Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DESFĂCUT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 261 pentru DESFĂCUT.
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
... semn s-alină jocul, Și-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar în cort ? Cine-ar ști spune ! El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune. Se ivesc doi stălpi, în urmă Alții doi, apoi mărunte Peste stâlpi câteva scânduri. Ce era ? O simplă punte. â ...
George Coșbuc - Regina ostrogoților
... Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, că-ți e soție!" Nobilă, cu ochi de flăcări, ea privește-n față-i drept, Și, zicând, desface haina de pe tânărul ei piept. Iar mișelul stă, se uită, dă apoi, și grabnic unda Sângelui țâșni din rană; și-a căzut ...
George Coşbuc - Vântul â†�â†� Rugămintea din urmă Vântul de George Coșbuc ( Balade și idile ) Vestitorii primăverii →→ De fete mari e lunca plină, Iar vântul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină: O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfios când e cu fete. Iar ele râd și râd șirete Și pe furiș privesc la el. El umblă ca la el acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, ...
George Topîrceanu - Iubita Iubita de George Topîrceanu Pe un pat de nouri vineți, adoarme luna plină Și lacul doarme-n umbră. În adieri ușoare, când plopii rari suspină, Tresar și-ascult... Natura, din nevăzute strune, Înalță către ceruri o lungă rugăciune, Și porțile tăriei din neguri se desfac De vezi cum, între maluri cu sălcii plângătoare, A stelelor popoare Se oglindesc în lac. ... Și două bolți cu lună acum stau față-n față... Din umbra de pe maluri iubita-ncet răsare, Și parcă nici n-atinge pământul pe cărare, S-apropie de mine... acum îmi cade-n brațe... Și uit de lumea-ntreagă, sorbind curatu-i suflet În calda, nesfârșita, sublima sărutare!... Iar luna se deșteaptă, din nori ridică fruntea Și lung spre noi privește, — dar norii o cuprind În brațe moi de ceață, și ea, copila nopții, Adoarme iar, zâmbind... Atunci o umbră dulce se lasă peste fire... Un cântec, o poveste duioasă-ncepe vântul, De-o zână cu ochi limpezi și mijlocul subțire... Tu, lună albă, spune-mi, de când privești pământul, Ai mai văzut vrodată atâta
George Topîrceanu - Lumină Lumină de George Topîrceanu Visează plopul, nemișcat în soare, Și umbra din el, neagră, îi curge la picioare... Un melc își taie drumul prin grădină De-a dreptul, ca un tanc de gelatină, Amenințând albine și furnici Cu patru tunuri mici. Tăcerea își adună trupul sferic Într-un boboc de nalbă. O muscă trece prin lumina albă, Ca o scânteie de-ntuneric, Un fluture, cu aripi de umbră și mătasă Stropite-n două locuri cu carmin, Din zboru-i frânt și plutitor se lasă Pe vârful unui spin. Și florile se-nalță-ntr-un picior Să-l poată contempla mai bine. Cum doarme-n pragul clipei care vine, Cu aripile desfăcute-n
George Topîrceanu - Rapsodii de vară
George Topîrceanu - Rapsodii de vară Rapsodii de vară de George Topîrceanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Cine-ar putea să spună Câți secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil... II Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti? Că zilele-n restriște Se-nalță și apun Ca niște Baloane de săpun... Cu mâinile sub tâmplă Cum stau așa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adânci și triști Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz, Robustă Îmi sare pe obraz, - Din ochii mei dispare Mirajul interpus, Pe care L-am zugrăvit mai sus, Și-n ochii mei deodată, Ca-n alte dimineți, S-arată O tufă ...
Gheorghe Asachi - Nestatornicia lucrărilor lumei
... dulce nectar, Ah, prea târziu simte și vede, Buzele pline d-amar. Noi toți dineoară în pace În dulce patrie am trăit, Dar astăzi fortuna desface Cele ce ieri a urzit. Voioasa plăcere ni ține În a ei cerc astă zi; Aleu, cine știe de mâine Unde ...
Gheorghe Asachi - Soarele și negura
... trufie Vei simți a me urgie! Deci îndată a sale rază Cu putere scânteiază, Norul, umbra au pierit, Negura iar se desface
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
... prea bine, de ai avea dorința, Dar care în odihnă îți mărginești silința, Spune-mi cum poți de rimă, de muză-a mă desface
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
... L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orice îți place, Și de lume și de toate Împreună ne-om desface
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...