Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GROZAV (DE BINE)

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 245 pentru GROZAV (DE BINE).

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... cărți cu oameni cu pantalonii scurți și umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea pălăria. Grozav îi era de pălărie! De la Nea Nicuță apucasem să citesc pe silabisite. Frate-meu mă învățase să citesc ca pe apă în cartea de citire. La "când cu ciuma lui Caragea, se răspândeau orășenii prin sate și sătenii prin pustii", nu m-ar fi oprit nimeni din turuială. O ... răsuflare. Ba uneori uitam să întorc foile și tot nu făceam greșală. Frate-meu mă mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. Ce știam mai bine era tabla lui Pitagora. Mă învățase și istoria cu șase domni vestiți: Radu Negru, de care aș fi jurat că fusese român neam de arap; Mircea cel Bătrân, în capul meu, se încurca în barbă; Alexandru cel Bun, ala vodă, vezi; Ștefan cel Mare de care râdeam să mă prăpădesc, gândindu-mă că fusese așa de pitic că aprodul Purice se pusese piuă ca el, Ștefan cel Mare, să încalece calul; Mihai Viteazul mă făcea să tai cu nuiaua vârfurile de

 

George Coșbuc - Fragment epic

... ca Hector cel cu coif fluturător, Când cu sulița-i grozavă, falnic răsucind-o-n mână, Sare-n mândru-i car și umple câmpii Troiei de omor. Trăsnet al mâniei noastre, Mircea, tu iuțește-ți pașii, Adă-ți gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi Prins-au fulgerul cu palma! Braț, ce pustiind vrăjmașii, Dunărea ca soț de luptă, munții te-ai trudit să-i chemi. Ce vei fi gândit tu, Mircea, când vedeai pornit cum vine Peste munți și peste ape, ca ... schilăvita strajă A Moldovei, scut puternic al poporului de rând, Și nenfricoșatul țepeș, Petru Rareș a lui Majă Vin cu toții de prin noapte, gloate-n urmă-le-aducând. Și hatmani și capi de oaste dați-mi voi acum o sută De vieți, ca să am vreme să-i numesc aici pe toți! Și tu, neam român, tu astăzi stai cu inima pierdută, Făr de zei te crezi pe lume și pustiu tu te socoți. Iată-ți gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă, Ah, că n-am eu glas de ...

 

George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop

... Cu interviul dumitale, Dar iată, mă opresc o clipă Să-ți dau răspunsul meu în pripă. V-am salutat odată sfera, Acum vreo zece mii de ani, Când astronomii de pe Terra Erau de-abia orangutani. (Flammarion era gorilă, Și bietul Newton, diplodoc, Camil era de-abia cămilă, Iar Duică... nu era deloc! El de-abia azi, când scrie proză, Se află în metamorfoză Și se transformă tare greu: Aspiră-acum la cimpanzeu.) De-atunci, prin negrele stihii, În noaptea largă și profundă, Am rătăcit cu zeci de mii De metri pe secundă, Și diafană m-am ivit, Din periodă-n perioadă, Ca fulger blond încremenit Să-mi desfășor spectrala coadă Pe cerul nopții la ... S-aduc Sahara chiar la mine-acasă: Mut scaunul beteag de lângă masă Și stau așa, cu spatele la sobă... S-a ridicat grozav temperatura!... Pe galbene nisipuri arzătoare Un palmier încremenit în soare Visează lung... Abia suport căldura. Mi-am rupt în coate hainele de dril. Pe drumul ăsta lung cât Ramajana, De-o săptămână mergem cătră Nil... A poposit în oază caravana. Înmărmurit în farmecul acesta De mii

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... partea despre miazăzi mai cufundat, se adună, din șipotele ce izvorăsc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra cărora se ridică ca niște perii stufișuri de rogoz. Între partea băltoasă și partea mai ridicată despre miază-noapte, în mijlocul văii, stă hanul lui Leiba: e o clădire veche de piatră, sănătoasă ca o mică cetățuie; deși terenul e mlăștinos, hanul are zidurile și beciurile bine uscate. La glasul Surei, Leiba se ridică greoi de pe scaun, întinzându-și membrele obosite; el cată lung în zare către răsărit; nici pomeneală de dilijența. "Nu vine; ți s-o fi părut..." răspunde el balabustei, și se lasă iarăși jos. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și ... smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună cu conductorul, poftit de ei, la aceeași masă. Din convorbirea călătorilor se lămurea bine împrejurarea. La tactul de mai sus al poștii, se întâmplase peste noapte o călcare cu omor în hanul unui jidov. Hangiul omorât ținea și schimbul cailor. Tâlharii îi furaseră ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor ... în loc să-l asculte, îl luă în brațe și se repezi cu el pe ușă afară. Când îl duse l-alde Arghirița și dădu de căldură, Nică îmbrățișă soba, închise ochii și zise încetinel și dulce: — Dadă Irină, să faci și mamei foc, că mult e bine ...

 

Emil Gârleanu - Frați

... o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine. La căpătâi îi plângea maică-sa, o femeie slabă, trudită de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta de început de iarnă. Mai încolo, un frate al ei, cu decorațiile războiului pe piept. Când bătrâna văzu pe celalt băiat, pe cornist, începu să bocească în gura ... dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit din mătasă: puseseră mână de la mână și-l cumpăraseră. Și deodată unul băgă de seamă că numai cravata îi lipsea fruntașului Stan Petre; cornistul își desfăcu repede cravata lui și o înfășură ușor la gâtul fratelui său. Iar maică ... că stă câteva clipe fără să poată suna, apoi auzi un scâncet ce se schimbă într-un hohot de plâns și, deodată, ca un strigăt de ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de ... și ce poftă de mâncare!... Mâncarea e bună și vinul e și mai bun... Negustorul bea și-mbie pe tânăr, și tânărul voinic, se ține bine: pahar la pahar și dușcă la dușcă... Încet-încet, tovaroșii s-au înfierbântat bine... Dar le trebuie vin, și degeaba bat în masă și strigă: nimeni nu-i aude. E îmbulzeală mare înăuntru în prăvălie și afară sub umbrar

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță

... ar fi țiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat și n-ar fi tușit câteodată. Ba uneori, ca să-și mai ție de urât, tot ea vorbea și tot ea răspundea. Și râdea ea de ea, ca și cum ar fi râs ea de altcineva, înșirând ochiurile pe cârlige. — Ei, ei, ce n-ar plăti un flăcău la bătrânțile noastre! — Cât, de? cât? — Ihi, ihi, mult de tot! — Adică ce, nu te-ai mulțumi și c-o fată mare? — Ba, ce să zic, bine ar fi ș-o fată... — Da, dar la fată vrea zestre. — S-ar găsi, că eu și unchiașul avem ce ne trebuie și ... să știe nimeni. Și ce-am mai râs când ceilalți tremurau înaintea împăraților, iar eu mă plimbam prin urechile lor și le aflam gândul. — Bine o fi de ei, Neghiniță mamă... — Aș, binele focului! Săracii mor de foame, iar ei mor de mâncare. De săraci e rău că n-au cui să poruncească, și de ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul

... vânt, Apoi cade la pământ, Iar pe locul ce cădea, Pământul se deschidea, Și-n gâtleju-i destupat, Cu năvală au intrat, Supt o negură de prav, Buzduganul cel grozav! Radu-Vodă, mânios, Își aduce mâna jos, Și când o rădică sus Cea măciucă s-a și dus, Despărțindu-se de mână Ca un trunchi din rădăcină; Dar nu merge butucește, Ci străbate vulturește, Pân' ce iată c-a găsit Pe cel Ștefan, domn ... frică, Fără grijă de nimică, Numai de Tatăl Cel Sfânt Ce-i în cer și pe pământ! Ștefan-Vodă, cum vedea, Iute paloșul scotea, Și de feru-i oțelit, Pe unde-i mai ascuțit, Măciuca s-a poticnit; Ș-apoi iată Că dodată Dintr-o singură bucată Două țăndări ... fi câne, Radule, Radule fărtatule! Ți-am mai zis o dată, măi, Tu-n domnie să-ți rămâi: Decât țară de la tine, Iau mai bine Țări vecine De la limbile străine, Dar nevastă vreau de-o viță: Porumbel și porumbiță! Dă-mi-o dară să mi-o dai, Că de nu, amar și vai: Șoimii plâng, corbii vor râde Între noi ...

 

Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)

... Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ... ce-mprejurul tău stă roată, Te închei frumos la haină și... începi. Una suspină, Alta râde, face semne și s-apleacă spre vecină. Conversația începe: de copii, de slugi, de rochii... Are haz, șoptește gazda, spionându-te cu ochii. Uf, ce anost! Cine-i ăsta? într-un colț se-ntreabă două. De, închipuie-ți, săracul!... de povești ne arde nouă? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, s-a isprăvit!... Din vorbă se-ntrerup pentr-un moment; Fiecare se silește să-ți arunce ... lor splendoare! Ce? Atâta timp să cauți dureroasa întrupare A unei lumini de ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... noastre, străpunse de pălămidă și pline de bătături, cum le vedeți, vă țin pe d-neavoastră deatâta amar de vreme și vă fac să huzuriți de bine. Și mai mult decât atâta: orice venetic, în țara asta, este oploșit de dumneavoastră, și-l priviți cu nepăsare cum ne suge sângele, și tăceți și-l îmbrățișați! Numai noi, vite de muncă, vă suntem dragi ca sarea în ochi... Din mojici, din ghiorlani și din dobitoci nu ne mai scoateți! Dumnezeu să ne ierte, și să ... fiind gata de plecare și văzând că hârtia lui moș Roată cuprinde multă polologhie, zise cu blândețe: — Spune, moș Ioane, din gură ce ai de spus, că mai bine am să înțeleg! Atunci moș Roată, venindu-și în sine, începe a se jelui cum urmează: — Luminarea-voastră! De când cu păcatul cel de "ad-hoc", n-am mai avut zi bună cu megieșul meu cel puternic, stăpânul unei moșii foarte mari, pe care-l cunoști măria-ta. N ... gândit, nenorocitul de mine, că dumnealui, un boier așa de mare, putred ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>