Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CONDIȚIA SĂ
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 83 pentru CU CONDIȚIA SĂ.
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... simțire estetică și de pătrundere obiectivă, este greu să răspunzi la această întrebare. Căci, presupunând că ți-a rămas acea olecuță: ești antitendenționist, să zicem — nu crez să aprinzi focul cu Le Tartuffe și cu Divina Comedie pentru ca să te delectezi la gura sobei cu volumul simpaticului academic d. A. Naum; — sau ești tendenționist, — sper, pentru d-ta, că în rafturile bibliotecii, alături de odele proletare ... trimite măcar o rază de căldură și de lumină. Da, dar piramida stă și va sta; iar insecta va muri, însă trăiește. Așa e și cu opera de artă. Ea trebuie să trăiască, să vieze, și, ca toate ființele[,] va avea și ea o durată în timp. Nu am putea, cu toate ascea, să ducem prea departe comparația aceasta, fiindcă ne-am lovi de o deosebire mare care există între ființa propriu zisă și ființa operă de artă. E ... latentă: pentru ca să devie patentă, trebuie concursul unei inteligențe, unei priceperi și judecăți ale altuia. Într-un sâmbure viața stă ascunsă vreme îndelungată, pândind, cu o răbdare mai presus de multe încercări, condiția exterioară propice pentru ca să țâșnească la lumină, să
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... ce le numim frumoase. Dar greutata este uneori un îndemn mai mult pentru încercare, și tocmai când nu există încă siguranța principiilor, stabilirea lor este cu atât mai de trebuință. Și mai întâi să căutăm a ne înțelege asupra părții celei mai puțin contestate din meritul literar al d-lui Caragiale care ne pare a fi ... culturei moderne. Conul Leonida citește jurnale, explică nevestei sale esența republicei cum o pricepe el, valoarea lui "Galibardi" și teoria halucinațiilor. Jupân Dumitrache, cherestegiul, caută să înțeleagă în convorbiri cu ipistatul Nae Ipingescu ce este "sufragiul universal", este pătruns de demnitatea gardei civice și primește de la Rică Venturiano deslușiri asupra suveranității poporului; iar cocoana ... la percepție vrea să scape de dureri după sistemul lui Mattei; Mița Baston jură pe statua libertății din Ploiești și ipistatul Carnavalului pune un "potrabac" cu muzică la "lotărie". Ziaristul Nae Cațavencu și advocatul Farfuridi fac discursuri electorale asupra progresului economic și revizuirii constituționale; Dandanache își susține dreptul la deputăție prin ... au cam schimbat și oamenii. Radicalii teroriști din Franța de atunci își executau dorințele lor prin sânge, și în contra lor a trebuit să
Panait Istrati - Chira Chiralina
... că nu vrea să-și strige pe acoperișuri numele, țara și numărul dinților care îi lipsesc, nu e decât o haimana?... Ei bine, eu vreau să fiu prietenul acestei haimanale! Și sunt foarte fericit de asta.â€� Adrian își continuă mașinal plimbarea, odată cu critica mintală a celor ce-i spusese mamă-sa; și totul îi păru absurd: “Și povestea asta cu însurătoarea? N-am decât optsprezece ani și ea se gândește să-mi arunce o neroadă în spinare, o neroadă sau poate o puioasă, care să mă copleșească cu dragostea ei și să facă din odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre ... Ce zici? O să fie ca și celelalte dăți: dacă mor o să pierzi zece lei. Și negustorul zgârcit, dar cunoscător la oameni, acorda creditul cu o strângere de mână seacă, cum îi era și viața. Afară, cu
... înțelegeai ce-ți comandă oamenii. Nu ții minte că alaltăieri ai turnat o supă în pălăria unui mușteriu pusă pe masă? Dacă nu eram eu să mă pui pentru tine te dedea madama afară. VICTOR ( ascultă tirada indiferent; merge la dulap, ia peria și începe să curețe hainele ) Da. ( Apoi merge să șează pe scaunul cu pălăria ca să șteargă hainele șezând. ) LIZA ( desperată, oprindu-l ): Ce faci? Ce faci? ( ÎI oprește să strivească de tot pălăria, trăgându-l repede de mână. ) VICTOR: Nu vezi ce fac? periez hainele dobitocului de colo! Ce nesuferit pasajer! De-ar pleca ... vrei să mă pierzi, monseniore! Ai insomnie, iată leacul; însă ia seama; cu un praf, adormi bine peste un ceas, și apoi te deștepți singur; cu două prafuri adormi și mai bine peste o jumătate de ceas, dar trebuiești deșteptat de altcineva cu fricțiuni și duș de apă rece; cu trei, adormi în zece minute ( sinistru ) dar nimini, cu nimic nu te mai poate deștepta..." Fii binecuvântat, omule, i-am zis... ( cu hotărâre. ) Da! Când fatalitatea ne împinge, cată să mergem înainte. Da! Trebuie să sfârșesc astăzi ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... reci și străini. Totuși, a doua oară ea-i reproșa că depășise măsura dincoace, se dovedise acum prea îndrăzneț și exuberant, oricât vrusese să acopere buna lui dispoziție cu zarva cu care izbutise să întețească între fetele de față, ce-i făceau curte asiduă. A propos de fete, donna Alba îl îndemna cu un straniu persiflaj să-și aleagă una din ele, era curioasă să-i afle gustul, altfel i-ar fi indicat-o chiar dânsa. Dar găsea necesar, "vorbind serios", ca el să se însoare. îl sfătuia să reflecteze mai adânc la asta; ea însăși și-ar fi simțit conștiința ușurată, dacă el ar fi fost însurat. Pe tema însurătorii lui, corespondența ținea ... se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări de nesiguranță, pe care o descrie cu atâta vervă în rândurile ei săltărețe, cu atâta luciditate, cu atâta rece voluptate, cu atâta sadism? Donna Alba se complăcea în această nesiguranță fără îndoială, totuși aș fi dorit o confirmare deplină, aș fi vrut ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... o declarație de principii făcută după douăzeci și cinci de ani de existență a unei reviste importante și deci el capătă o însemnătate cu totul disproporțională cu valoarea lui intrinsecă. Având deci în vedere condițiunile excepționale în care apare articolul, e evident că trebuie să răspundem și să răspundem chiar pe larg. Să răspundem! Ușor de zis! Dar cum să răspunzi la acest articol care începe cu combaterea idealurilor sociale în artă și sfârșește cu o declarație melancolică, că d-sa, dl Philippide, s-a deziluzionat de spiritul d-sale, iar la mijloc se vorbește de netrebnicia idealurilor ... pe copii să lase școala și să sară în capul părinților, nu le-am dat în mână, în loc de regula de trei, cărți unde să învețe cum să arunce bombele de dinamită, să fie leneși și obraznici, împodobindu-se cu nume false, unde să învețe că D-zeu a făcut lumea rău și că noi, oamenii, o putem cârpi mai bine?" Mai departe vorbește dl Philippide de ... laudele ce-și adresează dl Philippide d-sale și prietenilor d-sale. Se înțelege, e foarte merituos din partea d-sale că învață pe copii cu frica lui Dumnezeu și a părinților, ...
... vremea...) Câteva... stai la îndoială. Iată una pe care vrei s-o citești de zece ani și nu știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante, cu două. De la o vreme observi că ți-ai pierdut forța de inhibiție, și crucile duble devin tot mai dese. Atunci, pe cele ,,câteva mai ... măsuța de alături, ca să-ți rămână spiritul absolut liber de corp și de griji, și lectura catalogului, cu toată atenția, ca să nu treci cu vederea nici o carte -- se poate imagina voluptate mai esențială? Dicționarul -- pentru momentele când spiritul vrea să ia contact mai concret cu lumea realităților în sine. După un instrument de teslărie, o pasăre (uneori ai și figura alături; păsările din dicționare au întotdeauna mutra mirată și comică ... lui. Decadența Greciei. Antipodul ,,bestiei blonde". ,, L'homme, ivre d'une ombre qui passe, porte toujours le châtiment d'avoir voulu changer de place..." Mulțumit cu puțin, ca să poată suporta viața... Indulgent cu ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... următoarele rânduri scrise cu litere mari: Subsemnatul, cu toată stima aduc la cunoștința onorabilului public că am deschis o locantă de lux la băile Slănicului cu bucătărie franceză sau română, după gust. Vinațuri străine și indigene cu prețuri moderate. Serviciu prompt și regulat. Table d hĂ´te în fiecare zi sau prânz Å• la carte, după voință. La abonamentele cu luna se fac reduceri. Ce idee! zise Peruzescu, lovindu-se cu mâna peste frunte. La Slănic!... La Slănic!... La băi în țara mea! Acolo-i dă mers. Un viitor om mare trebuie să-și cunoască țara. Ș-apoi, he! he! Acolo o să lenvârtim!... Zis și făcut. Bagajul nu era greu de alcătuit. Cât era pe dânsul, un paltonaș subțire pe deasupra și o pălărie de paie pusă ... pe umăr; — Mă rog de iertare! zise domnul cel gros c-un glas care parcă-i ieșea din fundul pântecelui. Nu te mai osteni să cauți birjă. Am eu loc la mine în trăsură. Numai dinainte, dacă nu te superi, fiindcă dinapoi ședem noi doi, nevasta și cu mine. — Prea bine, răspunse Peruzescu, mulțămit de-a intra în tovărășie; însă cu o condiție ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor lipsi, mai ales ei, conștient ori instinctiv, să urmeze cu scumpătate lapidarele povețe ale ilustrului florentin, pe cari le ponigresc pe față, urmând și-n aceasta tot o povață a lui. Cine oare ... asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât orice morală și milă. Autorii acestor produceri sunt gânditori puțin mai rasăriți din mulțimea cu care a umplut Dumnezeu lumea. Ei, cu un chip mai deosebit și mai interesant, pot să spună adevăruri mărunte, fărămituri de adevăruri mari, și fac astfel omenirii, incapabile să priceapă de-a dreptul un geniu, serviciul de tâlmaci. În comerțul intelectual al speței, ei se-nsărcinează să joace între marii cugetători și publicul cel mare rolul micilor debitanți stabili sau ambulanți, după capitălașul lor, după tarabă sau tolbă — carte, cărticică, revistă ... mușteriului mic: să torturezepe micul debitant... Și ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... frumoase din târg. De îndată ce se auziră clopotele cailor, slugile ieșiră toate, ca de obicei, întru întâmpinarea boierului. Când îl văzură singur, fără vizitiu, cu fața înnorată, nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci se apucară să deshame caii întăcere și să ia lucrurile din trăsură. El, cu o șubă până în pământ, peste care era încins cu cureaua de la revolver, urcă scările, intră în sală, unde îlaștepta fetița cu bona, pe care se făcu că nici nu le vede, apoitrecu în seră, unde răsturnă vreo două-trei glastre cu flori, după aceea în sufragerie, apoi iar înapoi, până ce dete cuochii de nevastă-sa: — Da' ce, nu-i nimeni în casa asta? Tincuța ... pe cine ai mai învățat, nu pe mine. Feciorul aștepta. — Adu-mi, băiete, pantofii. Tincuța se uită la dânsul, de sus în jos, fără să zică nimic; apoi luă fata de mână și voi să treacă într-altă odaie. Elchemă fata înapoi: — Zoițico, să stai aici. Fata nu prea vrea. Mamă-sa o ruga binișor să rămână. Ea rămase, dar fără voie. — Nu vrei să stai cu tata? încercă el să zică, cu
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... 8 XV Partea întâi I Oamenii care au ieșit la rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au ... strâng, privescîncă o dată la el, își aduc aminte de bunele răposatului și îl petrecla groapă cu un frumos și creștinesc: " Dumnezeu să-l ierte ". Să zicem și noi, Dumnezeu să ierte trecutul! Însă, ca vecinii și rudele, să luăm aminte ce a avut bun răposatul. Suntem de ieri; putem încă să ne amintim câteva din obiceiurile copilăriei noastre, obiceiuri ce nu vor trece la copiii noștri...Adevărat, avem inimă moldovenească, dar am fost copii în doi ... o logogrifă; și ne-au prefăcut pe noi, românii ardeleni, moldoveni șibucureșteni, în Trisotinii și Vadiușii veacului al XIX-lea. Dumnezeu își va face milă ...