Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA OBRAZ
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 244 pentru DE LA OBRAZ.
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
... fi mai tare, Mai frumos și mai cuminte. Deci vă strângeți mic și mare Și să țineți bine minte... Căci se poate, cine știe, Ca la voi prin sat să fie Voinicel a-i fi pe plac, Să-i dea fata de soție. Cât v-am spus-o, iaca tac. Abia el sfârși s-audă, De la sat ia ziua bună, Nu-i păsa de drum și trudă, Căci mereu părea că-i sună Vestea mândră în ureche, Ca și o poveste veche. Ș-a pornit în toiul ... diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de-albastru întuneric, Ce lucesc adânc, himeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric, Nesimțit, ca de fantasme. ,,De vei merge în ajunul Mult senin din Anul nou, Pe când cerul se deschide La a lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Printre stâncele de cremeni, Lângă lacul de smarald, Ca să-și scalde sânii gemeni Unde zânele se scald!" El plecă atunci în lume Și nevasta-n lacrimi lasă, Cu un dor fără ... Cum trecu numai Crăciunul, El pe cal a pus presunul Și s-a dus la
... și deie ortul popii. S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic, Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic. II VIZITE Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce știi nou, vorbește. Sfârșind, schițează harta Laplandei, apoi spune ... încolo, bonjour madam încoace Și zi: la revedere când va-nvia strămoșul! III CRESCIT EUNDO Ce-i drept, e drept, poete! și-ți spun: ești de talent Dar iartă-mi vorba asta (humanum est errare Și toți avem defecte) în fond, mi se cam pare, Că ești prea slab, și stilul ... Și morcovii-s dactilici! Curat caricatură. Tu zici că fur citate? Dar toți măgarii fură! Și nici nu-i furt: în dogme oprescu-l blagoslovii! De mai repeți citatul grecesc: Quod licet bovi, La proxima-ntâlnire îți vâr umbrela-n gură. Eșri idiot! De vorbă nu stau c-un de-alde rine, Dar dacă nu-ți ții gura, să știi că-s hotărât Să-ți scriu d-acum răspunsuri lipsite de rușine. Și de
... pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai, Astfel adesea mă găsea veghind Nori străbătea o umbră de argint. Crinul luminei strălucea în mână Reflectând dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur! O dată-n viața-i muritorul vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit ... c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades, Venea-n singurătatea mea pe îndelete, Rătăceam mâna-n păru-i blond și des, De pe-umeri haina-i luneca ușor  Vedeai rotundul braț pân-subsuori. Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă, De-a-și simți inima bătând cu dor, Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă, Ca graiul ei să tremure ușor, Să văd privirea veselă și plânsă, Să aud glasu-ntunecat de-amor Și ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
... nu mă putui căi îndestul că l-am luat de la țară și i-am înlesnit șederea în Capitală. Locuiam în fundul unei mahalale depărtate de centru, tocma spre Obor. Într-o zi îl trimet pe Niță al meu să-mi cumpere cărbuni de la magazia de lângă gară. De la locuința mea până acolo era o cale ca de un ceas. Niță a plecat de mult. Aștept trei ceasuri, patru... Băiatul îl știu cinstit... N-o fi găsit cărbuni acolo și s-a dus în altă parte. Dar ... alt grav decât starea ochiului, care nu se putea deschide din pricina umflăturii. Doctorul a prescris reconfortante, oblojeli reci, cu gheață și apă de plumb, și odihnă — o complicație cu erisipel ar putea fi primejdioasă. I-am dat eroului supă caldă ș-un pahar de vin negru; l-am oblojit; l-am legat la cap ca pe o jupâneasă care, după baie, și-a cănit părul, și l-am culcat la căldurică. A dormit bravul meu de la zece seara și până a doua zi la ...
Ștefan Octavian Iosif - Despărțire (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Despărţire (Iosif) Despărțire de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Voința națională , 19 noiembrie/12 decembrie 1903 Daină din Litvania O, uite, draga mea copilă, La poartă cine stă și scrie? Sunt ofițeri cari vin să-l ducă Pe fecioraș în cătănie. Cu păr bălai, cu-obrajii rumeni, Cînd îl vedea ... văzduhuri, Cînta voioasă ciocîrlia. Și ce-i stă acum alături? Stă mîndra. Plînge și suspină: — Nu suspina și nu mai plînge, Tu, mîndră floare de grădină. Ți-oi scrie un răvaș, mîndruțo; Rămîi acasă tu și toarce, Căluțul meu ți-l va aduce, De cumva nu m-oi întoarce. În ladă să-mi grijești răvașul, Drăguța mea, frumos mi-l strînge, Și-ades cînd vei deschide lada, Gîndind la ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... mămăliga ni le-ar da SântIlie și Dumnezeu. Și-și petrecu mâna pe după mijlocul Raluchii și, neizbutind s-o ridice în brațe, o ciupi de câteva ori și, cu ea de mijloc, jucând întruna, se afunda în întunericul fară fund al fierăriei. Fumul de bură se dezlegă într-un cernut de ploaie măruntă și deasă. De la pământ la cer întunecimea era una, adâncă, neagră, că n-ai fi zărit la doi pași, că nu ți-ai fi găsit ochii și gura. Numai către miazănoapte scăpăra tremurător câte un fulger liliachiu, și copacii, în șiruri negre ... târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă ... ți bat limba pe nicovală! Capul milogului atârna într-o parte a căruțului. Tot trupul lui e o mână de carne galbenă-vineție. De la coșul pieptului ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de la călcâie până la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute. În toată ființa mea, deșirată și slabă, învinsă și oprită în loc, nimic nu mă turbura, biruit de scârbă și de anemie. Neputând fi cum venisem pe lume, nu puteam să fiu ca ceilalți. Ca ei ar fi fost bine. Cu ei, veselia și odihna. Cu ... plăcerile furiși, cearta, murdăria și păcatul. Cu ei, viața. Cu mine, dezgustul, bătrânețea la cincisprezece ani, pacea sângelui slăbit de fumul lumânărilor ș-al lămpilor, de duhoarea meditațiilor ș-a sofrageriii, de năduful dormitoarelor și de umezeala zidurilor. Din soare și nemărginire, ...
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura ... să-ți povestesc, începu prietenul, s-a petrecut acum vreo trei ani. Eram, ca și acum, doctor de plasă la Urziceni, în apropiere de București. Am fost totdeauna atras de capitală, ca fluturii de flacăra lumânării. Îți cam pârlești din când în când aripile, nu-i vorbă, dar, când nu poți zbura, Bucureștiul îți dă mijlocul să te târâi ... pus, și vede ca mine și ca tine. Ce spui, bre?! Să n-ajung până mâine, mă, dacă mint! Și m-a trimis la mneatale, că zice că mneatale trebuie să știi unde se pun ochii la oameni. Eu dau pentru lucrul ăsta patru poli în cap, de face trebuință. Proprietarul, era adevărat, avea un ochi de sticlă. ...
Alecu Donici - Lupul și motanul
... Alecu Donici - Lupul şi motanul Lupul și motanul de Alecu Donici Un lup odată au intrat, De frică, nu de voie bună, Scăpând viața, la un sat. El se gonea din urmă De către vânători cu puște înarmați Și câini întărâtați; Iar un așa alai să nu dea Dumnezeu Nici la vrăjmașul meu. În deznădăjduire, Sărmanul lup căta oriunde mântuire Și, întâlnind pe un motan, Prieten de mai an, Îi zice: "Frățioare! Tu nu știi undeva aici a mea scăpare?" — Ba știu — răspunse el — aleargă la Trifan, Că este foarte blând și milostiv țăran. — Oh! nu pot, către dâns' sunt tare vinovat, Căci astă-iarnă lui vițica i-am mâncat ... este un țăran și vrednic și cuminte. — Cu dânsul iarăși sunt smintit, Pentru c-adeseori lui oi am spârcuit. — Așadar ce să faci? La vornicul bătrân Aleargă, că e bun și primitor român. — Nici la acesta n-am obraz, Lui an cu niște miei i-am fost făcut necaz. — Apoi dar, cumătre, nu-i bine. Și ce nădejde ai aice pentru tine, Când ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... A spus de când s-au jeluit, Țiganii la metropolit, Să-și facă și ei mănăstire; A spus cum lingurar Archire Fura prescură de la schit: Așa spunea de lung și jelnic, Ca popa Spic din molitfelnic! A spus Achim câte minciuni Și câte pozne și minuni, Cât Soarele murea de râs. —„Hei, cioară neagră! Ce ți-am zis?“ Răsun-atunci un glas de-alături, Și ca din pod porni din dos În modul cel mai furios Război de clește și de mături! Și rap! și zup! și zup și rap! Și-n fel și-n formă preste cap, Cât sta biet Chim făcut suveică: Iar sfântul ... pacostele, Soare! Dar ce-a pățit! în adevăr, Bătut e bietul ca un măr— Al dracului.“—și se tot duce, Făcând de spaimă câte-o cruce. „Mă duc la sfânta Luni! La ea, Să-ntreb de Savincuța mea!“ Cu-acest gând el se ușurează. Deci merge-ncet la sfânta Luni Și intră-n casă și s-așează Pe-o vatră plină de
Ștefan Octavian Iosif - Glontele
... Ştefan Octavian Iosif - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul ... loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și ... ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La