Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru JERTFĂ
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 150 pentru JERTFĂ.
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Om nu va mai fi, jertfa va lipsi. Al nostru tiran fără de prinos Va cere-n zadar scrumul cu miros. Cine-i va jertfi? cine-i va jertfi? Șiroiul căzând, valul alergând Lumea va-nghiți; și vântul turbat, Peste ocean zburând dezlănțat, Alți munți va nălța, unda volborând. Blan, bluc, colcăind, flis, vluc, lung plesnind, Luciul lung întins va fi un mormânt, Mormânt de triumf, mormânt tot pământ. Ha, ha, ha, ha, ha, ce luciu sclipind! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Vom vedea pierind, murind și murind Neamul omenesc atât îngâmfat D-al lui ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind; Oasele-ți albind, spălate sclipind, Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri; Apa ne-ncetat tot le ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Note I Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii încroire și au văzut, fecioară, Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind; Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire, Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire Lumii celei uimite zâmbind îi arătă Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge. Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună. II Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare, Când soarta din voință-i pe univers a pus, D-atunci tu hotărâtă ai fost întru păstrare În sânul acel tainic vecilor făr'apus, Ca să răsari odată cinste la omenire Și a creștinătății prescrisa împlinire, Drepturi de ani pierdute noroadelor a da. A ta ivire fuse la cer îndestulare ...
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
... žfrunzuliță lobodă...â€� ce-mi pasă mie De teatru-comedie, boscărie-academie? Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii? un gag. ca Galilei, Să caz jertfă la prigoană ad majorem gloriam Dei Ca să strig e pur și muove!? Nu că nu pot je n'veux pas! Am copii, nevastă, soacră ...
Ion Luca Caragiale - Grația domniței
Ion Luca Caragiale - Graţia domniţei Grația domniței de Ion Luca Caragiale Tânăra Domniță a încălecat: Pentru prima oară merge la vânat, Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte, Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte. Tinerime-aleasă toți voinici băieți, Intrarmați cu paloș, suliți și săgeți, Îi urmează veseli. Zgomotul e mare; Cornul suflă-ntr-una la patru hotare. Se începe goana. Tânăra copilă Tremură de spaimă, tremură de milă, Văzând că-mprejuru-i acea tinerime Face-atâtea jertfe cu așa cruzime. Totdeun-un suflet c-al ei delicat Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat! Pe când lăcrimează, iată că de-odată, Din desiș, în față-i un cerb se arată, Cu bogate coarne, cu pasul ușor, Asudat de goană, cu ochi rugător, Vine și-ngenuchie l-ale ei picioare Grație imploră, ca să nu-l omoare. Dar și al ei mire, iată-l că sosește, Arma-n sus ridică și ochind țintește, Ca un vultur aprig, cu sulița-i lungă, Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă. „Nu! strigă Domnița! Nu da, dragul meu! Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu; Căci mie-n genuche, ...
Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice
Ion Luca Caragiale - Toxin şi toxice Toxin și toxice de Ion Luca Caragiale Toxinul a sunat despre ziuă. La glasul lui, s'au deșteptat în grabă tinerii patrioți adăpați la izvoarele europene. Fără să-și ia rămas bun dela părinți, lepădându-se cu entuziasm de dreptul de moștenire al privilegiilor, au ieșit din casa părintească; au coborît hotărîți în piață, s'au amestecat cu poporul, care suferise atâta, și au strigat din toate puterile: Libertate! Egalitate! Fraternitate! Și Popa Șapcă binecuvântă mișcătoarea scenă a fraternizării tutulor fiilor patriei. Negura care atâtea veacuri apăsase asupra țărilor române era spartă: încet-încet, ea trebuia să se risipească pentru a face loc luminii moderne. Dar dela strigătul acela de generoasă revoltă contra unei strări seculare de rușine, de înjosire, de mizerie politică și socială, și până la realizarea frumosului vis, trebuia, afară de bine-cuvântarea lui Popa Șapcă, încă mult. Tinerii patrioți, după vorbe, fură chemați la fapte. Trebuia făcută scara jertfelor pentru a ajunge la vârful dorit. Ei nu s'au dat înapoi. Entuziasmul lor nu a fost de o singură clipă: voește și vei putea! Atunci începu pe'ntrecute fiecare ...
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
... Pentru a lui fărdelege ne-au trimis ciumă și chin. Deci ca să îmblânzească o așa dreaptă urgie Pe dânsul să-l facem jertfă pentru ale lui greșele, Ca să nu-nvățăm și noi de a lui năravuri rele...â€� Și unindu-se la sfat, Toți pe ...
Mihai Eminescu - Din Berlin la Potsdam
Mihai Eminescu - Din Berlin la Potsdam Din Berlin la Potsdam de Mihai Eminescu Din Berlin la Potsdam merge Drum de fier, precum se știe. Dară nu se știe încă C-am luat bilet de-a trie, C-am plecat de dimineață Cu un taler și doi groși... Și de gât cu blonda Milly, C-ochi albaștri, buze roși. Zice Brahma, tata Brahma, Cum că lumea asta nu e Decât arderea-unei jertfe Într-o vecinică cățuie. Am aprins și eu luleaua Și jertfesc lui tata Brahma, Lângă mine-un șip cu KĂ¼mmel! Ș-o bucată de păstramă. Zice Darwin, tata Darwin, Cum că omul e-o maimuță  Am picior de maimuțoi, Milly-nsă de pisicuță. Și mă urc în tren cu grabă Cu o foame de balaur, Între dinți o pipă lungă, Subsuori pe Schopenhauer. Ș-acum șuieră mașina. Fumul pipei lin miroasă, Sticla KĂ¼mmel mă invită, Milly-mi râde.  Ce-mi mai
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i  și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i  și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea  comedie Ea joacă azi  juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare  Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată  Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...