Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CAFEA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 114 pentru CAFEA.
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
Ion Luca Caragiale - Cănuţă om sucit Cănuță om sucit de Ion Luca Caragiale A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă. Copilul a așteptat cât a așteptat și, până să-și piarză răbdarea mă-sa care se văita cumplit, și-a pierdut-o el p-a lui și s-a repezit așa fără socoteală în lume, tocmai când s-auzeau clopoțeii de la brișca lui tată-său la scară. Peste vreo patru săptămâni, a venit vremea să-l boteze: Radu, Răducanu, Canuță - fără praznic la călindar. După ce s- ...
Ion Luca Caragiale - Lună de miere
... și deschide ochii, pe când tânărul a și pierit în coridor. În splendidul restaurant al gării, la Pesta, stau la o masă, luând cafea
Ion Luca Caragiale - Luna de miere
... și deschide ochii, pe când tânărul a și pierit în coridor. În splendidul restaurant al gării, la Pesta, stau la o masă, luând cafea
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie Moartea lui Ioan Vestimie de Mihai Eminescu 1. Ioan Vestimie nici nu era predispus să fie vrun om mare, nici pretindea să fie. Se poate însă că era mai lipsit de invidie decât alții, că recunoștea cu multă ușurință meritele altora și nemeritele sale, din care cauză lumea-i zicea că e un spirit observator, deși nu știm ca fineța de observațiune și reumatismul unit cu bătaie de inimă să fi stat vrodată în legătură. Avem cu toate acestea să ajungem la halul moral în care justiția pur și simplu a vederii să treacă drept spirit de observație... dar nu e vorba de asta. Vorba e d[e] Ioan al nostru, care-n toate zilele își urma regulat drumul de la căsuța lui la cancelarie, de la cancelarie la o cafenea din colț, unde citea jurnale ilustrate, de-acolo la birt, de la birt acasă, fără ca în această circulațiune a mersului său să se 'ntâmple vro întrerupere sau iregularitate, pe când, din contra, în pulsațiunea și în bătăile inimei sale se 'ntâmplau foarte des iregularități . Fie cauza aceasta, fie altele la mijloc, dar de la [o] vreme încoace ...
Nicolae Gane - Petrea dascălul
Nicolae Gane - Petrea dascălul Petrea dascălul de Nicolae Gane Au trecut douăzeci și cinci de ani de când a avut loc această întâmplare. Erau frumoase vremi pe atunici, nu doar că mi se păreau mie, fiindcă eram tânăr, dar într-adevăr așa erau, căci un soare vesel se ridica la răsărit asupra noastră, încărcat cu bunuri la care cei mai mari domni ai țării abia de au cutezat să viseze; și idei nouă încolțeau în inimi, și viața nouă curgea prin vine. S-ar fi zis că Dumnezeu își întorsese fața spre noi. N-aș fi răscolit de sub vălul trecutului aceste amintiri ale unor vremi ce nu mai sunt, dacă întâmplarea de față n-ar avea oarecare legătură cu mișcarea de renaștere ce-a frământat atunci pământul nostru. Se isprăvise războiul Crimeei; trupele austriace se retrăseseră din țară, și Pacea de la Paris ne promitea Unirea Principatelor, mărirea teritoriului cu o parte din Basarabia, neatârnarea politică și multe altele care ne înflăcărau mințile. În timpul acela dar de frumoasă amintire, doi lorzi englezi, care luaseră parte la comanda superioară a oștirilor aliate din Crimeea, auzind că Moldova e o țară încă primitivă, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... periseră și, închizând ochii ca să adorm, simții pleoapele umflate de lacrâmi. Acei cari schimbaseră lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea și pe trei feluri de bucate, dezbrăcându-se voios de zdrențele lor ca să se îmbrace cu tunica de bursier, acei cari de mici se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Irinel Irinel de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte și să nu spui nimic oamenilor. Oamenii sunt teribili. Privire grea și vorbă cu atâtea înțelesuri... Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene. Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur. Așa m-am născut. Sunt mulți ca mine. Un singur lucru mă deosebește de ei: eu am priceput devreme de ce sufăr printre oameni, fără a-i urî, iar ei îi urăsc fără să știe de ce. După cum vedeți, nu sunt curajos — ferească Dumnezeu! — dar nici poltron. În fața unui revolver nu tremur. Dacă m-ați vedea cum mă reped printre muncitori — închizând ochii, bineînțeles, — desigur că m-ați crede un erou și n-ați înțelege deloc cum un asemenea cavaler să fie așa de timid în fața domnilor liniștiți și galanți. Dar când vorbesc cu o femeie frumoasă? Ah, femeile, femeile! Nu, nu, ele nu vorbesc ca noi, nu privesc ca noi, nu ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă din Huși, și-au jurat credință veșnică unul altuia, fata a murit, el s-a ținut de cuvânt și s-a călugărit. — Da?... Ei bine, atunci, măi Grigoriță, eu sunt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ...
Alecu Russo - Soveja Soveja de Alecu Russo Ziarul unui exilat politic la 1846 4 martie. Iată-mă dar pus la-nchisoare și singur. Temnicerul meu a pornit azi la Iași... Am rămas dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi- ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau neconÂtenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la MosÂcova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea Kir Ianulea de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 Zice că odată, acu vreo sută și nu știu câți ani, a dat poruncă Dardarot, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pân la mic, unul să nu fle lipsă, că-i scurtează coada și-i lungește urechile! Și, dacă s-au adunat ei cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrâșnind strașnic, a tușit de i-a pârâit jețul, a holbat ochii la el și le-a zbierat așa: - Afurisiților! care dintre voi nu e zevzec, să-i treacă pe sub nas toate și el să nu bage nimic la cap, trebuie să fi luat seama, ca și mine, că toți oamenii sosiți de pe la dânșii aici la noi nu se plâng decât numa și numa de soțiile lor; toată vina pentru pierzarea lor o aruncă în spinarea nevestelor; pe care-l întrebi de ce a ajuns aici: "femeia" și iar "femeia". Măi, am zis eu în gândul meu, adevărat să fie asta?... Pe spusele oamenilor, firește, mare temei nu putem pune, fiindcă-i ...