Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COASTA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 209 pentru COASTA.
George Topîrceanu - Balada munților
... Singuratice poiene Cu mesteceni visători... Rar trezesc în a lor cale Câte-o piatră sub copită. Iar când drumul se prăvale Jos, la coastă povârnită, Calcă baciul ca pe gratii Și-i strunește blând cu gura: - Cătinel, feciorii tatii, Ca să n-o pornim de-a dura ...
George Topîrceanu - Balada unui greier mic
... Și lăcrimând, Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni, Iar măceșii de pe câmpuri O întâmpină în cale Cu grăbite plecăciuni... Doar pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș, Negru, mic, muiat în tuș Și pe-aripi pudrat cu brumă: - Cri ...
... chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca ...
George Topîrceanu - Fata tristă
George Topîrceanu - Fata tristă Fata tristă de George Topîrceanu Firul gândului frumos Un suspin mi-l taie, Că de-atâta vreme cos Singură-n odaie. Și doar mâna mea, cu greu, Flori de fir împarte. Flori aleg, — dar gândul meu, Gândul mi-e departe! Uneori, când țin la piept Strânsă cusătura, Închid ochii și-l aștept Să-mi sărute gura. Iar când umbra serii vine Dorul crește-n mine Și tristețea mă doboară Grea, ca o povară... O, știu bine că-n zadar Dragostea mă mână Să-l aștept cu lacrimi iar Nopatea, la fântână. Nu mai vine să-i șoptesc Dorurile toate Și la sân să-i încălzesc Mâinile-nghețate! Ci doar vântul nopții rece Fruntea mi-o sărută, Peste codri luna trece Galbenă și mută. Lung suspină-n freamăt greu Fagii de pe coaste... Noapte dulce, dragul meu A plecat în
... te-aștern pe-o filă Și-n roca unui vers masiv Să te-ncrustez definitiv Ca pe-o fosilă ! Păzea, să nu-ți înfig în coastă O epigramă ca un cui. Să-ți sparg în cap o odă proastă, Să faci cucui ! Să nu-ți arunc în ochi o stanță Cu ...
Gheorghe Asachi - Moartea lui Isus
Gheorghe Asachi - Moartea lui Isus Moartea lui Isus de Gheorghe Asachi Imitație Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte, Se trezi Adam în tartar și-n păreri c-un serafin La județ cu-ai săi îl cheamă înălță anoasa frunte. Cufundat în cugetare de mirare, spaimă plin, Din a umbrelor tuneric râdecând gene cărunte, Vede-un înger și-l întreabă: Cine-i cununat de spin, Ce pe cruce-arată lumei coasta ș-a lui tâmple crunte? Când află că Urzitoriul de luceferi, de putere, Învățând, dând mângâiere, fere bând, capu-au plecat, Revărsă amar-oftare, din ochi lacrimi de durere. Și-nturnându-se spre Eva, zise-i: Iat-a triumfat Preste-ntunecata boltă din a ceriurilor sfere; Cel ce pentru noi murit-au, înviere azi ni-a
Gheorghe Asachi - Oala de aramă și oala de lut
Gheorghe Asachi - Oala de aramă şi oala de lut Oala de aramă și oala de lut de Gheorghe Asachi O zi oala de aramă Pe-o vecină de lut cheamă, Ca să facă ambe-un drum. Însă aceasta au zis: Nu pot; Las mai bine să m-afum, Decât să mă stric de tot. Dar tu în coaste chiar țistoasă, Nu ca mine ticăloasă, Pas ferice-oriunde-i vre. La tot feliul de-ntâmplare, Zis-au oala cea mai tare, Protectoară mi-i ave. Dac-un lucru colțuros, Repede sau pre vârtos Ar umbla ca să te sfarme, Ver macar ca să te darme, Eu la mijloc voi intra Și de daună te-oi scăpa. În asemene parolă, Dată de-o lucită oală, Biata oală se încrede, Lasă vatra și purcede. Merg ai noștri călători, Târâindu-se cu spori, Dar compania merge slut, Alt-arama-i și alta-i lut. Vrând ii pest-un hop să treacă, Între sine se tot freacă Ș-înc-o mie urme nu-s Ce-n a lor voiaj s-au dus, Când arama în moale pele Așa foarte-un ghiont au dat, Că-n mănunte hârburele, Gemând, oala s-au stricat. ...
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...
Grigore Alexandrescu - Polovraci
Grigore Alexandrescu - Polovraci Polovraci de Grigore Alexandrescu Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 Â 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii. Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
... se văzu legănându-se printre frunzele desfăcute de vânt și, înălțându-se puțin, aruncă o rază piezișă pe rămășițele unei zidiri ce se vede pe coastă, apoi deodată arătându-se deasupra stejarilor celor mai înalți, ca pe un piedestal de verdeață, lumină peștera sfântului, turnurile mănăstirii, potecile tainice și stâncile din ...