Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CÎND
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 245 pentru DE CÎND.
... Mihai Eminescu - La o artistă La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Cînd se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cîntare întrupată De-al aplauzelor flor, Apărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce răsgeme-ngrozitor Cînd o mînă înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurîndă Bate-un cîntec mort și viu. Ca furtuna descrescîndă Care muge a pustiu ... Ce-o gîndi un serafin, Cînd pe lira-i tînguioasă Mîna cîntecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cîntare întrupată! De
Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte
... Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte Călătoria mè la munte de Enache Gane Informații despre această ediție Fragment Luna ce este planetă mult mai gios decît de alte, Tîrziu după ce răsare să ivește pe drept munte Cu așa apropiere a lor vîrfuri atingînd, Încît la sănin curat ea să ... o lumină pe vîrf de munte născută, De unde ca în oglindă în Bistriță să arată. Toți copacii sînt sălbatici și numai cît înverzesc, Afară de puțîn număr de mălini ce înfloresc. Muzica acestor locuri, fără talanturi firești, Iaste sîngură cîntarea fluierilor păstorești, A cărora jelnic glas și firii mărturisăște De soarta pustietății încît ea de tristă este. Zefirii trecînd prin frunze lunică cu întristare Iho, acè dintre stînci, iaste lor răspunzătoare. Cînd noorii să adună, orizontul de închide Piste văi ca și o noapte, negura atunce cade, Și tunetul pintre munți, înfocat răspunde tare, Acel om întocma tartar la un nedeprins să ... răsipește, A ceriului albăstrime cîte puțin să ivește, Atuncea inima lui are ace mare bucurie Ci sîmțește un închis și supus la tirănie, Cînd îl mîngîie lumina de ...
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
... Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și ... și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru, cînd idolul nu-i mai slujea la nimic, nu se sfia să întindă o mînă sacrileje și să-l dărîme la pămînt pentru a-și ... o nebunie a crede că gloriile sunt eterne. Un nume și un leat săpat pe o piatră nu mai spune (sic) nimic atunci cînd lentila faimei și-a întors fața aiurea, și un sfînt trepanat de aureolă veți conveni că devine un simplu om de rînd. Edilii vechei Rome aveau dreptate cînd intrau cu ciocanul în mînă în pădurile de statui ce acoperea forurile și piețele și percutau vechile glorii ca să facă loc celor nouă. Un norod de
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... adus aminte de vorbele ei și, neștiind cu ce s-o îmbrace, au căutat într-o doară în sipetul vechi. Albă ca o spumă, ofilită de vreme, dormea străvechea rochie de fată, ca o pleată de aur strălucea șivoiul de beteală, ca o țesătură căzută din mîini obosite păta întunerecul din sipet subțirele văl de promoroacă, și toate — ca în clipa aceea fericită cînd nevrîstnica fată pășise pragul bisericii —, ca și cum i-ar fi fost pe măsură făcute, îi merseră de minune și-o îmbrăcară din nou. O mireasă timpurie fusese și o mireasă era și acum, măruntă la trup ca și atunci cînd era abia o copilă și pășise în fața altarului. În sicriul îngust, ieșită din sipetul vechi, rochia prinsese trup din nou acuma. De subt cununa de lămîiță, spumega ca un torent și albă ca o coadă de cometă, subt șivoiul de aur al betelei, vălul de borangic o învăluia pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei străvechi de mireasă atîrna pînă la pămînt valuri obosite înflorite spumă. Bătrîn, gîtul ei gol și sărmanii ei umeri, ca și cum ar fi fost nevrîstnici și ...
... Înaintea fieșcărui îndestul v-ați umilit, Îndestul și lenevirea în somn greu v-a stăpînit. Acea soartă fără milă, Sau de voie, sau de silă, În sfîrșit v-a slobozit. Priviți slava de aproape ; voi în urmă-i ați călcat Și pe fruntea fieșcărui raza ei a luminat. Deci la arme dați năvală Și la rînd ... glăsuire : „Slavă, dragoste, unire În veci fie lîngă noi !â€� Înainte-vă vrăjmașii să aplece fruntea lor, Să-și cunoască neputința, ca să scape de omor ; Dar atunci a voastră mînă Pe ei fie mai blajină, Dîndu-le și ajutor. Vitejia și răbdarea aici încă moștenesc, Încă curge ... vine acel sînge strămoșesc, Ce la vreme se arată, De nu piere niciodată, Ca un dar dumnezeiesc. Pe cîmpia rumânească o tăcere pînă cînd, Pînă cînd de arme pline să nu sune cînd și cînd, Și p-a căria lungime Să nu iasă cu iuțime Cetile mereu la rînd? Aici școala biruinții într-o vreme a stătut ... Ce privire dulce mie ! Steagul fîlfîie în vînt, Armele lucesc veriunde, slava iese din mormînt, Tinerimea îndrăzneață, Mîndră, falnică, măreață, Ușor calcă pre pămînt. Lacrămă de
Ștefan Octavian Iosif - Departe
... Ştefan Octavian Iosif - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd cerșeam sărutul ei la despărțire. Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele ... așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în ... singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă? "Spuneți-i, prieteni — drumul de
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe
... S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd cerșeam sărutul ei la despărțire. Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele ... așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în ... singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă? "Spuneți-i, prieteni — drumul
... Panait Cerna - Mama (Cerna) Mama de Panait Cerna I Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n casă, într-un colț întunecat, Văd un copil de mama lui certat. El mâinile și-ntinde spre iertare, Dar ea-i tăcută și nendurătoare. Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline ... ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s-apleacă peste dânsul O umbră bună ce l-ar dezmierda – Și-ntr-un suspin, pe cînd ea-i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea. De gâtul ei s-atârnă în neștire – Toți îngerii din ceruri îi sînt frați! Învăluiți de-a candelei lucire, Copil și mamă dorm îmbrățișați... II Tu, inimă de mamă, soarta mea, De ce mi-ascunzi tu darurile tale? Căci la pământ căzui cu sete grea Și iată! a secat izvoru-n cale... La porți străine ... Că în curând mă vei chema la tine, Să gust din rodul veșnicilor spini...; Că, bună, vei veni să-mi vindeci rana În clipa sfântă cînd voi adormi,
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... împăratului această întîmplare, i se tăie inima și muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă. Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă, dar el sări și de acolo iar în poala împărătesei. Văzînd că nu poate scăpa de dînsul, îl înghiți; și așa rămase grea și născu un copil cu părul de aur. Acest copil creștea în trei zile cît cresc alți copii în treizeci de ani și se făcu voinic ca brazii munților. Împărăteasa îl dete la dascăl de învăță toate măestriile lumei și, temîndu-se ca să nu-l piarză, îi făcu o colivie de aur și-l închise într-însa, dîndu-i jucării copilărești ca să-i treacă de urît. Într-o zi trecu p-acolo o babă cu două tivdi cu apă; feciorul de împărat o văzu și, trăgînd cu arcul îi sparse amîndouă tivdiile. Baba se uită în sus și, văzîndu-l, îi zise: — Lua-te-ar ... vom fi aproape de ...
... abia, așteptînd imboldul care să le trezească, tot amestecul ciudat de ființe, de biete vlăstare fragede, venite pe lume cine știe cum, odrasle ale ceasurilor de păcat ori ale clipelor de fericire, născuți din melancolii ori din voluptăți intense, hibride ale unor gîrbove senilități, cum puteau fi puse de acord vreodată în fața binefăcătoarei liniști ?... Anii curgeau și, ca un flux necontenit de valuri, nesimțit, generațiile vechi împingeau pe cele noi, copacul vieții tot alte foi schimba, și numai domnu' Hube sta neclintit și privea cu disperare la ... și să nu ți-o poți apropia ca să renaști și tu, poate fi ceva mai sfîșietor ? Tumultul însă creștea necontenit, căci într-o grămadă de copii, ca în pădurea fermecată cînd rupi o frunză și se trezesc toți copacii și încep să murmure, e de ajuns ca unul să deștepte întîiul glas. De-abia de-și lăsa pe mînă capul bătrînul pedagog ca să viseze la romantica lui țară, cîntată așa de duios în baladele tipărite în Lesebuch -ul ce-i sta dinainte, și tot visul trebuia să se destrame, toate elfele și cobolzii să dispară, tot ...