Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU ȚINTE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 159 pentru CU ȚINTE.
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
... Ion Luca Caragiale - Om cu noroc Om cu noroc de Ion Luca Caragiale Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată câștigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. Cu atâtea calități trebuia să reușească în lupta pentru viață: invidioșii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i. Odată, în vremea primei sale căsnicii, el avea o mare întreprindere publică, - aceea a ... sticla curată... vreme dulce și lună plină... zece trăsuri mergând la pas și banda roșiorilor cântând un marș triumfal în frunte - de neuitat. Familia Guvidi cu nașul ne-a condus la gară. Ne-am suit în vagon cu toții, după ce am mulțumit gazdelor și îndeosebi doamnei, care făcuse onorurile cu grația ei obișnuită etc. N... care n-avea ca noi treaă, a rămas pentru o noapte la Moara-de-Piatră. Guvidi, așteptat a ... zi negreșit în orașul P... unde-l chemau niște afaceri urgente, a rămas în gară să apuce trenul ce venea din București și cu ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor ... c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese ... săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat ... plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor ... c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese ... săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat ... plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... nepipăit; Dar pune-l în mișcare, și linia se-ntinde, Și linia-ți dă totul: deci, totul e-ntr-un punct. Natura, firmamente, sistemele solare, Cu toate câte-n ele și printre ele sunt, Cu-ncetul se dezvoltă din puncturi ce se mișcă, Din puncturi ce se mișcă plecând din Dumnezeu. Din Dumnezeu plecate, și ele-s infinite: Un punct ... leneș; o umbră de impuls; Dar când se redeșteaptă, mijește-n peatră mușchiul, Iar de la mușchi la Spirit — se-ntinde scara-n timp. Cu cât voința este mai forte, mai călită, Cu-atâta se iuțește s-ajungă mai curând, Căci orice punct se-ntoarce pe sânu-Mi: să se-nșire În salba de luceferi un nou mărgăritar ... numai forță. Se-nșeală amândoi. Poetul singur știe, extaticul prin care În jos zâmbește cerul, pământul plânge-n sus; Și el, plăpândă harpă, vibrează totodată Cu Dumnezeu-iubirea și cu iubirea-om... Un cântec, numai unul și cel mai de pe urmă, Voind să-l smulg din mine, îl azvârlii în cer; Și ca să ... fugarul, zburat-am după dânsul: Văzui eternitatea... De ce m-am mai întors? De ce? Căci fiecărui e dată o solie. Mai are pân’ la țintă
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... să ne vedem sănătoși infiniților mari și mici. Fiecare din noi înfășura în batiste și ziare d-ale gurii pe o zi. Și astfel, unii cu brânză și pâine, alții cu ouă fierte și smochine, alții cu portocale și sardele, iar Trubadurul cu o năstrapă, moștenită de la bunică-sa, ne întâlneam pe treptele Academiii, în fața statuii lui Mihai Viteazul. Destul era să zică unul din noi ... pe deplin înțelese, să nască aceeași convingere ca și în voi. Eu înțeleg, rând pe rând, tot ce-mi spuneți despre Auguste Comte; am citit cu voi aceleași comentarii, nu schimb nimic din toate argumentele - aș putea să le repet chiar cu aceleași cuvinte, ce dovezi pot să vă dau că le înțeleg? - și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la ... pielea lustruită a obrajilor lui se resfirau, ca o rețea vânătă, firele vinelor. Gura mică, cu niște buze subțiate, ca un arc tras cu creionul pe hârtie albă. Ochii verzi dormitau supt pleoapele moleșite, și părul negru i-atârna în talaji ...
... c-o cerneală cleioasă și oțetită. În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de note marginale scrise foarte mic și legat în pergament; îl aruncă cu nemulțumire peste o claie de cărți și-și netezi barba cu expresia unei profunde neîndestulări cu sine însuși. Moș Iosif avea un defect foarte mare. Cu o măiestrie rară el știa să se înșele pe sine însuși. Toate dezlegările pe care i le-nsufla mintea lui sănătoasă și ageră el gândea ... plăcerea fiecărui din centrele sale în aceeași măsură, fiecare zice că numai pentru el, și drept, căci el e tot în lume, dacă ar muri cu desăvârșire, lumea ar fi moartă pentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, după părerea lui, să fie în legătură cu o stea. Căci de ce nu sunt toți oamenii înțelepți și mari, gândea el, căci altfel sunt toți tot asemenea? Prin aceea se deosebesc pentru ... a caracterului său sufletesc era acuma, la bătrânețe, rădăcina unei nemulțumiri pe care el nu știa să ș-o explice. Oricând venea în contact cu vun om tânăr de care se lipise ideile Apusului, el se simțea lovit de o lume cu ...
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... Chitila. Noi, regretând locomotivele, reintrăm în ordinea zilei. D. STANCU BECHEANU , lipscan: Domnilor, pe când vorbeau onor. preopinenți, amicul meu, nenea Ghiță Pencovici, îmi dedea cu cotul. (Râsete.) Puteți râde, domnilor! no să-mi măsor eu la bătrânețe vorbele cu santimetru... Îi știu pe toți ce cumaș [2] sunt; materia asta o cunosc, slava Domnului! nu mi-e rușine! Țara asta vrea profteționism — nu ... n-are supărare, noi am cerut; dv. ce dați? (Aplauze.) D. STAROSTE al birjarilor, un adevărat pravoslavnic în materie economică, biciuind liber-schimbismul, compară congresul cu a cincea roata la căruță. La imputarea ce i s-a făcut că e liber-schimbist, amintește proverbul cu capra și oaia; la imputarea că n-a luat bărbătește inițiativa unei mișcări mari a corporațiunii sale, zice: bate șaua să ... într-un colț și fumează. Zgomotul continuă.) D. TEODORESCU , franzelar, un om copt, caută a potoli focul adunării: Domnilor, stați! aci nu e cu lopata! Cine a luat cuvântul? Ce am venitără să facem aici? gogoși? D. N. MÂNDREA , fabrica de cizme Filaret, cu
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... mă duc să o găsescâ€�. Atunci tatăl lăcrimând Au împlinit voia lui; Și bravul meu domnișor De porneală se găti: Peste trup s-au înarmat Cu cămașă de oțel, Pe cap cu coif cu zebre, Peste coapsă s-au încins Cu paloș de mare preț, Și pe spate aruncă Arc și tulbă cu săgeți, Iar pe piept și-au agățat O platoșă de argint Pe care săpat era: “Ori să mor, ori să găsesc Amata ursita meaâ ... picioare pintenog, În frunte având o stea, Iar din nări foc slobozind. Deci agățând la oblânc Buzduganul de oțel, Chiar ca vântul s-au pornit Cu ai săi aleși oșteni Peste munți și peste văi; Și nu puțini au ucis Cu vânoasa mâna sa, Hoți cumpliți și groaznici urși Ce în calea lui ieșea. Dar, în sfârșit, ajungând La codri merei, pustii, Au strigat: “Noroc ... Pe unde fusese ochi, Gură, nasuri și urechi. Deci Bogdan, bun sănătos, Pân’ la munte au ajuns, Al cărui vârf trecea Peste nourii ușori, Iar cu temelia sa Pân-în al mărilor fund. Deci soarele au apus După muntele înalt, Și stelele începu Să clipească în senin Ca niște de aur ...
... nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge însă o romanță, cântată înfocat, cu zdrăngăn surd de ghitară, și bĂ©bĂ©-ul se preface în grande amoureuse: cu ochii dilatați, cu gura întredeschisă, cu pumnii strânși, Popi privea pe Spyros. Totuși nu în brațele cântărețului cade frumoasa carfiotă. Ea e constantinistă: cântărețul, venizelist. Cântărețul, domnul Spyros Valaginos, un refugiat ... ca elev al școlii franceze din Atena, dă peste o revoluție răsturnarea regelui Oton. Zito i Elefteria! Zito i Dimocratia! Muzici. Marseilleze pocite. Soldați beți. Cu zece ani înainte, Edmond About se făcuse celebru cu pamfletul lui despre Grecia contemporană. About incarna, în sumara lui satiră burgheză, reacția contra filoelenismului romantic. Cartea e plină cu ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
... un, semn opresc trăsura: Tăcut mă sui. Alt semn mai fac, Plecăm făr-a deschide gura. Birjarul, eu și caii tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace ... tânăr c-o față de martir. Privire mai senină și mai pătrunzătoare, Mai multă bunătate pe-o buză zâmbitoare, O frunte mai măreață, pe care cu fiori Privești un cer cu raze și totuși plin de nori, O față mai cu farmec, o față mai oglindă De-naltă cugetare și de simțire blândă, Și totul gingaș, palid, electro-străveziu... Eu n-am văzut-o-n viață ... Tatălui cuvânt S-aduc o viață nouă M-a pogorât, ca rouă Din stele pe pământ, Căzui mâhnit pe pălămidă, Căzui pe frunză cu omidă, Căzui pe buruieni cu spini, Și roua cea dumnezeiască Din bălării făcu să crească Lămâi și rodii și măslini! Acuma pentr-a doua oară Din ceruri Tatăl ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif
... Ideal Poveste Rozele Singur (Te simți mai singur astă-sară) (1898) Învins! Pribeagul E mult de-atunci... Visul Acolo Romanța Toamnă (Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli) Salcâmul Cântec Nucul Fulgii Cântec Vechi Din Paris Un cântec Dedicație Pasteluri E secetă, și de căldură... Prin sat aleargă paparude... Tresari din somn ... șatre albe... Coboară seara pe câmpie... Trece-n sus, pe plai în sus... Pe câmpie nici un zgomot... Mergeam în întuneric și fără nici o țintă Grădina morții Cârlova Gorunul lui Horia Doi prieteni Șincai Cântec de leagăn Sonet modern Somnul lui Corbea O viață Unui tânăr Tălăngi Primăverii Liniște Pomul ... 1904) Terține Icoane din Carpați Un șuier lung — gem osii ferecate... Stă Caraimanu-nnegurat... Fânu-i strâns, și de pe luncă... Din culmea vârfului cu dor... Este ceasul când truditul... Doina Ciobănașul Cu fruntea-n mâna albă... Jos, între care... La gura peșterii Fantastic norii se-nveșmântă... Dar soarele coboară-n asfințit Pe deal (1903) Lebăda (1902) Copil ... Fata crîșmarului Nu este-așa? (de Paul Verlaine ) Amorul sfărâmat (de Paul Verlaine ) Colocviu sentimental (de Paul Verlaine ) În surdină (de Paul Verlaine ) În colaborare cu ...