi strigă dobitocul cel cumplit, Și ...
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, Făr’ ...
Constantin Stamati - Domnia elefantului
Constantin Stamati - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au început îndată A plânge de a lor jale, Și cu mânie răcnind: „O, lupi plini de vicleșuguri! O, tâlhari nelegiuiți, De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliți?â€� Iar lupii, îngenunchind, Au zis: „Nu te întărta, O, doamne, măria ta! Căci însuși tu ne-ai dat voie, făcându-ți milă de noi, Să strângem cest bir ușor de la varvarele oi, Luând de fieștecare numai câte o pielcică, Ca să ne facem cojoace. Deci aceste toante dobitoace, Pentru așa lucru de nimică, Se jeluiesc măriei tale Degeaba și făr’ de cale...â€� Atunci ...
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...
Dimitrie Anghel - Cum cântă marea
... cântare, Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare, Și-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete, Își părăsește jocul, și-n larmă de trompete Își trâmbiță mânia, iar miile-i de crește Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste, Că cineva ascultă și-nseamnă cu mirare Ce poate să surprindă ...
Dimitrie Bolintineanu - Copilul din casă
... se ierte dară cel copil din casă Și de azi să șează la domnească masă. Mulți vrăjmași au domnii, însă cel mai rău Este chiar mânia
Dimitrie Bolintineanu - Domnul Mavrogheni
Dimitrie Bolintineanu - Domnul Mavrogheni Domnul Mavrogheni de Dimitrie Bolintineanu Domnul Mavrogheni pleacă cu oștire Și, chemând boierii, zice cu mărire: - "Astăzi este timpul să vă războiți Și prin dalbe lupte să vă nemuriți. Cela ce roșește a trăi-n robie, Către-o mândra moarte să-mi urmeze mie!" L-aste sfinte vorbe, vai! boierii-au râs! Și cu ironie domnului au zis: - "Portul nu ne iartă, doamne, a ne bate!" Nobilă mânie sufletu-i străbate, Dar frângându-și dorul iară le-a vorbit: - "Ce? în țara unde viața a domnit Astăzi nu mai este nici un suflet mare Ce să bată încă de neatârnare, Pe câmpia unde numărau pe flori În trecut vitejii ageri luptători? Nu mai e scăpare pentru ăst pământ! Inimile voastre sunt un trist mormânt, Unde nici o floare nu mai înflorește, Unde nici o rază nu mai strălucește! Să-mi aducă caii ăstor mari boieri, Lor le dau eu ranguri pentru cavaleri! Ei merg la bătaie, fără-mpotrivire, Numai lor se cade cinste și mărire." Astfel zice domnul trist și abătut. Însă din mulțime iată au părut Căpitani de frunte, plini de vitejie, De amorul țării și ...