Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI INTERESAT IN
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 120 pentru FI INTERESAT IN.
Ion Luca Caragiale - Știri franceze chestiunea Dobrogei
... cuviință a-i da. Incidentul român cu Dobrogea, după această corespondență, datează de aproape cinci luni. Mai nainte chiar de a-și fi isprăvit Congresul din Berlin lucrările sale, reprezentantul rus la București, d. baron Stuart, a făcut demersuri pe lângă guvernul român pentru a ... se va ivi din nou. Guvernul român deci a însărcinat pe reprezentantul său la Petersburg cu o nouă contra-propunere, care trebue să fi fost deja înmânată prințului Gorceacof. În sfârșit corespondentul spune că contele Șuvalof, în trecerea lui prin Buda-Pesta, n'a atins acolo nicidecum ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin de departe, zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare. Actorul îi propuse să-l ia sufler, cu șapte galbeni pe lună, și băiatul primi ... nu dintr-una care se găsește pe toate cărările. Generații întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Șerban-vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, și o bucată din care să scoți un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. Să doarmă în ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
... și om politic...? de Ion Luca Caragiale Un fel de răspuns la această întrebare găsesc în una din vechile mele notițe, care cred că poate interesa pe mulți dintre numeroșii noștri cititori. Din rândurile de mai la vale se va vedea că poate cineva deveni revoluționar și om politic nu numai ... acolo era o cale ca de un ceas. Niță a plecat de mult. Aștept trei ceasuri, patru... Băiatul îl știu cinstit... N-o fi găsit cărbuni acolo și s-a dus în altă parte. Dar trec încă trei ceasuri, se-n-noptează bine, și Niță nu s ... garanția mea morală. D. comisar mi-a zis: — Știi? asta o fac pentru hatârul dumitale; aminteri, pe un spânzurat ca ăsta, să fi venit tata!... știi? Mi l-au adus pe tânărul... Dumnezeule! în ce stare! cu falca jupuită, cu un ochi vânăt, umflat cât pumnul și cu ... pricina umflăturii. Doctorul a prescris reconfortante, oblojeli reci, cu gheață și apă de plumb, și odihnă — o complicație cu erisipel ar putea fi primejdioasă. I-am dat eroului supă caldă ș-un pahar de vin negru; l-am oblojit; l-am legat la cap ca pe o jupâneasă ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... din menajerii; ele afară de chinul dureros al captivității mai sufăr unul, care acuma văd eu cât e de neplăcut - să rabzi, fără să le fi solicitat, privirile persistente ale unei mulțimi curioase. Dar dacă ar fi numai privirile! Exemplarele din menajerie, publicul este rugat să nu le atingă; pe mine, băiatul, cu mâna plină de spumă de zahăr, mă și pipăie ... râd; lângă ei pe o lavița, cântă doi lăutari. După gesturile și grimasele cobzarului, după mișcările ce le face cu pântecele pare a fi un cântec obscen. Dacă n-ar fi trăsurile, care se-nvârtesc mereu pe dinaintea otelului, aș auzi tot... Zece ceasuri... Să mă culc... Las ferestrele deschise și lumânarea aprinsa și mă așez ... un cățel mic, alb și lățos... Mă culc supărat la loc. Mai am două ceasuri și scap... Bietul dobitoc!... Acu încep vâjiiturile măturoaielor... Dacă ar fi cățelul favorit al vreunei dame, - parcă-am văzut una adineaori la "confiserie" cu un cățel în brațe -, și ea ar fi amica vreunui om influent din localitate, atunci măturătorii... Ceartă jos în cafenea... S-a spart ceva... parcă o ușă cu geamuri trântită cu ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... 12 ianuarie 1907 chestia a fost adusă în discuția generală. S-a recunoscut că adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este întemeiat; dar s-a constatat că citatului studiu îi lipsește tocmai orce temei, și astfel ... din care Alecsandri a donat și (cum zice el însuș) a întocmit poeziile populare. La el nu era și nu putea fi vorba de preocupările folcloriste; mișcarea folcloristă, deșteptată pe la 1864 în Anglia, de unde și-a primit și numele, nu a răzbit ... se potrivește mai bine cu criteriul d-tale etnic, însă acest criteriu nu trebuie luat exclusiv: în orice caz, el nu era și nu putea fi exclusiv la Alecsandri. D-ta recunoști că "Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă ... occidentalii de cultură literară din acea epocă. Firește că o asemenea înrudire sufletească între lirismul poetului și poeziile populare culese de el nu l-ar fi îndreptățit niciodată să introducă în textul baladelor schimbări cari le-ar falsifica. Toate poeziile în adevăr populare, prin urmare foarte răspândite, se întâlnesc însă în ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ferindu-vă-inimioare Ca când ar fi libovul osândă. Ah! ne-ajunsă-omenire deșartă, Încă firea te rabdă, te iartă! [6] Voi dar, care-aveți inimă bună Și lămurită minte cerească, O ... slabi, bolnavilor leac. Hrană la bătrâni, iar când în cap sai, [13] Voie bună faci și celui sărac, Alb, roșiu ș-or'cum de-ai fi tu-în obraz, La toți ce te beu, purure faci haz. Care te-au beut, de-ar fi cât de trist, Prinde-îndată chief ș-uită de necaz. Fiece năuc pare-un trismeghìst, Fiece mișel să ține-un viteaz... Să bem, să ... Toate-i birui. Ai numa-îndrăzneală! Că norocul bun nu-i în pat cu pene, Nice să-însoțește cu trândava lene. Iar când ț-ar fi greu doar la vro tâmplare, Adu-ți aminte de mine ș-a mele Bune-învățături, fii cu cutezare, Nici locul să dai la ... Cetate!" Ermina de-aci mearsă nevăzută Lăsând pe voinic în uimire-adâncă, Cu ochii-în pământ și cu gura mută, Și doară mai mult ar ...
Constantin Negruzzi - Parte întăi
... i plăti ducire sa păn la Londra. Ea au făcut întru adivăr lucrurile cu mustrări de cuget și au iconomisât punga me ca când ar fi fost a ei. După ce am agiuns, Esthir Davis în protecsie caria mă nădăjduiam tare, m-au lăsat încreminită, zâcându-mi aceste cuvinte ... ț-oi găsi, îndatâ te-oi înștiința. Păn atunci, bini-ai faci să-ți tocmești o odăi... îți poftesc mult noroc... am nădejdi câ-i fi totdeauna fată cinstită și nu-i necinsti pomenire părinților tăi. După această frumoasă dăscălie m-au complimentarisât și s-au dus. Am sâmțit cu o ... văzut o damă groasă cu o fiziognomii țărănească, ca de vreo 50 de ani, cari avĂ© ochii țintiți cu lăcomii la mine, ca când ar fi vrut să mă mănânce. întăiași dată m-am cam sastisit; dar un tainic santiment de iubire de sine, făcându-mă să ieu lucrul în favorul ... însâ să o privești ca pe o altă eu; căci, să-ți spui drept, atâta-mi place chipul ei încât, zău, nu știu ce voi fi vrednică să fac pentru ea. Marta, cari era o țolină vicleană de celi întăi în meșteșug, m-au heretesât cu plecăciune și m-au dus ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... Sau, în sfârșit, răzoarele de spanac, varză roșie și ardei; argintul apei în șanțuri; argintul viu al cerului; luna s-au nimerit a fi împreună, în o clipită a veșniciei. Atunci ironic e, dacă vrem, Atotputernicul; el a păstrat această ironie pentru a o ... pe urmă a lunii cade dulce și viclean pe o suprafață de impresii atât de pașnică, încât nici nu visează că ar putea fi tulburată. Un surâs brusc pe o figură de om ce părea a privi lumea fără gânduri... Iar peste vremuri, istoricii literaturii vor consemna ... luminoase, așa cum descriu literații primăvara. Opalul. Lapte stricat. trebuie să dispui de aptitudini ce, la un loc, se numesc, convenabil, spirit. Poetul însă ar fi vrut să scrie cu miresme de culori. Dar culori și miruri se prefăceau în cuvinte negre, la fel cu toate civintele. Și întreba pe Cel ... Maniu se joacă de-a Alecsandri, sau chiar de-a Eliade Rădulescu (...Și focuri blestemate scot limba pe comori... Unde-i fi tu acuma, copilă de-altădată...), sau și de-a Eminescu (În inel de piatră sură, ape cercuiește unde). Dar, iată, independent de orice ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... le condamnase definitiv, ștergându-le cu creion roș . Astfel au scăzut pe Eminescu admiratorii lui. Dușmani să-i fi fost, și poate că i-ar fi respectat mai mult memoria! Dacă unui poet din zilele noastre i-ai umbla prin saltare, ca să furi și să dai publicității drept opere definitive ... modă, s-a găsit că e bine să se amintească în mod concret conservatorismul lui teoretic. Facem o reflecție banală: Ce bine ar fi fost dacă, cu jumătate din banii cheltuiți acum pentru bustul „aceluia care a fost ziaristulâ€� Eminescu, s-ar fi ușurat atunci existența chinuitului ziarist! Și ce bine ar fi fost dacă, măcar cu a suta parte din acești bani, i s-ar fi înlesnit cel puțin repaosul acela „de trei zileâ€� despre care vorbește poetul într-o scrisoare. Dar, ce vreți, morții de la groapă nu se ... nu mă mai recunosc. Aștept telegramele Havas, ca să scriu, iar să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt și n-aș mai fi ajuns să trăiescâ€�... Că Eminescu făcea gazetărie bună, e firesc. Dacă el ar fi fost nevoit să învețe ciubotăria, ca să trăiască, poate că ciubotele făcute de el ar ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... acesÂta cu diplomă, fu trimis ca misionar în Abisinia. Admirabila sa elocință teologică cuceri toate inimile, captivând chiar și pe Negușul Menelik. El ar fi putut face carieră strălucită, dacă nu s-ar fi lăsat condus de inspirația sa pentru niște idei ciudate, la o dispută ce sta în contra dogmelor vechilor apostoli. El își alcătui o filozofie exclusivă ... greșit, căci, nestând mai mult sub nici o controlă, a terminat prin a-și curma firul vieții. — Fie cum va fi, formalitățile anchetei trebuie să meargă drumul lor, răspunse comisarul poliției. Și el începu a căuta pe masa de scris, pe care găsi o ... un pachet legat cruciș cu o ațișoară. Pe epistolă era scris: „ Domnului prim megieș al odăii, ce o ocup eu, oricine el va fi. Iară dacă din întâmplare ambele odăi ar fi deșerte, atunci acelui ce după moartea mea va intra întâi în una din ele. “ Comisarul poliției, luând epistola, mi-a înmânat ... vigoarea înverzirii și lepădânÂdu-mă în seama unei cauze fortunate. Ce putui apoi face, când știut este că ținta ideală și problemele vieții pot ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... încet la gând. (Socoț că se referea exclusiv la facilitatea lui de a o copleși cu complimente și galanterii alese, căci altfel ar fi fost cu totul absurd.) ...,,Mi-aș închipui, scrie ea, că dacă nu le-ai avea în chip firesc, automat te-ai fi străduit să le ai, ți-ai fi bătut capul, rotunjindu-le și întregindu-le necontenit, și asta ar fi nespus de mulțumitor pentru mine, că te-am avut astfel, la picioarele mele, tot timpul depărtării unul de altul." într-altă scrisoare donna Alba îi ... în rândurile ei săltărețe, cu atâta luciditate, cu atâta rece voluptate, cu atâta sadism? Donna Alba se complăcea în această nesiguranță fără îndoială, totuși aș fi dorit o confirmare deplină, aș fi vrut să văd negru pe alb că ea se ferea de-o limpezire a situației. Altfel nu s-ar fi mulțumit oare cu domnul Georges Radu Șerban, cea mai limpede, cea mai clară, cea mai răspicată minte întâlnită? Scrisorile, pe care le-am ascultat o ... plănuisem, furtul pe care trebuia să-l săvârșesc și care-mi da de acum delicioase emoții, se amână de la sine. Când întreaga cutie va ...