Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DOMNESC

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 206 pentru DOMNESC.

Gheorghe Asachi - Caminul

Gheorghe Asachi - Caminul Caminul de Gheorghe Asachi Fabulă Pe când frigul domnea-afară, Vizitele merg și vin, Toată ziua, pănă-n sară, Focu-ardea în un cămin, [1] Dar salonul fiind mare, Era încă tot răcoare. Oaspeții, deci, boieri, dame, Bătrâni, tineri, fiice, mame, Să se încălzească vin Mai aproape de camin. Cel ce nu-ncape se-mpinge De-a-l pute macar atinge, Și caminul împreună Mai mulți curtezani ș-adună. Șoptituri, străine zise De la ii deș-auzise, De-nteres au de amor, Și de intrigi multe ori, El, discret [2] , da vorbei drum Pe-unde ieșea al său fum. Înmândrit caminul dar De-așa post de secretar, Și căldura, har străin, Socotind spirt de camin, Cu dispreț el tot privea Peste scauni, canape, Ca pojâjie de casă În ungherul ei rămasă. Dar a lui orbire ține Pănă primăvara vine. Cald fiind în orice loc, Nu se face-n camin foc; La ferestrile deschise Oaspeții se-ndesuise, Și caminu-acum răcit Se văzură părăsit. Atunci, târziu, înțălege Cele ce favorul drege, Că acii ce-l cungiura Focului se închina. Când vei pierde-un har străin, Vei păți c-acel camin! Note ^   Camin, franțuzește ...

 

Grigore Alexandrescu - Buchetul

... Așa din trei fluturi cu greu ochiul poate S-aleagă p-acela ce e mai plăcut; Așa trei garoafe p-aceeași tulpină, Rumene și-nalte domnesc în grădină. Văzând eu aceasta, îl luai cu mine; Cu multă-ngrijire acasă l-am dus, Și limpede apa și tot ce e bine I ...

 

Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit

Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu    Lupul cu toată prostia Cîrmuia împărăția; Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor.    Favor, ură schimbătoare, Izgonire sau chemare Al domniei era plan. Cîinele gonit de soartă S-auzise cum că poartă Simtimenturi de dușman;    C-ar fi zis, nu știu la cine, Cum că nu este prea bine A mînca atîția miei, Și că dacă le adună Lîna lor pe orice lună, Să-i lase măcar cu piei.    Asemenea mari cuvinte, Pe cum fieșcine simte, Nu sînt prea de suferit. Pe loc vrură să-l gonească; Dar politica domnească Alte pricini i-a găsit.    A zis că nimic nu știe, Că nu este bun să ție Un rang între curtezani; Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face nici doi bani.    Atunci vulpe, șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că glas n-are, Altu că nu este-n stare O piatră de jos să ia.    Se mira cum de răbdase Domnul, și nu depărtase Pe un cîine ticălos, A ...

 

Grigore Alexandrescu - Lupul moralist

Grigore Alexandrescu - Lupul moralist Lupul moralist de Grigore Alexandrescu    V-am spus, cum și se pare, de nu îți fi uitat, Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat. Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.    Auzind împăratul că-n staturile sale Fac năpăstuiri multe păroșii dregători, Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale Unde să nu vezi jertfe mai mulți prigonitori, Porunci să se strîngă obșteasca adunare,         Lîngă un copaci mare; Căci vrea pe unii-alții să îi cam dojenească,         Și-n puține cuvinte,         Să le-aducă aminte         Datoriile lor. Toți se înfățișară: și-nălțimea lupească         Începu să vorbească         C-un glas dojenitor: „Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate? Datoriile slujbei astfel le împliniți? Nu aveți nici sfială, nici frică de păcate, Să faceți nedreptate și să năpăstuiți? Toate slujbele voastre țara vi le plătește;         Încă, pe la soroace,         Cîte un dar vă face.         Dar reaua nărăvire,         Ce o aveți din fire,         Nu se tămăduiește.         Vedeți cu ce morți grele         Se isprăvesc din lume         Și cum lasă rău nume         Acei care fac rele. Gîndiți-vă că poate veți ...

 

Grigore Alexandrescu - Suferința

Grigore Alexandrescu - Suferinţa Suferința de Grigore Alexandrescu Îmi place a naturii sălbatică mânie, Și negură, și viscol, și cer întărâtat, Și tot ce e de groază, ce e în armonie Cu focul care arde în pieptu-mi sfâșiat. La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată, Ca tigrul în pustiuri, o jertfă așteptând, Și prada îi e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirii se vede sângerând. Încerce acum soarta să-mi crească suferirea; Adaoge chiar iadul șerpi, furii ce muncesc; Durerea mea e mută ca deznădăjduirea, E neagră ca și ziua când nu te întâlnesc. Căci astfel e acuma viața-mi osândită, O lungă agonie în care tu domnești; La glasu-ți, la privirea-ți simt inima-mi izbită, Luptându-se-n convulsii cum nu-ți închipuiești. Și ochii mei în lacrimi înoată în tăcere, Și prizmuiesc adesea pe cei ce nu mai sânt; Zadarnică dorință când sufletul nu piere! Nu o să-mi tulburi oare și pacea din mormânt? N-o să se-ntoarcă umbra-mi, cumplită, fioroasă, Pe pasurile tale oriunde locuiești? E lume, e vecie atâta de frumoasă, Încât să uit pământul ce tu împodobești? Să mor dar la picioare-ți; să mor ...

 

Grigore Alexandrescu - Ursul și lupul

Grigore Alexandrescu - Ursul şi lupul Ursul și lupul de Grigore Alexandrescu    Împărăția dobitocească, Ca și a noastră cea omenească, Statornicie vecinică n-are: Toate supuse sînt la schimbare!    Din mînă-n mînă sceptrul se plimbă. Cel de ieri mare astăzi e mic; Leu pe urs bate, urs pe leu schimbă, Dintr-o întîmplare prea de nimic.    De curînd ursu pe leu schimbase, Și pe domnescul tron înălțat, Cîrma în labe tare-o luase, Și cu verzi tufe sta-ncoronat.    Dator eu însă sînt a vă spune Că ursu-acela, măcar că urs, Dar simtimente avea preabune: D-al obștei bine era pătruns.    Fiarele toate-ndată ce-aflară Că le-a dat cerul un stăpîn nuou, Să se închine lui alergară, Una c-o vacă, alta c-un bou.    Lupul în urmă spre tron se duce, Și după vechiul bun obicei Măriii-sale plocon îi duce, Și înainte-i pune doi miei.    Într-o frumoasă precuvîntare, Îi dovedește c-ar fi avînd Niște hrisoave arătătoare Ce-au făcut urșii, zău nu știu cînd.    C-aste hrisoave, pe piei de oaie Scrise cu apă, spun lămurit Cum au mers urșii la o bătaie, Și cîte ...

 

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

... și zboară în tărie, Se scaldă în lumina eterului ceresc. D-acolo se întoarce ș-în sânu-mi se așază - Tăcere, întunerec în preajma mea domnesc! Natura toată doarme, ființa-mi privighează Dasupra pe ruine mormântul strămoșesc. Un rece vânt se simte c-a morții răsuflare, Pe piatra cea ...

 

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

... a fost decât cea mai deplorabilă vânătoare de putere: ea va vedea în fine în ce parte e patriotismul și desinteresarea și în ce parte domnesc numai cele mai meschine interese personale și de gașcă. Care va să zică, orice ministeriu nou - căci trebue să vie unul - oricine, afară de d ...

 

Ion Luca Caragiale - Un incident la cameră

... Caragiale - Un incident la cameră Un incident la cameră de Ion Luca Caragiale În sfârșit, ieri s'au deschis adunările de revizuire. După citirea mesajului domnesc, al cărui text l-am dat în numărul nostru trecut, dd. senatori retrăgându-se din localul Camerii, spre a se duce la localul ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului

Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au început îndată A plânge de a lor jale, Și cu mânie răcnind: „O, lupi plini de vicleșuguri! O, tâlhari nelegiuiți, De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliți?â€� Iar lupii, îngenunchind, Au zis: „Nu te întărta, O, doamne, măria ta! Căci însuși tu ne-ai dat voie, făcându-ți milă de noi, Să strângem cest bir ușor de la varvarele oi, Luând de fieștecare numai câte o pielcică, Ca să ne facem cojoace. Deci aceste toante dobitoace, Pentru așa lucru de nimică, Se jeluiesc măriei tale Degeaba și făr’ de cale...â€� ...

 

Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra

Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să pornească năprasnica urgie Cerească, și mai pregeți? - oprește ai tăi pași! Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor... - Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta, Ca și cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul, Găsi-vom înăuntru ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>