Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru HAINĂ
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 491 pentru HAINĂ.
... șagă. De mine care se leagă, Sângele-n trup i se-ncheagă." III Iată că se-nainta Și pe prag se arăta Cel cumnat jurat, hain Ce venea de la Măcin. ,,Aferim, frate Ghemiș, [9] Bine făcuși că veniși, Amândoi să veselim Ca frați buni să ne cinstim. Fa nevastă, du ... Să răcorim fratele." Manda vinul aducea, La băut ei se-ntrecea, Pân' ce unul se-mbăta Și-n somn greu se cufunda. Iar cumnatul cel hain, Tufecciul din Macin, [10] Pe Ghemis îl fereca, La seleafu-i se pleca, Pistoalele-i le-apuca, De iarbă le descărca, Cu cenusă le-ncărca ...
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857 Moldova în 1857 de Vasile Alecsandri Scumpă Moldovă! țară de jale! Ah! în ce stare tu ai ajuns! Lasă-mă-a plânge rănile tale, Căci pân-în suflet mă simt pătruns! Tu, ce ești bună, dulce, iubită, Tu, ce ești fiica lui Dumnezeu, Cum te lovește soarta cumplită! Cum te îneacă amarul greu! Lupii, și corbii, și vulpi străine Fac a lor hrană din corpul tău, Și tu, Moldovă, plătești cu bine La toți aceia care-ți fac rău! O! cât de crunte ș-otrăvitoare Sunt pentru tine a lor mușcări, Când ei cu buze sfâșietoare Răspund l-ale tale dulci sărutări! Dar mult mai aprig trebuie să fie Chinul ce suferi, amarul chin, Când vezi chiar fiii-ți cu dușmănie Rupându-ți sânul de amor plin! Mamă duioasă, tristă,-n cădere, Cu agonie mâinile-ți frângi, Și nu-ți rămâne nici o putere, Nici glas, la lume ca să te plângi! Când ridici fruntea, jos în țărână O-mpinge, o calcă dușman picior! Când ridici glasul, o cruntă mână Îi curmă-ndată geamătu-n zbor! Dar cât va bate inima-n mine, Eu în veghere la luptă- ...
George Coşbuc - Ziua-nvierii Ziua-nvierii de George Coșbuc E soare-n cer și cântec de clopote e-n sat Biserica e plină de cei cari au plecat Din zori și de cu noapte, din dealuri și cătune Sunt Paștele! Văzduhul e parc-o rugăciune, Și totu-i sărbătoare pe deal și pe câmpii, Cu flori și cu izvoare, cu glas de ciocârlii: El, El dă zilei farmec și farmec dimineții, El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa va zâmbi, Și una o să- ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
Mihai Eminescu - Odin şi poetul Odin și poetul de Mihai Eminescu Ei cer să cânt... durerea mea adâncă S-o lustruiesc în rime și cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu poezia mea cea dulce Damele să suspine, ce frumoase Pot fi pentru oricine. Pentru mine Nu. Și juni nătângi cu țigarete-n gură, Frizați, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinți, Să reciteze versuri de-ale mele Spre-a coperi cu-espresia adâncă Unei simțiri adevărate  niște mofturi. Mai bine-aș smulge sufletul din mine, Aș stoarce cu o mână crudă, rece Tot focul sânt din el, ca în scânteie Să se risipe, pân-se va-njosi Să animeze pe deșerți și răi. O, și de-ați plânge chiar, dacă durerea Adevărată și neprefăcută V-ar topi ochii și a mea cântare V-ar arde sufletul din voi... Atuncea E și mai rău  și-atunci și mai puțin Va gândi cineva pe un moment L-acel nefericit ce le-a avut. Voi le citiți ca să puteți a plânge  Căci prin izvor de lacrimi mor dureri  Voi știți ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ce îmi trebuiește, Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
Dorin Ștef - Antologie de folclor din Maramureș
Dorin Ştef - Antologie de folclor din Maramureş Antologie de folclor din Maramureș de Dorin Ștef Argument → Editura Ethnologica, Baia Mare (2007), ISBN 978-973-87953-7-2 . Cuprins 1 Argument 2 Artistul popular între stil și semnificare (prof. Delia Suiogan) 3 I. Poezia obiceiurilor de iarna 4 II. Horea 5 IV. Cântece de dragoste și dor 6 V. Pețitul. Orații de nuntă. După nuntă. De leagăn 6.1 Cântece de pețit 6.2 Orații de nuntă 6.3 Cântece după măritiș 6.4 Cântece de leagăn 6.5 Cântece de bătrânețe 7 VI. Cântece de cătănie și război 8 VII. Cimilituri 9 VIII. Cântece de înstrăinare. Noroc / nenoroc 10 IX. Descântece. Scurt tratat de medicină alternativă 11 X. În Marea Trecere 12 XI. Legende și mituri 13 Postfață (Ștefan Mariș) 14 Bibliografie pentru Antologie 15 Indice de localități 16 Indice de culegători Argument Artistul popular între stil și semnificare (prof. Delia Suiogan) I. Poezia obiceiurilor de iarna Mare iarnă și-o pticat Vine Crăciun cel bătrân Scoală gazdă din pătuț Darurile colindătorilor ( Pă drănița fântânii-ța ) Mulțămitură după colindă . Stărostitul colacului Colo jos, colo mai jos / Păcurarul sătul de oi Zeului Soare ( Răsai Soare, mândru, roată ) Merele căpătate ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea V Scrisoarea V de Mihai Eminescu Biblia ne povesteste de Samson, cum că muierea, Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi, Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară — O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și cînd rîde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mînii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încît ai ce strînge-n brațe — numai bună ...
Nicolae Gane - Sfântul Andrei Sfântul Andrei de Nicolae Gane Făceți cruci mântuitoare, Căci e noaptea-ngrozitoare, Noaptea Sfântului Andrei. (Alecsandri) Într-una din zile îmi luai pușca din cui, pușca cea cu noroc, mi-o grijii bine, îmi așezai cele trebuitoare la torbă, apoi zisei să-mi puie șargul la sanie. Deși cam înserase, însă pănă la moșia vecinului meu Neagu, unde se pregătea o vânătoare de cerbi, era numai o fugă de cal și puteam ajunge înainte de noapte. Ion, o slugă veche, pe care o aveam moștenire de la tata, intră atunci în odaie, se scărpină în cap, tuși, își drese glasul după obicei, apoi cu un aer sfiicios îmi zise: — E cam târziu, cuconașule, de plecat; o să înnoptați pe drum. Nu-i mai bine să vă lăsați pe mâni? — Auzi vorbă!... Și de ce m-aș teme?... Vremea e liniștită, drumul bun, și șargul iute de picior. — Așa este, însă mă veți ierta să vă spun că mâni e Sfântul Andrei. — Ei și?... — Apoi, dă?... nopatea înspre Sfântul Andrei știți că umblă lupii în potaie, și Doamne ferește să-i întâlnească cineva. — Am eu cu ce să-i întâmpin. ...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
Petre Ispirescu - George cel viteaz George cel viteaz de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată. A fost odată un împărat și o împărăteasă. Zece ani au viețuit ei în căsătorie și nu putură face și ei măcar o stârpitură de copil. În cele de pe urmă, împăratul porunci împărătesei soției lui, că dacă într-un an de zile de aci nainte nu-i va face un copil, să știe că pâine și sare pe un taler cu dânsul nu va mai mânca. Daca auzi așa împărăteasa, mult se mâhni în sufletul ei, căci trăiau bine. Se puse și ea dară a cere sfaturi de la vraci și vrăjitori, de la moașe și descântătoare. Luă tot felul de leacuri. Când, într-o noapte, ce văzu se spăimântă. Se făcea că umblă pe o câmpie verde și frumoasă. Pe acolo toate firicelele de iarbă erau însoțite, și două câte două se încovoiau una către alta și părea că se sărută. Până și flutureii umblau tot doi câte doi. Visa și totuși credea că este aievea ceea ce vede. Nu se bucură mult de priveliștea cea frumoasă, și iată că un balaur, bala dracului, venea, ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...