Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru D. LOC
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 621 pentru D. LOC.
Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar
... declarației constituționale de revizuire. Erau înscriși pentru a lua cuvântul mai mulți dd. deputați, în număr cam de peste douăzeci, prin urmare desbaterea d-a capul asupra declarației promitea a fi, deși absolut lipsită de interes, însă foarte curioasă, mai cu seamă că lista oratorilor ... numele onorabililor dd. Furculescu, Misail, Cernătescu, Isvoranu, Burileanu, Mărgăritescu e tutti quanti. Cel d-întâi care a luat cuvântul a fost d. Misail. D-sa avea intenția să facă o disertație academică în regulă, să dovedească, precum expusese în exordul cuvântării d-sale, că România a fost înainte mergătoarea civilizației omenirii; astfel d-sa a început cu descălicătoarea și așezarea românilor în țările acestea, a vorbit despre românism în veacul al 12, în al ... veacuri a oratorului; așa că și biuroul și cei de pe bănci pot să[-și] aducă aminte a fi străbătut cu d. Misail veacurile ca prin vis. De unde a început oratorul știau toți, unde s-a oprit nimini nu știe. În vremea ... a ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
... îi arătă Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge. Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună. II Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare, Când soarta din voință-i pe univers a pus, D ... a-nconjurat. A ei urmă-n tot locul rămase însemnată; Dar ațintat străbate, ochiu-i zavisnic cată, Ochește și alege al luminării loc. Amar zâmbește, sună fiarele-apăsătoare, Pune-un picior statornic, gheara-i omorâtoare Sugrumă, desfrânează, doboară, pune foc. V Anii posomorârii, robiei-ndelungate, Gemete, jertfe, sângiuri ... apărător; Serbia-n el cunoaște patria, Dumnezeul; Tu ai deschis Bosforul și tu nalți caduceul Ca să vestească lumii comerciul cel bogat. O, fiică îndurării d-acea cerească rază! Spune-mi: îți era rândul ca lumea să te vază, Sau te-a grăbit acela creștinul împărat? VII Românul ajunsese ... pas. Hotarul ce natura ne-a pus spre apărare Și peste care sila trecu întru călcare Tu ni-l întorci și iară la loc tu îl strămuți. O, zi rară, ce-n veacuri cu anevoie vine! Din ceruri mângâierea să fie ea ca tine. Sau tu ale ei fețe ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... română? Peste zece zile voi avea plăcerea a vă trămite un buchet de mai frumoase flori. Până atunci depun pe acesta la picioarele d-voastre. Brustureni 26 mai Angelica Florineasca, D-lui Onisim Cerențel Am priimit cu o vie plăcere buchetul și mai ales scrisoarea d-tale, adevărat martirolog a bietelor flori. Ce nume, domnul meu! îți iert viorica și lăcrimioara, dară nu mă pot învoi cu ciuboțica cucului ... noastră botanică. Scrie-mi împărțirea florilor în familii, și în care familie e cerențelul și angelica? Mii de bune vorbe! Iași, 5 iunie Onisim Cerențel, D-nei A. Florineasca Ieri timpul era coperit și blând. Cea mai ușoară adiere nu mișca frunzele, am luat în brațe florile d-voastre —cam ostenite de călătorie — și le-am dus în grădinuța mea, unde le pregătisem un așternut de mușchi, dar eram îngrijit gândind ... ryncanthera, cacalia, botryceras, lycopodium, calodracon, curculigo, sprekelia, pothos, hoitzia, cynoglosum, houttuynia, atraphaxis, ornithogalum, tubernoemontana, oxycoccos, embothrium etc., etc. Ce ai zice, doamna mea, când în loc de Angelica, nașul d-voastre v-ar fi dat nume de escholzia sphenogyna sau houttnynia? dar învățații nu vor să știe ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... Momente, schițe, amintiri , 1908. Am fost alaltăieri la castelul „Iulia Hasdeu" de la Cîmpina unde am petrecut o zi nespus de încîntătoare, ospătat de d. și d-na Hasdeu părinții proprietarei. Această minunată clădire a fost ridicată în trei ani, fără nici un studiu sau plan prealabil, ci numai și ... Hasdeu" e cu totul d303ebit: un amestec de grandseigneur, naiv, savant, patriarh bătrîn și tînăr artist. Atmosfera întreagă e plină de bunătate — bunătatea însăși, d-na Hasdeu — și plină de scîntei de spirit — spiritul însuși, d. Hasdeu, — plină de frumusețe — amîndoi soții frumoși, prin frumusețea supremă a părului alb. O așa ospitalitate e o mare favoare, o ... mi-a venit In cap să fac vreo întrebare. Neam ridicat de la masă și am reintrat In castel. D. și d-na Hasdeu se retrag sâ §e odihnească puțin, Mslndu-mă singur In salonul din stingă. Atunci Încap să cercetez, unul clte unul ... valea Doftanei. E o liniște pătrunzătoare, pe care n-o întrerupe decit lătratul clinilor castelului - - cari își reclamă tainul de hrană și mingiituri de la d ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... dacă ești trist și fumezi, gîndurile cele triste să risipesc ca și fumul de la țigare; dacă n-ai parale, fumezi, te gândești, și pe loc găsești mijlocul d-a le găsi; când nu mai ești iubit, o țigare, două, trei, patru, și tortura amorului să schimbă în senin și liniște. După ... răi. Am băgat de seamă însă că cei cu viții, dacă au și ceva bun în ei, acest bun îl ascund cu îngrijire, de teamă d-a nu fi concurați în ce le-a mai rămas ca valoare. Astfel, vă previu că eu am avut și am ... te și molipsești. Ea, de la ea însăși, este un adevărat discurs atrăgător. - Să vedem, ce patimă, spune-ne! ziseră ceilalți patru. - Lenea, răspunse cel d-al cincilea. Lenea, care te fură, te moleșește, te descântă și-ți povestește în urechi o mulțime de basme fermecătoare și-ți desfășură înaintea ochilor ... pe pământ, legănându-te în aer cu mult mai dulce decât cum te cleatănă o barcă pe apă. [...] Este vorba de lenea care mă împiedică d ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... din grămadă O fiară, un monstru, o pradă A unui sarcasm infernal: Atât de urât că, văzându-l, N-ai pune pe oameni d-a rândul Cu cel mai hidos animal! Se umflă a scoate cuvântul, Și parcă vuiește mormântul, Răsună un glas din plămâni ... ha, ha! Să vezi atunce O viță ș-un soi Întocmai ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce Cu piatra în noi?.." II Trecu d-abia o lună, Buboșii împreună Acum din nou s-adună În codrul cel spurcat; Dar nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal ... Prin târguri și prin sate, Cu ape-nveninate, Ea țările răzbate, Puțin i-a mai rămas! Priviți-o cum pătrunde În turnurile unde D-abia se mai ascunde Seniorul tremurând; Bordeiul și palatul, Săracul și bogatul, Opinca și-mpăratul O vor simți pe rând! Atunci din voi oricare Va ... fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!.. III Poporul înconjoară pădurea fără veste Și-i pune foc: Leproșii pân' la unul, bărbați, copii, neveste, Au ars pe loc. Memoria lor însă p-o lespede funebră D ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... în literatură; căutați de vă obicinuiți cu dânsele, căci poate, pe venitor, vă voi face plăcerea a vă mai da și alte producțiuni d-ale geniului din Pitești. Iată d-astă dată acea despre care am vorbit: COCURI ȘI RĂSCOCURI Această pernicioasă șl ridiculă coaffură, diformă cele mai simpatice și gracioase mine feminene june, representândule ... literară [Desigur, știți ce va să zică...] Desigur, știți ce va să zică un autor de predilecțiune; asemenea nu mai încape îndoială că fiecare dintre d-voastre are unul. D-ta, iubite cititor, ai pe Aristotele; vecinul d-tale are pe Voltaire; amicul d-tale, pe Racine; fratele vecinului, pe Lesage; nepotul său, pe Alfred de Musset; vărul lui, pe Dante... D-ta, amabile cititore, ai pe Lamartine; verișoara d-tale are pe Petrarca, și fiie-sa, pe d-na de StaĂ«l... și așa mai încolo. Fiecine, deci, își are autor de predilecțiune pe câte unul din cei trecuți la lista ființelor escepționali ... său a fi liberali sau democrați. Da! Mirabeau si Rochefort au avut fiecare titule nobili, și aceasta nu i-a împiedicat d ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul național
... nemerită, pe care ne facem o plăcere a o comunica cititorilor.â€� Încă una: “S-a sfârșit! Ce credeau, oare, d-na R. și d-nul M.? Trebuia să li se taie odată tendințele de preponderanță și pretențiunile bănești ! Putem asigura că nu vor mai fi angajați estimp. Atât mai ... pierde... sunt și alții, tot de aceeași valoare, dacă nu mai mare, și se mulțumesc cu situațiunea legală și cu partea regulată de societari. Așa, d-nul I. , d-nul N. etc.â€� Și de acest fel, zecimi de notițe intermitente, din care răsuflă orice-ați pofti, afară de iubirea de teatru și de ... a-și răcori dorul de mai bine discutând teorii, precizând dorințe, întrevăzând mijloace de urcare pentru scena țării lor. La noi, marii judecători laudă pe d-ra Y., ca să facă plăcere d-lui X.; ocărăsc pe d. M. și pe d-na R., ca să facă pe gustul cutărui membru din comitet, ori d-lui director, supărați câteva minute; înalță la ceruri pe comicul A., deși toată iarna nu i-au dăruit două rânduri de meritată laudă ... ...
Ion Luca Caragiale - Antologie...
... cum m-așteptam, destul de încântat de specimenul meu... — Ei! mi-a zis; în genul ăsta, am mult mai picante. — Tocmai d-aceea doresc să văd și eu mai de aproape colecția d-tale și, dacă-mi permiți, să copiez câteva... — Bucuros, îmi răspunse el; trebuie însă să te ajut, fiindcă d-tale, mai puțin cunoscător în materie, ți-ar veni greu să faci repede o bună selecție din atâtea pachete. — Domnul meu — îl întreb ... a deveni mamă. Ia bine seama! Luxul și devergondajul atâtor femei de această tristă speță au aruncat pe mulți mânuitori de bani publici, naivi ca d-ta, în brațele prăpastiei dezonoarei! Mi-am împlinit misiunea în conștiință. Rămâne ca d-ta, tânăr luminat, înainte de a face pasul fatal, să avizezi cu perspicacitate. (iscălit) Un binevoitor matur. * Stimate domnule, d-ta muncești la țară pe ploaie și pe arșiță, asudând ca un biet hamal; iar consoarta d-tale îi trage la Franțișbat checocuri apilpisite cu baronii cu pinteni, și pe urmă, noaptea pe lună, în otomobil, sus la munte... Să vă dea ... așezi seara în pat nu te supără mândrele coarne cu care te-mpodobește iubita soție, Smărăndița, cu colaborarea atât de stăruitoare a bravului ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... fumegândă acum sunt volvoare, Nume, suvenire din ceruri le pier. Se-nchide empireul. Ca fulgerul străluce Un gladiu de flăcări ce ține Mihael, Ce miriade d-angeli comandă și conduce, Și pacea le anunță prea blândul Gabriel. "Cu tremur și teroare să stăm pe loc, cu frică, La toți atențiune! Căzutul e Satan!" Satan! răsună cerul, Satan! se nalță, pică Satan! din sferă-n sferă, și-n haos urlă â ... nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric în mijlocul de foc, Vârteje de fum negru rotează în tăcere; Zdrobiți abia demonii se-ntorc, își cată loc. Și ce loc să-și mai afle? în locul de durere, În locul din afară și unde nu ajung Nici pace, nici repaos, nici semne de tăcere: Exotic ... ar lua unime în loc de măsurare O rază de la soare și până la pământ, D-aci până la ceruri e mare depărtare! Unimi d-astă măsură nenumărate sânt. Sau cât este din centrul al centrelor tăriei Și până peste polul și cel mai depărtat, De șapte ori atâta principiul ... de lunga lor cădere, De trăsnetele juste pătrunși și sfâșiați, Încep să mișuiască în vasta încăpere, Într-un noroi de flăcări de tot desfigurați. Jurați ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... TIPĂTESCU: Firește... PRISTANDA: Și la mine, coane Fănică, să trăiți! greu de tot... Ce să zici? Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te și tu de domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii ... și apuc pe maidan ca să ies la bariera „Unirii". Când dau să trec maidanul, văz lumină la ferestrele de din dos ale lui d. Nae Cațavencu, și ferestrele vraiște. Ulucile înalte... dacă te sui pe uluci, poți intra pe fereastră în casă. Eu, cu gândul la datorie, ce-mi ... Ei, ce? PRISTANDA: Jucaseră stos[1]. TIPĂTESCU: Cine era? PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, Popescu, popa Pripici... TIPĂTESCU: Și popa? PRISTANDA: Da, popa și d. Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr. Jocul era pe isprăvite... și fumărie de tutun... ișea pe fereastră ca de la vapor. Mai ... dau eu voturi. PRISTANDA: Da' să vedeți ce s-a-ntâmplat... coane Fănică. Din vorbă-n vorbă, Cațavencu zice: „Mă prinz cu d-voastră că o să voteze cu noi cine cu gândul nu gândiți, unul pe care contează bampirul — și acolo, pardon, tot bampir vă zicea ...