Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA O PIATRA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 356 pentru CA O PIATRA.
... cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră ... defel zăpadă, Codrul tremură-nfrunzind, Izvoarele-ntinerind Și ea vede mândru tei Ce umbrește casa ei, Că-nflorea bătut de vânt Cu crengile la pământ; O cântare sună lină, Iar în zare lună plină, Iar băiatu-n somn, el, râde. Teiul mândru se deschide, Ies trei zâne ca pe poartă, Câte-o stea în frunte poartă: Ele-s ursitorile Rumene ca zorile, Și ușoare calcă, slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Pe-a lor văluri sunt podoabe. Și prin pânze străvezie, A ... Luminatelor stăpâne, Nicăieri nu-i copilaș Așa blând și drăgălaș, Nici în lume, nici în țară, Că-i frumos din cale-afară, Drag îmi e ca o minune, N-am cuvinte a
... George Coşbuc - În biserică În biserică de George Coșbuc O, prinde-mă de mână, iubito, și mă du Aproape, să ne fie vecin iconostasul, Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul, Și eu voi ... O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atât de dragă, Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă, Din cât sunt rău, iubito, o ... mi spulberi a sufletului mumii Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri, Tu risipești c-un zâmbet a mele-nvățături, O, vino și-mi răstoarnă pe toți savanții lumii! Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi, Din patima iubirii mă voi renaște iară, Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară, Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate D-albastrul zugrăvelii ... ce nu-mi încape în inima pustie: Ce n-am crezut d-a pururi, eu îți voi crede ție, Și face-mi-voi o dogmă din tot cuvântul tău. Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet Și-atâta poezie din ochi am să culeg; Zâmbindu-ți inocența ... ...
... orișice voință, La orice faptă-i răul . Însă Atuncea când ne naștem, răsăriți Abia din carnea vechiului Titan, Noi suntem buni  până suntem copii. O binefacere ne dă pământul, Neprețuită-n duioșia ei, El ne permite ca să ne întoarcem Dup-o viață vană, zgomotoasă, În sânul lui  în sânul lui și-al păcii. El ne-a și pus, bătrân-duiosul tată, Adânc în ... dulce Și de-ntrebăm aceast-enigmă scumpă Ce însemnează și dacă voim A o pricepe, ea răspunde: pace . Da! pace căutăm fără s-o știm. Ce n-o luăm de la-nceput? De ce O căutăm în luptă? Căci în lupte Nu e decât victorie pe de o parte, Cădere pe de alta  nedreptate. Și din viața noastră,-ntemeiată Pe rău și pe nedrept și pe minciună, Și din știința morții  ... Și el ca tine a devenit rebel, Se zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită  contra Lui . Dar deturnat el recăzu în caos  Cadavru viu, l-învăli într- ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a ... Pulberea ce este stânsă pot să-nvie din mormânt, Dacă fapte de virtute, care legea ni învață, N-or meni și după moarte celui drept o altă viață? Lacrimile ipocrite, mincinosu-acel suspin, Decretările nu schimbă care de la Pronie vin. Preț nu are nici o pompă ce prin aur se adună, Tânguirea-adevărată pe mormânt de nu răsună; Precum când un unchi răpune, clironomul însătat Binecuvintează ziua întru care-a ... fioros înger, de la nord păn la apus, Domnitorii și popoare la un crunt giug n-a supus, Înduratul ceri nu vrut-au ca a lor modestul nume După moartea lor să fie spaimă au mirare-n lume. Căci virtutea, ca ...
... Și-n dimineața zilei de aprile Vedeai cum stă încremenită gloată De muncitori și de femei tăcute Pe treptele amvonului pustiu. Iar colo, jos, pe-o lespede de piatră, În fața lor sta pruncul părăsit. Un pumn de țărnă, o scânteie ruptă Din flacăra eternă a vieții... Și trupul cald topise bruma nopții Ce se-nchega în picături curate Ca niște lacrimi reci de muceniță Sclipind pe fața lespezilor aspre. Părea că piatra neclintită plânge!... Cum se strângea, înfiorat de frig, Plăpândul trup ursit de ... Cum întindea gurița după hrană, Cu buzele-i atât de diafane Ca două foi subțiri de trandafir! Cum, printre voi, nu-i nimeni, — nici o mamă Să-și smulgă-acum veșmântul de la sân?... O, ascultați micuțul glas cum plânge. Cum cere pruncul partea lui de soare! Dar unde ești, să-l vezi acum, pierduto, Femeie, tu, de trei ori ... Când nimănuia n-a cerut viață, — Și când întâiul vânt de patimi grele, Din lumea rea, porni-va să-l doboare, Te-o blestema copilul trist și palid Că n-are cui șopti, cu lacrimi: "mamă!" Te-i blestema tu singură odată, Ducând povara vechiului păcat, Zadarnic vei
... un cuvânt de mângâiere, De-o privire ce-mi zâmbește veselă, de mine însumi. Aș voi să nu-mi întrebe nimeni cugetul și plânsu-mi. Ca un vânt printre ruine simt că-mi vâjie-ntre tâmple... E-ntuneric și cenușă... Tot aștept să mi se-ntâmple Vro nenorocire mare ca să mă mai miște-oleacă, Să mai fulgere în noapte-mi, ca urâtul să-mi mai treacă. Ca să mor!... Să mă întunec pe vecie?... Prea e crud. Să nu mai gândesc nimica, nici să văd, nici să aud? Să nu mai primesc ... a trăi i-o fericire. Primești orice suferință, dar eterna nesimțire, Nu. Durerea are-un capăt. Moartea-ți zice: Niciodată. Altă viață?...Altă lume?... i-o poveste minunată; Însă, ca să-i dea crezare, în veci mintea-mi n-o să poată. Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aș da-o pentru toată. Nesfârșita fericire din viața de apoi. Câteva lopeți de țărnă... Rămâi țărnă și gunoi! Bine e să știi, la moarte, că o dungă lași un nume, Ca-i săpat la zidul nopții, c-ai muncit să-ți scoți în lume Din al creierului zbucium, ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... de alte întîmplări, de altă viață. Nepăsătoare, natura își reluă somnul, ca și cum cerul n-ar fi rămas văduv de un astru de foc, ca și cum o nestemată n-ar fi căzut din uriașa salbă ce-o poartă la gît universul. Enric alergă însă și în locul lacrimilor de foc află niște simple scorii calde încă, vreo cîteva pietre sfărîmate, cîteva biete ... comoară o bucată de timp și apoi, într-o zi, dispăru cu desăvîrșire. Enigmatică îi rămase casa cu obloanele și ușile zăvorite, pînă ce, într-o dimineață, îmbătrînît și purtînd ca o lumină lunară pe față, apăru aducînd, spre mirarea vecinilor, un șir nesfîrșit de bolovani, de pietroaie de toate formele și în toate culorile. Visul lui ... tainicul dor născut într-însul, hotărî să înfăptuiască cerul pe pămînt. Din materialul acesta căzut din toate astrele și adunat pretutindeni, visă să-și dureze o casă, să-și înalțe o tebaidă cu sfărîmături de univers, să-și clădească o citadelă de uranoliți, un mausoleu planetar în care să se izoleze și să se îngroape ca un faraon sub o ...
... de taină, cînd s-ar crede că-i ferice, Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice Și cu patimă adîncă ar privi-o s-o adore, De la ochii ei cei tineri mîntuirea s-o implore Ar voi în a lui brate să o țină-n veci de veci, Dezghețînd cu sărutarea-i raza ochilor ei reci. Căci de piatră de-ar fi, încă s-a-ncălzi de-atît amor, Cînd, căzindu-i în genunche, i-ar vorbi tînguitor, Fericirea înecindu-l, el ... ar sta să-nnebunească, Ca-n furtuna lui de patimi și mai mult să o iubească. Știe care ea că poate ca să-ți dea o lume-ntreagă, C-aruncîndu-se în valuri și cerînd să te-nțeleagă Ar împlea-a ta adîncime cu luceferi luminoși? Cu zîmbiri de ... acel sec în judecata-i e cu duh și e frumos… A visa că adevărul sau alt lucru de prisos E în stare ca să schimbe în natur-un fir de păr, Este piedica eternă ce-o punem la adevăr. Așadar, cînd plin de visuri, urmărești vre ...
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
... Fiia a lui domnitor, De el Ana despărțită Suspina-va de amor; Butu-i dă parola sa C-a veni ș-o va lua. Doamna, plină d-umilință, Giuruirea i-au păstrat, Dar amantul o credință Pentru alta au uitat. Cine calcă-al său cuvânt N-are pace în mormânt. Oastea de la țări streine De un an s-au ... cruci și săpături? Nu sunt cruci, ce e tărie Curței mele dimpregiur; Pre zid dacă voi sui, Calea-n veci vom mântui. Ce-ai stătut, o, dulce-odoare? Roua m-a muiet de tot; Răce-i vântul chiar la zoare, Să-ți urmez de-amu nu pot. Tremură soția ... Copere-mă c-o manta! Dulce doamno, iacă-ndată Eu voi pune pe-al tău sin A me frunte înfocată, Ce mă arde ca venin. De ea piatra s-a-ncălzi, Doar ceva m-oi răcori. Ce colană-i ferecată? Crucea care mam-au dat! Cruce-mpunge ... Cel ce mână, cel ce duce, D-un foc vânăt s-a aprins. Roibul hohot d-om a dat Ș-încă- ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... satul lui Păcală în satul lui de Ioan Slavici I se urâse și lui Păcală să tot umble răzleț prin lume, așa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora și să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă și el om așezat, ca toți oamenii de treabă, să-și întemeieze casa lui, să-și agonisească o moșioară, — vorbă scurtă, — să se astâmpere odată. Și fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse și el în satul lui și începu cum încep toți oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu ... zămuță de usturoi. — Mămăliguță să fie! grăi bărbatul. Când e flămând, omul se bucură și de mămăliguță. Om umblat prin lume, Păcală știa că o să-l poftească și pe el la cină, ca să mai steie de vorbă, și nici că-i părea rău lui Păcală, fiindcă tot drumeț era și el, tot flămând — ca orișice om sosit din drum. Și cum stăteau de vorbă în vreme ce nevasta gătea mămăliguța, Păcală, care nu era cap sec, se gândea mereu ... ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... învins! Pe barbari pe toți i-am stins, Și pe țărmurile lor Acum, domn stăpânitor, Aștept oardele avane, Aștept limbile dușmane Care vin din răsărit Ca potop nemărginit Să cuprindă, să înece Tot pământul unde-or trece! O! viteze neferice, Ai să pieri în câmpi aice! Eu să pier, eu?... niciodată! Vie-o lume încruntată. Vie valuri mari de foc... Nici că m-or clinti din loc. Tot ce-i verde s-a usca, Râurile vor ... de moarte, Căci român sunt în putere, Și românu-n veci nu piere! II Apa trece, pietrele rămân. Abie zice, și deodată Fulgeră-n cer o săgeată, Vâjâie, vine, lovește Scutul care zângănește Ș-o respinge,- o zvârle jos Ca pe-un șarpe veninos. După dânsa-n depărtare, Colo-n fund, în fund la zare, Se ivește-un negru nor Plin de zgomot sunător Ce ... ce moare, Sau nechezul dureros Unui cal răsturnat jos, Care cheamă ne-ncetat Pe stăpânu-i jos culcat. Soarele își schimbă locul! Și apune roș ca focul, Întinzând pe cea câmpie O văpseală purpurie Ca