Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE O PARTE PE ALTA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 450 pentru DE PE O PARTE PE ALTA.
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar zice, de ar vedea-mplinite Câte într-al tău nume ne sunt făgăduite. O, an prezis atâta, măreț reformator! Începi, prefă, răstoarnă și îmbunătățează, Arată semn acelor ce nu voiesc să crează; Adu fără zăbavă o turmă ș-un păstor. A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit; Un duh fierbe în ... omul ce gândește Aleargă către tine, căci vremea a sosit! Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... să o găsescâ€�. Atunci tatăl lăcrimând Au împlinit voia lui; Și bravul meu domnișor De porneală se găti: Peste trup s-au înarmat Cu cămașă de oțel, Pe cap cu coif cu zebre, Peste coapsă s-au încins Cu paloș de mare preț, Și pe spate aruncă Arc și tulbă cu săgeți, Iar pe piept și-au agățat O platoșă de argint Pe care săpat era: “Ori să mor, ori să găsesc Amata ursita meaâ€�. Apoi scutarul luând, Din piei de bivol făcut Și cu criță blehuit, Se aruncă ca un șoim Pe al său cal, ce era Negru ca corbul la păr, La picioare pintenog, În frunte având o stea, Iar din nări foc slobozind. Deci agățând la oblânc Buzduganul de oțel, Chiar ca vântul s-au pornit Cu ai săi aleși oșteni Peste munți și peste văi; Și nu puțini au ucis Cu vânoasa mâna ... Și căta de calea sa. Deci copacii mânioși Îl mustrau așa grăind: “Doar de ulcica au pus Cestui mândru nătărău Vreo cotoroanță rea. Doar de naiba l-au luat Călare ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... Dimitrie Anghel - Fluturul morţii Fluturul morții de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 9, sept. 1910, p. 403—408. E un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ramuri, s
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
... • • Vai, o, Țară Românească Vezi cin' să te stăpînească ? Un Dumitru Turnavitu Care n-ai mai fi gînditu ! Păi, să te fi dat de-o parte, Că facea prin București Tot tarturi mavroghenești ; Apoi avea o mîndrie Lipită de mojicie Și-atîta o semeție, De nimeni nu vrea să știe ! Venea la dînsul boieri Pentru niscareva trebi Ca la un stăpînitor Țării oblăduitor ; Iar el ca un blestemat, Ședea în ... Stînd cu capetele goale. Alteori sta prin pridvor Pînă se scula din somn. În scurt se afla al vremii Al doilea Mavrogheni Avea în cap o căciulă Țuguiată, ca o sulă, Și o ghebă în spinare De nu făcea cinci parale, De aba roșie ruptă Cu ață albă cusută, Cu poturi, cu iminei, Se desprinsese cu ei. Iar să-l fi văzut călare Chiar vătaf de haimanale. C-o grămadă de voinici Tot arnăuți, șocarici, Avîndu-i pe lîngă dînsul De nu puteai să-ți ții rîsul. Și da prin tîrg cîte-o raită Ca să-l vază lumea toată La ce treaptă a ajuns Și cît s-a-nălțat de
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
... Din gura ta cea dulce, m-aș duce în mormânt. Atâta de frumoasă... și tot numai femeie? Ah, am crezut o clipă că ești poate o zeie, Ca marmura de rece că treci pe lângă oameni, Din ființe muritoare nici uneia nu-i sameni, Ș-atuncea, ca în ceruri o steauă, să te-ador  O, dulce chip de înger și totuși muritor! Da, muritor... blestemul al lumei acesteia: Crezi că te-nchini la soare ș-ai adorat scânteia  Eu caut pe-nțeleptul cel mai nebun  arate-mi O singură femeie lipsită ce-i de patemi Și eu... eu îl voi crede, în stare tot să cred:  Numai a ei făptură de înger dac-o văd  Că niciodată buza n-atinse-o altă buză, Că niciodată-urechea de-amor nu vru s-auză, Că niciodată ochii-i n-opri c-un blând repaos Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți... Le cred, le cred pe ... plângea a lui aramă Și rătăcit la minte strigam: unde ești, mamă? Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu; Nu știam ce-i
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... dramatic și că sunt alături și în talente mari, ca în tot progresul, cu frații de ginte de la Senaâ€�. Un actor, mai puțin decât o mediocritate, lipsit de către vitrega fire de orice daruri, un om ce de-abia poate să citească, și care s-a apucat de meseria aceasta pentru că în nici un chip nu era vrednic de alta, este “iubitul nostru artist, al cărui talent admirabil în atâtea ocazii ne-a încântat prin vestitele lui creațiuni de generâ€�. O actriță, ridiculă, necioplită, care nu poate vorbi pe scenă două vorbe de înțeles, care nu știe carte de loc, a cărei chemare în lumea aceasta era poate să fie o harnică cusătoreasă, sau și mai prost decât atâta, se numește “gingașa și eleganta Cutare, ce prin grațiile, talentul și arta sa precoce a ... făcând o dare de seamă categorică asupra repertoriului acestui teatru. În acest repertoriu, piesele se împart în trei mari categorii: localizări, plagiate și traducții. Afară de acestea, mai este încă o categorie foarte mică, pierdută în grămada celorlalte trei, dar pe care, pentru interesul obiectivității cercetării ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om ... comic, despre care voi scrie altă dată, adică omul care, singur el, a făcut tot în țara aceasta și a ghiftuit-o de glorie, de libertate, de măriri și de prosperități, fără știrea ei. În primii ani ai domniei lui Cuza răsăriseră ca ciupercile niște patrioți ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
... nu mă putui căi îndestul că l-am luat de la țară și i-am înlesnit șederea în Capitală. Locuiam în fundul unei mahalale depărtate de centru, tocma spre Obor. Într-o zi îl trimet pe Niță al meu să-mi cumpere cărbuni de la magazia de lângă gară. De la locuința mea până acolo era o cale ca de un ceas. Niță a plecat de mult. Aștept trei ceasuri, patru... Băiatul îl știu cinstit... N-o fi găsit cărbuni acolo și s-a dus în altă parte. Dar trec încă trei ceasuri, se-n-noptează bine, și Niță nu s-arată. Ce să fie? I s-a-ntâmplat ceva... Ce ... sabia ridicată să-i despintice capul. Niță s-apleacă în căruță, ia de la picioare un grunj mare de cărbune și plesnește drept în ochi pe jandarm, care, cu obrazul scăldat în sânge, se prăbușește de pe cal. Omul meu începe să râză cu hohot. S-apleacă iar și trage iar cu un grunj, și înc-o dată ș-altă dată, trage orbește în grămadă... Pe urmă?
... că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși se anunțase de la început a urma aceeași neabătută cale, păstra pentru mai târziu o noutate, o ciudată surprindere. Alături cu seminarul, o casă veche boierească... De la ferestrele și de pe pridvorul din spatele ei, se vedea peste zid în curtea de recreație a școlii. Odată, într-o zi de sărbătoare, Niță se plimba singur prin curte cu o carte în mână: rămăsese în școală să se prepare de examenele apropiate. Era o dogmă încâlcită: el ocoea curtea repețind pe de rost cu cartea-nchisă-n mână. Anevoie se putea ține minte așa fraze torturate... Deschise iar cartea... Trecând prin dreptul zidului, seminaristul tresări; un ghemotoc ... prefăcându-se adormit. Aproape de miezul nopții. Dorm în sfârșit toți. Niță se scoală încetinel și cu cea mai mare precauție iese; găsește ușa sălii ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... poți a depărta Zavistia și ura ce împotrivă-ți stau. Aceste trude-n urmă te lasă cu nădejdea, Sau poate-ți vor aduce o slujbă ne-nsemnată. Atunce datoria te duce sau pe câmp Să fii rănit în lupte, să stai cu pieptu-n foc; Sau cu o pană-n mână să suferi a șicanei Necaze zgomotoase; dorind cu îngrijire Să nu cumva scapi ceasul de slujbă hotărât, De-a purure cu frică sentințele să-nchei, Să nu jignești prin ele vreo persoană mare. Ori stând pe lângă curte din ziuă pân-în seară, Să ții balanțierul cu ochii neadormiți. De frică să nu scapeți de pe frânghie jos. Ambiția-n ureche atunce îți șoptește Că cine cată slavă nu trebui să s-oprească. Cine a călcat odată pe treapta cea de-ntâi, Așa îndoind trudă, treizeci de ani umblând Și petrecând o viață săracă, ticăloasă, Alții treizeci ani îți trebui să-ți poți ajunge scopul; Când ești acum cu totul de vârstă gârbovit. În cea mai naltă treaptă să zicem c-ai ajuns Și numai țarul este mai mare decât tine; Ca viermii la picioare-ți ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... se simte singur în ea! Pe când se lăsa el astfel legănat de gânduri care-l conduceau pe nesimțite la melancolie, auzi deodată un cântec, o doină! I se păru un moment că se află în grădina cea încântată a Armidei unde din fiecare frunză iese câte o melodie. Îndată se îndreptă spre locul de unde venea cântecul, și după câteva momente se văzu în fața unei femei ce ședea pe un trunchi de copac și cânta din fluier acea doină tristă care-l mișcase așa de mult. Ea era în toată frumuseța vârstei; avea părul auriu, ochii mari, albaștri; hainele sale simple și ușoare destăinuiau formele cele mai regulate; dar pe ... de mult ce mi se bătea inima, mă-nădușeam. — Ștefan! strigă tata, deschizând niște ochi mari. Cum! Ștefan! Pe dânsul vrai să-l iei de bărbat? A îndrăznit el să-ți întoarcă capul; un derbedeu; un om fără căpătăi, care n-are pânea de toate zilele?... O, asta n-a fi niciodată!...Și s-a înfuriat tata așa de tare, că era cât ...