Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COPAC

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 359 pentru COPAC.

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

Constantin Negruzzi - Sobieski şi românii Sobieski și românii de Constantin Negruzzi Fără N.B. a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame. Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă, e acea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntași ofițeri sunt hatmanii Iablonovski și Potoțki, și cel din mijlocul lor însuși Ion Sobiețki, regele Poloniei. Și cum ...

 

Emil Gârleanu - Bătrânii

Emil Gârleanu - Bătrânii Bătrânii de Emil Gârleanu Cucoana Casuca a pornit la o rubedenie, tocmai la Hârlău, luând și pe fiica dumisale, Anghelina, fată frumoasă, cu fața plină de voioșia celor 17 ani de copilărie; boierul Toader Racliș, soțul coanei Casuca, a rămas singur, cuc, în toată casa. Să-i treacă de urât, stă toată ziua, și chiar mănâncă, dimpreună cu boierul Gavrilă, căruia și lui îi plecase feciorul și soția la moșie, chemați de trebi și muncă. Și iată-i pe amândoi, față în față, la masa din sufrageria încăpătoare, pe a căreia ferești deschise străbate, în șopot dulce, freamătul livezii. Singuraticii au mâncat. Pe fața albă de olandă, pe care florile țesute strălucesc ca fulgii de omăt pe o pojghiță de gheață, resturile mâncării stau în farfurii de porțelan stropit cu flori albastre. Dinaintea boierului Toader se ridică o grămăjoară de fărmături. Dânsul, când vorbește la masă, sfarmă pâinea și o adună la un loc; obiceiul acesta e bucuria păsărilor din ogradă. La începutul căsniciei, cucoana Casuca, îndată ce vedea că degetele cuconului Toader încep să frământe miezul, îi apuca mâna și i-o ținea strânsă ca într-un clește. Într- ...

 

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...

 

Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte

Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toți vracii și vrăjitorii, pe la toate babele și cititori de stele, și toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis și­i zise: - Rugăciunea voastră am auzit-o și vei face un copil cum nu se va mai afla pe fața pământului. Mâine să se ducă împăratul, bărbatul tău, cu undița la gârlă, și peștele ce va prinde să-l gătești cu mâna ta și să-l mâncați. Nu se făcuse încă bine ziuă și împărăteasa se duse la împăratul și-l sculă zicându­i: - Împărate! scoală c-a sosit alba în sat. - Dar asta, răspunse împăratul, ce ai astăzi să mă scoli așa de noapte; nu care cumva vrăjmașii au călcat hotarele împărăției mele? - Din mila lui Dumnezeu, de nici unele ca astea n- ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis...

Ştefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis... Mi-e dor de-un vis... de Ștefan Octavian Iosif Mi-e dor de-un vis așa curat Și alb ca albul de hermină, Să râd ca florile-n lumină, Să uit că ros e de vermină Copacul vieții scuturat... Mi-e dor de tine, cea de ieri, Și iar visez că sunt cu tine... Și-atât de bine și senin e Când visul vine să m-aline Cu dulci și line mângâieri!... Visez că zâmbetu-ți divin În cale iarăși luminează-mi, Că iar la pieptu-mi vii să-ți razămi Căpșorul scump, și-adormi în pază-mi Ca-n vremile ce nu mai vin... Visez... dar visurile pier Curând, ca flori de brumă-atinse, Iar visul meu din urmă stins e... Cu brațe-ntinse-n gol și-nvinse, Drag vis de ieri, în van te cer! Și fără tine, viața mi-i Deșartă ca un țărm de mare, Pe care eu te chem din zare Și caut dus de se năzare Vreun semn pe apele pustii... Te chem și zi, și noapte, dar Tu nu-mi auzi în veci chemarea... Și nu-i mai fioroasă marea În zbuciumarea ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Se-ntorc iar zilele noroase

Ştefan Octavian Iosif - Se-ntorc iar zilele noroase Se-ntorc iar zilele noroase... de Ștefan Octavian Iosif Se-ntorc iar zilele noroase, Cu negurile somnoroase, Și-amurgurile timpurii — Vin diminețile urâte Și nopțile posomorâte Și lungi, și negre, și pustii... Copacii, despuiați și jilavi Și triști ca cerșetorii schilavi, Gem biciuiți de vânt și ploi — Podoaba lor de-odinioară O zdreanță putredă-i ce zboară Și-i tăvălită în noroi... Veni-vor zilele senine, Vor râde florile-n grădine Sub arcul cerului senin... Veni-vor toate iar, știu bine... Ci eu, cu toamna care vine, M-aș duce, ca să nu mai

 

Ștefan Octavian Iosif - Vedenia

Ştefan Octavian Iosif - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să-mi spui, Minune de copilă dalbă, Pe seama cui speli pînza albă ?... ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Wagnerism

Ştefan Octavian Iosif - Wagnerism Wagnerism de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție Azi dimineață Cișmigiul părea un parc de vechiu castel Și, ca un rege singuratec, eu singur mă plimbam prin el. Treceam cu mânile la spate tăcut, pe-aleele pustii, Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătând ușor. Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cânte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil d-asupra negrelor boschete, Un plop s-alintă-n neastâmpăr, bătând din mii de castagnete. Un teiu stufos ca un Dinicu, s-a deșteptat acum și el . Și amoroso plânge-n umbră cu nota lui de violoncel. Privindu-se ca-ntr-o oglindă în luciul apei liniștite, Din harfe sălciile cântă ca niște fete despletite. Alăturea, ursuz, platanul, mâncat și găurit de ploi, Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. Tresare ca din altă lume, mișcându-și foile ei late, Și, la răstimpuri, sgomotoasă din talgere catalpa bate. Se întregește simfonia și tot mai veselă devine, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica

Ştefan Octavian Iosif - Zmeoaica Zmeoaica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ! — N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă ! Aruncă năframa cea scumpă-napoi, Să crească un codru năstrușnic de-aramă : Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci, Noi fi-vom departe, departe de-aci ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — ...

 

Alecu Donici - Turma și câinele

Alecu Donici - Turma şi câinele Turma și câinele de Alecu Donici Am să vă spun de-o turmă și cele întâmplate La stână; dar întâi vreau să vă amintesc Că binele și răul, prin lupte ne-ncetate, O lume cârmuiesc. Că element, om, fiară, ființi nenumărate, Prin lupte se nutresc, Că oaia și cu capra, deși sunt o făptură, Nu sunt de o natură. Oaia, precum o știți, E blândă-ascultătoare, Iar capra-i șugubeață, și nu vă îndoiți Că-i și cam săritoare. Deci la o turmă bună, unde era oi mii Și capre două, trii, S-au auzit odată O ceartă prea ciudată, Căci oile ziceau Cam astfel între ele, Zbierând mereu: — Voi, caprelor, în turmă sunteți niște lichele; De ce dar ne conduceți ș-adese ne purtați? Prin curături, ogoare, voi faceți stricăciune, Voi despoiați copacii, pe garduri vă-agățați, Iar noi pățim rușine; Și oare nu-i mai bine Să aveți voi turma voastră și singure să fiți? — Nu — zise lor dulăul — voi, oilor, nu știți Că lupul totdeauna din turmă dijmuiește Și turma fără capre mai greu o risipește? Iar unde-s frunte ele, eu încă am un dar: Păzindu- ...

 

Alecu Donici - Ursul butnar

Alecu Donici - Ursul butnar Ursul butnar de Alecu Donici Un urs văzând pe-un pădurar De meserie cam butnar Cum cercuri îndoiește Și în avut sporește; A socotit să-ncerce și el ăst meșteșug. La cercuri trebui strung Și alte cuviințe, Dar ursului ce-i pasă de practice științe: El are lăbi, putere, el vrea neapărat; Iar voia câte fapte pe lume n-a lucrat. Acum răsună codrul! Tot ce-i nuia mai groasă, Din rădăcină-i scoasă; Trăsnesc, plesnesc copaci, în lăbi de urs mereu, Dar lucrul mergea greu. Văzând așa ursachi la pădurar aleargă, Încât sta gata omul asupra lui să meargă. "Ascultă-mă, vecine! Ian nu te ațoșa, -- I-a zis degrabă ursul, căci vorba nu-i așa. Eu am venit cu pace și-ți fac o întrebare: Tu-ndoi la cercuri bine, apoi de ce eu, care Acum de două zile muncesc necontenit, Mulțime de pădure în labă-mi se sfărmară, Făcându-o ciurcele, să-ncarci tu mii de cară, Și nici un cerc n-am îndoit. Spune-mi de este oare Vreun secret ascuns?" — Așa: el stă-n aceea, — lui omul i-a răspuns, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>