Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE DE OCARA

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 110 pentru FACE DE OCARA.

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... să simt, oare, vreo mulțumire, Când și lingușirea e deșertăciune? M-am silit să aflu a omului fire, Am aflat, vai mie! Vai de a lui soartă! Inima lui plină de mârșave pofte, Și de răutate fără de măsură. Căci el dușmănește atât pe-ai săi dușmani, Cât și pe prieteni și pe sine însuși; Dar ș-a lui cruzime e ... sunt înșelate de speranți deșarte, Și mult sfâșuite de dureri cumplite. Dar ce va fi oare după moartea noastră? Înțelepții lumii nu pot ști aceasta, De mormântul este finitul a toate, Sufletul de piere ca la animale. Sau zboară în ceruri, în lăcașuri sânte? Misterul acesta nime nu-l pătrunde. Atotcreatorul au făcut pe vierme, Ca pe noi ... și mândri, Iertați neînvățații, iubitori de sine, Și făr’ de mânie cu greșiții voștri, Căci aceste fapte sunt gloria voastră, Iar acele rele, hulă și ocară. Iertând slăbiciunea celor cu prihane, Vă vor iubi cei slabi cu inimi curate; Și ce avem, oare, mai sacru în lume Ca bunavroință a ... să te lauzi că le-ai făcut bine. Omului cel mare răzbunare este Mulțumitul cuget că au făcut bine; El știe că răii sunt dușmani ...

 

Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri

... cari îl cinstești. Ilicrinia îi slujăști numai pentru luare în râs. El dreptățăluiești toate răutățile și ocărăști toate faptile bune; nu îș poate aduci aminte de moarte fărâ groază și blestem, de cari să și temi mai mult decât de pedeapsă, căci de ea esti încredințat, iar de pedeapsă să află la îndoială. El mergi des pe la locurile celi sfinte, dar pentru pitreciri ca la theatru, ca să-ș sature ochii și ... aleargâ pe malul unii râpe cu atâta siguranții ca pe o câmpie, și mergi fărâ nici să gândeascâ acolo unde ciuma au săcerat tot, afarâ de insecturi. De nu iasă bună vreo cercari a sa, defăimă numai pe noroc; și de iasă bună, o socotești din vitejie lui. Toate faptile lui să rânduiesc de voia lui și niciodată nu sunt analoghisâte cu puterile sale. Obraznic fiind la socotinți și nătâng la hotărârile sale, esti nenorocit la sfârșitul său. CAPITOLUL ... PENTRU GRĂIRE DE RĂU Grăire de rău esti o plecari a sufletului spre a grăi cineva rău de cielalți oameni. Grăitoriu de ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... Putere la slabi, bolnavilor leac. Hrană la bătrâni, iar când în cap sai, [13] Voie bună faci și celui sărac, Alb, roșiu ș-or'cum de-ai fi tu-în obraz, La toți ce te beu, purure faci haz. Care te-au beut, de-ar fi cât de trist, Prinde-îndată chief ș-uită de necaz. Fiece năuc pare-un trismeghìst, Fiece mișel să ține-un viteaz... Să bem, să-închinăm cu păharul plin, Să trăiască toți cei care ... beu vin. Veniți, fraților, la cerescul must Să ne bucurăm bindu-l și-închinând: De sete-un păhar, altul pentru gust, A tria de chief, a patra cântând, A cincia de saț, că-a șasa-i prisos, De-a șepte-încolĂ² n-aduce folos." [14] Fârșind cântărețul toți beură Cu păharul plin și de-a-împrumut. Închinându-și ei cânta din gură Și poftorea stihul cel plăcut: ,,Să-închinăm, să băm, cu păharul plin, Să trăiască toți ... arsă Un dulce suspin, vorbe-înjumătate, ,,Ah! ce văd, tu-mi ești, o Ermină bună!" ,,Eu, Arghine, eu! (zisă ea-împreună). Venii să te-abat de la prag ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

... să fi stat mai mult decât trei zile în Sărăceni; și care a stat mai multă vreme aici s-a curățit de păcate. Iar acum părintele Trandafir ajunsese la acest canon de pocăință. El nu mai putea să aștepte că va face ca alții, să vină o zi, să stea alta și să se ducă în a treia. Știa că s-a pus ... rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de sat; roată făr' de car, jug făr' de boi, căciulă pusă într-un vârf de par. Își puse dar de gând ca s-o ieie precum i se face, să facă din nevoie drag și să stea bucuros în Sărăceni. Era un sat cel puțin de nume: nimeni nu putea zice "că e popă făr' de sat". Și într-adevăr, mai potrivit sat nici cu bobii nu s-ar fi putut găsi. Traista popii se potrivea cu pragul poporenilor. Chiar de ... la început, părintele Trandafir a înțeles un lucru: cum că în Butucani era mai bine decât în Sărăceni. Oamenii aveau câte ceva; iară de

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... tușit. De aceea Cînd vrei să vorbești, la gură Să aibi lacăt și măsură. Adică: Vezi bîrna din ochiul tău Și nu vorbi p-alt de rău. Spre pildă: Cînd vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros. Că nu e mai urît cînd cineva Face pe frumos că e ponevos Și pe cel urît că e aurit. Altul iar Trîntește cuvîntul tronc, Ca cloșca cînd face clonc. Și se pomenește vorbind: Frumoasă noră dobîndiși, Dar se uită cam piaziș. Și că După ce e neagră, o cheamă și Neagă; După ce ... a se ținea zînă o înfumurase. Aceasta se duse la craiul odată, Cu alt oarecine avînd judecată, Și văzînd că craiul hatîr ei nu-i face Să vorbească-n parte-i după cum îi place, Prerumpînd cuvîntul, zise cu mirare: — Va—a—ai de mine, ce nas ai mare! Pe craiul cu astă vorbă îl împunse, Dar deocamdată nimic nu răspunse. Ea însă părîndu-i că nu auzise Între ... mîncare. Bătrînul le zise: — Ședeți, fiți în pace, Că despre mîncare vom face ce-om face. Pînă cînd dar masa moșul să le puie, ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul ... a fost broasca, dară nu­i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură, și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Daca văzu, tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, își zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la ... băteau mendrele, cum voiau, își dedeau coate de râdeau, și chiar se vorbiră, amândoi frații cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs și ...

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

... Te dai coadei, ai? Simțiși c-am să te pun la treabă și te pitești, să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de tine, mititelul taichii! Și când s-a apropiat Aghiuță de tron, l-a-nhățat Dardarot de urechi și scuturându-l, de-i trosnea junghietura - de dragoste multă ce avea pentru el, fiindcă era mititelul mucalit și când se plictisea împăratul de treburile-mpărăției, pe el îl chema, să-i spuie lafuri și să-i facă giumbușuri. - Ascultă-mă, Aghiuță puiule... Dumneata numaidecât ai să iei din ... de mii de galbeni aduși alaltăieri cu zgârcitul pe care-l îngropară cu talerul pârliții de mahalagii, că-ncepuse să le miroasă - zi o sută de mii de galbeni. Apoi, o să te-mpelițezi din cap până-n călcâie în chip de om muritor și să te duci pe pământ, în ce loc ți s-o părea mai potrivit. Acolo - ascultă bine, astâmpără-te cu codița! - să ... își navălește puterea spre partea dimpotrivă; una-mpinge, alta nu se lasă; se-ncinge luptă cu iuțeală mare în măruntaie, cârcei peste cârcei, până se face încurcătură-n mațe, de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

... care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu fața în jos, podidindu-l un plâns de foc. Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări, odrasla lui, de trei fete

 

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

... mai înveți, după care te vei face un împărat ca Solomon împărat și cum altul nu va mai fi pe lume. - Ii! tată, răspunse fiul de împărat, carele se rușină și se roșise ca o sfeclă, cum de mă osândești astfel ca pe un vinovat de codru? Și sculându-se de la masă, se duse unde se duse el, și se întoarse numaidecât, peste așteptarea tutulor, cu o slugă a lui credincioasă, aducând niște ... pui de om sau altă gadină; să n-apuce să cază și tu să găsești; orice ți s-o părea că nu este pus bine de altul, tu să iei și să păstrezi; marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, să fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la meșteșugul hoției, văzând el că lucrurile îi merg strună, zise: - Meștere, când ai de gând să mă scoți calfă? - Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea ... ...

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... se plac unul la altul, apoi spun la bătrâni că se plac, iar dacă nu, apoi vorba se sfârșește și nunta se strică. Logodna se face tot atuncea astfel: mireasa și mirele își schimbă inelele și mireasa îi dă mirelui o șalincă, iar el ei, de obicei, 3 ruble. După asta se înseamnă ziua răspunsului. Răspunsul În ziua însemnată, părinții miresei se duc la mire ș-acolo se pun în cale ... toți la învoială, cineva iese afară și dă de trei ori din pușcă sau din pistol. Apoi se toarnă vin în pahare și toți cei de față beau și se veselesc pân' dimineață. Nunta Cu o săptămână înaintea nunții, mirele cu tovarășii săi vine la mireasă și ia cămașa de mire, cusută de mireasă. Tot mireasa le coase cămăși și socrilor. Rânduielile nunții se încep, de obicei, sâmbătă, dacă ziua cununiei este duminică, însă altfel se întâmplă foarte arareori. În ajunul cununiei, mirele și mireasa tocmesc țigani (muzicanți) deosebit. Mirele joacă ... ție pân-în seară, Ci unul cu barba ca fusul, Să ne deie curând răspunsul. Răspunsul nostru este-așa: Șase pahare de vin, Șase mahrame de in De ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II

... Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le zice-în puține cuvinte, Dacă-or voi doară să mă-asculte; Și m-or asculta, de au minte!..." Ciurilă-îndată mearsă de-acia Și strigă-întru toată țigănia: ,,Tot omul s-audă și să știe!... Că moșul Drăghici să strig mă mână, Ca tot îns' la cortul ... eu n-oi merge dă-a nădușita, [3] De-ar mai hi Vlad Vodă pă atâta. [4] Dar, dă vreți a face cum voi spune, Să știți că vom nimeri mai bine. S-arătăm adecă în plecăciune Domnii, ca să nu ne mai mâne De-acum așa departe și iute, Sau încai drumul să ne mai scurte. Să trimeată vodă pe-un vechil Care să-așeze ca să nu hie ... a face trii hodini câte-odată!..." Aici voroava lui fu curmată, Căci Avèl striga din gura toată: ,,Ahăsta m-i sfat, ahasta-i minte!..." De-aci toată mulțimea-adunată Lăudă sfat și vorbele sfinte, Și cu toții-împreună-așezară Solii să pornească pănă-în sară. Lângă-acele ei mai hotărâră ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>