Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MARE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 1580 pentru DIN CE IN CE MAI MARE.
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
... Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea ... dacă-s proști?... De când îi tot dăscălesc eu? giaba: sunt grei de cap. - Bine, bine, zise Sâmpietru, văzând pe Dumnezeu necăjit, te știm noi ce procopsit ești; da Dumnezeu vrea dovezi, nu vorbe... Haide, nu ne mai împuia capul cară-te, cât e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! Ce să facă bietul Aghiuță? A plecat, că știa că Sâmpietru nu glumește. Da ce și-a zis în gândul lui, demonul? "Dovezi poftiți? o să vă dau eu și dovezi... să vă satur". Și s-a ... Herr von Gutenberg?â€� (Vezi dumneata, Aghiuță îi știa limba și numele omului!) Și… s-a-mprietenit amândoi și, de colea până colea, mai una-mai alta, s-au dus la berărie. Ce ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca să-și azvârle afară undele lor, pentru ca fiecare din unde să-l audă, fiecare din ele să poată cânta ca dânsul când vor șopti văilor și florilor. Râurile se ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelor stânce, învățau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amuțiți pe creștetele seci și sure a stâncelor nalte, învățau de la el țipătul cel plâns al jelei. Stăteau toate uimite pe ... de lacrimi de dor; și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stâncă și c-o mână pe bâtă, încolțea un dor mai adânc, mai întunecos, mai mare — dorul voiniciei. Toate stăteau în loc, numai Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui, și cu ochii buzduganul, ce sclipea prin nori și prin aer ca un vultur de oțel, ca o stea năzdrăvană. Când era-nspre sara zilei a treia, buzduganul ... era înaltă, susținută de stâlpi și de arcuri, toate de aur, iar în mijlocul ei stătea o mândră masă, acoperită cu alb, talgerele toate săpate ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... închină până la pământ. — Slăvirea ta, zise el, Bogdan-beg a trimis doftori să te vadă. Boierii se făcură galbeni ca ceara, mai că nu se puteau ține pe genunchi. Se uitau cu spaimă din toate părțile și căutau unde s-ar ascunde. Capigebașa zâmbi clătind din cap; în sfârșit, le arătă o perdea lăturalnică ce da într-altă odaie și le făcu semn să se ducă. Boierii se ridicară și se făcură nevăzuți. Imbrohorul bătu din palme. Haznetarul său se apropie. După ce stăpânu-său îi zise două-trei cuvinte turcești, el luă de pe alt divan un contuș greu și o basma de burungiucul cel mai subțire. Imbrohorul își dezveli brațul drept și haznetarul îl strinse tare cu basmaua mai jos ceva de cot. După aceea își lepădă turhanul și rămase numai cu un fes mic, elegant, legat împrejur cu un nemetez subțire verde. Pe ... merg. Pot să mor. Să vie... Și iarăși leșină. Doftorii se depărtară. Dar să lăsăm pe mârșavul capigibașa să-și sfârșească scârnava comedie și, până ce doftorii vor merge să-și deie stăpânului lor raportul despre starea bolnavului, să aruncăm o căutătură asupra împrejurărilor politice ce se mișca atunce în Moldavia, ca mai
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate... După vro câteva minute petrecute în cea mai dulce extazie, mă apropiai de mormintele lui Brunellesco și al lui Giotto, arhitecții acelei biserici; vizitai cu de-amănuntul toate frumusețile acelor două monumente de ... înduioșire nemărginită. În sfârșit, toate în ea erau făcute pentru plăcere; gura ei care legăna un zâmbet melancolic, talia sa zveltă și delicată, mâinile sale mai fragede decât florile ce ținea... toate aveau o atragere ascunsă, care îți aprindea închipuirea. Când aruncai ochii asupră-i mi se păru că văd icoana din Santa Maria, lângă care întâlnisem pe prietenul meu; două lacrimi sticleau ca două briliante pe genele sale... Mă întorsei iute către V*** cu gândul de ... comunica ideea mea, dar el era leșinat. Înfățișarea acelei necunoscute îi făcuse o impresie atât de mare că își pierdu simțirile, strângând la sân buchetul ce luase de la dânsa. Străinii din ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
... și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și unul și altul au avut același țel, aceeași idee sublimă ... când Decebal este eroul lumii! În vălmășagul secolelor trecute nu e rar de a vedea unele staturi mici, susținându-se și mărindu-se din toate părțile de hoardele sălbatice ale tătarilor și de nenumăratele fiare asiatice ce năvăliseră în Europa la glasul lui Mahomed II și al lui Baiazid, poreclit Fulger; atacat fără răgaz de leși și de unguri, sub pretext de ... l putea răsturna; el combate cu neîncetare influența romană, mărirea romană, și în fine cade glorios sub brațul divului Traian. Moartea lui este ultimul sacrificiu ce-l face poporului său; el se ucide pe ruinele patriei sale! Decebal e ca stelele acelea călătoare ce se zăresc pe cer, fără a se ști de unde vin și unde se duc. Necunoscuți pe lume, el și poporul său, până ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din viața mea
... Vasile Alecsandri - Suvenire din viaţa mea Suvenire din viața mea - notă de Vasile Alecsandri 1865 Mircești, mai 1865 Familia mea este originară din Veneția. Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneață și cu spirit cavaleresc, veni în Moldova, se ... cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alecsandri. În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu același nume în Veneția, în Padova și în Ferara. Părintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare înțelepciune, de o probitate rară și înzestrat cu simțiri generoase, a știut a-și crea singur o avere însemnată și o ... toată încrederea, și dinaintea bărbatului ei Gheorghe Ciolacu, un grec de la Hio, ciunt de o mână, și care era vătaf. Amândoi erau tipul cel mai adevărat de servitori credincioși ce cu vremea fac parte din familie. Mama Gafița m-a crescut pe brațe-i și moș Gheorghe m-a învățat a vorbi grecește. Mi ... el a dat lui Grigore Ghica vodă manuscriptul lui Șincai), și mai ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... cinci De-i cată unul și-altul ceartă. Și cum e scurt și îndesat, Rîd, dar se tem de el ficiorii, Și parcă-i eș mai mare-n sat, Că joacă tot în fruntea horii. El dă porunci la lăutari, A lui e cea mai mîndră fată, La el se uită mici și mari, Și-apoi acela-i joc o dată ! Acum o prinde frumușel, Acum o lasă și-o ... de fantasme. Iar apele șerpuitoare, Cu scoborîri și creșteri De sute de izvoare, Își îngînau eternele lor basme În fundul neștiut al negrei peșteri... Trosneau din foc scîntei din cînd în cînd, Și sus, pe cer, s-aprinse-ntîia stea. Ci eu stăteam la foc, visînd, Și ascultam la pustnicul bătrîn, Ce-mi povestea Minuni adînci din cuibul lui de brazi... — ...Demult, demult, trăia un neam păgîn De oameni mai puternici și mai mari Ca oamenii de azi, P-aceste plaiuri binecuvîntate... Ei nu știau de sapă și de plug, C-aveau de toate cele din belșug, Așa precum le-a fost lăsat Preasfîntul... Și au venit din ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... și-n glas au mărturisit: "Ce-nsemnează învățătura și-a Europei istețime, Dacă omul firesc este mai bun și mai fericit?" Mai ales din toți francezii, tânăr mai civilizat, Valter privea cu plăcere acest olat răsfățat. Căci firea lui era blândă, la gusturi era prostatic, Ca când pentru aceste locuri providența l-au ... îi zice suspinând: "Dragul tatei, cum se poate să te duci din a ta țară Și să cerci străinătate, părinți și frați părăsind; Ce poftă măgulitoare te-au răpus, te-au amăgit? Și ce vrei, fătul meu, altă, dacă aici ești fericit? Sau ce pot să-ți folosească meserii meșteșugoase, Care sunt de prisos nouă prostaticilor păstori, Și care nu pot să facă clima noastră mai frumoasă, Nici turmele mai plodoase, nici munții mai roditori, Nici a izvoarelor ape mai limpezi și mai cu gust, Nici pot ca să-mi inspireze spre a te iubi mai mult? De te-i duce, pierd speranța vieții mele ce se stinge, Căci inima mea îmi spune că nu am să te mai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... în piatră un mușchi încât să vezi într-însul o forță care se odihnește? Ferice de acela care se îmbată de mărimea și frumusețea acelor ce veșnic trăiesc și se răsfață în aplauzele mulțimii, fără a simți depărtarea de la ceea ce a făcut până la ceea ce vroia și trebuia să facă. Ah! dar ce nenorocire blândă pentru mine, care, înfiorat de soartă de-a nu fi înțeles de lume, mai găsesc prieteni buni și drepți ca să mă smulgă din lumina îngustă, zgomotoasă și spălăcită a orașelor! Acele case mari, greoaie, încărcate și schiloade, care împeticează albastrul cerului, acele ulițe strâmte, gloduroase și ... un vârtej de aburi, aromatici și nevăzuți, plutește, se leagănă, se amestecă și se împrăștie pe deasupra acestui covor înflorit. Culeg buchete și le arunc. Din ce în ce, mai colo, mai colo, mai departe, florile îmi par și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele ... când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... vere, ia seama bine. (Bărbatul, roș ca un bujor îmbobocit, își caută nevasta prin salon și, nezărind-o, se repede pe urma ei, în vreme ce aghiotantul se apropie de dama care poartă rochie de catifea vișinie.) ROCHIA DE CATIFEA (foarte grațioasă) : Unde-oi scrie că-ți mai aduci aminte de prietene și că te apropii de ele! AGHIOTANTUL: Doamna mea, am avut totdeauna de mare plăcere a mă g[...]n compania d-tale, și dar... ROCHIA DE CATIFEA (iute) : Și dar, vii să mă poftești la cel dintâi ... DAMA DE PE JILȚ (zâmbind) : Si non e vero e ben trovato , zic italienii. Dar oricum să fie... primește, draga mea, mulțumirile noastre pentru plăcerea ce ne-ai pricinuit prin cântecul Mar găritei . DAMA DE LA CLAVIR (zărind pe X lângă ușă) : Complimentele d-voastră se cuvin mai cu drept autorului. Domnule X, vină de culege laurii ce meritezi. DOMNUL X (intrând) : Cel mai prețios laur pentru mine este că am avut norocire de a fi cântat de d-ta și ascultat de prietenele d-tale. DAMA ... tale oi socoti-o ca o poruncă, doamna mea. DAMA DE PE JILȚ: Însă îmi făgăduiești că nu mă-i refuza? DOMNUL X: Făgăduiesc tot
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine
... De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea! Durerea cea mai crudă, cea mai mare, Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu ... a semne mari, care o știu.  Tu, taină mută, de zidiri mărime  Vorbesc dureri, ce nu pot să suspine. Ah, ce-i cuvântul, ce-i coloare, sunet, Marmura ce-i, pentru ce noi simțim? O coardă-adâncă imiteze-un tunet, Un ah ! să spuie cum ne chinuim. Nu, nu... Și fie forma cât de nudă, N-ajunge ... Abia se mișcă creții de omăt. Un semn că sub ea se petrece-o taină, C-un suflet e de groază sfâșiet. Un semn abia ce poate, ce distaină Din chinul nostru vorbe ce arăt? Neputincioase sunt semnele-orcare ... Ce-arată fața mărei ce-i în mare? O foaie scrisă *** se cade C-un ocean se mișcă, c-un imperiu arde. Un cerc